Dau un „regat” pentru un vot sincer!

Cred că v-am povestit pe aici despre cum am vrut eu să salvez pădurea într-un sediu al unei bănci cu multe culori pe pereţi. Şi am realizat abia după ce mi-am dat acordul ca o rămurică să mai apuce o înflorire, că aveam mare, mare nevoie de chitanţa aia. Şi am sunat la sediul central şi exact asta am şi răspuns la întrebarea „de ce nu aţi cerut chitanţa?”. Da, v-am spus că eu am un talent ieşit din comun : mă fac de râs cu graţie. Sunt sinceră şi spun toate tâmpeniile pe care le fac sau pe care le debitez.
Şi acum tot despre pădure e vorba şi vreau să vă întreb direct dacă merită sau nu să sacrific un copăcel. Bine, nimeni şi nimic nu merită asta dar…. încă nu s-a inventat altă metodă.
Am tot cochetat eu cu o idee dar de fiecare dată am rămas cu cochetatul, aşa cum de multe ori am rămas cu „lătratul” la lună când am avut „tupeul” să îmi spun punctul de vedere.
Am dat de câteva ori o tură prin postări mai vechi şi m-am suprins. Am avut reacţii din două categorii „hmm, hai că asta mi-a ieşit” 😀 şi „nu-mi vine să cred cât sunt de dusă „. În ambele cazuri am tras o singură concluzie „e clar, mă haladesc. Uit repede şi iert prea uşor”. Ah, nu! Asta cu iertatul nu are legătură dar se termina prea brusc altfel.
Nu o mai lungesc. M-am gândit eu că o mare parte din ce am scris până acum, ar putea fi un bun exemplu pentru nepoţii mei. Seara, la culcare, le pot spune aşa :”dacă nu păpaţi morcovelul din ciorbiţă şi nu dormiţi destul, riscaţi să ajungeţi ca mine. Şi, credeţi-mă, nu vă doriţi. Vreţi dovezi? Iaca…” şi încep să le citesc la întâmplare unul dintre texte. Asta înseamnă că voi avea nevoie de material didactic. Şi cum blogul mi-a dat câteva palpitaţii şi nu cred că mă voi putea baza pe el şi peste…. ani, mă gândesc că ce-i în mână, nu-i în virtual. Dar pentru asta am nevoie de ajutorul vostru. Adică de o părere sinceră.
Sigur, nu voi distruge hectare de pădure pentru că nu voi aspira la nicio glorie, îmi ştiu lungul nasului şi cu mine pot fi extrem de dură. Aşa că nu, nu va exista lansare cu fursecuri şi laude forţate, nici recenzii frumos ambalate şi nici nu mă gândesc că îmi mobilez casa în urma vânzărilor. Nu! Vor fi atâtea exemplare câte va putea editura face, adică numărul minim. Pentru că nu sunt un Codin Maticiuc şi nici aere de scriitor nu am. Le fac, dacă le fac, pentru mine şi atât. Sigur că pentru asta aş putea salva totul pe un CD şi l-aş păstra. Dar parcă tot mai bine ar sta bucata asta de suflet pe care am presărat-o printre rânduri, închisă bine între coperţi. Adică, aş cam lua texte de aici şi nu numai de aici şi le-aş duce la presat….
Voi ce spuneţi? Sigur, m-ar bucura un punct de vedere. Dar dacă sunteţi ca mine şi mergeţi pe ideea „decât să-i spun omului că e prost, mai bine tac şi îl las să se prindă singur”, dacă nu vreţi să îmi spuneţi clar să stau în banca mea şi să las tâmpeniile, pun sistemul de votare. Dar să ştiţi că eu nu mă supăr când cineva e sincer şi ştie să spună ce are de spus fără jigniri gratuite. Şi nu, nu fac parte din categoria celor care se cred buricul pământului şi sar la beregata comentatorilor care îndrăznesc să îi contrazică. De fapt, ştiţi asta. Sper 🙄

Mulţumesc!

Publicitate