Doar o poveste

A fost odată…

demult, acum vreo câteva vieţi si două zile fix,
când toamna era un laborator în care
se coceau cele mai bune prăjituri şi dulciuri
din cele patru zări ale lumii întregi.
Ea toată era din ciocolată,
pletele-i erau din caramel,
ochii îi erau două praline
şi în obraji purta dropsuri
făcute din sirop de fructe de pădure.
Dimineaţa, picura siropul din petale de trandafiri
la încheieturile mâinilor
şi aştepta ca parfumul să ia în braţe
lumea-ntreagă.
Îşi mai scutura din când în când
fustele lungi şi atunci, peste oameni,

se cernea zahăr pudră

şi asta-i făcea pe toţi să râdă.

Cerul, un castron imens cu jeleu,
îşi împingea norii din vată de zahăr
în jos, să ajungă la ei oameni ridicaţi pe vârfuri,
iar când nu-i vedea nimeni, în afară de copii prea mici ca să-i atingă,
se aplecau până aproape atingeau pămânul
şi asta-i făcea pe copii să muşte cu poftă şi să râdă cu mirare.
În graba lor de a se lăsa prinşi,
mai atingeau câte un copac care, luat prin surprindere,
tresărea, scuturându-şi frunzele
şi astfel, aleile se prefăceau în creme de zahăr ars
care le alina dorul bătrânilor care-şi numărau amintirile
în deplină tăcere şi profundă singurătate.
Şi asta-i făcea să râdă.

Dar undeva, de după o fereastră,
cineva, deranjat de toate râsetele
care-i tulburau nemulţumirile,
a strigat, fără să se uite în ochii nimănui,
că toate astea le dăunează, îi urâţeşte,
îi îngraşă şi le strică tenul şi dinţii.
Şi s-au oprit toţi şi au tăcut.
Şi-au luat umbrele, să nu-i mai stropească zahărul,
să nu-i mai atingă dulcele,
şi au început să calce atent, cu capul plecat,
să nu adune pe tălpi
arome care să le inunde casele
din ce în ce mai întunecate şi tăcute.
Şi oamenii au rămas aşa,
ascunşi în ei,
de teama toamnei.

Toamna n-a mai fost nicicând la fel,
n-avea cine s-o accepte, nu mai era nimeni să o iubească,
doar norii sunt neschimbaţi.
Sunt tot din vată de zahăr,
dar nu mai îndrăznesc să se aplece spre pământt,
s-au cocoţat aproape de cerul, cândva făcut din jeleu,
şi se uită în jos,
nemaiştiindu-şi copiii, odată pofticioşi,
căci nu mai e nimeni pe aici.
Doar câte un bătrân care-şi numără amintirile,
pe-o bancă-n parc,
îşi aminteşte de o poveste, spusă lui pe când era copil,
în care se făcea că demult, acum vreo câteva vieţi şi două zile fix,
toamna era toată din ciocolată.
Şi asta-l face să râdă.

foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

73 de răspunsuri la Doar o poveste

  1. Iosif zice:

    M-am regasit în aceasta poveste atât de dulce, aromata, parfumata cu gust de vata zaharata, nectar, jeleu si b(r)una-neagra ciocolata. Merci !
    Un week end si o seara binecuvântata, cu bucurie, pace libertate si muuulta sanatate, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mona zice:

    Of, ce poveste! Mulțumesc că exiști, Potecuță! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  3. Florina zice:

    Am rămas fără cuvinte și nu știu de ce, dar eu m-am dus cu gândul la Crăciun. E… superbă poezia ta, SUPERBĂ, CALINĂ, DULCE, TE ALINĂ 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. sticri zice:

    Frumos si cu multa intelepciune!
    Multumim!

    Apreciat de 1 persoană

  5. ane zice:

    Ce versuri !!! De neegalat !!! MĂ vedeam și eu printre versuri.
    Multumesc, Potecuță!

    Apreciază

    • E vesel? Mă bucur! 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • qwykx zice:

        Sa ne bucuram deci! :-))

        Apreciază

        • Eu mă bucur oricum. Aș fi vrut să știu dacă e de bine sau de tot râsul textul.

