Nu trebuie să dai cu parul…

Urmează o postare luuuuungă. Nu am vrut să o fac din două bucăţi că nu am vrut. Mă iertaţi. Citiţi numai dacă aveţi timp şi chef. Şi… nu cereţi detalii 😉

1Am să vă spun, copii, povestea… hopaa, staţi că m-am dilit şi am ratat începutul. Povestea asta nu e cu ciobănaşi şi nici oiţe nu cred că vor apărea până la final. Dubla doi, cum ar veni : am să vă spun acum (şi nu mai spun copii, nu e recomandată minorilor, n-au ce învăţa de aici) povestea lui Caty, nume de cod. Şi nu, nu eu sunt Caty, aşa că nu e cazul să vă ţineţi respiraţia.
Caty a fost un copil bun şi cuminte. Tare bun şi cuminte. Uneori prea bun şi prea cuminte. V-aţi conturat o părere, da? Buuun. Era atât de bun încât nu deranja niciodată pe nimeni, nu plângea decât în cazuri de maximă urgenţă şi împărţea jucării sau dulciuri cu toţi copiii de pe strada ei. Şi cu frăţiorul ei mai mare după ce el îşi termina porţia de ciocolată primită de la bunica.

Era un copil deştept şi dezgheţat dar prefera să stea în colţişorul ei şi vorbea numai întrebată. Primele semne ale bunătăţii ei ieşite din tipare au apărut la vârsta fragedă de 5 ani, când casa bunicilor s-a umplut de musafiri. Nu ştia ce sărbătoreau ei dar îi plăcea atmosfera şi, mai ales, mirosul de cafea care venea dinspre soba pe care era o oală de dimensiuni medii. A cerut de câteva ori dar de fiecare dată a fost refuzată. Ba că nu e pentru copii, ba că nu e bună. Când bunica ei i-a spus „Caty, e amară, nu îţi va plăcea”, a văzut pe faţa bătrânei o aşa mare tristeţe, încât ea s-a gândit că e cazul să îşi consume toată porţia de bunătate pe ziua aia. Şi pe cea următoare că oricum nu se anunţa nimic spectaculos pentru acel „mâine”. Bunica a ieşit din bucătărie, Caty s-a urcat pe un scaun şi, lăsând bunătatea să se reverse râuri-valuri din sufletul ei curat, a turnat toată punga cu zahăr în oală.
Au trecut anii dar bunătatea ei nu s-a diminuat. Şi de la încercarea ei de a salva papilele gustative ale musafirilor de la un dezastru, a fost nevoie de un singur pas până la . . .

Caty muncea la o firmă mare. Avea şefi şi colegi din ăia cu trei litere în loc de funcţii şi o secretară suficient de deşteaptă cât să ştie că domnişoara Caty e un îngeraş până când îi smulgi un fir de puf din aripioare. Timpul scurs de la copilăria ei fericită şi inocentă a învăţat-o că pe oameni nu trebuie să îi loveşti, indiferent de ce îţi fac ei. Aşa că, atunci când considera ea că s-a sărit calul, când cineva îndrăznea să aşeze semnul egal între „bun” şi „prost” şi proceda în consecinţă, apăi acela îşi dorea să ştie pe de rost toţi sfinţii ca să aibă la cine se ruga. Nu dădea cu biciul şi nici măcar nu atingea cu vorbe otrăvite. Dar sigur te făcea să te dai singur cu capul de pereţi şi să speri la o amnezie chiar şi numai pentru câteva secunde.
Avea o viaţă liniştită, era mereu cu zâmbetul pe buze, vorbea frumos cu toată lumea. Chiar şi cu căţelul ei de acasă, singurul sufleţel care o aştepta seara nerăbdător. De fapt, singurul care o aştepta oricum. Şi-ar fi dorit un om cu inimă mare ca să se completeze, să împartă bunătate în doi dar îşi spunea că poate nu a venit momentul ei.
Până-ntr-o zi când. . .

