Cine să pună punctul poveştii de iubire,
Cel care pleacă-n grabă, lăsând în urmă scrum,
Sau cel care rămâne cu sufletul în palme,
Pierdut în nerostire, iluzie şi fum?
Şi-n fond, de ce s-ar pune, la ce-ar mai folosi
Un semn sau o părere, când totul e trecut?
Din epilog lipseşte acelaşi „a iubi”
Minţit între cuvinte în care s-a crezut
Rămâne o poveste cum poate fi oricare,
Lăsată pe o bancă, uitată-ntr-un sertar,
Trăită mereu altfel, atât cât fiecare
Mai e dispus să simtă, chiar dacă-i în zadar
Dar numai unul pleacă, şi-ntr-unul doar se moare,
Şi numai unul tace, şi-n celălalt e chin
Şi-n timp ce unul uită, doar celălalt tresare,
S-oprească-un punct să cadă pe-al filelor destin.
Poteci de dor 
Așa e, întrebări își pune doar cel părăsit. Celălalt își vede de drumul lui, fără să privească înapoi. Foarte frumoase versuri, multă emoție, ca întotdeauna, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mă bucur tare mult ca ți-a plăcut!
Îți mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Despre astfel de nestemate făceam vorbire în comentariu.
Frumoase versuri!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îți mulțumesc tare mult, Mugur!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos ai spus povestea, Potecuță! O poveste pe care cu toții cred că am trăit-o și interpretând, pe rând, ambele roluri… dar numai într-unul am simţit-o cu adevărat, iar apoi eram deja maturi emoțional. Frumos, tare frumos ți-ai ales cuvintele, ca întotdeauna!!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Şi tu, tot ca întotdeauna, o scumpă! Şi tot ca întotdeauna, m-ai bucurat tare cu ce ai spus.
Exact! Şi eu cred că numai într-unul se simte cu adevărat. În celălalt, e posibil să se simtă mai târziu. Dar pe moment, nu. 🙂
Îţi mulţumesc, draga mea! Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuia să zic ceva,
c-altfel nu mă pot loga
s-apăs butonul „Îmi place” –
c-asta-i viaţa, n-ai ce face.
Însă nu ştiu ce să zic,
deci mai bine tac chitic.
Şi mai e un amănunt:
pun o virgulă, nu punct. 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce bine că numai aşa, să spui ceva, se poate. Că uite ce fain ai zis şi m-a amuzat deşi încă n-am băut toată cafeaua ceea ce… hei, e mare lucru să râd înainte de cafea 😀
Mulţam, Dragoş!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ehehei, stai să vezi ce haios e acum, după cafea… 🙄
A mai venit o factură. De „regularizare”. De doi lei… şi un pic.
Hai, rîzi. Că eu deja mă prăpădesc.
ApreciazăApreciază
Așa mult? Pfuai de mine 😀 😀
Se scade din ăilalți deci e pe minus deja.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştii cum zice japonezu’: Nî ţî. Adică… nţ. Ăştia nu ştiu să scadă, numai să adauge… cînd e de luat.
Stai că vezi, îţi trimit mail, că am scris deja prea multe „articole interesante” pe tema asta.
ApreciazăApreciază
Îmi place foarte mult această poezie! Mulțumesc pentru postare! Felicitări, Potecuța! Eu am trăit doar rolul celui cu sufletul distrus în palme. M-a distrus sufletește, psihic și fizic. Dar… totul e destul de bine acum. Toate gândurile bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc, Silviu!
Îmi pare rău că ai trecut prin asta! Dar cred că învăţăm din fiecare experienţă de viaţă câte ceva. Să fii bine mereu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoase versuri dar … trista situatie 😊
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Sticri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut tare mult” Dar numai unul pleacă, şi-ntr-unul doar se moare,”
Nu știu să scriu mai mult de atât…mi-a plăcut tare mult!
ApreciazăApreciază
Mă bucur tare mult că ţi-a plăcut!
Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciază
În “Punct” se afla taina ascunsa de milenii,
un semn insesizabil si greu de definit.
La El se raporteaza stiinta si mirenii,
prin El oricine trece, traieste fericit…! 🙂
Un weekend sublim si luminat, în toate binecuvântat, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Iosif!
Weekend frumos îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
„Dar numai unul pleacă, şi-ntr-unul doar se moare… ”
Ma lasi fara cuvinte, Potecut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştii că îţi savurez cuvintele şi mă bucur de câte ori te văd aici. Dar nu te mint, când spui că ai rămas fără cuvinte… apăi mă cam bucur. Cam mult. Că venind de la tine, e… e tare important! 🙂
Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O poezie deosebit de frumoasa si trista, aproape ca de fiecare data. Insa voi bate putin campii. Conform zicerilor, nimic nu ne apartine, deci nu avem de ce sa suferim. Adica… o rasturnare de situatie spectaculoasa.
