Dimineaţa pe răcoare

1Voi ştiţi cum e să asişti la o discuţie, să vrei să spui ceva dar, politicos din fire, aştepţi ca cel care vorbeşte să ajungă la punct să nu-l întrerupi însă altcineva intervine şi spune exact ce aveai de gând să spui? Şi toată audienţa e pe spate de cât de deştept este el? Dacă ştiţi, înseamnă că aţi trecut prin asta şi îmi pare rău pentru voi. Dacă nu, vă spun eu : e nasol.
Dar ştiţi cum e să îţi faci, în gând, o schiţă de postare, să nu ai timp să postezi în momentul ăla şi când să te apuci decizi să mai dai o tură prin bloguri vecine şi constaţi că altcineva a scris despre asta? Dacă ştiţi, înseamnă că înţelegeţi cum mă simt acum. Dacă nu, vă spun eu : e şi mai nasol.  Chestia e că nu e prima dată când se întâmplă, ceea ce mă face să cred că muza blogăristică îşi bate joc de mine. Pentru că nu, nu poate fi o simplă coincidenţă. Adică una e să vrei să postezi ceva despre copilărie în 1 Iunie şi să vezi că 99% din bloguri găzduiesc o astfel de postare şi alta e să postezi despre cât de important e să aşezi ciorapii în dulap nu în funcţie de culoare sau mărime ci în funcţie de preferinţele culinare ale celui care-a manevrat bumbacul.
Prima dată când s-a întâmplat, am renunţat să mai scriu postarea. A doua oară am scris că am vrut să scriu dar am renunţat şi cineva mi-a spus că fiecare scrie cum crede, simte, etc aşa că nu are cum să semene o postare cu alta. Aşa e. Dar spuneţi voi, nu cad eu de copiuţă dacă scriu azi ce am vrut să scriu de când am deschis ochişorii? Dar pentru că m-am enervat, scriu. Numai să nu îmi bateţi obrăjorul 

Buuun. Acestea fiind spuse, să începem cu începutul că finalul vine la final. Nu ştiu dacă sunt eu defectă sau dacă e ceva comun, ceea ce m-ar trimite direct la groapa iluştrilor anonimi aşa că n-aş vrea, dar trezitul de dimineaţă devine tot mai periculos. Începe cu alarma telefonului care, deşi a fost pusă acum doi-trei ani în urma unor studii psihologice, acum e un simplu zgomot de fundal care îmi incomodează frumuseţe de somn. M-am gândit eu că dacă îmi gâdilă urechile un cântecel despre cât de frumoasă e viaţa, cât de sexy sunt eu şi cât de nu mai ştiu ce, mă trezesc cu poftă de pus lumea la cale. Şi a funcţionat în primele trei zile. Acum cântă 3 secunde şi, cu o mişcare bine plasată, o trimit direct în lumea făr de bruiaje, denumită generic „snooze”. După ceva insistenţe decid că e cazul, totuşi, să deschid un ochi. Şi în acelaşi timp încerc să mă ridic din pat. În acest moment intervine talentul ascuns de fundaş secund şi când vreau să îmi iau papuceii de casă, cu un şut demn de uralele tribunei, dau ori în marginea patului ori în perete, în funcţie de cum sunt aşezaţi. Şi tot schiopătând, caut disperată o ieşire. Dar şi aici e cu „schepsis” pentru că se produce un fenomen inexplicabil, e ceva din fizică dar nu ştiu ce că eu la orele de fizică jucam spânzurătoarea. Cert e că se comprimă spaţiul, pereţii intră în mine şi nici uşa nu mai e unde ştiam cu o seară înainte. Cu o lovitură puternică de la perete şi încă una în tocul uşii care se face dintr-o dată mic şi nu mai încap în el, am două variante : ori la bucătărie la cafea ori la baie. Experienţa acumulată în timp mă face să aleg baia dintr-un motiv cât se poate de simplu : uşa e dintr-un material mai moale, pot intra prin ea fără urme vizibile iar caloriferul mă sprijină fără să ceară ceva în schimb atunci când pragul se ţine de şotii şi îmi pune piedică. Pericolul trece imediat după ce reuşesc să trec proba îmbrăcatului fără să pic în bot dar intervine sindronul „ce caut eu în viaţa mea” şi „ce am vrut să fac aici”. Deschid frigiderul să iau papucii şi culmea e că nu îmi ţin acolo papucii şi nici în sarmale nu mă încalţ dar dimineaţa în capul meu e posibil orice.  Sau mă plantez pur şi simplu în bucătărie fără să ştiu de ce m-am dus acolo. Azi dimineaţă, de exemplu, am luat cheile în mână dar când să deschid uşa mi-am amintit ceva ce am uitat odată întoarsă în cameră. M-am întors la uşă şi… panică, panică, panică, cheile nu erau în cui. Unde-s cheile şi cum au dispărut în 30 de secunde?? Să îi dea Dumnezeu odihnă veşnică celui ce-a inventat cheile dintr-un material care face zgomot când mişti de ele că altfel cu cheile în mână răscoleam casa.
După ce trec şi de proba asta mai e un singur „hop”, să mă lăsaţi să dorm la marginea… ah, nu, asta e din alt film. Hopul e ăla să nu mă întâlnesc la lift cu vreo vecină nevorbită că atunci scot la iveală un alt talent şi anume ăla de pitbull fioros căci după „bună dimineaţa”, nu rezist la mai mult. Hai, fie : „Iar la muncă?” „Îhî”. „Ce vreme urâtă”, „Îhî”. Dacă mai spune ceva după asta, mârâi şi scot colţii

