Nu pot să tac dar îmi asum!

1Dacă aş fi avut fraţi, sunt mai mult ca sigură că aş fi fost oaia neagră a familiei. Dar cum n-au avut grade de comparaţie, ai mei mi-au spus de nenumărate ori că am fost un copil tare cuminte. Îi cred pe cuvânt, nu am avut la îndemână mijloacele de exemplificare ce le-ar fi schimbat părerea. Nu ştiu de ce şi nici de unde mi se trage dar am, uneori, prostul obicei de a fi contra vântului. Când sunt la masă cu 10 persoane şi toate spun da, eu simt nevoia acută de a crede că-i nu. Nu o spun întotdeauna dar o simt. Şi nu e vorba că aşa vreau eu, că aşa vor muşchii mei, că-i vineri. Găsesc argumente solide şi văd foarte clar albul în tot negrul pe care ei spun că-l văd. Sau invers. Sunt momente în care mă înşel, desigur. Câteodată o şi recunosc şi-mi cer scuze dacă e cazul. Câteodată nu o spun dar mă consum şi am mustrări. Câteodată spun că parcă mie îmi pare că-i alb dar cer şi alte păreri. Acum e valabilă asta din urmă.

Una dintre emisiunile TV la care mă uit cu plăcere şi interes atunci când am timp, e „România, te iubesc!”. Am văzut şi ediţia cu românii din Regatul Unit sau, mă rog, una din ele că am înţeles că a fost dezbătut subiectul şi într-o altă emisiune sau mai multe, nu ştiu exact. Mie mi-a plăcut mult. În afară de cei care fie cerşesc, fie jegmănesc căscaţii de la alba-neagra, eu nu am rămas din acea ediţie cu impresia că cei plecaţi acolo au o viaţă de vai-mama-lor. Chiar nu. Am înţeles că nu e uşor şi nici nu era nevoie să îmi spună ei, asta o ştiam şi eu. Am înţeles că nu e joacă acolo, că se munceşte mult şi greu sau foarte mult şi foarte greu. Dar şi că merită efortul, că oamenii au posibilitatea de a pune un ban deoparte şi că, oricum, e mai bine decât aici că n-au plecat de fiţoşi ce sunt. Şi am mai înţeles că tocmai pentru a reuşi să pună un ban deoparte, adică fix motivul pentru care şi-au lăsat acasă părinţi, copii, prieteni, colegi, trebuie să facă mai multe eforturi. Unul dintre cele mai mari  e acela de a împărţi locuinţa cu alţi n pentru că sunt mari chiriile iar salariile, deşi cu mult peste cele de la noi, raportate la chirii, nu dau pe-afară. Nu e nimic rău, nici ruşinos, nici de condamnat, nici nicicum în sensul ăsta. Dar! Orice s-ar spune, nici extrem de comod.

Ca să pot continua şi ca să înţelegeţi ce nu înţeleg eu, ar trebui să vă rog să urmăriţi un fragment din emisiunea cu pricina pentru că acolo e „şpilul”. Ştiu, 10 minute e mult. Dar partea importantă e să zic… în primele 5-6, nu mai mult. Dacă aveţi timp şi chef, e ok, discutăm pe subiect. Dacă nu, nu e nici o problemă, poate reuşesc să vă fac să înţelegeţi ce nu înţeleg eu.

Despre fragmentul ăsta e vorba(nu a vrut să mă lase să îl includ nicicum) : http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61671378&section=20629&video_section_id=

Primul gând a fost acela de admiraţie pentru oamenii ăia. Pentru curaj, pentru determinare, pentru tot. Da, ţara ta nu-ţi oferă mai nimic pe măsura celor două facultăţi aşa că e mai bine să tragi de fiare pentru străini. Jos pălăria, mă înclin! Nu, nu sunt ironică. Eu, în capul meu, chiar îi admir pe cei pe care i-aţi văzut. E ruşine să munceşti, indiferent de „obiectul muncii”? Sigur că nu.
Boon. Deci, pe scurt, mi-a plăcut şi oamenii ăia nu mi-au insuflat nici milă, nici dezgust, Doamne fereşte! Din contră.
Dacă aţi urmărit fragmentul, aţi văzut că stau 7 persoane în… 4 camere, parcă. Sau trei, nu contează. Casa are o baie şi o bucătărie micuţă. Întrebarea mea e: credeţi că e din cale afară de comod? Să luăm un exemplu: România anului 2015, apartament cu 3 camere şi o baie, familie din 3 persoane, ora 7 dimineaţa. Toţi trei, la ora 8 trebuie să fie prezenţi undeva. Copilul la şcoală, părinţii la serviciu. Nu se mai întâmplă să se mai audă câte un „hai, măi, mai stai mult, ce tot faci acolo? Hai că întârziem din cauza ta!”. Ba eu cred că se mai aude. Şi asta înseamnă că oamenii ăia trăiesc naşpa pentru că îşi dau coate la uşa de la baie? Cu siguranţă nu. Când e vorba de 7 persoane, cu atât mai mult cred că lucrurile se precipită puţin la orele mai aglomerate. Asta înseamnă că e degradant? Capul meu spune nu. Capul altora spune că…