Noapte buna, draga Potecuta! Ma intorc la felicitarile mele! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, mult, Suzana!
Hehe, îmi place cum pui problema! 😉
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Nu știu cum stai tu zilele astea cu nostalgia (deși as risca intuirea), dar citindu-te aici și apoi imediat citind „O carte.” la Castanman, mi s-a făcut tare dor de blogul „garapentrudoi”. Și de vremurile acelea.. ce Poveste ați scris, ce Minune s-a scris atunci… Câte inimi au tresărit la rândurile gării…
(Iarta-ma dacă am îndrăznit mult cu aceasta aducere aminte)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Oana! Nu ştiu dacă nostagia a fost, nu cred. Mai degrabă toamna 🙂
Aaa, apropo de Castan. Nu mai ştiu câţi ani sunt de când îl citesc, nici nu mai ştiu cum i-am descoperit blogul, dar ştiu sigur că eu eram convinsă că el chiar e scriitor. Şi mă tot miram că nu spune nimic de cărţile lui. Eu nu ştiu şi nu m-a interesat niciodată cine se ascunde în spatele unui blog, nu am căutat pe nimeni, nici n-aş şti cum să o fac, dar mult timp am crezut că unele texte sunt fragmente din cărţile lui. Nici acum nu m-ar mira deloc să aflu că chiar e.
Castan, am recunoscut că te-am bănuit de faptul că ai cărţi şi nu ne spui 😀
Poveşti se scriu în continuare, Oana. Şi se vor mai scrie. E drept, au renunţat mulţi, din păcate, să mai scrie. Mulţi s-au mutat pe FB sau nu mai scriu deloc. Unii au plecat de tot, din păcate.
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, și eu am bănuit că e scriitor…Și încă un da – am trecut de etapa în care m-ar fi interesat/mi-ar fi plăcut să stiu exact cine anume e în spatele rândurilor unui blog. Acum iau doar ce mă atinge…din cuvânt, poem ori proză, fără întrebări. Și realizez că există o diferență între prietenii virtuali…și cei din realul cotidian. Uneori ei se intersectează, alteori nu…chiar niciodată – cine știe, în anumite cazuri poate că e mai bine așa. Prețuirea, respectul…sunt prezente și în mediul acesta. Te îmbrățișez, Potecut și-ți doresc sănătate multă!
ApreciazăApreciază
Am ajuns să mă simt aici ca între prietenii cei mai buni deşi cu cei mai mulţi dintre voi nu m-am văzut niciodată. Tocmai pentru că există aici acel respect de care spui şi tocmai pentru că prin cuvânt, se leagă parcă mai uşor sufletele.
La fel îţi doresc, cu mult drag! Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu ce spui. De acord cu tine, cu sufletele împletite mai ușor aici, poate de aceea am și vrut la un moment dat să trec de bariera ecranului…uneori n-a fost bine, de asta am spus de delimitări virtual/real, ele provin, cumva, dintr-o durere.
Bine să fii, oriunde și oricând! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emoție, tristă, tare frumoasă! Am rămas fără cuvinte? Felicitări cu tot dragul?❤️🤗
ApreciazăApreciază
Mă bucur tare mult că ţi-a plăcut! Îţi mulţumesc mult, mult! Te pup cu drag!
ApreciazăApreciază
E trist pentru cel care rămâne ”cu sufletul în palme”, dar sunt aproape sigur că dintre ei apar aceia care ne impresionează cu poezii atât de frumoase precum ale tale.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Petru!
Sper să fie aşa, nu ştiu. Şi dacă nu poezii, atunci ceva, orice. Să se poată regăsi, asta le doresc. Pentru că-mi imaginez că nu-i uşor. Dar nici capăt de lume nu-i.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dacă mi-ai fi cerut să ilustrez muzical poezia ta aș fi ales ABBA – One of Us. Părerea mea este că nici celui care pleacă nu-i este ușor. Exact cum zice cântecul: … wishing she had never left at all…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aaa, ce faină-i piesa aia!
Aşa o fi, Jo, nu ştiu. Nu ştiu d’astea, vorba unui clasic în viaţă 😀 😀
ApreciazăApreciază
Așa este! Cel care pleacă ar trebui să fie robot să nu-l cuprindă – măcar un pic – îndoiala. Dar, da, probabil este mai greu pentru cel care rămâne… 🍂
ApreciazăApreciază
Ooo, în cazul ăsta e rău. Când ajungi să te îndoieşti de o alegere… nu vreau să ştiu cum e.
