Jurnal din capul meu V

Bucuria săptămânii: soarele şi ploaia şi ninsoarea şi iar soarele şi ploaia. Şi primele semne de cado’ şi discuţia de aseară despre bucurii mici şi mari, lumi mici şi mari, vise mici şi mari. Şi mâncarea „din briscă” cu o prietenă dragă, şi fiecare zi din săptămâna asta. Da, bucuriile mici ştiu să ofere bucurii mari. Dacă le lăsăm să fie.

Mirarea săptămânii: nu ştiu dacă nu ar fi mai potrivită la descoperirea săptămânii. Sigur, n-am descoperit eu apa caldă, dar acum parcă am realizat mult mai bine şi „pe concret” cum ştie memoria să selecteze ce vrea ea. După postarea cu teză de la psihologie, am avut un moment de ezitare, m-am îndoit de mine, am avut un moment de: băi, dacă era doar o lucrare?, aşa că ce metodă mai bună de a-mi verifica amintirile decât întrebând foştii colegi? Am intrat deci pe grupul de fb al clasei, cu praf de 10 degete, am întrebat, am primit răspunsuri. Da, era teză. Dar cum era de aşteptat, s-a activat grupul şi am mai stat la depănat amintiri. Şi am realizat cât de ciudat funcţionează memoria. Unii nu-şi mai aminteau nici numărul de materii la care am dat teză, alţii au ştiut şi un subiect primit la o altă teză, cum am ştiut eu de ăsta de care am scris. Una jura că am dat teză la latină, deşi nu, alta la germană, deşi nu, altele au ştiut şi anii în care am dat aia şi nu aia şi tot aşa.
Evident, ştiam cum face memoria, pe pielea mea, ştiu că depinde de mulţi factori ce reţinem şi ce nu, dar nu ştiu să mai fi avut până acum ocazia să verific aşa, cu oameni care 4 ani au împărţit fix aceleaşi experienţe, aceeaşi vârstă deci, şi uite cum unii au uitat tot ce alţii ar putea reproduce de parcă a fost ieri. Fain, mi-a plăcut experienţa.

Descoperirea săptămânii: Un bărbat pe nume Otto. Delicios Tom Hanks. Şi nu numai el. Mariana Trevino e o scumpă. Problema e că n-am putut să-l antipatizez deloc pe Otto, aşa cum am făcut cu Ove, din celălalt film. Nu am reuşit şi nu ştiu de ce. Că Tom Hanks sau că, din contră, deşi e Tom Hanks n-a făcut rolul de ursuz şi morocănos până la capăt, ca apoi să-şi topească puţin câte puţin inima, aşa cum i se întâmplă lui, în acelaşi timp cu a lui? L-am iubit din prima şi m-au amuzat încercările de a fi nepoliticos. Dacă se mai face o variantă şi pe aia o voi vedea. 😀

Jocul săptămânii vine de la Jo şi sună aşa: cum explicaţi cuiva ce înseamnă vineri, fără să folosiți cuvintele: zi, săptămână, week-end.