Cam aşa sunt dimineţile mele, pline de adrenalină după cum vedeţi. Despre plecat doar în papuci de casă sau doar în cămaşă şi palton, fără fustă, am auzit dar tare aş mai vrea să aud aşa că nu ezitaţi şi spuneţi tot, eu abia aştept să savurez 😀

P.S. Dacă ţineţi morţiş să vă spun blogul de pe care lesne pot fi acuzată că m-am inspirat, deşi nu e aşa, eu vă spun. Că sunt băiat gigel 😀

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Dimineaţa pe răcoare

  1. illusion zice:

    Potecuţă, ideile sunt atât de variate şi diferite că şi abordând aceeaşi temă, poţi spune ceva cu totul diferit, până la urmă nu sunt doi oameni care gândesc la fel 😀
    P.S.
    Ca de obicei, mă bucur că nu’s singura aşa bramburită 😀

    Apreciat de 1 persoană

  2. peapetulburi zice:

    Doamne, că teribil e momentul în care ai cheile în mână şi începi să le cauţi…dar, mai nasol e atunci când vorbeşti la telefon cu cineva şi te-ntrebi unde mama naibii ţi-ai pus telefonul :))
    Au şi dimineţile farmecul lor…atunci când dormi până la prânz !

    Apreciat de 1 persoană

  3. krab607 zice:

    Îmm…mdaaa…e foarte bine descrisă scena evadării către o ieşire…da’ nu-i completă. Momentul de maximă intensitate fizică şi aproape instantaneu emoţională se atinge prin marcarea fără greş a piciorului de lemn al fotoliului de pe traseu cu degetul mic de la unul dintre picioarele personale, de obicei fără vreo preferinţă. Atentie! Desculţe. E un eseu de toată frumuseţea care garantează că ulterior devii şi foarte vorbăreaţă 🙂

    Apreciază

    • Vaiiii, mă doare numai că am citit. Cred că invoci toţi poeţii în momentele alea. Trezire garantată, nu s-a inventat cafea cu efect mai bun ca asta 😀

      Data viitoare când vrei în spam, spune-mi să ştiu să te caut 😦

      Apreciază

  4. Aș putea să zic că te invidiez, Potecuță! Eu abia aștept să vină ora șase (atunci când nu sunt mahmur după o pălincă susținută) și să mă ridic din pat. Somnul tău prelungit dă dovadă de sănătate deplină! 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Petru, care prelungit că la ora 5 trebuie să fiu în picioare, la ora 6 deja mă cheamă patria 😦
      Bine, am şi zile când pot dormi şi atunci recuperez cât pot, sunt egoistă la somn, nu las pentru alţii 😀

      Apreciază

  5. Irina zice:

    Și pentru mine trezitul de dimineață e un adevărat supliciu. Și asta de când sunt. Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt nervoasă câteva ore bune dacă mă trezesc mai devreme de 8, adică 5 zile pe săptămână (toate zilele în care merg la serviciu). Am așa, o senzație de rău fizic (mă doare capul, mi-e greață, mă dor toate oasele și, mai ales, tare aș mai da cu telefonul de pereți). Mi-e o lene de mă doare 😆 . Un singur an am avut ore după-amiază. Era perfect, chiar dacă nu prea reușeam să fac nimic de luni până vineri. Preferam să dorm până la 10 și să plec direct la școală, lăsând toată treaba pentru weekend. 🙂

