Gânduri prin fumul de ţigară VIII

Se face din ce în ce mai linişte în cârciuma asta uitată de lume, de noroc şi de viaţă.  Una absurdă, fără început şi sfârşit şi, mai ales, fără de sens. Cumva, în acord cu zarva de afară. Tot lipsită de sens şi ea. Pare o relaţie la unison. Cu cât zarva de dincolo de geam creşte, cu atât liniştea de aici se adânceşte şi se lăţeşte, ca o umbră care parcă-ar vrea să ne acopere pe toţi. Şi să ne înghită. Nu ştiu dacă noi tăcem doar pentru a putea auzi frânturi din tot ce-i în afară noastră sau pentru a ne convinge că nu suntem parte din acel tot, ca un soi de protest la fel de absurd. Sau poate e şi ăsta un scut care ne ajută să ne convingem că am fi altfel. Amăgiri scufundate-n aburi de alcool, atât. Suntem fix ca orice om care trece grăbit sau abia păşind, fericit sau prăbuşit, nervos sau săltând de fericire. Nici zgomotul obişnuit de pahare ciocnite nu se mai aude. Ridicăm pe rând câte un pahar şi lăsăm capul în jos, cu un gest prelung. Noroc, sănătate! Asta ar putea însemna dacă nu înseamnă de fapt cu totul altceva. Nu mai avem niciun chef să ne prefacem că rostim mecanic nişte urări.

Se vorbeşte la un aparat de radio despre divizare, despre cum vremurile actuale au făcut ca oamenii să se împartă în tabere. Aiurea! Vremurile astea n-au făcut decât să le dea unora falsa impresie că-s inteligenţi, vorbind despre lucruri cu denumiri complicate care îi fac să se simtă importanţi pronunţându-le. Nici măcar scindarea n-am inventat-o noi. Au fost alţii înaintea noastră. Şi de data asta.
Cea mai înflăcărată discuţie era şi aici aia celebră cu jumătatea paharului. Dacă noi îl vedeam jumătate plin, nu acceptam că un alt camarad jura că-i pe jumătate gol. Dezbăteam problema până când nu mai rămânea nimic. Nici din ea, nici în pahare. Uneori, nici din ele când, în loc de concluzie, făceam ţăndări toate „merele discordiei”.
Am renunţat la discuţia asta într-o seară de iarnă, când a intrat un bătrân pe care nu l-am mai văzut de atunci. Ne-a ascultat pe toţi şi a spus: întunericul de aici poate fi înşelător, n-aş putea fi sigur că văd bine. Dar dacă-l vede pe jumătate plin, înseamnă că nu se grăbeşte să-şi comande altul. Dacă însă-l vede pe jumătate gol, înseamnă că a băut jumătatea cealaltă şi are loc să-l umple iar.

Ne-a liniştit pe toţi. N-am mai dezbătut problema asta. Dar am găsit altele şi altele, şi de fiecare dată se ajungea la ceartă. Chiar şi aici, în microcosmosul ăsta despre care unii spun că-i rupt de realitate şi de civilizaţie. Bieţi ignoranţi! Aici e toată societatea în miniatură. În toată frumuseţea şi, în acelaşi timp, goliciunea şi urâţenia ei. Ah, ce m-ar sfârteca acum câteva cucoane dacă mi-ar putea auzi gândurile! Cum m-ar călca-n picioare domni stimaţi care pretind că-s demni. Cine spune că nu sunt? Cine spune că noi nu suntem? Ei nu pot accepta nicio asociere doar pentru că noi, spre deosebire de ei, avem câte-un pahar în faţă de care ei jură că nu s-ar atinge niciodată. Bieţii de ei, ce puţin înţeleg!
Dar mai bine că-i aşa. Nici noi parcă nu ne-am mai dori să fim ca ei. Deşi nici noi, nici ei, nu prea mai înţelegem ce mai înseamnă asta.
Şi uite aşa, şi noi, şi ei, ne judecăm reciproc fără să înţelegem nimic. Şi totuşi credem că ştim şi că înţelegem. Şi totuşi credem că, având impresia că ştim, avem şi dreptul să judecăm.
Şi noi, toţi cei de aici, am înţeles că e mai bine să tăcem. Să auzim ce se mai strigă în afara noastră şi poate, ca un fel de protest, să ne delimităm de tot acest „în afară” în timp ce ne risipim în tot acest „înăuntru”. Şi ne pierdem încet. De cei de afară. Şi de noi. Sau poate pur şi simplu, ameţiţi de atât alcool, n-am şti ce-ar mai fi de spus.

Nu se mai vorbeşte la aparatul de radio. Până şi acolo s-a ales tăcerea. Acum se cântă. Parcă despre mine. Şi eu sunt o mahala. Şi lumea toată e la fel, chiar dacă nu o va recunoaşte niciodată.
Noroc, sănătate!, îmi urează tipul de la masa de lângă, fără să scoată un cuvânt. Dau şi eu din cap, ridic paharul şi îi urez la fel. În aceeaşi tăcere care nici măcar nu mai apasă.

