Rânduri dintr-un azi, pentru un oarecare mâine

1Tu, la vremea când îţi scriu toate astea, eşti încă o dorinţă care şi-a făcut culcuş într-un colţ de suflet, o frântură dintr-un vis plămădit la ceas de taină. Dar trebuie să îţi vorbesc despre lucruri pe care cu siguranţă le vei vedea, simţi şi, sper eu, înţelege. Ştiu că te vei lovi de consecinţele lor şi vei pune întrebări. Şi ştiu că, într-o zi, va trebui să îţi cer iertare că nu am putut altfel. Că nu am ştiut să fiu altfel chiar dacă acel „altfel” ar fi însemnat, poate, puţin bine în plus pentru tine.
Nu mă pot vindeca de optimism şi nici de nebunia asta frumoasă care mă face să cred în oameni. În toţi oamenii. Indiferent de culoarea ochilor, de calitatea hainelor sau de meseria lor. Pentru că eu nu văd toate astea. Nu le văd pentru că nu le caut. Şi nu le caut pentru că nu contează.

Iar sufletul…. offf, sufletul e atât de bine ascuns şi atât de bine mascat, încât, uneori, îl vezi abia atunci când deja poate e târziu, când deja ei au reuşit să te lovească. Dar eu, în încăpăţânarea mea, mă ridic, mă scutur repede de praf şi merg mai departe acordând şanse egale celor care aşteaptă la primul colţ cu mâna-ntinsă fără să mă uit la mâna pe care o ţin ascunsă la spate.
Iartă-mă că am făcut şi fac ceea ce am simţit că e mai bine chiar dacă binele ăsta a fost de multe ori doar de partea lor. Dar aşa definesc eu binele, nu cunosc alte teorii. Şi iartă-mă că nu regret asta.
Nu mă condamna pentru că nu am vrut să stau în genunchi în faţa celor „puternici” doar pentru a obţine nişte avantaje înşirate inestetic pe o foaie de hârtie. „Merite” în dreptul cărora TVA-ul tronează aproape vulgar, ca o etichetă de firmă „uitată” ostentativ pe gulerul unei cămăşi. Nu m-am umilit, dragul meu, am strâns pumnii să-mi ascundă lacrimile dar nu am făcut-o. Dacă siguranţa zilei de mâine depinde de asta, atunci o pun pe muchie de cuţit dar aleg să stau cu spatele drept în faţa lumii. O bucăţică de pâine luată pe câţiva bănuţi, e mai gustoasă decât o cină îmbelşugată dată în schimbul unui troc otrăvit.
Ştiu, o lume mai bună nu (mai) înseamnă şi o lume mai sigură dar o zi în care pot ridica privirea fără remuşcări, e mai frumoasă decât una în care număr arginţi în schimbul demnităţii mele. Aşa că, dintre toate câte mi-aş dori acum să ai, nu ştiu câte am şi reuşit să îţi ofer. Nu ştiu dacă acum, la momentul când citeşti toate astea, cunoşti gustul neajunsurilor sau eşti înconjurat de bunăstare. Dar ştiu că îţi voi oferi toată iubirea de care sunt eu capabilă. Şi dacă nu va fi destulă, mă mai nasc o dată ca să strâng mai multă.
M-am arătat lumii aşa cum sunt, nu i-am dat o reflexie dintr-o oglindă ciobită. M-am dat lor cu toate ale mele dar uneori nu a fost deajuns. Au luat ce le-a trebuit şi apoi nu au mai avut nevoie de mine. Şi m-au alungat. Şi apoi m-au uitat. Sau, când ruşinată şi abia şoptit le-am spus „nu” pentru că ştiam că nu voi putea, m-au arătat cu degetul şi mi-au strigat reproşuri fără să mă privească în ochi. Ar fi înţeles. Dar nu au vrut. Sau nu le-ar fi fost de niciun folos. Şi nu i-am condamnat. Şi am iertat. I-am iertat şi pe cei care mi-au întors spatele când eu am cerut iertare.
Asta sunt eu, aşa ştiu eu să fiu. E un portret creionat pe un fir de nisip. Poate, între timp, se va mai deforma. Depinde de câte ploi va număra până atunci.
Tu, dragul meu copil, chiar dacă vei simţi că nu mai poţi, că nu e drept şi chiar dacă uneori te va durea, să… fii bun!

Semnează,
Eu, cea de acum (când încă nu sunt mama ta)

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Rânduri dintr-un azi, pentru un oarecare mâine

  1. Să fie ceea ce cred eu sau se maturizează copilul din tine?! Ori și una și alta?

    Apreciază

  2. Oana zice:

    Fără să exagerez ori să te măgulesc (nu-mi stă în fire), e poate cea mai frumoasă şi sensibilă scrisoare pe care am citit-o. Şi simţit-o.
    Îmbrăţişări, Potecuţă, te va-nţelege…pentru că te va cunoaşte…cum eşti. Cu toate ale tale, cu toate ale Lui presărate-n tine.

    Apreciază

  3. 1lauralaly zice:

    Cata sensibilitate. M-am lasat purtata de randurile tale si tot tumultul lumii a disparut. Copilul ce te va alege sa ii fi Mama, va fi norocos. Caci va fi crescut de un om cu suflet frumos si care va sti sa il invete demnitatea., sensibilitatea, pasarea, veselia, iubirea .

    Apreciază

  4. Drugwash zice:

    Emoţionant…

    Apreciază

  5. papagigli zice:

    MmmmDa! Si eu i-am scris lui fiu-meu, actualul, nu eventualul, numai ca eu sunt foarte departe de-o Mother Tereza (sau cum o fi chemat-o pe albaneza aia) pe care o descri tu in postul asta.
    In fine, un post extrem de sensibil si touchy.
    Metafora din penultimul paragraf cu nisipul remodelat de ploi mi-a placut nespus de mult. E de notat si retinut.