Unul dintre domnii pe care i-aţi văzut, a dat postul în judecată şi cere 200.000 de euro daune pentru denigrare, deformarea realităţii, prejuducii de imagine, etc. Că el a spus că îşi permit lucruri şi asta s-ar fi tăiat la montaj, că ei au spus că se mai face coadă la baie şi asta nu e adevărat, că ei, că el, că na. Am înţeles că a dat interviuri prin presa lor, a fost invitat la emisiunile lor să spună despre presa noastră că. Nu sunt avocatul postului TV, sunt un simplu telespectator contrariat.
Ok, presa din România e de rahat. Toată, cu toţi cei din ea. Nu comentez. Că emisiunile sunt de rahat la fel ca cei care se uită că altfel nu s-ar uita şi ei nu le-ar mai da, iar nu comentez. Că toate sunt pe bani, că toţi se prostituează că avem o presă formată din inculţi şi curve şi mitocani, chiar nu comentez, e părerea lor. Măi, dar lămuriţi-mă unde-i denigrarea? Pot crede că s-a lucrat muult la montaj. Pot crede că intenţionat s-a încercat prezentarea lucrurilor ca să smulgă o lacrimă din ochii celor mai slabi de corason. Şi chiar e de plâns. Nu că 7 împart o baie. Ci că toţi cei 7 au făcut o şcoală aici, poate două facultăţi, şi acum muncesc de-şi rup oasele departe de casă că aici nu-i loc de ei. Că aici nu avem nevoie de oameni buni şi deştepţi, avem nevoie de şmecheri. Asta e de plâns. Şi asta s-a înţeles printre rânduri. Că nu trebuie să-mi spună PRO TV-ul „bă, ăia se înghesuie acolo”, că e la mintea broaştei că 7 într-o casă nu-i chiar loc de vals. Dar nu e nicio pată pe imagine aici. Decât dacă….. decât dacă imaginea pe care tu le-ai prezentat-o celor de aici, cea pe care tu ai construit-o despre tine, nu are nimic în comun cu cea pe care au văzut-o din fotoliu, într-o seară de duminică. Şi asta iar e trist…

Eu rămân doar cu nedumerirea. Şi îi admir în continuare pe cei care au luat viaţa în piept şi au avut curaj. Da, îi respect. Şi pe cei care folosesc o baie la comun cu alte 10 persoane dar muncesc cinstit, şi pe cei care mănâncă o coajă de pâine la două zile ca să îşi crească frumos copiii. Dar în cazul ăsta am un gust amar pentru că uite aşa, iar ne arătăm între noi cu degetul, iar ne înjurăm, iar aruncăm noroi unii în alţii. Şi atunci de ce mirăm şi ne revoltăm când o fac alţii?

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

62 de răspunsuri la Nu pot să tac dar îmi asum!

  1. july zice:

    Eu, pentru cei plecati sa munceasca la negru, nu am nici respect, nici compasiune, nici intelgere, pentru ca tot noi cei ramasi aici platim educatia copiilor parasiti, ajutoarele lor de la stat, beneficiaza de tot felul de ajutoare de somaj, si tot ei sunt precum capra raioasa. Ii respect pe cei care au plecat cu familie, care isi platesc taxele si mai cred ca cei plecati nu ar trebui sa aiba dreptul sa voteze. Tot un Gica contra si eu. :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Asta nu o mai ştiu dar ai dreptate în felul tau. În cazul de faţă, nu cred că oamenii ăia muncesc la negru, n-ar mai fi apărut să vorbească nici ei, nici angajatorii lor. Dar tot un fel de „românească” e şi aici. Hai să ne porcăim dacă tot ne-am adunat, cam aşa îmi sună ce s-a întâmplat.