ApreciazăApreciază
Pun accent pe partea umană a poveștii. Și cel care pleacă e om… deci supus greșelii. Numai timpul va decide dacă a fost greșeală sau cea mai bună decizie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte că, invidiindu-l mult timl pe cel care pleacă, îmi spuneam cîndva că eu trebuie să fiu aceea, mereu 🙂
Fapt care, cred acum, nu scutește de suferințe și că… poți fugi, dar nu te poți ascunde la infinit de tine însuți.
Cu reciprocitatea mi se pare și mai simplu: dacă nu e, n-are rost. Sau are unul: să nască poezii frumoase 💙💙
ApreciazăApreciază
Deci nu-i bine nici să pleci, nici să rămâi. Complicată treabă 😀
Auzi, Issa, oare n-o fi mai simplu şi mai util ca cel care rămâne, în loc să scrie poezii (nu că sunt eu, că nu-s) să pună mâna pe-o tigaie?
Jo, ce zici? 😀
Îţi mulţumesc mult, Issa!
ApreciazăApreciază
😂😂😂 la urma urmei, poate că tigaia e esența vieții!!!
ApreciazăApreciază
Cu foarte puţin ulei, da! 😀 😀
ApreciazăApreciază
Acum, că zici, și uleiul încins ar face minuni… 😀😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Auch! 😀 😀
ApreciazăApreciază
Mai fetelor, măi, mă faceți să mă gândesc la Codin al lui Panati Istrati. El a fost primul cu tigaia ca armă albă. 🙂 Ouch, indeed! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jo, ce idee…! Am putea, pentru antologia Tigăii, că tot nu scriem nou atîta, sa adunăm și din cele scrise de clasici deja! Partea 1 – opere proprii, partea 2 – tigăi consacrate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Well, de altă tigaie nu-mi amintesc. Și chiar sunt consumatoare de literatură polițistă. N-au imaginație criminalii ăștia. 😀 Sau poate au și tocmai aceia sunt criminalii neprinși – aka cei care nu fac obiectul cărților polițiste. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Haaaa, ce idee bună!!
ApreciazăApreciază
Putem sa-i zicem chiar „Tigaia in.literatura universala”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acolo unde a fost ceva puternic, sufera si cel care pleaca, si cel care e lasat in urma, sa zic asa. Totul e in functie de cat a investit fiecare, cine investeste putin pierde putin, ca in afaceri, nu? Versurile tale starnesc reflectii asupra subiectului, caci intr-adevar, majoritatea am fost, la un moment dat, fie intr-o postura, fie in alta si e greu de zis care a durut mai tare, la un moment dat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta şi vreau, Ana. De fapt, mint. Când scriu, scriu aşa cum gândesc şi simt sau aşa cum vine inspiraţia, ca acum. Nu-mi propun nimic când scriu. Dar e foarte important să ştiu că ori se regăsesc mai mulţi în ce scriu, ori, cum ai zis, poate deveni un subiect la care să reflectăm.
Cred că e mai greu atunci când se regretă o alegere. Cred. Cel rămas, după un timp, se regrupează, se vindecă. Pentru el, e cumva pus punctul acolo. Dacă cel care pleacă se întreabă dacă a făcut bine, cum ar fi fost dacă… uf, acolo cred că-i mai rău.
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Decizii, decizii… Asta e, trebuie sa ni le asumam si sa mergem inainte. Daca stim ca am facut ce era in puterea noastra, ne vom simti mai linistiti, indiferent de ce parte ne aflam. Greselile sunt si ele parte din drumul nostru, ramane doar sa invatam din ele. 🙂
ApreciazăApreciază
Excelentă concluzie! Aşa şi asta ar trebui să facem, da 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai scris deosebit de frumos, superbe versuri!! Și… simt că orice aș mai putea adăuga ar fi de prisos.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc tare, tare mult, Nicole!
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
oare pot sa te citez la mine?
ApreciazăApreciază
Sigur, bucuria e a mea! Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Superbă poezie, dragă Potecuță. Nici nu se putea mai bine, cum ai surprins tu ceea ce se întâmplă atunci când povestea are, totuși, un punct final. Că așa sunt „poveștile”… mai au și un final.
Numai bine îți doresc cu drag și o săptămână cu bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Alex!
La fel îţi doresc, cu tot dragul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare frumoase-s versurile tale, Potecuță!
Chiar m-ai făcut să mă gândesc la faptul că unele povești rămân fără punct, fără un final plauzibil, doar povești repetate la nesfârșit, fără început sau sfârșit.
Cred că aiurez și eu pe aici, dar versurile chiar mi-au plăcut. 😊
ApreciazăApreciază
Dacă aşa se numeşte asta, atunci aiurim amândouă. Că şi eu cred asta! 😉 😀
Îţi mulţumesc mult, mult! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană