Tu cui i-ai scris azi?

1Aţi fost vreodată întrebaţi pentru cine scrieţi? Cui îi este adresat un anumit text, o poezie sau o melodie postată? Aţi fost puşi în situaţia de a răspunde la întrebarea „cui i-ai scris?” Şi… ce aţi răspuns? Aţi avut un răspuns?
De ce, oare, uneori, apare această întrebare? De ce nu suntem întrebaţi cui îi plângem când plângem? Cui îi râdem între două semne de punctuaţie, cui îi suspinăm la început de rând sau cui îi visăm cu litere mari, bolduite? De ce se reduce totul la „cui i-ai scris de data asta?”
Eu nu cred că aş putea răspunde la întrebarea asta scurt, „la obiect”. Nu pot pentru că nu găsesc subiectul, s-a rătăcit între virgule şi predicatul a încercat, cu un gest disperat, să îşi schimbe sensul. Ar fi fost de ajutor unul nominal dar „a fi” şi „a deveni” au inventat un nou stil de dans. Câte un pas înapoi, niciunul înainte. Şi atunci… ? Ce facem cu timpul?
Ar trebui să spun că eu, când scriu, scriu pentru zborul celor care au uitat sensul aripilor. Pentru zâmbetul celor cu obrajii brăzdaţi de lacrimi. Scriu pentru lumina din ochii celor cu privirile întunecate.
Îi scriu adierii de vânt, să fie mai blândă cu visul pe care i-l aşez pe braţe. Le scriu anotimpurilor, să nu se mai grăbească, să-i lase privirii răgazul de a le cuprinde. Pentru clipe care ard mocnit şi pentru secundele-scântei care aprind felinare pentru trecătorii singuratici, scriu. Şi pentru zilele în care mergi cu capul plecat, le înduplec să se lase urmate de zile care te prind de gulerul cămăşii şi te fac să priveşti în sus. Scriu pentru nori, întru înseninare. Şi pentru ploi, spre reinventare. Scriu azi pentru lacrima de ieri, din care a înflorit surâsul de mâine.
Îi scriu sufletului, prea sus a ales să zboare şi nu m-ar auzi dacă l-aş striga. Scriu, cu litere de-o schioapă, vieţii… să mai stea, să nu o mai ia la goană, obosesc încercând să ţin pasul cu ea.
Când scriu, scriu pentru dimineţile cu miros de scorţişoară şi le scriu serilor cu aromă de împlinire.
Şi… dacă toate gândurile mele trebuie, totuşi, să aibă un destinatar, atunci îmi scriu mie. Aşa… pentru… „a fi”.

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

63 de răspunsuri la Tu cui i-ai scris azi?

  1. july zice:

    Daca este vorba de blog, la inceput am scris pentru ,,noi”, apoi cineva de a carui parere imi pasa m-a intrebat cui scriu, si am inceput sa scriu pentru mine . Noi ramane in suflet si este bine asa . Duminica placuta, Potecuta !

    Apreciază

  2. Mi-esti draga si abia astept sa citesc ce scriii.

    Apreciază

  3. Te intreaba cineva de ce respiri? Cam toti cei care scriem dezinteresat si fara sa prelucram sau sintetizam prea multe informatii, de-aia scriem; fiindca asa trebuie, asa respiram prin degete si ne eliberam! Daca ce scriem si foloseste cuiva, atunci cu atat mai bine. Daca nu…nu! Dar macar am eliberat cuvintele din temnitela sufletului.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Lilly zice:

    eu scriu din mine..pentru mine..nu stiu daca are vreo logica ce am spus:)))

    Apreciază

  5. E o întrebare copilărească din punctul meu de vedere…acesta- cui scrii? Unele rânduri sunt fără destinatar, cel puţin nu unul fizic, destinatarul poate fi şi o idee, şi un crâmpei de lumină, şi o dungă a cearşafului. Să nu mai răspunzi când nu există întrebări! O duminică frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu, eu nu am dat acum o replică cuiva. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Dar, în timp, am prins pe la comentarii şi la mine şi la alţii diverse „reacţii”
      Ce frumos… „destinatarul poate fi o idee…”. Ai sintetizat la fix 😉
      O zi frumoasă, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

  6. Drugwash zice:

    Eu scriu Celui-Ce-Vrea-Să-Citească.