    Apreciază

    • Doamne, departe de mine gândul să mă cred o sfântă. Chiar departe…

      Mulţumesc!

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Pai eu vorbeam de Tereza, nu de sfinti. Si asta pentru ca nu stiu care-i treaba cu sfintii si ce calitati au ei, dar ar fi interesant de stiut cum ii vad cei ce cred in existenta lor. Ceva imi spune ca nu pot fi descrisi mai altfel decit ai facut-o tu in postul de fata. Dar asta e doar o prezumtie care nu diminueaza cu nimic meritele postului de fata. Postul, comme d’habitude, e scris foarte bine.

        Apreciază

        • Nici măcar, papagigli, nici măcar…
          sunt om şi atât. Că aleg să văd doar partea bună a lumii şi ignor răul, nu înseamnă că eu nu pot face rău. Am făcut, fac şi sigur voi mai face. Numai că de cele mai multe ori îl fac fără intenţie, nu e cu premeditare. Atât.

          Apreciază

          • papagigli zice:

            Nu prea inteleg unde-i problema. Tereza, despre care vorbeam, era tot om, din cite-mi amintesc si sunt convins c-o fi facut si ea ceva rele la viata ei.
            In fine, n-o mai lungesc.
            Singura mentiune pe care as vrea s-o fac se refera la titlu. Cred eu, ca acel „miine” nu poate fi considerat un oarecare, fiind vorba de copilul tau, ci de un anume miine. Asta-i tot ce aveam de spus si te rog sa crezi ca departe, foarte departe de mine intentia de a-ti aduce vreun repros in legatura cu „sfintenia” despre care oricum n-am habar.

            Apreciază

            • Ştiu ce spui, nu e o oarecare când e vorba de puiul tău. Dar…. habar nu am cand va fi ziua aia. Dacă va fi. Să ajute Dumnezeu să fie. În condiţiile astea e o zi învăluită în mare mister.
              Să rămână între noi, nici eu nu-s mulţumită de titlu 😳
              Am înţeles perfect acum, iartă-mă. Mă temeam că am lăsat să se înţeleagă că îmi ridic singură statuie.

              Apreciază

  6. papagigli zice:

    Conceptual vorbind, titlul e foarte inspirat, doar ca eu as fi bagat un „miine special” sau „un acel miine” pentru a-i sublinia importanta.
    Statuie zici? Pai stai s-o discutam si p-asta. 😆
    Toti, dar absolut toti ne spetim in a ne construi socluri pe care sa ne asezam statuia, pentru ca toti consideram ca meritam, ceea ce nu trebuie sa surprinda pe nimeni. Fie ca e vorba de-o statuie intreaga, cu lauri si pe cai inaripati, fie ca-i doar un bust. Fie ca o facem voluntar, fie c-o facem involuntar. Fie c-o facem direct,fie c-o facem indirect. Fie c-o facem in mod strident, fie c-o facem voalat, noi toti trudim la acele statui care sa ne reprezinte. Mi s-ar parea nefiresc sa nu fie asa. Ori de cite ori vorbim de noi insine si chiar cind vorbim pur si simplu, nu facem altceva decit sa ne cioplim step by step acea statuie. Evident ca stilul lucrarii difera, functie de peroana, de personalitate si de cit talent ai la „sculptura” 😆 Cel putin asta-i parerea mea.

    Apreciază

    • Las aici, pentru urmaşi : eu o vreau din profil, cu privire inteligentă. Fără urmă de rid sau alte „inconveniente” că mă întorc de pe unde oi fi şi e vai de ăla care m-a retuşat cu dalta.
      Dacă se alocă fonduri, o vreau în mărime naturală cu cel puţin 15 de cm mai înaltă. Şi vreau un fel de umbrelă antiporumbei că io, la viaţa mea, nu m-am şi anume….. în capul nimănui. S-a înţeles sau mai spun o dată? 🙄

      Acu, la modul serios : papagigli, nu ar fi o idee bună de o postare ce ai scris tu? Parcă e păcat să rămână piedute într-un comentariu ideile astea ale tale. Cum crezi tu dar comentariul ăsta merită mai multă atenţie. Mulţam fain!

      Apreciază

  7. Mirela zice:

    Adica tu il indemni pe copilul tau viitor sa aleaga sa puna capul linistit pe perna si sa aiba un somn dulce in fiecare noapte ? Nu e rau deloc 😉 Si…. go for it ! 🙂

    Apreciază

  8. Irina zice:

    Cică mai cald e-n casa-n care-i frig… Și lemne nu-s, și pită nu-i, dar cald îi sufletul omului.
    Frumos, copilă, tare frumos…

    Apreciază

  9. alma nahe zice:

    Dacă vor mai avea răbdarea de-a citi scrisori atunci, copiii ăștia ce vor vrea să ne aleagă drept părinții lor. Eu o să îi scriu un SMS … 🙂 Am vrut să mai îndulcești puțin tristețea care o emană acest tablou.

    Apreciază

  10. Mugur zice:

    De-o fi să-l ai și să îl crești, va fi frumos ca în povești și toată frumusețea lui va fi-n adâncul sufletului!
    Frumos grăit-ai și tu, Potecuță!

    Apreciază

  11. 9 zice:

    Frumoase sfaturi. 🙂

    Apreciază

  12. Pingback: 1000 de motive… | 9

  13. Bursucel zice:

    Uite încă un motiv pentru o cană de vin fiert cu portocale! 🙂
    Aș mai spune eu multe, Potecuță, dar mai bine desenez…

    Apreciază

  14. Laura zice:

    M-ai emoționat foarte tare. 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s