O pedeapsă care mă va urmări toată viaţa

1Din ziua aia nu-mi amintesc mare lucru în afară de un episod pe care l-aş putea descrie în amănunt. E atât de vie amintirea aia încât aud şi acum vocea. Vag îmi amintesc doar că îmi tremurau palmele transpirate şi că încercam să stau departe de exclamaţii şi of-uri şi vai-uri. Am intrat în sală după nişte zeci de minute care au părut cel puţin un veac. Am luat un bilet şi m-am dus în bancă. Unii scriau de zor, alţii citeau ce-au scris, altul răspundea cu tremur în glas.
M-am aşezat în bancă, am citit biletul, am recitit, am început să scriu. Nu am reuşit să pun pe foaie nimic în afară de câteva linii tremurate şi două pete de cerneală. Am renunţat şi am aşteptat. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în timpul scurs dar cred că nici nu mai auzeam nimic.

Se învârtea sala, zburau băncile, nu-mi mai simţeam picioarele. Îmi aud numele, mă ridic în picioare, mi se spune să stau jos, mă aşez, mă ridic iar, trag scaunul mai aproape, mă aşez. Citesc primul subiect. Nu-mi amintesc ce era. Încep să răspund. Îmi frecam mâinile necontrolat. Sunt întreruptă. Mi se spune să trec la următorul. Mă conformez. „Semnificaţia titlului din romanul scris de Mihail Sadoveanu”. Răspund la subiect, sunt în temă, îmi place, nu o dau pe după vişini. După câteva minute sunt întreruptă şi întrebată „care a fost, deci, pedeaspsa primită de Nechifor Lipan?”. Hă? Întrebarea n-avea nicio legătură cu ce spuneam eu în momentul ăla dar răspund, relatând momentul în care el este ucis. „Repet întrebarea: care a fost, deci, pedeaspsa primită de Nechifor Lipan?”. Răspund: a fost ucis. „Adică?” Adică a…. şi iar spun, pe scurt şi cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat. „Domnişoară, eu te întreb …. şi a repetat întrebarea”. Eu deja eram în faza în care nu-mi mai ştiam nici numele. Adică a fost omorât. „Adică? Care a fost pedeapsa….?” Ce vrea asta de la sufletul meu?, mă gândeam. Eram deja cu gândul că s-a dus naibii examenul de la prima probă şi odată cu el şi viaţa mea scurtă. Adică pedeapsa capitală, spun cu ultimele puteri şi cu capul în pământ.  S-a uitat la mine peste ochelari şi a ţipat „adică pedeapsa cu moartea, fetiţo, cu moar-tea! Ăsta era răspunsul!”. Eram atât de pierdută şi de speriată încât nici măcar „dar asta am spus şi eu” nu am mai reuşit să gândesc. În capul meu era doar ideea că am picat BAC-ul şi sunt o mare proastă. Deşi, sincer, nu asta am spus şi eu?
Când am auzit-o „mda, primul subiect a fost perfect, al doilea la fel dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Ai fi putut lua 10. Aşa nu pot mai mult decât 9,50”, mi-a venit să o pup, vă jur.
Au trecut anii şi episodul ăsta e la fel de viu în mintea mea, mă văd clar stând în bancă cu sufletul în gât şi nici acum nu pricep ce a vrut de la viaţa mea, fir-ar pedeapsa cu moartea să fie!

Despre cum m-am tăiat la un deget de la mâna stângă şi am vrut să scap de una din problele scrie, atât de rău arăta rana, vă spun cu altă ocazie. Da, măi, Bac-ul l-am luat. Deşi n-ar părea 😀

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la O pedeapsă care mă va urmări toată viaţa

  1. Drugwash zice:

    Felicitări…! 😛 XD

    În altă ordine de idei, cu toţii sîntem vinovaţi de cîte ceva şi ca atare fiecare primeşte acea pedeapsă la un moment dat. 😉

    Apreciază

  2. Irina zice:

    Ce uoameni, dom’le, ce uoameni! Cum chinuiesc ei biata Potecuţă!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ana zice:

    Bre , Poteca , da’ matale in ce an ai dat BACu’?
    Ca sa nu mai spun ca profa aia , parerea mea , ori era beata , ori era suferinda de sindrom NF….ce , pana mea , nu pricepea? In fine , asa o fi fost scenariu’ , ce stiu io…???
    Las’ ca trecura…
    Joi are si Alex prima proba…

    Apreciat de 1 persoană

  4. GEGELUTZ zice:

    Eu ce să-ţi fac dacă te dai prea cultă şi bagi vocabularul de intelectuală la înaintare, să nu mai poată bieţii oameni de prin comisii să-ţi reproşeze vreo greşeală, măcar de nuanţă dacă nu de altceva? Păi cum îţi permiteai tu, pe vremea aia, să faci comentarii pe text din căpşorul tău bălai(?)/roşcăţel(?), în loc să-l reciţi cu suflarea tăiată pe ăla din manualul de şcoală ? Dacă-ţi punea şi 10 după aşa o greşeală catastrofală, zău că mă supăram şi nu mai voiam să te cunosc!

