Nu credeam că poate fi atât de greu să compui o postare despre blogul tău. Am început, am şters, iar am scris şi iar am şters. Am deschis geamul sperând că trecătorii îmi vor striga o idee măreaţă. N-au făcut-o, dispăreau nepăsători din raza vizuală ca şi cum blocul meu era invizibil. Nu am reuşit să găsesc o scăpare dar nici să nu scriu postarea nu pot pentru că am o datorie şi nu îmi place să „mă fac că plouă” mai ales că abia am scăpat de ploaie. Raluca mi-a dat o leapşă pentru care îi mulţumesc. Ştiu sigur că sunt mulţi cei care, poate, se vor supăra pentru că şi ei, la rândul lor, mi-au dat în trecut lepşe care nu au primit răspuns. Unora le-am mulţumit şi le-am explicat cu ruşine că nu pot face faţă acestor jocuri frumoase şi interesante. Pe de-o parte pentru că am o problemă şi nu de ieri, de azi. Se poate întâmpla ca mâine dimineaţă să mă trezesc cu o idee despre vulcanii noroioşi şi să scriu cu drag şi cu patos şi, culmea, să şi dau dovadă de inteligenţă 😀
Dar dacă azi îmi cere cineva să scriu asta, în capul meu se produce un fenomen de mare „blank” şi nu pot lega două propoziţii. Pe de altă parte, regula din final, aceea de a numi 3 sau mai mulţi bloggeri şi de a da leapşa mai departe, îmi pune mari probleme. Cum să aleg? Şi cum să rup eu lanţul încălcând regula? Şi astea sunt doar două din mai multe motive pentru care mi-a fost tare greu să răspund acestor lepşe.
De data asta însă am spus că încerc să nu rămân datoare. Dar mă uit la monitor şi el la mine şi nimeni nu spune nimic. Întrebarea din leapşă sună cam aşa : „Care este articolul care ţi „s-a lipit de suflet” cel mai mult din tot ce ai scris până acum şi din ce motiv?”. M-am blocat. Voi, cei care veniţi des pe potecuţe şi pentru asta vă mulţumesc, ştiţi că nu scriu despre subiecte la zi, cum se spune. Nu dezbat probleme arzătoare care fac televiziunile să-şi pună „breaking news” pe jumătate de ecran, nu scriu decât extrem de rar despre „vedetele” care ne invadează, fără să vrem, puţinul timp pe care-l petrecem în faţa televiziorului. Scriu câteodată ce simt şi de multe ori „ce-mi vine”. Stau în pat, aud ploaia cum bate în geam şi inspiraţia îmi şopteşte o frază din care se naşte o postare ca asta, de exemplu. E posibil ca un psiholog bun să spună că şi inspiraţia asta dictează în funcţie de stare şi starea vine în funcţie de mediul înconjurător care şi el depinde de evenimente trecute sau prezente. Posibil…. dar eu nu sunt psiholog şi nici nu mă interesează acum un diagnostic.
Şi ca să revin, spun iar că mi-e imposibil să aleg o postare şi mi-e ruşine că încalc regula jocului. Dar nu pot. Repet : aici am adunat postari venite din sufletul meu, din pură imaginaţie sau pur şi simplu din ce am văzut la un moment dat în jur. Au fost şi din pătaniile mele câteva 😀 Cum să spun că „asta” e mai aproape de sufletul meu decât alta? Nu am cum. În momentul în care am scris-o era cea mai importantă pentru că fie am simţit-o, fie au „nascocit-o” gândurile mele rebele.
