Jurnal din capul meu IV

Bucuria săptămânii: ştiţi ce am realizat la capitolul ăsta? Pe de-o parte, că sunt nevoită să aleg dintre toate cele pe care le-am numit bucurii în zilele astea sau chiar să găsesc una, să am ce scrie, pe de alta, că îmi dau seama că între ele, chiar şi cele mai mici şi poate neînsemnate lucruri pot fi percepute ca fiind bucurii. Chiar nu e nevoie de un câştig, o mare realizare, un mare eveniment, pentru a găsi ceva de scris la asta. Şi uite, trec acum un buchet de flori primit de 8 Martie.
Nu e un eveniment, primesc flori în fiecare an de 8 Martie şi primesc flori şi în alte zile din an, poate fără niciun motiv legat de un evenimnt, o aniversare sau ceva, ci aşa, pur şi simplu. Însă un anume buchet de acum a fost oferit cu atâta bucurie, că m-a topit pe loc. Nu există nicio legătură de rudenie sau sentimentală, în zona de iubire, între mine şi cel care l-a oferit, deci excludem şi asta, şi cel care l-a oferit e de obicei mai distant când e vorba de zile din astea, şi poate de aia m-a topit bucuria. A fost bucurie de copil care oferă ceva, aia a fost. Şi bucuria aia a lui mi-a făcut mie o bucurie mai mare decât mi-ar fi făcut buchetul de flori. Da, a fost fain! 🙂

Mirarea săptămânii: oare de ce avem nevoie de inventat lucruri rele când vorbim despre lucruri frumoase? Să atragem alte lucruri rele, eclipsând lucrurile frumoase, şi apoi condamnând tocmai eclipsarea? Sau pentru că suntem poporul lui „mâna-ntinsă care nu spune o poveste…”? Nu, nu e vorba de nicio teorie a conspiraţiei, de nimeni care face asta să ne distragă atenţia de la… aiurea, prin asta nu facem decât să-i punem în gaşca deştepţilor şi nu e cazul. Nu e vorba nici de presa care face şi drege, iar aiurea, o fi presa cum e, dar mai ţine şi de noi, nu mai e cazul să tooot aruncăm pisica oriunde, numai în curtea noastră nu. Chiar, oare ce au avut ăştia cu pisica de au inventat asta? În fine.
Prin 2018, pe un forum, a apărut o poză cu un om al străzii din Columbia care seara, aduna florile lăsate de florării afară, că erau deja trecute, şi le dădea oamenilor pe stradă. Columbia, 2018, oameni, cam în fiecare seară. Atât. La noi, şi atenţie, repet, nu doar presa, în fiecare an, din 2018 încoace, de 8 Martie, se distribuie asta, cu menţiunea că „azi”, în Bucureşti, el le dădea femeilor şi unele eu refuzat că le-ar fi furat din cimitire şi ce oameni naşpa. De ce avem nevoie de asta? Şi hai, bine, dacă insistaţi, hai, presa. Hai, oculta, dar creierul nostru unde-i? Să nu ziceţi de ocultă că zău că mă supăr. Ok, nu contează că mă supăr eu, dar chiar ar fi exagerat. În fine.

Descoperirea săptămânii: nu e mea, m-am dus la recomandarea unei prietene dragi sufletului meu căreia nici măcar nu am apucat să îi mulţumesc în privat. Draga mea, dacă citeşti, mulţumesc din inimă! Vorbim noi 😀
Dau mai departe recomandarea: Stutz. Filmul. 😉

Jocul săptămânii: defineşte „călătorie”, fără să foloseşti: călător , tren, avion și mașină.
Mulţumesc, martesivenus!

Încă am restanţe la cuvinte deci nu mai propunem deocamdată 😳