      Apreciat de 1 persoană

    • Monik zice:

      Ha! Asta cu dreptul de a vota, zgârie rău! July, nu am mai interacționat, știu, dar as vrea sa precizez ceva: am fost implorată, rugată, certată, provocată (de prieteni, frați, surori etc.) sa ies la vot si am facut-o ca un gest de respect si iubire pentru cei rămași in țară, nu ca sa stau 8 ore jumate in stradă intr-o mulțime fremătândă si înfrigurată pentru ca nu aveam altceva mai bun de făcut. Si da, încă sunt cetățean român cu drepturi depline chiar dacă mi-am clădit o viață pe alte meleaguri. Generalizările sunt nedrepte de cele mai multe ori…

      Apreciat de 3 persoane

      • july zice:

        Monik, nu vreau sa zgarie, dar asta e parerea mea. In momentul in care nu platesti taxe, nu mai ai domiciliul stabil intr-o tara chiar daca ai pastrat cetatenia, nu cred ca ar trebui sa se poata influenta politica acelei tari printr-un vot care conteaza pentru cei ramasi in tara. Nu intra in discutie cei plecati temporar.

        Apreciază

        • Monik zice:

          Da July e parerea ta si nu vreau sa intru in vreo polemica pe tema asta. Pe nici o tema. Vreau doar sa cred ca nu m-am lasat calcata in picioare o zi intreaga pentru nimic, umilita si mintita ca nu mai sunt stampile la coada interminabila unse stateam, pentru ca eu de aici, ma agit pentru cei de acasa… Atat. Eu si multi altii. Care aveam lucruri mai bune in acea zi de duminica de facut. Nu sa las 10 ore copiii in casa singuri, catelul nescos afara si ploaia sa imi intre in oase. Dar ma rog, nu avem dreptul, pentru ca am ales voit sa traim intr-o tara mai civilizata, asa cum speram sa devina odata si tara noastra natala. Si da, inca platesc taxe in tara, am proprietati acolo si nu renunt la privilegiile de a fi romanca.

          Apreciat de 2 persoane

  2. vax-albina zice:

    Mie nu mi-ar plăcea să vină în casa mea ca apoi să mă critice. Ţie da? Am urmărit subiectul doar în presă. Fiecare cu adevărul lui.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Drugwash zice:

    Ce-ţi baţi tu căpuţu’ de problemele altora… Poate te dă şi pe tine în judecată că-i promovezi o imagine denigrată. 😀
    Ia mai bine zi dacă ai primit progrămelu’ (şi mai fu un mail înainte). 🙂

    Apreciază

    • Uff, chiar amu’ nu pot intra să văd dar voi verifica. Mulţumesc!
      Dacă mă dă în judecată pentru că am spus că îl admir şi mă înclin în faţa lui şi a celor ca el dar nu-i înţeleg supărarea, înseamnă că de chiar ne merităm soarta. Şi mă sacrific, ispăşesc pedeapsa.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Pfii, şi-am stat toată noaptea să buchisesc la el. Nţ nţ nţ, aşa cevaaaaaa… 😛 😀

        Nu ştiu dacă ai văzut cum se dau în judecată unii pe alţii în hamerica pentru te-miri-ce banalitate. N-o fi mare diferenţă în englezia, că doar îs neamuri. Iar individu’ e posibil să fi fost chiar sfătuit de către cineva care cunoaşte bine sistemul legislativ. Dar astea-s pure speculaţii. Mai bine tac pînă nu mă trezesc şi eu cu vreun proces pe cap. XD

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu mă face să mă simt vinovată că tu ai spus de program fără să te pun eu să-l faci. Şi tu ai spus că îl trimiţi fără să te oblig eu şi tu ai spus că e folositor şi pentru alţii şi eu am spus că blogosfera îţi va fi recunoscătoare. Mno, io am spus să nu dormi ca să faci programul? Ce spuneai de judecată? Stai că mă fac scorpie 😛
          Acum serios, trebuie instalat ceva? Adică să fie pentru toată lumea, zic. Că nu pot să îl ţin numai pentru mine, vreau să îl pot împăţi cu toată lumea dacă ne va uşura munca.