Am intrat, totuşi, în arhivă şi am ales să păşesc în primele două luni ale potecuţelor pentru că s-a aşternut puţin praf acolo şi era nevoie de lumină. Şi mi-am amintit seara în care am scris despre un telefon stingher, imaginar. Am râs mult apoi când am retrăit povestea omului la apă deşi atunci numai de râs nu aveam chef pentru că da, aia e o poveste sută la sută din viaţa potecuţei. Mi-am ascuns năsucul în batistă la lecutarea scrisorii pentru un erou pentru că e atât de personală…
Eu nu pot alege şi o rog pe Raluca să mă ierte. Nu sunt în stare să aleg una singură şi nu pentru că toate îmi plac (aşa e dar vreau să par modestă 😀 😀 😀 ) ci pentru că toate au trecut, cumva, prin sufletul meu. Pe unele le-am simţit, pe altele doar le-am gândit. Dar toate au trecut prin acel filtru, altfel nu cred că ar fi ajuns aici. Nu cred că mă voi putea face înţeleasă vreodată când spun că sunt cumva înclinată spre texte cu tentă tristă, melancolică. Unii ar spune că nu ai cum să postezi aşa ceva dacă tu eşti vesel. Ei bine, eu i-aş contrazice dar nu mai lungesc povestea. Concluzia este că într-un fel sau altul în toată arhiva e o mare parte din sufletul potecuţei aşa cum vede el lumea. Mi-e imposibil să aleg o singură picătură din întreg.
Acum ar trebui să aleg persoane care să preia leapşa. O altă regulă încălcată pentru că am şi răspuns târziu şi deja mulţi au preluat-o. Aşa că vă las pe voi să o luaţi, cine vrea, cine pofteşte 😉
Vă întreb însă voi cum vă alegeţi tema postărilor? În funcţie de „ce se cere pe piaţă”, de ce simţiţi în acel moment sau vă agăţaţi şi voi de aripa unei muze şi vă lăsaţi duşi de val? Sunt eu „nebună” dacă în plină primăvară când toată lumea râde, eu scriu despre ploi reci pentru că pur şi simplu aşa mi-a venit inspiraţia?
Raluca, mă ierţi? 😳
Siiigur te va ierta Raluca :* e greu să alegi, ştiu :*
ApreciazăApreciază
Sper să nu se supere… 🙄
ApreciazăApreciază
Nu se supără, e fată bună 😀
ApreciazăApreciază
Ştiu asta. Dar na… tot mi-e frică 😀
ApreciazăApreciază
😀 Nu are mutră de periculoasă să ştii!
ApreciazăApreciază
Hmm, eu nu am primit până acum leapșă din asta, în care să fiu întrebată ceva dspre blogulețul meu. Dar mi-ar plăcea și aș răspunde cu drag.
Înțeleg cu inspirația. Când vine parcă nu ai cum să o oprești sau să o redirecționezi la alt subiect.
ApreciazăApreciază
Diana, poţi lua liniştită leapşa dacă vrei 😉
ApreciazăApreciază
Eu scriu cand emotiile depasesc cuvintele . Scriu sa scap de ele, si sa ramana pe blog ca un secundar oprit pentru o clipa .
ApreciazăApreciază
Am retrăit şi eu acele emoţii care, la timpul lor, m-au făcut să scriu. A fost o dulce incursiune, nu am recitit până acum arhiva…
ApreciazăApreciază
De scris, scriu foarte rar și inexplicabil oarecum, când trăirile îmi sunt foarte puternice sau când mă revoltă ceva. În rest, mă încearcă un fel de sfială în fața cuvintelor. Pe o temă dată nu pot scrie decât stângăcii, cu aspect de compunere școlară. Cu fotografiile e mai simplu. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact la compunerile şcolare m-am gândit şi eu şi mi-a fost teamă să nu pară prea fals, de aceea am ales să fiu sinceră şi să spun că nu pot.
ApreciazăApreciază
Mi-ai adus aminte că și eu am fost nominalizat de cineva pentru această leapșă, dar nu am răspuns.
Te înțeleg perfect, căci din același motiv nu am răspuns imediat la nominalizare. Cum aș putea să aleg între copiii mei pe unul singur? Cum aș putea nominaliza un singur articol? Nu mai spun că îmi pare nedrept.
ApreciazăApreciază
De ales aş fi ales până la urmă. Greu dar aş fi ales. Imposibil mi-ar fi fost să spun motivul. „Pentru că…” ce? De ce postarea aia şi nu alta? 🙄 Uff, nu-s de mine lepşele… 😦
ApreciazăApreciază
Motivul? Ai dat cu banul.
Nici de mine nu sunt astfel de încercări!