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară VIII

  1. Cri zice:

    Ne pierdem încet și apoi… apoi ne regăsim. Și ne simțim acasă în microuniversul din povestea ta, Potecuță dragă… 🙂 Îți mulțumesc pentru continuarea de azi! M-am bucurat tare mult când am văzut titlul, ș-am zis chiar Yeeeyyyy!, exact ca o ștrengăriță ce mi-e nepoată (de la soră, nu-s încă bunică! 😀 ) Te îmbrățișez cu drag! ❤️

    Apreciat de 3 persoane

    • Ce frumos spui! Şi chiar aşa e!
      Îţi mulţumesc tare, tare mult, draga mea! Se scrie mai greu, îmi trebuie o anumită stare pentru asta şi na, când eu zburd pe câmpii… mai greuţ 😀
      Sper să nu mai dureze atât până la următoarea!
      Ieeeei zic şi eu destul de des 😀 😀
      Te pup!

      Apreciat de 3 persoane

  2. Diana zice:

    Eu sunt o mahala! 🙂 Acum, ca am recunoscut, toti stiu la ce sa se astepte de la mine. 🙂
    Mare diferenta intre obisnuitii carciumilor (cei care consuma pana nu mai stiu de ei) si cei care le calca pragul ocazional sau deloc: cei dinauntru se ineaca, ceilalti se incapataneaza sa inoate sperand sa vada malul, la un moment dat; poate ca nu vor ajunge in veci la vreun tarm, dar au incercat.

    Imi place continuarea.
    Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta! ❤️

    Apreciat de 3 persoane

  3. De când așteptam continuarea! Splendid! Ești, așa cum am mai spus, un analist subtil și un prozator pe măsură, Potecuță! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  4. Ideota69 zice:

    Profund si frumos, exact ca natura umana: Splendida si in acelasi timp chinuita de desertaciune! Tabloul zugravit de tine m-a purtat multi ani inapoi in timp….

    Apreciat de 3 persoane

  5. Suzana zice:

    Deosebita continuarea. SI surprinde perfect elegant multe idei principale.
    Senzatia de care vorbesti o am uneori: se foarfeca niste subiecte atat de mult, de ajung in disolutie, cumva. Pentru unii insa poate fi si o tactica de abatere a atentiei! 🙂
    Multumesc mult pentru lectura, draga mea!
    O saptamana faina sa ai! ❤

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc frumos, draga mea!
      Multe subiecte sunt tocate aiurea de cei care nu au şi poate nu vor avea niciodată puterea asta. Dar pică-n plasa aia în care se bălăcesc cei cu orgolii mari şi… şi tac 😀 😀
      Te pup! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Iosif zice:

    Frumoasa radiografia introspectiva a societatii contemporane ! Merci ! Ramâne totusi credinta si speranta ca “mahalalele” nu se vor extinde pra mult în interiorul si în jurul marilor metropole globale, si ca undeva pe Terra mai exista “samânta” adevarului, absolut, atemporal, curat, nemodificat, care la vremea potrivita va germina si va cuprinde chiar si cele mai infecte “mahalale” de pe pamânt.
    Seara minunata, relaxanta ! O saptamâna luminoasa, în toateaspectele binecuvântata, draga Potecuta !
    .

    Apreciat de 2 persoane

  7. Ne pui pe gânduri adânci, de fiecare dată când te îndupleci să vii cu un nou episod din nuvelă. Cu câte cel puțin un subiect de analizat și imposibil de rezolvat, așa cum sunt toate temele dezbătute cu argumente fără număr. Mai ales când ai un pahar pe jumătate gol în față.

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc frumos, Petru!
      Chiar dacă nu putem ajunge la un răspuns clar şi ferm, măcar să înţelegem că nu întotdeauna dreptatea e numai de partea noastră. Dacă am învăţa puţin, măcar puţin, să acceptăm că şi cel din faţa noastră are partea lui de adevăr…
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  8. Jo zice:

    La mine e întotdeauna paharul pe jumătate plin. Nu m-aș mai declara optimistă dacă aș vedea lucrurile altfel. 🙂 Am impresia, însă, că într-o cârciumă lucrurile stau cu totul altfel. Înțelepciunea capătă noi valențe.
    În altă ordine de idei – nu pot să plec până nu glumesc puțin – cârciuma aia e mai goală decât de obicie din pricina pandemiei. Na! 😀 În plus, și bețivii pleacă în vacanță, nu-i așa? 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  9. Issabela zice:

    Noroc, Potecuț! Îmi place mult închinatul ăsta solidar și tăcut, care spune mai mult decît o mie de cuvinte! Ca și faptul că „nu mai avem chef să mai rostim mecanic niște urări”. În sfîrșit, am ajuns unde trebuia. Sper doar că nu trebuie să trecem musai prin cîrciumă pentru asta (😀 ca să glumesc, încă nu pot fără 🙂 )