          Sunt curioasă dacă va avea câştig de cauză. Ce să zic, îi urez succes, are trustul bani, lui îi vor fi de mare folos şi gata. Dar măcar să mă prind şi io unde-i faza.

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Hahaha, văd că şi tu te pricepi de minune la disclaimere! XD XD XD

            În mesaj am dat toate datele necesare, iar chestiile mai tehnice se găsesc în README.txt din arhivă. Nu se instalează nimic, nu pot suferi installerele. 🙂

            Programul e încă în stadiu alpha, trebuie testat pe mai multe sisteme de operare, mai are nevoie de îmbunătăţiri, de criptare a bazei de date ş.a.m.d. Acum doar vreau să primesc feedback dacă ideea de bază e corectă şi aspectul vs functionalitate sînt la cote optime. 😉 Dacă rezultatul e pozitiv, o să-l pun în „cutiuţa” mea cu progrămele de pe cloud. 🙂

            Cît despre „nenea” în cauză nu pot spune nimic; chestiile de gen se rezolvă de obicei undeva într-un birouaş printr-un pliculeţ înmînat discret şi-o semnătură pe-o ţidulă. Asta dacă cineva nu ţine morţiş să creeze un caz-exemplu de la care să pornească… diverse. 😎

            Hai, gata, că-mi dau drumu’ la paranoia şi asta-i mai dihai decît un dulău ţinut în lanţ, la întuneric, nemîncat. XD

            Apreciază

  4. abisurile zice:

    Eu spun aşa: nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Fiecare loc cu problemele lui. Nu sunt mereu aceleaşi probleme. Relativ la reportaj, e interpretabil. Eu l-am urmărit şi mi-am adus aminte de începuturile mele în Franţa. Cam tot în genul. Dar nu m-am plâns niciodată şi probabil că asta i-a supărat pe cei care au dat postul în judecată, că a ieşit ceva … interpretabil. În rest … românii sunt adaptabili şi asta e una dintre calităţile pe care nu le întâlneşti la „vestici” (calitate şi defect). În plus … depărtarea apropie (asta apropo de vot, la coada aceea de 6 ore la vot a fost minunat, o mică Românie reconstituită în centrul Parisului). Pentru cei ce cred că ne doare-n cur de ceea ce se petrece în România şi că n-am avea dreptul de a vota : 1) de ce generalizaţi? şi 2) atâta vreme cât suntem cetăţeni români avem dreptul de vot prin lege.

    P.S. Modelul co-locaţiei este unul frecvent, este un răspuns adecvat la modelul societăţii. Dacă n-aţi remarcat, se partajează mai nou aproape totul (cel puţin aici, în Franţa este unul dintre modelele la „modă”).

    Apreciat de 1 persoană

    • Aşa-i, e frecvent modelul ăsta şi e şi util. Nimic rău, de aici marea mea nedumerire. Dar, dacă spui că poate fi interpretat, mea culpa, eu nu am sesizat aşa că nu dau cu bâta. Nici nu am dat, am spus cum am văzut eu lucrurile.
      Despre partea cu votul…. nu ştiu cine şi de ce, nu ştiu ce interese au fost dar circul ăla putea lipsi din ambele tabere. Că nici unii nici alţii nu au fost mai breji.

      Apreciază

        • Tabăra care susţinea cu tărie românii care tremurau de frig la rând la vot, arunca noroi în cei care aruncau cu noroi în cei care nu îi susţineau. apoi noroiul a luat proporţii şi nimeni nu mai ştia cine şi de ce aruncă.

          eu acum scriam comentariu la tine, stai să văd dacă am pus punctul 😀

          Apreciază

          • abisurile zice:

            Eu n-am aruncat cu noroi in nimeni. Ce pacat ca a iesit cum a iesit. In fine, mai avem de invatat.

            Apreciază

            • Stai. Eu nu vorbesc de tine şi de nimeni de aici. Eu vorbesc de anul de graţie 2014. Şi de votare. Nu de comentariile de aici.

              Apreciază

            • abisurile zice:

              Da, ştiu, Atunci au sărit unii cu gura că diaspora nu trebuie să voteze pentru că ea nu trăieşte „acolo” să vadă ce şi cum. N-am înţeles niciodată de unde ura asta între noi.

