A fost Ilie…

imagesSe trezea cu noaptea-n cap, hrănea animalele, se aranja în oglinda agăţată în curte la uşa „şoprului”, se spăla, îşi lua costumul negru, pălăria şi plasa în care erau sticle cu vin, ţuică şi cozonac că „aşe-i obiceiu’ când e câte un Sfânt” şi pleca la Biserică. Se întorcea păşind încet, probabil cu gândul la cei duşi. Sau la noi, cei care îl aşteptam în curte cu masa aşezată la umbră. Nu-i era foame. Niciodată nu-i era foame când ajungea acasă. Era vesel şi bunica îl certa „mă, omule, ai băut iar pe stomacul gol, hai şi îmbucă ceva să nu-ţi fie rău”. „Mâncaţi voi, io mai stau”, spunea cât se poate de calm.
După ce toată lumea mânca şi vasele erau deja spălate iar tata se punea şi el la o bere la umbră, el se uita nedumerit în jur şi întreba puţin surprins „da în casa asta nu se mai mâncă, toată lumea numa bea?” Îl dojenea bunica „acu am strâns. Ai zâs că mai târziu mânci”. „Păi acu e mai târziu”.
Veneau câteva vecine, toate văduve, se adunau în curte, le dădea bunica prăjituri şi cozonac, el insista să bea şi un păhărel dar lor le era ruşine de tata şi refuzau. Tata se prindea repede şi pleca, era bucuria lor când se vedeau libere la… un pahar de vorbă. Bunicul le umplea mereu paharele, bunica îi dădea coate că „nu mai pune mă, omule, că li se face rău”. Îşi aminteau apoi de bărbaţii lor duşi dar el avea aceeaşi vorbă „nu mai tot plânge, tu. La noi în sat nu s-o întors niciunu’, înseamnă că e bine acolo şi le place”.
Într-un an au venit la ei doi prieteni de-ai părinţilor, au vrut să vadă şi ei satul. În scurta plimbare pe uliţă au văzut şi beţivul satului şi nebunul şi beţiva. Bunicul, ca un copil ruşinat, a spus cu capul plecat „ştiţi, să nu credeţi că toţi din sat sunt aşa. Cu cei mai mulţi e şi mai rău…” 😀
Despre cum a stricat clopoţelul de la poartă când eram la ei în vacanţă doar ca să nu audă tata la ce oră vin eu de pe uliţă, v-am mai povestit…
Avea un fin simţ al umorului şi analiza oamenii într-un fel special. Nu cred că s-a certat vreodată cu cineva şi nu ar fi ridicat tonul la nimeni. Trecea fără să deranjeze, fără să supere. Şi când cineva din sat uita să îl plătească, el fiind electricianul satului, spunea că e bun şi kilul ăla de mere primit. Chiar dacă avea pivniţa plină de mere. „Lasă, banii îi cheltui dacă îi ai. Poate n-are omu’ să-mi dea bani”, era răspunsul lui la supărarea bunicii că a pierdut o zi întreagă să repare ceva acelui om şi nu a primit banii.
Ştia multe poezii, ştia destule despre viaţa marilor scriitori, despre evenimente importante din istorie. Şi poveşti, mai ales poveşti.
Când nu am mai putut merge în vacanţe şi îl sunam de ziua lui, spunea că petrece „ca adolescenţii, pe ascuns, să nu-i certe părinţii că fumează”.
A plecat aşa cum a trăit. În somn, în linişte, fără să sperie sau să deranjeze…
Şi nici el nu s-a întors…
A fost Ilie. Şi l-am iubit. Şi era singurul căruia azi îi spuneam „La mulţi ani!” că alţi „Ilie” nu ştiam…..

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la A fost Ilie…

  1. Cosmisian zice:

    Frumos bunicul tau. Frumoasa amintirea pe care nu doar ca o pastrezi, ci o animezi, o faci vie si pentru noi, cititorii..

    Apreciază

  2. july zice:

    A fost Ilie, era unchiul meu, si croitorul favorit . Hatru, mare, cu centimetrul pe un umar, negociam la sange, lungimea fustelor . 😆
    Sa fie in lumina amandoi Ilie, si sa-nchine un paharel de ziua lor !

    Apreciază

  3. GEGELUTZ zice:

    Cred că a avut o viață frumoasă pentru că era el om frumos și-i plăcea să trăiască frumos! Eu am mai bocit la o postare de-a ta în care ne povesteai tot despre el, cred, despre cât era de darnic și iubitor dar azi nu mai bocesc, azi doar mă înduioșez de amintirea buneilor mei. 🙂

    Apreciază

  4. Oana zice:

    Amintirea lor…a bunilor… mereu induioseaza…
    Sa ai o seara pe masura sufletului tau, Potecuta!