    Apreciază

    • Ce n-aş da eu pentru tură permanentă de după-amiază…. Deşi… dacă mă gândesc bine parcă nu ar fi indicat că n-aş mai face nimic. Iarna, la ora 5, trezitul e o poezie. Dacă mai şi viscoleşte e şi mai plin de metafore. Ştiu că mă înţelegi, de aia mă bocesc aici. Dacă ai zis că îţi place somnul, suportă-mi suspinul 😀

      Apreciază

  6. july zice:

    Eu, ca si Petru, ma trezesc noaptea si oftez vazand ca este abia 3, si eu sunt satula de somn chiar daca m-am culcat dupa 12 noaptea . M-am babit in ultimul an, si somnul imi pare pierdere de vreme . :)))

    Apreciază

  7. tink3rbe11 zice:

    :)) m-am amuzat copios citind….chiar atat de grea este trezirea dimineata pentru tine? Citind pana la capat,mi-am zis in sinea mea ca sunt prea multe pentru o singura dimineata si daca luam in calcul cele 7 zile ale saptamanii, ai fi cam vanata si schioapa de atatea intemperii zi de zi.
    Cel mai greu imi este sa ma trezesc sambata dimineata si duminica….in rest „no problem”.Fapt pentru care nici in week-end nu poposesc mai mult de 7 in cearsafuri.
    Ce sa mai zic…o saptamana usoara! 🙂

    Apreciază

    • Pfuaiii, te invidiez. Adică şi când ai putea dormi te trezeşti la 7?? 🙄 Bravooo.
      Eu am noroc că după săptămâna de coşmar cu trezit la 5, vin câteva zile în care pot lenevi mai mult. Dar nu cât aş vrea nici atunci. Eh… bucuroşi le-om duce toate 😀

      Apreciază

  8. GEGELUTZ zice:

    Am râs de-am pocnit, Potecuțo! Cum să ne privezi de asemenea împărtășiri? Bine, cam seamănă cu diminețile mele dar, când povestești tu, parcă e și mai nostim. Ai, totuși, grijă să nu te rănești iremediabil. Somn lin, deșteptare echilibrată și o săptămână cu zâmbete!

    Apreciază

    • O fi nostim când povestesc dar să vezi cum e când păţăsc 😦
      Dacă seamănă, nu pot decât să te fac soră de suferinţă. Chiar, de ce nu e şi expresia asta? De ce să se facă numai „fraţi de suferinţă”, noi ce-avem? Iaca, iar mă stresez să găsesc o explicaţie
      Săptămână frumoasă şi ţie, fără julituri şi alte alea 😀
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

  9. Mugur zice:

    N-am cuvinte, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  10. În papuci de casă am plecat şi eu pe uşă afară, dar m-am oprit la papuci de casă. Atât. Nimic mai mult.
    În schimb plec şi eu chitită cu ceva în minte (să schimb o rochie şi uit rochia acasă) :))

    Apreciază

  11. distandi zice:

    Hahahaha! Pățeam și eu din astea cu cheile! Și primul impuls când le pierdeam era să le dau bip (că așa fac cu telefonul, până-l găsesc). În schimb, cu trezitul de dimineață…nu mai merge să lenevesc. Sună ceasul și odată cu el sare și zbuciumata de cățelusă, nouă membră a familiei noastre, care ne pupă de zor pe amândoi să ne trezească și trage de mine s-o scot afară. Așa că, dacă vreodată nu mai funcționează ceasul, adoptă o frumusețe de cățel, că e și ceas deșteptător și antrenor personal și expresie de iubire necondiționată :))

    Apreciază

    • Mda, parcă e mai dulce trezirea cu un căţeluş dar nu cred că aş putea avea grijă de el aşa cum ar trebui.
      Am avut un pisoiaş şi s-a prins de şmecherie în dimineţile când aveam timp de leneveală. După ce auzea ceasul sunând, se posta lângă uşă şi începea să zgârie. Dacă nu ieşeam, mieuna nervos. Dacă nici aşa nu mergea, începea circul cu mieunat din ăla plângăcios, se văita de parcă toate nenorocirile erau pe capul lui. S-a prins el că nu rezist să îl aud aşa, că mi-e milă şi mă şantaja cu talent 😀

      Îţi aduci aminte că erau demult nişte chestii drăguţe de pus la chei, albe cu două sau trei butonaşe colorate şi sunau când fluierai? Nu am mai văzut dar aş învăţa să fluier dacă mai găsesc, m-ar ajuta 😀

      Apreciază

  12. ariacrys zice:

    Simply love this post

    Apreciază

  13. raluca zice:

    Deci am ras cu lacrimi. De ce nu ai scris mai mult?
    Sincera sa fiu in ultimii doi ani sunt fericita pentru ca ma trezesc cand vreau, iar cand este o urgenta, ma trezesc usor pentru ca trebuie. Si ca sa fiu sigura ca nu voi avea probleme cu trezitul in perioada ce vine, pana si pentru job pot sa ma trezesc la 12. Sac:P.:)
    Te imbratisez si mai astept postari de genul. NU conteaza daca ma scrie cineva, tu ai felul tau de a ,,povesti”, care mie imi place multtt.