          Apreciat de 1 persoană

          • qwykx zice:

            Te alinti mă…tu vrei cel putin o vata de zahar! Adevarul e ca si eu imi iau de cate ori intru intr-un parc care mai are asa ceva. In ultimul timp n-am mai gasit decat pe falezele de la mare. In copilarie o voiam nu doar fiindcă e dulce ci mai ales fiindca e magică. Mă mai hipnotizeaza si acum pana cand se aduna bob cu bob si se ridica din senin pe băț devenind altceva decat a fost cu 50 de secunde inainte. In copilarie nu intelegeam puterea asta a focului. Pentru asta mi-o cumpăram cel mai mult, s-o vad cum se ridica dintr-un firicel in imensitatea aia care parea mai mare ca mine iar apoi din cateva halituri, ca nu le puteam spune inghitituri, o dominam eu, reducand-o pe limbă la mai nimic. Iar a doua, cand descoperisem ca prin presarea degetelor mele devine din nou altceva de care nu mai puteam scapa, iar cand nu mai ramanea nimic nu mai puteam scapa de degete fiindca se lipeau unele de altele, ca sa nu mai zic de mama care-mi freca obraji si nasul pana tipam, ca servetelele umede au aparut mai tarziu. Si toate astea ma faceau sa devin furioasa pe ea, fiindca facea ce facea si n u se dadea batuta.
            Tu, prin poezia asta a noastra, pot s-o numesc asa nu? a copiilor mari sau mici care mai râd si incă nu pot stapani valtoarea turbioanelor de toamna

            Apreciat de 3 persoane

            • Ioi, ce amintiri mi-ai trezit! Daaa, era fascinant cum dispărea între degete, eu şi acum m-aş juca aşa deşi, am şi scris despre asta, am o mare problemă să nu fiu lipicioasă pe degete. Dar asta chiar aş face-o 😀
              Numind-o aşa, a noastră, s-a făcut brusc frumoasă şi am început să o iubesc.
              Îţi mulţumesc!

              Apreciat de 2 persoane

            • qwykx zice:

              Sa iubim poezia si sa ne bucuram ca viata ne mai lasa sa scriem poezie, noi cei care am avut o copilarie frumoasa, copii de azi o vor mai avea … un timp dar nu stiu cati vor mai , nu pot sa termin fraza asta

              Apreciat de 3 persoane

            • Să ne bucurăm de ce e, cât e, cum e….
              Să fii bine! Și să ai o seară bună!

              Apreciat de 2 persoane

  6. Gând Bun zice:

    Foarte frumos, Potecuță! Am citit pe nerăsuflate, cu bucurie și am simțit că mi-aș dori să râd și eu, de câte ori râdeau și eroii poveștii tale! 🙂 Iar acum, dă-mi voie să îți mulțumesc pentru că mi-ai amintit cât de frumoasă ar putea fi toamna, viața, cu arome dulci! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  7. vreau si eu un nor din vata de zahar! ♥️ frumoasa poveste de toamna! dulce cum esti tu!

    Apreciat de 2 persoane

  8. Diana zice:

    Cuuuum? Nu mai e toamna de ciocolata, cu crema de zahar ars si vata de zahar pe cer de jeleu? 😊 De cand? Acum spui?! 😊 Nuuuu, nu cred! Ma plimb pe alei din crema de zahar si parfumul ei specific ma invaluie… Spune-mi ca e doar o poveste ca toamna dulce e poveste! 😊

    E suuuupeeeerba povestea, Potecuta! E dulce, adorabila! ❤️
    Senin in suflet sa iti fie! Norii din vata de zahar sunt, si se topesc in suflet de zici ca nici n-au fost, si ne indulcesc!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că se transformă în ciocolată doar pentru pentru cei care o iubesc şi cred în asta. Deci poţi sta liniştită, aleile ei sunt, sub paşii tăi, tot din cremă de zahăr ars 😉
      Mă bucur mult de tot că ţi-a plăcut, Diana!
      Îţi mulţumesc mult, mult! Aşa e, se topesc toţi norii şi se face soare 🙂
      Îţi doresc zile dulci şi senine!