    Apreciază

    • Aşa-i c-am meritat-o? 😉
      Îţi spun un secret. Nu am învăţat niciodată comentariile dictate în clasă. Am spus că aş fi fost oaia neagră în familie? Am spus. Eu îmi făceam propriile comentarii din tot ce citeam despre opera respectivă. Aşa era să o dau în bară în clasa a 8-a când profa a zis că eu n-am citit nu mai ştiu ce nuvelă. I-am demonstrat că am citit dar tot îi dădea ei cu virgulă că nu recit ce ne-a dictat ea.
      Mno, acum parcă şi mie mi se pare că am luat notă prea mare 😀

      Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Curiozitatea… | 9

  6. july zice:

    Examinatoarea dorea un raspuns cantitativ din 3 cuvinte, tuuu…nimic nu intelegeai, o dadeai cu detaliile de parca ai fi dat examen la limba romana. :)))

    Apreciază

  7. fata veselă zice:

    Vai de mine! Chiar te-a marcat proba orală de la româna! O amintire de genu’ pe care n-o voi uita câte zile oi avea, a fost din facultate, cand m-am milogit pentru un 5, la un examen, cu promisiunea ca la următorul examen voi lua nota 10! Eu, sa ma milogesc pentru o nota? NICIODATĂ ! :))) dar aici era ideea sa nu am restante, era ceva tare rusinos pentru mine!

    Apreciază

  8. Rucs zice:

    Au trecut niste multi ani de atunci, dar m-ai facut sa-mi amintesc. La proba orala m-am dus ca o floare…fara niciun fel de emotie. Parca eu eram profesorul, nu elevul. Inainte de a intra in sala imi tremurau genunchii. Apoi….parca m-am prezentat la un cinema si citeam subtitrarea. Am luat 10 pentru ca a picat fix ce mi-a placut si stiam destul de bine. Acum, ma amuz cand observ emotia elevilor mei. Imi amintesc de mine.

    Apreciază

  9. Oana zice:

    Eu nu mai am nicio amintire de la Bac…sau cel puțin azi n-am.
    Dar ce-am citit mi-a plăcut, Potecuț 🙂

    Apreciază

  10. 9 zice:

    Ehe! Ce vremuri! Îmi aduc aminte că mă întrebase dirigintele meu, profesor de fizică, ce notă am luat. Mândră de mine i-am răspuns 9 şi nu mai ştiu cât.
    – Doar atât? a întrebat, el.
    Poftim! Nu poţi face omul niciodată mulţumit. 🙂 🙂

    Apreciază

  11. vax-albina zice:

    hai nepotico,
    macar spune initialele profesoarei de romana. Eu am avut-o pe Fanache. Iti spune ceva?

    Apreciază

  12. illusion zice:

    Ce profă dementă!!!

    Apreciază

  13. Mi-ai amintit de emoțiile unui examen decisiv pentru mine, la care am pățit exact ca tine. Doar că era la matematică și am încurcat pentagonul cu hexagonul. Departe de nota 9.50, pe care ai primit-o tu.

    Apreciază

  14. Ce profesoară aiurea! Deci trebuia să spui fix cu cuvintele pe care le avea ea întipărite în minte. Unii profesori nu au deloc vocație, pe când alții îți lasă amprenta în suflet.

    Apreciază

  15. Maria Itu zice:

    Urăsc „Baltagul”. Mă rog în fiecare seară la Doamne-Doamne să nu pice la proba scrisă! :)))

    Apreciază

  16. dagatha zice:

    😆
    Mi-ești dragă, zău! 🙂
    Acum…e drept că uneori profesorii ăștia…sunt niște monștri! 😀 :twist:

    Apreciază

  17. Roximoronica zice:

    Bine că n-a fost pedeapsa capitală și în cazul tău. 🙂 Tare mi-ar plăcea să citească profa aia textul tău. Asta ar fi pedepsirea ei. 🙂
    Pentru mine amintirile de la probele la română nu-s foarte vii, știu doar că la scris ne-a dat Rebreanu și am aberat preț de 18 pagini. Însă proba de la Literatură universală mi-o amintesc în cele mai mici detalii: de la o rochiță superbă cu bretele, pe care un coleg bufon a încercat să mi-o desfacă până la subiectul dat- Balzac-Eugénie Grandet. Îmi amintesc că, descriindu-l pe Grandet tatăl, Balzac a scris: „Economisea totul, până și mișcarea.” și că avea o slujnică pe nume Nanon. La primul subiect am turuit, la al doilea am amuțit- trebuia să comentez o poezie de-a lui Rainer Maria Rilke. Am bâlbâit eu până la urmă niște aberații, dar toate au trecut cu bine: a luat fata 10.

    Apreciază

    • Nici nu mai ştiu cine era profesoara aia şi nu ştiu în ce măsură ar mai conta. Dar se pare că tare m-a afectat dacă am ţinut minte atât de mult timp. Brrr, şi acum simt fiorul ăla.
      Hehe, ce amintiri vii ai şi tu. Şi eu am luat 10 la aia. Fain a fost! 🙂
      Te îmbrăţişez, draga mea!

      Apreciază

  18. Roximoronica zice:

    Și eu te îmbrățișez, Potecuță dragă! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s