firmei-mamă la care era angajată îi venise dorul de firma-fiică şi hotărî să-şi dea întâlnire. Evenimentul a fost anunţat cu 2 luni înainte aşa că pe ea a căzut o mare parte din nebunia organizării. Telefoane, faxuri, mailuri, buzzuri, emoticoane. De fiecare dată, la telefonul firmei fiice, răspundea o voce care în Caty făcea să vibreze ceva. Dar nu ştia ce. La început a luat Smecta, dar şi-a dat seama că nu aia e cauza. A observat că, pe măsură ce treceau zilele, telefoanele de la el erau tot mai dese şi tot mai fără de motiv real. Inventa şi el tot felul de scuze şi ea uita intenţionat chestii importante doar ca să poată suna şi a doua oară. Au început să strecoare, între chestiunile organizatorice, diverse întrebări şi răspunsuri care nu aveau legătură cu nimic din fişa postului.
Şi a venit ziua cea mare. Când l-a văzut, primul gând care i-a venit în minte fetei noastre a fost „băga-mi-aş, ce frumos e!”. Dar l-a alungat repede, nu-i făcea cinste deloc. Au discutat despre firme, despre ce, cum şi cu cine firma mamă a făcut o firmă fiică, au ascultat discursuri, au urmărit prezentări în powerpoint, au citit pliante. Dar ea nu se putea concentra deloc, privirea ei aluneca, mintea patina, picioarele tremurau.

La cheful de după sedinţă…
Evident, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, în încăpere s-a făcut prea cald şi au ieşit afară pentru aer curat. Afară era prea frig aşa că, după câteva replici, s-au încălzit într-un sărut de care numai Clark Gable a mai fost în stare.

…………….

Caty era bunătatea întruchipată şi în stare normală. Dar acum, îndrăgostită până în vârful unghiuţelor ei impecabile, era cevaaa de necrezut. Aducea prăjiturele colegilor, făcea cinste fetelor la cafea, râdea cât era ziua de lungă şi îi făcea pe toţi să uite de problemele lor. Iar minutele în care vorbea cu el la telefon erau pentru ea cum e o ploaie sănătoasă după o secetă cruntă pentru zarzavaturile din grădină. Caty, sinceră cu toată lumea, deschisă şi plină de înţelegere, îl compătimea când el îi spunea că nu a dormit toată noaptea pentru că a lucrat la un proiect, a adormit când se lumina de ziuă şi din cauza asta nu a sunat-o la pauza de masă. Sau că a muncit toată ziua, a alergat pe la întâlniri cu clienţi şi îşi cere mii de scuze dar nu o va suna seara. Dar îi va duce dorul.
S-au luat cu treburi şi au lăsat să înflorească dragostea aia mare dintre ei. Când au simţit că se sufocă unul fără altul şi când Caty era ca în sevraj fără mesajele lui pline de dulceaţă şi iubire, au stabilit că e cazul să păcălească firmele şi să se învârtă de un liber taman la mijloc de săptămână.
Au evadat la mare că amândoi erau iubitori şi niciunul nu o mai văzuse de ceva ani. Era un început frumos de primăvară, cadru perfect pentru o iubire ca a lor şi decorul ideal pentru a mai pune o cărămidă la temelia ei.
Ea a plecat cu trenul pentru că ştia că altfel risca să gonească pe şosea şi nu ar fi fost în siguranţă. El, cu maşina din dotare.
………

Şi tare s-au mai bucurat de revedere. Şi tare s-au mai aprins în declaraţii. Şi nu numai o dată. La fel de tare chiar şi în dimineaţa plecării. Cât el murmura sub duş ceva ce ea nu desluşea, o încercare de romanţă oricum, ea (ca orice femeie, probabil) s-a simţit deranjată de dezordinea pe care o făcuseră prin cameră şi a început să adune din hainele aruncate pe jos. Toată iubirea declarată de el s-a revărsat pe covor, sub formă de verighetă, în momentul în care a luat blugii lui de pe jos şi i-a scuturat să îi aranjeze.