    Iar scrisul meu, pentru mine, contează mult mai puţin decît răspunsul – chiar şi intuit – al Cititorului. 😉

    Uneori îmi scriu şi mie însumi, dar ştiu prea bine dinainte că voi uita şi voi redeveni ce-am fost, dacă vreodată am fost Ceva. Ceva, nu Cineva, căci nu sînt – nici doresc a fi – un moţ pe basca lumii… 🙂

    Dacă ziua îţi poate fi frumoasă, atunci cu siguranţă aşa doresc să-ţi fie! A mea tocmai s-a îmbunat după ce te-am citit. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Şi când Cel-Ce-Vrea-Să-Citească vine cu drag la tine şi, chiar de nu lasă un răspuns, pleacă mai bogat… ce frumos curg noile idei…

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Se pare totuşi că intuiţia mea are nevoie de o recondiţionare, poate chiar de RK. 😀 S-a cam strîns mîl şi s-a înfundat jgheabul ideilor… Ce să facem, ce să facem…? 🙄

        Pînă-mi vine vreo idee despre cum să-mi revină ideile 🙄 , ia să-ţi urez eu o săptămînă frumoasă! 😉

        Apreciază

  7. Din câte văd eu din comentariile de mai sus, majoritatea au scris pentru sine, ca mine de altfel. Iar dacă prin asta au găsit și alte destinații și rezonanțe, cu atât mai bine pentru fiecare. 🙂

    Apreciază

  8. Andreotti zice:

    Și eu tot mie însămi îmi scriu. Ca să NU mă uit.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Irina zice:

    De fapt ne scriem noua, insine. Avem nevoie de o expunere a sinelui asta pe care nu il folosim in viata de zi cu zi. Cati oameni auzim vorbind asa cum scriu pe blog? Putini, foarte putini. Eu mai improvizez catrene atunci cand debordez de energie si am gasca mea de buni prieteni si ii fac sa rada de spontaneitatea nebuniilor ce-mi ies pe gura, insa atunci cand sunt trista de obicei tac si incerc sa ma fac usor „nevazuta”. Dar atunci, mai ales atunci, deschid blogul si astern randuri. Le numesc eliberatoare.Cuvintele scrise sunt de fapt lacrimi ce nu le pot plange atunci cand se incapataneaza sa nu curga. Si nu pot aduna in mine prea multa tristete, pentru prea mult timp. M-am autoeducat sa „nu ma plac asa”. Si deschid ferestre. Sa intre aer curat.
    Scris= Primenire.

    Apreciat de 2 persoane

    • Doamne, Irina, ce frumos ai scris!!!
      Suntem norocoşi că avem „cuvântul” la îndemână şi îl putem scrie atunci când nu îl putem striga. Şi, uite, ce oameni frumoşi descoperim tot prin el…
      Cât mă bucur că vă am aici!
      Mulţumesc!

      Apreciază

  10. 1lauralaly zice:

    Scriu sufletului asa cum spuneai si tu. Scriu tuturor care imi trec pragul blogului. Coltisorului din sufletele oamenilor.

    Apreciază

  11. 9 zice:

    Uite că nu mi-am pus întrebarea asta! 🙂 Cui îi scriu? Hmmm…Nu pot să spun că scriu cuiva, nici măcar mie. 🙂 Îmi place să las semne şi decât să scriu pe garduri mai bine scriu aici pe blog. 🙂 🙂

    Apreciază

  12. Mugur zice:

    Interesant te întrebi și ma faci să mă-ntreb, pentru cine să scriu? Pământul întreg de-ar putea să citească gândul meu cel în scris, tot la mine se-ntoarce gândul ca un abis. Pentru mine de scriu este ca să-mi citesc gândul clipei de azi într-un greu viitor, ca sa văd de-am uitat cele ce au trecut, cele care mi-au fost farmec sau doar tribut. Și atuncea când timpul va umbri gândul meu, am să dau la o parte ceața cu dorul meu, voi citi ce am scris și atuncea voi ști de-am greșit cum gândeam ori de bine va fi.

    Apreciază

    • Ăsta e genul de răspuns care, după ce se lasă rostit sau scris, se închide ca-ntr-o cochilie şi nu te mai lasă să îi mai spui ceva. Ce ar mai fi de spus? E perfect pentru un motto al sinelui.
      Mulţumesc, Mugur! Şi iartă-mă, te rog, dar… m-ai încurcat, îmi tac cuvintele…. 😳

      Apreciază

  13. Oana zice:

    inimii…

    Apreciază

  14. Ana zice:

    Adevarul este ca,cel putin in cazul meu, anumite postari au un destinatar existent,viu si traitor la mii de kilometrii distanta de mine…Dar ,de cele mai multe ori,postarile mele sunt discutii cu mine,pentru mine…sa nu uit,sa ma eliberez si,stiu ca suna egoist, sa dau mai departe,sa aflu ca nu sunt singura pe lume…
    Si am descoperit-o pe Diana,am gasit o felie de inteleger . Apoi am venit pe poteca de aici si,uneor, gasesc aici cararea aia dreapta de care am trebuinta.