    Apreciază

  5. Frumoase cuvinte de dragoste si adanca pretuire ies de sub ‘condeiul’ tau! Ai talent cu carul!
    Resemnare si pace in suflet, vine si randul nostru…
    Poza care insoteste duioasa ta poveste este remarcabila.
    Cu drag

    Apreciază

  6. OrhiKamyDeea zice:

    Un om frumos… şi frumusețea s-a moştenit.
    Şi imi aduc aminte de bunicul meu… alt om frumos… vorbea frumos şi incet… că ştia multe… dar era scump la vorbă… când vorbea toți il ascultau… un om muncitor care până la pensie a fost tot plecat cu munca, iar când venea aducea de toate… un om chibzuit, echilibrat şi foarte ,,astrângător,, pentru casă.
    Pentru bunicul tău Ilie, dar şi pentru bunicul meu care nu a fost Ilie, un strop din băutura preferată imprăştiată in pământul in care s-au intors. Pentru bunicul meu – un pahar mare de apă rece din fântâna din curtea casei sufletului meu; pentru bunicul tău un pahar de ,,tărie,, ca să ii dezlege limba şi acolo pe unde este acuma.
    M-a emoționat articolul tău.

    Apreciază

    • Aşa, trebuie un strop pentru ei. Destul de puţin vorbea şi el, bine ai spus cu tăria aia. Sau, mai bine, puţin vin. Îi plăcea cu apă minerală 😉 Să le păstrăm vie amintirea…
      Seară bună, Orhi!

      Apreciază

  7. Lia zice:

    Am citit cu mare drag un text încărcat emoţional… am vizualizat tabloul de familie. Cred că a fost un om frumos, sensibil şi deosebit bunicul tău. Potecuţo, bănuiesc că tu i-ai moştenit gena.

    Îmbrăţişări…

    Apreciază

  8. Mirela zice:

    Sa se odihneasca in pace bunicul tau cel cu bun-simt, acolo unde e.
    Eu in familie n-am avut , dar a existat in copilaria mea vecinul Ilie de la etajul 1 (noi fiind la parter) , la care ma duceam adesea in vizita. Ei, si nea Ilie, odihneasca-i Dumnezeu sufletul bun, era tot electrician ! Si pentru ca a vazut cat de mult m-a fascinat o veioza pe care i-o facuse el Ginei, fata lui, mi-a adus cadou si mie una, la fel de frumoasa. Sa-ti zic cum era : avea un abajur mai mic din carton, fixat pe un fel de sarmulita deasupra, in care facuse decupaje in forma de pestisori, stele de mare, caluti de mare, alge, etc. Iar peste el era un alt abajur, fix, dintr-un plastic albastru valurit. Ei, si datorita caldurii de la becul aprins, abajurelul mic incepea sa se invarta usurel, tinut de sarmulita, iar prin valurelele exterioare se vedea de parca pestisorii si toate cele se miscau prin apa. Era de mare efect pentru copilul care eram si uite ca am tinut minte pana acum, de mult ce mi-a placut. O fi numele Ilie dat numai oamenilor buni ? 🙂

    Apreciază

    • Am tresărit puţin dar mi-am revenit.
      Ei au stat la bloc mult timp, casa de la ţară o ţineau pentru vara, abia la pensie s-au mutat de tot. Şi tot la etajul 1 stăteau. Şi da, şi bunicul meu a făcut o veioză care a rămas fără abajur nu ştiu de ce şi peste care eu, pentru că a adormit şi doream să nu îl deranjeze lumina, în loc să o sting, am pus o căciulă. Ghici ce s-a întâmplat? 😀 🙄

      uauu, îmi imaginez ce frumoasă era veioza aia şi ce efect a avut… frumoasă amintire 😉

      Apreciază

      • Mirela zice:

        :))) ai avut deodata o caciula cu aerisire in crestet si a fost nevoie sa aerisiti camera ? 😀
        Dap, veioza aia era ceva, daca uite cum mi-am amintit acum de ea. Sta acolo intr-un coltisot de memorie 🙂

        Apreciază

        • Da… săracul, s-a trezit tuşind, era fum în cameră, amândoi speriaţi că nu s-au dezmeticit prima dată de unde, cum, de ce… 😳

          Apreciază

          • Mirela zice:

            Uuuuf… ei, nu s-au suparat precis, sau le-a trecut repede oricum. Iar tu sigur n-ai mai facut a doua oara asa ! 😀

            Apreciază

          • Cosmisian zice:

            Prostiute cu fum am facut si eu. Am pus carnaciori la prajit si am plecat cu covorul in spatele blocului sa il bat. La un moment dat, vecina de la etajul 1 a strigat ca iese fum! Nu puteai vedea nimic!!! Fratele meu era sub un „dulap”de fum… Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-am asfixiat fratele.

