Ce este fericirea?

S-au scris în timp tone de rânduri despre fericire. Şi tot nu e suficient. Şi tot nu s-a ajuns la o concluzie, la ceva clar, la ceva ce nu poate fi combătut. Că nu se poate cântări, nici nu se pune-n ecuaţii, deşi are mai multe necunoscute, nici nu se măsoară, nici termen de valabilitate nu are. A fost pusă-n versuri şi a fost cântată, i s-au găsit rime: nimicire, zăpăcire, strălucire, bătucire, a fost analizată şi studiată, pusă la microscop şi închisă în laboratoare secrete, în încercarea de a fi clonată, a fost scrisă şi descrisă de fericiţi şi nefericiţi, în egală măsură, poate doar în nuanţe diferite, în tonuri diferite, cu obraji radiind sau cu ei înecaţi de picături sărate, i s-au dat definiţii, a primit antonime şi sinonime, pare a fi în acord cu toate normele acceptate de academicieni sau trubaduri. A primit o zi şi, aşa cum e normal la orice aniversare, e răsfăţată şi se află-n centrul atenţiei. Şi totuşi, ce e ea? Cine este ea?

Poate spune cineva? E la fel pentru toţi? Cum ar putea fi? Şi de ce-ar fi? Când unii spun că pentru ei, fericirea e atunci când, alţii se simt îndreptăţiţi să-i corecteze, să-i tragă de urechi, cum că aia e doar o stare de bine, nu e fericire. Că nu are cum. Că fericirea e mai mult decât atât. Nu e ciudat cum deşi nu s-a reuşit până acum să fie îmblânzită şi pusă-n şabloane, unii nu-ţi dau voie să spui că eşti fericit pentru ceva ce ei consideră a fi nimicuri doar pentru că?
Nu se gândesc oare că poate, dacă te poţi bucura de acel „nimic”,  înseamnă că nimic nu te macină, că nimic nu te împiedică să fii deci fericit? Doar pentru că fericirea, după alte norme, presupune mai mult, îi îndreptăţeşte pe alţii să ne explice de la ce punct încolo se numeşte fericire ceea ce simţim? Dacă lipsa întunericului e lumină, nu cumva lipsa nefericirii poate fi fericire?
Ne e teamă de ce spun alţii, de aia ne ferim să ne arătăm fericirea? De aia am uitat şi bucuria jocului. E ruşine să fim văzuţi jucându-ne. Nu mai contează sufletul?

Sunt momente în care fericirea înseamnă ciorapi flauşaţi, pijama groasă, şi plăcintă cu brânză abia scoasă din cuptor. Sau un pahar cu vin şi o melodie care deşi te face să plângi, îţi dă aripi şi nu-ţi mai pasă de nimic pentru o clipă.
Fericirea e şi atunci când poţi scrie despre fericire, oricând, oricum, nu doar de ziua ei. Sau atunci când nu ai nevoie de definiţii sau de studii de specialitate despre fericire pentru a simţi că eşti fericit.
Sau pur şi simplu, fericirea e… atunci când.

Foto

Publicitate