Panică, rău de la stomac, ameţeli, strigăt de disperare înghiţit la timp. Caty era la un pas de leşin dar trebuia să reziste. Era deşteaptă, nu era timp de scene din filme ieftine, nu era loc de tragedii. A realizat într-o clipă că, pe lângă „bă, frumos rău e”, e şi incredilbil de prost aşa că nu merita efortul de a plânge în faţa lui şi nici scene penibile nu era dispusă să facă. Nu! Acum era momentul ăla. Era fix ce o scotea din toţi pepenii. El tocmai îi smulsese puf din penele de îngeraş. El nu numai că profitase de ea şi de sinceritatea ei, dar profitase şi de naivitatea aia cu care niciodată nu cerea explicaţii. A respirat adânc de 5 ori. El încă murmura sub duş. Tremura dar el nu trebuia să vadă asta. Sigur că simţea cu disperare nevoia de a comite o crimă oribilă, din aia la care Cătălin Radu Tănase ar face un live la care ar vorbi 10 minute fără să respire. Dar s-a abţinut. A ridicat uşor capacul trollerului lui. A ridicat o cămasă la fel de uşor. A văzut o pereche de chiloţi. A tras verigheta pe un capăt, a rotit alt capăt, a făcut cum a putut un fel de nod şi i-a înghesuit la fundul genţii în locul pentru papuci.
Pentru că nu îşi mai putea ţine plânsul în frâu, când s-a oprit apa la duş, a intrat, l-a luat în braţe, l-a sărutat lung şi l-a rugat să se grăbească să nu îi plece trenul. S-a asigurat că el nu are timp să constate lipsa dovezii că e puţin însurat şi au predat la recepţie cartela de acces în cameră.
S-au mai sărutat de câteva ori şi în timp ce îi făcea semn cu mâna din trenul care se puse în mişcare, îşi imagină câteva variante :

– El, tremurând şi galben precum o gutuie în geamul bunicii din poveşti, se întoarce fără vlagă şi, cu ruşinea în obraji, roagă personalul să răscolească toată camera. Fără succes.

– el, cu inima-n gât, răsturnând geamantanul în maşină şi descoperind mesajul ei subliminal. Adică „să ţi-o bagi în…”

– ea, soţia iubitoare care îi pune lucrurile la spălat în timp ce el îşi face curaj să spună că a pierdut-o în timp ce resuscita o căprioară lovită de un nemernic pe un drum din Saturn. Şi apoi ea în mână cu chiloţii de care atârnă simbolul celulei de bază a societăţii.

Oricare dintre variante a fost suficent de bună ca să o facă să pufnească într-un râs nebun şi să i se pară penibil stând acolo, pe acel peron, cu mâna stângă fluturând energic.

Acest articol a fost publicat în Marţea de poveste și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Nu trebuie să dai cu parul…

  1. vax-albina zice:

    Îmi place Caty. Spune-mi că e bine.

    Apreciază

  2. 9 zice:

    Uite o femeie adevarata! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  3. Adriana zice:

    ..greu sa-ţi păstrezi cumpătul în astfel de momente, dar uite ca se poate. Si nici n-a fost lungă, mai vroiam…

    Apreciat de 1 persoană

  4. illusion zice:

    Măi deci a fost atât de taaaare! Mă aşteptam iniţial la vreo pildă dar… BRAVO CATY, sunt fana ta nr 1!

    Apreciază

  5. Mirela zice:

    Pe mine m-a intristat un pic. In postura ei n-am fost inca, dar cred ca n-as putea sa fac asa, mi-ar fi mila si mi-ar parea rau pentru toate partile implicate, in special pentru mine. Dar sunt de acord ca asa trebuie facut, sau ceva asemanator (discret si totusi atat de evident) , ca sa se invete minte alta data vinovatul. Iar Caty e foarte tare, in sensul de puternica. Of.

    Apreciază

    • Nu stiu cine e vinovat si cine e victima aici. Cred ca rolurile se pot schimba usor, e alunecos terenul. Dar da, decat oale sparte in cap, mai bine asa. Ustura dar nu lasa semne vizibile.