            Apreciază

  9. Drugwash zice:

    Mă duc să umplu un păhar de ţuică – ce-o mai fi rămas pe fundu’ sticlei – să cinstesc de sufletele bunicilor ălora buni de odinioară. Al meu era Costică, nu Ilie ca al tău, da’ tot fire molcomă. Să fie pentru ei, acolo departe şi fie s-ajungem şi noi să ne pomenească nepoţii numa’ cu vorbe de bine! 😉

    Apreciază

  10. Bunicii se duc înainte, să ne pregătească nouă un loc bun. Ai mei s-au dus înainte de-ai cunoaște. Măcar tu ai rămas cu niște amintiri frumoase, care îți condimentează viața și te întăresc. Fie-le amintirea vie!

    Apreciază

  11. Adriana zice:

    Al meu a fost un Ion şi l-am îngropat vineri, aproape de sf Ilie. A murit cum spui…discret şi cuminte, după ce trei săptămâni a fost la noi, la Brasov, să vadă ce au făcut nepoatele din casele cele vechi. Pe 10 iulie i-am făcut tort pentru cei 85 de ani; ne-am petrecut firesc fără gând de despărţire. Pe 16 iulie a plecat grăbit, văzuse tot ce vroise a vedea, cred. Cuvintele tale mi-au venit mănuşă şi poate mi-au adus altele de aşternut, dar tot mă gândesc că bunicii lasă in urmă ceva magic, de poveste, de gând fără sfârşit. Să-i odihnească Dumnezeu. Mor după scrisul tău..

    Apreciază

  12. Ana zice:

    Dumnezeu sa-l odihneasca! Frumos suflet , bunicul tau! 🙂
    Poate ar fi trebuit sa scriu si eu asa frumos…despre tatal meu…tot un Ilie si el! 🙂

    Apreciază

  13. Frumos, Potecuţă! Ilie „al nostru” stă în geamul din bucătărie, rezemat de o poliţă special făcută şi în funcţie de cum e îmbrăcat-la bustul gol, maieu, cămaşă ori cu o vestă peste tricoul cu mânecă lungă, ne dăm seama de vremea de afară. Plus-minus câteva grade, căci Ilie e mai călduros de felul său. Dacă i se pare ceva interesant pe partea cealaltă a bulevardului, blocul lui fiind pe o străduţă, la intersecţie, îşi fixează binocul şi studiază fără jenă priveliştea.Uneori se înghesuie şi mărunţica de nevastă-sa pe lângă el, cu bărbia rezemată de poliţă. Din când în când Ilie trece pe la cămară, ori la frigider, bea apă din sticlă şi vorbeşte cu vocea tare de răsună cartierul. Nu prea are de lucru. Se vede cum se prelinge plictiseala de pe el. Când au program administrativ, şi el şi nevastă-sa, scutură cârpele albe de şters praful pe geamul de la sufragerie, ritmic, de căte şase ori cu mâna dreaptă, de câte şase ori cu cealaltă. Uneori ajung la 12 cu numărătoarea, dacă e ceva ce le captează atenţia, ei având o panoramă de invidiat, pe când noi nu-i vedem decât pe ei, ceilalţi locatari fiind de cale afară de discreţi, ascunşi de după jaluzele!

    Apreciază

  14. dagatha zice:

    Mi-ai adus aminte de bunicul meu…. 😦
    Și ai scris așa de frumos….

    Apreciază

  15. Bursucel zice:

    Răsare așa un dor din rândurile tale, Potecuță…
    Dă-mi voie să te-mbrățișez! 🙂

    Apreciază

  16. Ştefania zice:

    Un om minunat bunicul tău, potecuţă, ca şi al meu bunic, şi-i purtăm în suflet şi nimic nu ne poate mângâia dorul de ei.
    Deseori mă gândesc cât de nedreaptă este viaţa asta.
    Ai o seară lină potecuţă şi numai bucurii! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s