Aproape nimic

Ştiu, e luni. Şi mai ştiu că (poate) ar fi cazul să scriu ceva inteligent. Sau, cel puţin, frumos. Nu-s nici una, nici alta, aşa că n-am. Şi nu-s capabilă. Dacă e cazul, coşul de gunoi e suficient de mare ca să (mă) înghită. Arunc selectiv, protejez natura… umană de răni pe retină şi traumatisme în zona auditivă. Revin. Vă spuneam în postarea trecută, că am învăţat o poezie. Şi vă întrebam dacă vreţi să vă recit. Mie mi se pare că e atât de dulce, încât n-am rezistat. Monik a spus că da. Dacă vă plictisesc sau vă supăr, vă rog frumos să mă iertaţi, sunt om, am şi eu o tonă de defecte.

Monik, draga mea, poezioara e fix aşa:

„Un pui de mâţă (un pisoi)
A prins sub pat un şoricel,
Şi tot jucându-se cu el,
A zis, cu coada-n sus bârzoi:
– Acuma, după câte ştiu
Din moşi-strămoşi, din tată-n fiu,
Ar trebui să-ţi viu de hac,
Dar nu ştiu bine cum să fac.
Te rog, învaţă-mă mata,
Fii bun şi-mi dă măcar un sfat,
Că niciodată pân-acum
Eu şoarece n-am mai mâncat.
Atunci, privind furiş la el,
Răspunse bietul şoricel:
– Mă iartă, domnule pisoi,
Te-aş învăţa, dar nu ştiu cum,
Că nici eu n-am mai fost mâncat
De altă mâţă pân-acum!” (G. Topârceanu)

Şi am mai găsit ceva ce m-a făcut să visez. Că mi-aş dori să pot face şi eu aşa. Ce spuneţi, n-ar fi interesant? Dacă aveţi chef, urmăriţi clipul şi pe urmă discutăm.

Ei? Aş băga şi eu mâna în monitor să scot nişte treburi de pe acolo 😀 Ca să nu mai spun de alte „trucuri”.
Vă doresc o săptămână frumoasă! Şi îmi cer scuze că vă plictisesc.