ApreciazăApreciază
Ai procedat foarte bine, Potecuță! Poate că și eu aș fi făcut la fel, doar că-s mai nou pe aceste poteci și mai impulsiv. De aceea scriu ce-mi trece noaptea prin minte, iar, de multe ori, ca să mă descarc.
P.S.- Ieri am primit cartea cu poeme, pentru care îți mulțumesc încă o dată! E o carte înzecit mai dragă, deoarece e câștigată cu o melodie minunată și are alături o dedicație frumoasă de la tine. Astfel că am să citesc în fiecare zi câte un poem. 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur! Să o citeşti sănătos 😉
ApreciazăApreciază
Ahahaaaa, stai aşa că m-ai prins cu chef de tastat.
Ne întrebi cum ne alegem „tema”… la mine e aşa: în funcţie de ce văd dimineaţa pe stradă ori în troleibuz sau… în funcţie de ce-mi dictează inima să scriu…sau de ce-mi şoptesc piticii noaptea-n vis saaaaau… în funcţie de zbaterile sufleteşti de peste zi. N-am scris niciodată ce-mi cere piaţa, de aici şi toate mesajele mele lăcrămoase tare şi care „nu dau bine” la publicul larg.
Deh… greu cu bloaga, şi mai greu cu inima. Câteodată mă-ntreb, ce-i drept, de ce mai scriu…
ApreciazăApreciază
Perfect, Oana! Înseamnă că tu mă înţelegi 😀
Că te întrebi de ce mai scrii, nu e rău. Să nu cumva să te gândeşti să te opreşti! 😉
ApreciazăApreciază
Eu știu că oamenii veseli pot scrie și lucruri triste. Și să știi că m-am gândit că-i vei face loc și scrisorii către un erou 🙂
ApreciazăApreciază
Da?? Wow, mă bucur, înseamnă că citeşti printre rânduri. Îţi mulţumesc! 😉
ApreciazăApreciază
Nu știu cât citesc printre rânduri, știu doar că atunci când am văzut că ți-a fost pasată leapșa, acela a fost primul dintre articolele tale care mi-a venit în minte.
ApreciazăApreciază
Mi-e dragă postarea, e „copilaşul” meu, am scris-o fără să mă opresc, să corectez sau să schimb ceva…
ApreciazăApreciază
Pfiuu… mi-ai amintit de leapșă… Am amânat-o exact din același motiv – n-am putut alege un singur articol! Pentru că fiecare rând așternut pe blog pornește de la un ceva care era musai de păstrat în memorie.
Acum, ca să nu fac treabă de mântuială, am recitit cele 3 propuneri ale tale – am rămas cu gândul tot la Telefon stingher. E-atât de multă sensibilitate acolo… ❤
P.S: Am chicotit la vederea comentariilor iscate de Om la apă…, așa să știi! 😆
ApreciazăApreciază
Mi-a fost tare greu să aleg şi trei apăi unul singur… sper să nu se supere prea rău Raluca, de refuzat nu o puteam refuza…
Da, am râs şi eu acum când am recitit deşi atunci eram cam „cătrănită” 😀 iar telefonul…. e cum spui şi îţi mulţumesc mult 😉
ApreciazăApreciază
Ei vezi, that is the question. Fiecare scrie dupa cum si cat il duce capul propriu si personal.
Asta este marea victorie a democratiei. Minoritatea se supune majoritatii. Si uite ce iese 😆
ApreciazăApreciază
Câteodată iese o mare varză dar e posibil să mă înşel 😀
ApreciazăApreciază
îhî 😆
ApreciazăApreciază
Draga Potecuta, am fost atat de ocupata, incat sunt in urma cu ,,stirile”, dar sa-ti fie clar: NU MA POTI SUPARA, CHIAR DACA VREI:p . TE imbratisez si raspunsul la intrebarea ta este: nu mai am timp de inspiratie, nu am mai scris pe blogu:(, sper sa ma organizez si sa vin iar la el.
ApreciazăApreciază
Ai grijă de tine! Te aştept cu postări noi când ai timp, chef, etc…
Mulţumesc că ai înţeles şi nu te-ai supărat că nu am răspuns concret 😉
ApreciazăApreciază