    Apreciază

  15. papagigli zice:

    Frumoasa scriitura! Stiu ca ma repet, dar sa nu crezi ca-i din cauza vreunui Alzheimer netratat 😆
    Revenind la subiect, as spune ca eu sciu dintr-o necesitate omeneasca de comunicare, nimic mai mult si nimic mai complicat. De comunicare a gindurilor si sentimentelor personale, fie ca ma refer la mine, la altii, la diverse situatii sau aiurea-n gard. 😆

    Apreciază

  16. Subscriu părerii Adelinei, așa gândesc și eu.. Nici n-ar trebui să mai spun, că doar dacă tot mi-a exprimat părerea cineva înainte… Doar c-am trecut pe-aici. Doare uneori când cuvintele sunt interpretate altfel decât intențiile și te întrebi de ce… dar asta-i altă poveste… Nu-i așa? 🙂

    Apreciază

  17. Sonia zice:

    Tocmai mă pregătesc să îi scriu doamnei Udrea. Nu că ar citi vreodată rândurile mele, dar mă răcoresc și eu. 🙂

    Apreciază

  18. centrefold zice:

    Majoritatea timpului scriu pentru cititori, dar sunt anumite postari care se intrupeaza din mine, pentru ca mai apoi sa pot retrai anumite experiente. Timpul le spala si le dilueaza semnificatia dar amintirea ramane prin respectivele postari.

    Apreciază

    • Depozităm stări în MB. Oare cât ar fi dispus să „ducă în spate”? Mai mult decât putem noi duce în suflet? 🙄

      Apreciază

      • centrefold zice:

        Nu. Sufletele noastre pot inmagazina si informatie care nu se poate transcrie in cuvinte sau in biti. Oricat te-ai chinui sa transcrii in cuvinte cum te-ai simtit pe vremea cand tremurai ca o piftie cand vorbeai cu tipul/tipa de care il placea pe ascuns, probabil nu vei reusi. Sau cand un alt fel de tremur pune stapanire pe tine…

        Dar toate celalalte experiente, chiar daca nu sunt depozitate undeva anume, se vad in licarirea din ochii nostri si largimea surasului pe care suntem capabili sa il producem. 🙂

        Apreciază

  19. Eu cred ca scriem pentru noi 🙂 Tot ceea ce creaza un om este intr-o forma sau alta un autoportret, iar sensul comunicarii rezida in obtinerea unei reactii 🙂 !

    Apreciază

  20. arakelian zice:

    Eu imi scriu mie. Marele OM care are nevoie in primul rand sa isi exprime niste idei invalmasite, niste constatari,sa elimin frustrarile si tristetile, sa verbalizez si sa exteriorizez ghemul de idei din cap, sa materalizez ceea ce deseori simt .
    Scrisul da o forma a tumultului vietii.
    Eu scriu prost. Dar perseverez.
    Eu imi scriu visele.

    Sa fim cinstiti cu noi: scriem ca asa vrem noi, e decizia noastra, nu o facem pt cititor.

    Apreciază

  21. Ce frumos ai scris …despre scris! Pai in prima instanta scriu pentru cei ce mi-as dori sa citeasca pentru ca altfel as redacta in calculator in word, apoi pentru mine si pentru sufletul meu.

    Apreciază

  22. Nicoleta zice:

    Reblogged this on Annabel….

    Apreciază

  23. Diana zice:

    Observ că foarte mulți din cei care scriu, scriu de fapt pentru ei (și eu uneori). Cred că un blog are și o funcție terapeutică – te ajută pe tine să te eliberezi de anumite lucruri, dar îi ajută și pe cititori.

    Apreciază

  24. Pentru a păstra amintirile?

    Apreciază

  25. fatadefragi zice:

    Despre viata cator dintre cei pe care-i citim stim ceva? Despre foarte putini, cu siguranta. Dar asta nu ne impiedica sa lacrimam ori sa zambim impreuna cu ei atunci cand isi astern gandurile.
    Cred ca blogurile noastre reprezinta suma descoperirilor pe care le facem in noi si pe care le notam ca sa ne amintim pe unde ne-au trecut sufletele.
    Cui scriem? Celor ce vor citi. Uneori rememorarea ne surprinde pe noi insine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s