    Apreciat de 1 persoană

    • Noroc, Issa!
      Eu am trecut şi voi mai trece, mi-e dragă cârciuma asta în care mă mai ascund din an în Paşte, văd. N-am crezut că a trecut atât timp de la ultima postare cu ea 😀
      Dar doar în asta. Şi nici aici nu beau altceva în afară de cafea, să fiu atentă la tot ce aud şi văd în jur, să pot transcrie 😀
      Da, când nu ai chef sau nu o crezi, mi se pare cinstit să nu o faci.
      Eu încă urez cu drag o zi bună aşa că încă nu renunţ la asta. Când nu voi simţi că o fac cu drag, adică urez numai din taste, nu o mai fac.
      Am urat cândva cuiva şi răspunsul m-a lăsat mască. Mai de prost gust decât să nu răspunzi deloc a fost. A fost fix cam cum ai fi pe stradă, ai saluta un cunoscut cu bună ziua şi ăla ar urla: bună pe dracu, tu nu vezi că plouă? Am rămas, cum am zis, mască. Apoi am râs. Ce poţi să şi faci în faţa unui comportament din ăsta? Doamne fereşte şi… a fost ultima interacţiune. Simplu 😀

      Apreciază

      • Issabela zice:

        Pot să vizualizez scena… :))) da, te crucești și atît, ncsf. Nici eu nu debordez de drăgălășenii din astea, dar, spre deosebire de cunoscutul tău (sau ea, ce-o fi fost), am totuși un simț al umorului, atît cît să-ți fi răspuns, oricît de înecate mi-ar fi fost corăbiile, poate la fel, dar fără „pe dracu” și, cu siguranță, pe alt ton, cît să zîmbești și tu 🙂
        Deja văd o mică scenetă 😀
        E bună cîrciuma aia. Acolo e puls real 🙂
        Mi-a mai plăcut, din cîntecul pe care nu-l știam, expresia „tristețe cu cișmea”. Încă o diger… ❤

        Apreciază

        • Da, Issa, eu ştiu ce zici. Dar una e să ai corăbii înecate, alta să-i dai peste nas celui care zice zi bună sau bună ziua că… plouă afară deci automat e un prost că salută aşa. Prea ne-am înfipt beţe-n… vanitate. Prea ne urcăm singuri pe un soclu, dând peste nas oricui, cu orice. Dacă am ajuns să ne batem joc şi de un salut, pe cuvânt că-i înţeleg perfect pe copiii ăştia care ori nu salută, ori zic un „bună” sau un ciao, oricui. Cel puţin sunt siguri că nu dau peste un ţâfnos din ăsta care le strică ziua numai pentru că vrea să pară deştept. Măcar de-ar fi…
          Da, ştiu, gluma e glumă şi mi-e drag de mor de oamenii cu simţul umorului! Şi eu glumesc cât pot de mult. Dar crede-mă, acea persoană a vrut doar să pară interesantă. N-a reuşit. Culmea, la mine chiar era soare şi frumos deci ar trebui să consult prognoza meteo de pe tot globul înainte să mai zic cuiva bună ziua, nu?
          Pentru mine, o zi bună sau frumoasă înseamnă una la capătul căreia pot pune liniştită capul pe pernă, împăcată că totul e bine, că toţi îmi sunt bine, că n-am păţit nimic, că n-am făcut niciun rău. Dacă pentru alţii toate astea se reduc la gradele din termometru, nu mai e vina mea.
          Daaaa, versul ăla-mi place şi mie de nu mai pot! Da… sunt singura tristeţe cu cişmea… cum sună asta!
          De la Mugur ştiu de Augustin Frăţilă şi de melodia asta. Nu i-am mulţumit în postare, să nu se înţeleagă greşit, că ar avea el ceva cu cârciuma sau că personajul îi mulţumeşte.
          O fac acum, poate citeşte şi comentariul ăsta, că ştiu că Mugur, dacă are timp, citeşte tot. 🙂
          Mulţumesc, Issa!

          Apreciat de 1 persoană

  10. Pingback: Dazed and confused… – Se mai întâmplă

  11. Ecoarta zice:

    Uneori avem nevoie de o „cârciumă” în care să ne ascundem, nu numai de lume, ci chiar de noi şi să analizăm goliciunea paharului şi-a lumii!
    Nu pot decât să-ți spun că mi-a plăcut peste poate de mult! Mulțumesc pentru clipa de frumos!🤗

    Apreciază

  12. anasylvi zice:

    O tacere de sfarsit de lume, in aceasta carciuma ce ar putea fi chiar buricul pamantului. Chiar, oare cum s-ar auzi discordiile contemporane intr-o astfel de tacere? Mai degraba oamenii inchina cu un gest, decat cu atatea vorbe goale.

    Apreciază

  13. ce ma bucur ca ai abandonat povestea:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s