              Apreciază

            • Uh, m-am speriat că te-ai supărat.
              Da, au fost reacţii urâte pe care nici eu nu le-am înţeles. Pe de altă parte, din rândul celor de acolo, au fost guri care au spus că cei rămaşi sunt laşi şi n-au decât să îndure şi etc. Nu judec, doar constat. Şi mi-a părut teribil de rău. Pentru că da, ura asta nu ar trebui să existe sub nicio formă. Cred că dincolo de ură a fost un soi de disperare inexplicabilă de la un punct încolo. Paranoia. Că s-a spus şi că românii de acolo au primit bani să dea votul pentru x… de aici a început nebunia urmată de imposibilitatea de a vota tradusă tot prin ceva din categoria asta şi etc… Păcat!

              Apreciază

            • abisurile zice:

              Nu, nu m-am supărat, am răspus sec , prea sec cred. Totul are o explicaţie. Eu am învăţat că nu poţi generaliza nimic pornind de la un fapt, un om, un comportament. Am suferit prea mult generalizările celor de aici referitoare la românii – rromi= toţi românii. Deci, evit pe cât pot. Mai sunt din păcate mulţi care preferă să privească mai întâi în ograda vecinului, probabil d’aia se întâmplă toate. Noi să fim sănătoşi că de griji se ocupă alţii.

              Apreciază

            • Din păcate la treaba asta nu pot fi optimistă deloc, nu cred că vom scăpa de sindromul ăsta al generalizării şi al curţii vecinului.
              Dar, vorba ta… sănătoşi să fim!

              Apreciat de 1 persoană

  5. 9 zice:

    Orice început e greu, mai ales într-o ţară străină. Am văzut emisiunea, chiar mi se pare o emisiune bună. Nici o clipă nu mi s-a părut că reporterul denigrează imaginea celor de acolo.

    Apreciază

  6. Știu ce însemnă să stai cu cinci persoane în cameră (nici mică, nici mare) și să-ți fie greu…cu baie și bucătărie ,,la comun”…Revenind la oamenii care pleacă pe unde pot, tot respectul. Doar ei știu cât îndură…și ce!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mirela zice:

    Nu stiu ce sa zic, mai vazusem filmuletul si la tv, oricum pe mine ma enerveaza Esca din principiu, indiferent ce si despre cine spune. Poate ca a fost ea un pic tendentioasa la inceput, si apoi pe parcus a mai scapat si comentatorul cate o aiureala ici-colo, in sensul ca a exagerat cu comparimirea oamenilor, cand nu era cazul. Adica cei sapte, care locuiau cate doi in camera si unul singur single, traiau chiar foarte ok, cu tot confortul si cu micul inconvenient cu baia. Ca la bucatarie sigur isi fac loc pe rand, sa gateasca sau sa bage ceva la microunde. Deci, dupa mine, cred ca niste mici aiureli spuse izolat, si mai e si faza funny de la inceput, cand zice Esca de carnea pe care le-o trimit parintii din Romania acolo :)) … asta mi se pare penibila rau si poate sa fi deranjat.
    Pe de alta parte, ceilalti, care stateau cate 5-6 in camere erau de un anume nivel si cred ca si in Romania vietuiau cam la fel, ma indoiesc sa fie oripilati acolo de inghesuiala din locuinta. Poate ca unul dintre ei a „mirosit” ocazia sa se dea lovit pentru niste bani, nu e exclus… e doar imoral 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Mirela zice:

    Si sa nu uit : eu, daca as pleca temporar sau definitiv (Doamne ajuta !) undeva departe, nu as mai merge vreodata sa votez pentru Romania. As mai vota eventual pentru tara adoptiva, daca as deveni cetateanul ei, dar sa-mi pierd ore in sir sau o zi intreaga chiar ?… stand la o coada eventual in ploaie…. niciodata. As incerca sa uit, iar cu romanii de acolo m-as combina cat de selectiv posibil. Parol d’honor !