      Apreciat de 2 persoane

  9. Toamnă parfumată, toamnă de ciocolată! De unde -ți vin toamnele astea, potecuță? Mai scrie! Cu parfum de castane coapte?! Ce zici?

    Apreciat de 1 persoană

  10. Issabela zice:

    De cele mai multe ori e un nenea rău care schimbă drumul copilului ce credea în nori de vată… Singurul bine aici e cînd poți să o spui așa frumos ca tine 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  11. doar nicole zice:

    Cât de dulce și jucăuș, toamna de ciocolată… Așa mi-e și mie puțin mai pe plac. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  12. tink3rbe11 zice:

    Așa poveste nu cred că am mai citit, auzit…. super… super dulce.
    Interesantă tare povestea ta.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Roximoronica zice:

    Doamne, ce minunăție ai scris aici! Potecuța, dacă n-ai exista, ar trebui să fii inventată. (Nu știu dacă ideea îmi aparține, poate a scris-o un alt blogger înaintea mea….)

    Apreciat de 2 persoane

  14. Și mie mi-a spus un nene din acela ”care nu se uita în ochii nimănui” să nu mănânc dulciuri, că fac rău, dar cum aș putea să nu mă înfrupt din povestea ta atât de dulce și îmbietoare. Mai ales dacă știu sigur că face numai bine, indiferent de vârstă. Mulțumesc pentru deliciu, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

    • Eh, Petru! Oamenii ăia nu pot înţelege ce înseamnă să te bucuri de lucruri banale. Mereu vor sta cu capul în pământ strigându-le altora că nu fac bine ce fac. Nu trebuie ascultaţi. Locul lor e acolo, dincolo de ferestre…
      Îţi mulţumesc mult! Să gustăm deci din toate!

      Apreciat de 2 persoane

  15. Eu mai știu ceva: când bate vântul și cad frunzele, de fapt cad cipsuri. 😋 La mine au apărut primele frunze galbene, abia aștept ciocolata. 😁

    Apreciat de 1 persoană

  16. Ana May zice:

    Ai țintit perfect toate „popicele”: frumusețe, nostalgie, basm, poezie, vis, dulce, culoare, amintiri, copilărie, candoare…
    Trebuie să mă „regrupez”, prea bună lovitura ! ❤🌻

    Apreciat de 3 persoane

  17. anasylvi zice:

    Toamna este si dulce, si sarata, in mod sigur este aromata, daca oamenii isi pastreaza simturile treze si neatrofiate de nemultumiri. ❤ Superb, ca de obicei.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Suzana zice:

    Ce text minunat, pe care doar tu il puteai scrie atat de dulce!
    Oare insa cum e posibil ca o singura voce care isi striga nenultumirea sa-i faca pe toti… altfel?
    Oare asa de usor oamenii se pot pacali? Cred ca povestea… ar merita rescrisa! 🙂

    Multumesc pentru moment, draga Potecuta!
    Un weekend minunat! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Din păcate, e posibil și asta. Dar ai dreptate, nu prea e genul meu pesimismul. Totuși, am preferat varianta asta, a legendei, decât cea în care oamenii nu iubesc toamna așa… că nu vor ei. 😀
      Îți mulțumesc mult, Suzana! Seară frumoasă îți doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  19. ecoarta zice:

    Ce dulce este toamna ta! I-am simțit parfumul până aici!

    Apreciat de 2 persoane

  20. daurel zice:

    Au aparut copiii in parcuri. Nu la jocuri, ci pe alei, cu trotinete. Atenti si responsabili. Se maturizeaza cam prea devreme…
    Felicitari pentru poezie!

    Apreciază

  21. a fost o zi destul de dulce „acum vreo câteva vieţi si două zile fix”

    Apreciază

  22. Superb poem! Felicitări!

    Apreciază

  23. Ileana zice:

    Mă regăsesc printre versuri! Și ce e trist, tu așterni versurile cu sufletul, iar asta numai tu o poți face suflet frumos! ❤️
    Tare frumos!

    Apreciază

  24. Faină poveste! Și eu încă sunt la cura de slăbit…🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s