    Apreciază

  14. ovi zice:

    de-asta am zis mereu… ca e mai bine sa te scoli pe la paranz… cel mai devreme… nu mai cauti papuci, nu mai cauti nimic… te grabesti sa ajungi undeva… si nimeni nu e bine sa iti stea in cale… nici peretele cel putin…
    apoi… relaxat… parca ai bea o cafea… in loc sa te grabesti sa pleci de acasa… in pauci… si-n… ( nu era un cantec pe tema asta???)
    in fine…
    aaaaaa…
    imi doream sa zic… ca… am citit cu mare placere… scrii minunat… asa ca… nu coneteaza daca au mai scris altii inainte… unicatul este al tau…

    Apreciază

  15. Cosmisian zice:

    daca scriu acum, la cateva zile dupa ce ai publicat aceste ganduri, oare par adormit? In dimineata asta, pe cand eram inca in pat, imi iau telefonul si imi verific contul de email, sterg emailurile reziduale, mai citesc unul… apoi, spre stupoarea mea cea mai mare, suna alarma de la telefon. Constat in acea secunda ca eu nici macar nu fusesem treaz. Cum traiesc eu in etape :))
    Nu m-ar deranja ca cineva sa scrie despre aceleasi lucruri, nu m-ar deranja ca cineva sa scrie despre experiente siminare sau chiar identice, dar m-ar deranja ca cineva sa imi foloseasca stilul (intentionat) doar pentru ca… Cand am citit ce nebunii faci tu din perete in perete mi-a placut. tot timpul te-ai trezi in alta lume 🙂 Sper sa nu visez acum cand scriu :))

    Apreciază

    • Nu cred că se pune problema copierii stilului, nu ştiu în ce măsură ar reuşi cineva să scrie ca altcineva….
      Nu pari adormit, oricând se poate scrie un comentariu, e bine primit.

      Apreciază

      • Cosmisian zice:

        Sper sa nu-l fi scris in somn. Faza de dimineata m-a pus pe ganduri. Daca intr-o zi cred ca m-am trezit si plec la serviciu, lucrez si vin acasa… si, cand colo e doar vis? hihi.

        Apreciază

  16. Păstrează-ți stilul propriu, chiar dacă tratezi subiecte despre care au mai scris și alții, fiindcă ai talent, mai ales atunci când ieși din haina de somnorilă. O zi bună!

    Apreciază

  17. eXIST zice:

    Frumos stilul tau! Denota sensibilitatea.

    Apreciază

  18. Bursucel zice:

    Tu, Potecuță, meriți un premiu, zău! ❤
    Când am citit 5 dimineața ❗ m-a apucat așa o jale… Păi eu nuuumai sâmbăta mai reușesc așa record! Arar, e drept, În rest, realizez că ale noastre telefoane deșteptătoare au cam aceeași soartă, bietele de ele! 😆

    Apreciază

    • Premiu, covor roşu, statuie… eheiii, prea mare deranjul, Bursucel. Mai bine aşa, nebăgată în seamă 😀 😀

      Uf, şi al tău? Oare există o asociaţie de protecţie a telefoanelor? Că dacă da, am încurcat-o 😀

      Apreciază

      • Bursucel zice:

        Eu zic că nu există asociația aia. Adică așa îmi convine mie să cred. Ți zic că am dreptate, că până acum mi-a ghidat corect Bunul traiectoria mâinii spre telefon. 😉

        Apreciază

  19. childagain zice:

    :))) Iar mi-ai luminat ziua ! Nu din cauza pățaniior tale de dimineață, Doamne-ferește ! Ar fi urât să râd de răul altuia. 🙂 Ci pentru că mă recunosc și eu pe ici, pe colo ! Mai ales la uitucenie, faza cu cheile. De fapt, eu sunt atât de distrată, că o dată am uitat chiar că luasem mașina din fața casei și o garasem în fața cabinetului – care nu e departe de casă. Mă gândeam cât de ghinionistă pot fi, să mi se fure tocmai mie mașina… 🙂

    O zi bună pe mâine deci, și… trezire ușoară !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s