    Apreciat de 1 persoană

  9. T's Secrets zice:

    fraaaaate incerc sa comentez ceva da nu mai ajung la fereastra asta de cat au comentat altii. Aici e ca pe vremea raposatului – tre’ sa ma trezesc la 4 dimineata si sa ma postez la rand la comentat si poate poate prind si eu ceva. In alta ordine de idei voiam doar sa zic (ca deocamdata m-am oprit la randul 2 al postarii :D) ca desigur ca in continuare consider ca suntem oarecum gemene. In sensul de: nici T n-are frati. 😀 Revin cu alte impresii – daca nu se aglomereaza si mai rau intre timp 😀

    Apreciază

  10. T's Secrets zice:

    am revenit repede: da si eu tot cuminte, da da. Observ totusi ca aici se discuta serios despre chestii serioase si eu vin sa ma plang ca ma dor picioarele de la stat la rand la comentat 🙂 M-am uitat la cam 3 minute din „stire” n-am rezistat 5-6 ca m-a luat cu nerv. Si-mi amintesc si de seria de documentare „The Romanians are coming” la care am tot apasat pauza ca ma lua plansul de nervi/ciuda/mila/draci si ce alte sentimente/stari/emotii mai starneste in tine o astfel de „relatare” jurnalistica. Nu am directii spre care sa ma uit dupa „vinovati”, n-as dramatiza mai mult decat e cazul cred doar ca in locul stirilor cu iz de can-can ieftin de genul celei din linkul tau – o campanie care sa si ajute in vreun fel ar face mai mult bine: atat pentru „subiectii” reportajului cat si pentru „imaginea” televiziunii in cauza. Stirea din link nu face decat sa ma irite – si in general aratatul cu degetul de pe mal catre cel care mai are putin si se „ineaca” ma face sa ma feresc cat de mult reusesc de „surse” de stiri de genul acesta. De asta n-am tv – si cat timp l-am avut a avut rol de veioza. Si as mai avea de zis dar T e cuminte si politicoasa.

    Apreciază

    • Te-au supărat proteviştii, văd 😀
      Eu nu vreau să te contrazic, vreau doar să te mai liniştesc. În emisiunea în cauză, au arătat români din Londra care sunt stomatologi căutaţi şi de vedete şi de oameni înstăriţi pentru că sunt foarte buni. Au arătat avocaţi, mecanici auto şi constructori tare apreciaţi atât de angajatori, cât şi de clienţi. Deci am văzut şi partea aia bună şi frumoasă. 😉

      Apreciat de 1 persoană

  11. Eu sunt adeptul zicalei: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea”. Nicio compasiune, nici măcar pentru cei care dorm pe străzi, după ce și-au lăsat casele goale sau cu bătrâni și copii în ele. Doar admirație pentru aceia care au reușit acolo și ajută pozitiv imaginea românilor.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, Petru! Aşa cum îi spuneam lui T, am văzut români realizaţi şi apreciaţi şi iubiţi. Pentru că sunt buni în ceea ce fac. Bilă albă pentru ei, negră pentru ţara asta care nu a ştiut să-i păstreze. Că na, mi-a crescut inima de mândrie văzând că un medic român este căutat şi de actori şi de cântăreţi şi de bogaţii zonei, un mecanic auto a reuşit să pună monopol pe zonă pentru că e foarte bun şi cinstit şi etc. În acelaşi timp aveam şi gustul amar gândindu-mă că la noi prea puţini au mai rămas. Dintre cei buni, desigur…

      Apreciat de 1 persoană

  12. succesulpe zice:

    Facem ce facem si despre orice altceva am scrie, ajungem iar la politica asta mizerabila, care a rupt Romania in doua si i-a impartit pe romani in mii de tabere, adunati acolo fiecare dupa intereselor lor imediate. Ca sunt politicieni, ca sunt emigranti, ca sunt ziaristi sau reporteri de televiziune, ca sunt prezentatori tv, ca sunt locuitori ai acestei tari, fiecare isi motiveaza actiunile doar prin dorinta de a le fi doar lor, mai bine decat le este. Modul in care o fac este discutabil dar se pare ca adeseori chiar isi ating scopul. Faptele bune nu declanseaza niciodata discutii.

    Apreciază

  13. Bursucel zice:

    Ei, Potecuță, unii încă nu au învățat că asumarea te scutește de bătăi de cap…

    Apreciază

  14. Fiecare cu destinul și alegerile lui. Unii sunt mai români decât cei din țară, chiar departe fiind, alții vor să-și uite trecutul și locul de unde vin. Nu mi-au plăcut anumite comentarii, dar nu vreau să intru în polemici cu nimeni. E prea ușor să judeci și să areți cu degetul. Părerea mea.
    Eu arăt cu degetul la cireșele și căpșunii lui T și vă rog să nu fiți egoiste și să le-mpărțiți cu mine. 😀

    Apreciază

Lasă un comentariu