      Apreciază

  6. alinalerca zice:

    Oh..dar nu se poate termina fara alte detalii 🙂 Caty asta e destul de rara in zilele noastre.

    Apreciază

  7. loocked zice:

    Tocmai am vizionat jumatate din „the other woman”si in pauza asta mica…caty!be strong!un prieten bun „aluneca” in dragoste dupa o julieta ce purta la mana o verigheta mostenita de la bunica ei,iar intr-un final a descoperit ca julieta era casatorita cu „bunica” de vreo 6 anisori!!!!

    Apreciază

  8. Nu da cu parul, schimba finalul! Hahahah!
    Vrem cu final fericit, scumpo!

    Apreciază

  9. papagigli zice:

    Spune-mi, rogu-te-as, Caty locuia in Bucuresti? Te intreb pentru ca am avut o relatie de citeva luni, dupa care s-a taiat maioneza undeva la Casele de Creatie, pe Cumpatu. 😆
    Parca spuneai ca era bunatatea intruchipata. Pai in ce film razbunarea e similara bunatatii, ca eu nu reusesc sa-mi aduc aminte de filmul respectiv? A halit-o, asta e. Trebuia sa se asigure ca terenul nu e ipotecat, inainte sa-l cumpere 😉 Stiu ca razbunarea e dulce si-i dau dreptate, dar asta nu se numeste bunatate, cum nu ma numesc eu Caty 😆

    Apreciază

  10. Bănuiam eu că-i ceva (cineva) la mijloc, de când iubărețul se plângea că-i obosit din cauza nopților lucrate și de aceea n-a sunat! 😉 Dar e dulce răzbunarea, orice s-ar zice! 🙂

    Apreciază

  11. GEGELUTZ zice:

    Ufff, Potecuță, chiar mă pregăteam să mă plâng că dai în noi, ăștia fără de suflete pereche( bănuiesc că mai sunt vreo 2-3 persoane ca mine), cu siropoșenii de să ne-apuce crizili, să ne dăm cu capul de toți pereții din dotare într-o frumoasă dimineață de duminică! Dar m-am liniștit până la final, totul a reintrat pe făgașul normal, s-au topit îngerașii dolofani, ca niște bule de săpun…Hai, că nu-s acră de tot, mai cred că poate exista iubire dincolo de orice limite! Mi-a plăcut mult povestea, scrii bine, fată dragă, nu a fost deloc prea lungă! O zi minunată îți doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Draga mea, eu nu am sa ma leg de subiectul povestirii tale, nu conteaza cine e protagonista (tu, altcineva, o nascocire a imaginatiei tale cu ceva substrat in realitate- prea putin conteaza). Cee ace eu aplaud e firul povestirii, modul delicat-ironic, dar foarte firesc in care povestesti, imaginile foarte plastic, umorul situatiilor create. Te citesc cu placere, indiferent de stil sau specia literara abordata. Ai talent cu carul. Sigur ca si subiectul ales e haios si generos…

    Apreciat de 1 persoană

  13. M-am chinuit f tare sa postez acest comment, daca apare de doua ori scuze… mi-a innebunit si laptopul si tableta. 🙂

    Apreciază

  14. arakelian zice:

    mi-e mila de Caty, dar imi place calmul ei. Eu i-as fi dat in cap lui 🙂

    Apreciază

  15. Bursucel zice:

    😆 Caty asta… Inoubliable, parol! ❤

    Apreciază

  16. dyanaweb zice:

    Super tare! Imi place Caty! Mi-ar fi placut si o continuare…

    Apreciază

  17. Potecuţă, ai scris atât de fain şi e atât de neaşteptată „arma prostului”cu care Cathy îl execută pe Don Juan de provincie, încât ar fi de neiertat să nu faci dracu’n patru ca să afli ce s-a întâmplat cu ei!
    În stilul tău spumant, îmi şi pot imagina cum, ai putea reda scena când el încearcă să explice cum au ajuns chiloţii pe verighetă! Sau invers: verigheta pe chiloţi!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s