Joaca de luni

Să-mi zică şi mie cineva că-i luni azi şi că, în mod normal, eu postez, vă rog! Fatăăă, e luni! Vai, bine că ai zis, mulţumesc! Aşa.
Ştiu că-i luni, dar ne jucăm? Hai că sunt curioasă ce va ieşi. Joaca va fi aiurea, vă zic de acum, dar ideea mi-a venit la cea mai recentă întâlnire cu gaşca mărită. Asta înseamnă că pe lângă gaşca normală, au fost prezenţi şi ceva vecini ai unuia din grup şi copiii lui şi ginerii şi nurorile şi sora şi soţul ei şi copii şi… în fine. Nu, n-a fost nuntă, a fost că aşa s-a nimerit. Am stat afară, că afară e mai fain decât înăuntru şi că eram mulţi şi nu mai insist, aţi prins ideea. După ce m-am ridicat pentru câteva minute de pe locul meu, undeva nu chiar în centrul atenţiei, pentru că l-am găsit ocupat la întoarcere, am nimerit fix undeva în centru. Şi cum deja erau formate „găşcuţe” de trei-patru persoane şi fiecare vorbea despre altceva, eu auzeam din toate direcţiile frânturi, de nu apucam să-mi dau seama care discuţie e mai interesantă şi unde să-mi direcţionez atenţia.
S-a format astfel un fel de „m-a şocat documentarul ăla, incredibil cum un om a spălat pe creier zeci de mii de oameni şi… de la magazinul naturist am luat ceaiul, e foarte bun la… da, toţi liderii lumii merg acolo, e o şcoală de… nicio şansă să ne recuperăm banii pe bilete, ni s-a spus că trebuie să… de la aerul condiţionat i-au zis medicii că e, dar aşa alergie eu n-am mai văzut, efectiv i s-a… şi intră unul într-un cabinet al unui medic psihiatru şi merge-n patru labe şi… măi, nesimţiţii ăia se urcă pe spatele lui Popovici, un copil aşa de bun şi… deci cartea aia chiar m-a dat pe spate, e tare bună, mai ales că… da, o bere te rog mult… voi aţi auzit de ăla care… nu, mulţumesc, iau mai târziu, acum am… ce piesă tare, dă mai tare”.

Nu întrebaţi, nu ştiu nimic, n-am priceput nimic. În final, am rămas cu privirea pierdută, mai să plâng în pumni că aş fi vrut să aflu detalii de peste tot. Dar mi-am amintit de momente care atunci, pe moment, m-au contrariat, acum doar mă amuză.
Şi anume de pe blogurile alea mari, cu sute de vizitatori sau hai, de pe FB, cu articole la care apare numai titlul şi, pentru a citi articolul, trebuie să dai click. Lucru greu în cazul multora. Şi ce fac mulţi? Citesc titlul şi primele comentarii. Şi în funcţie de asta, zic şi ei ceva, să fie zis.
Dacă-n titlu e ceva cu avioane, chiar dacă articolul e despre viaţa lui Vlaicu, şi primul comentariu înjură compania aia care a ţepuit nişte mii de oameni, mulţi vor înjura la rândul lor compania, că şi aşa nu mai contează despre ce-i articolul sub care comentăm, noi avem ce avem cu compania aia.
Şi cine apucă totuşi să citească articolul va ajunge să se întrebe dacă nu cumva a devenit peste noapte analfabet funcţional, că ce-a înţeles el din ce-a citit nu se pupă cu ce scriu oamenii la comentarii.

Ei, eu asta vreau. Nu, aici nu se întâmplă asta, nici la voi pe bloguri, ştiu. 🙄
Dar vreau să comentăm ca şi când. Adică fără nicio legătură ce ce-am scris eu, că n-am scris oricum nimic, practic e un ceva de mai multe feluri decât 😀
Vreau deci să-mi scrieţi pur şi simplu ce vă trece prin cap. Dacă cumva se rătăceşte cineva pe aici şi evident că nu va citi articolul, va citi numai comentariile, să fie puţin contrariat, să nu aibă nimic de care să se lege, să fie în ceaţă. Gen 😀
Dar dincolo de asta, povestim noi între noi, că asta e mai fain decât să băgăm necunoscuţi în ceaţă, gheaţă la mal.
Ştiţi că sportul meu preferat e ca aici să ajungem la discuţii despre brânză şi ceapă şi roşii. Dar la alea, de obicei, ajungem după ce voi ziceţi la subiect şi eu vă răspund. Acum nu avem subiect şi vreau ca fiecare să-mi zică ceva, orice, ce vreţi voi. Nu despre mine, nu mă lăudaţi, n-am atâta bere, ziceţi ce vă trece prin cap 😀

Foto