Dezvăluiri… cuminţi

Am vrut să scriu iniţial incendiare, dar m-am gândit că ar fi fost titlu din ăla pentru clickuri şi n-ar fi fost corect. Iar cei care vor să afle dezvăluiri incendiare despre Potecuţă s-au convins în atâţia ani că n-au nicio şansă, cel puţin nu de la mine, aşa că pică şi asta. Deci nu-s incendiare, sunt cât se poate de normale şi am zis să fiu sinceră de acum, că tot ne propunem să ne vedem cândva în grupuri mai mari sau mai mici. Mno, dacă va fi să, să nu fie discuţii la masă, că la masă nu se vorbeşte, nu? 😀
Vreau să vă povestesc puţin despre nişte alimente de care nu mă ating în public nici obligată de împrejurări. În public doar. Acasă e altceva. Şi vă spun şi de ce. Ca să ştiţi. Şi dacă ştiţi, le voi mânca de faţă cu voi pe unele dintre ele, că voi fi liniştită că veţi înţelege. Cu străinii nu. Dar cu voi mă voi simţi în largul meu. Am mai vorbit în treacăt despre unii pitici cu care mă lupt în sensul ăsta. Acum însă le iau punctual.

1. Pepene. Vă dau cuvântul că nu-s născută şi crescută într-un glob de cristal şi nici nu trăiesc ca Rapunzel într-un turn, chiar dacă stau la etajul 6. Dar m-am tuns recent deci nu merge cu „aruncă părul să urc”, nu de alta.
Eu, dacă nu mănânc pepenele cu furculiţă şi cuţit, mai bine nu mănânc. Nu de fiţe, de altceva. Nu suport să fiu unsă sau lipicioasă pe mâini sau, Doamne fereşte, pe la gură. Ştiu, nimeni nu suportă. Dar eu nu suport deloc. Adică, nici până când termin de mâncat. Nu pot cu „mă murdăresc cât mănânc şi pe urmă mă spăl”, nu există aşa ceva. Asta o voi dezvolta mai jos puţin.
Acasă, tai pepenele felii, scot miezul, îl tai bucăţele şi apoi mănânc cu furculiţa bucăţică după bucăţică.
Şi na, când sunt undeva în vizită, decât să risc, refuz din start pepene în cazul în care sunt întrebată. Că dacă cer tacâmuri, zic oamenii că-s fiţoşenie sau se uită strâmb şi decât să mă judece gratuit sau decât să stau să le explic, mai bine zic nu.
Aşa că voi, că vă consider prieteni, dacă-mi daţi pepene, îmi daţi şi cuţit şi furculiţă. Dar voi nu râdeţi de mine, da?

2. Peşte. Dacă nu-i file. Deşi aş mânca peşte şi în loc de desert, nu îl mănânc nici la restaurant, nici unde e lume. Repet: dacă nu-i file. Sau hai, păstrăv. Că nu am învăţat tehnica aia şmecheră cu scos oasele şi castronaşul ăla de se pune la restaurant e o glumă. Acasă, îl pun pe o farfurie mare, îl scap de oase, operaţiune care durează destul de mult, mă spăl cu apă şi săpun, storc lămâie, mă spăl. Transfer pe o farfurie curată sau iau oasele de pe aia de lucru şi abia apoi mănânc. Am mâncat aşa cu mai mulţi la masă şi până am terminat eu de pregătit farfuria mea, ei erau la ţigara de după masă. Deci nu, nu e de mâncat în public. Cum ar fi să umblu prin restaurant cu mâinile ridicate, să ajung la baie? Aici nu merge cu şerveţele, e musai să spăl cu săpun. Că lipeşte altfel.
La fel fac şi cu pulpele sau aripioarele de pui. Le mânânc cu rola de şerveţele lângă mine. Aici merge cu şerveţele, dar nu e chiar cum ar trebui. 🙄

3. Îngheţată pe băţ sau la cornet. Niciodată nu am reuşit performanţa de a mânca o îngheţată la cornet fără să mă murdăresc. La viteza cu care mănânc eu, îngheţata aia are timp să se topească şi să-şi şi facă circuitul în natură, revenind la noi sub formă de ploaie. Şi am păţit ca, încercând să scot şerveţelul din geantă să mă şterg pe mâini, să dau cu ea pe jos. Ca-n filmele cu proşti, da, puteţi spune cu voce tare. Deci ori mă umplu de cacao sau vanilie pe mâini până la cot, ori dau pe haine, ori dau pe jos. La terase, dacă e, mănânc din aia la pahar, cu linguriţă. Pe stradă niciodată. Din fix motivele alea, că nu ştiu cum se face. Acasă risc şi la cornet. Aseară am mâncat una şi am dat numai pe mână şi puţin pe canapea. Dar s-a şters repede 😀

4. Porumb fiert. Dacă aş putea, l-aş mânca şi pe ăsta cu furculiţa. Cum nu pot, mănânc urât tare. Pe ăsta îl mânânc numai când nu mă vede nimeni, nici măcar eu. Deci cu ăsta să nu insistaţi, vă refuz fără discuţii. Îmi place, da. Dar nu.

5. Piersici, caise sau prune foarte moi şi zemoase. Niciodată. Oricât de bune ar fi, numai gândul că zeama aia curge pe mâini mă face să nu-mi doresc. Rar mănânc şi acasă, şi numai desupra chiuvetei.

6. Popcorn. Numai acasă, tot cu şerveţele după mine. Şi da, iau popcorn, bag în gură, dau cu degetele pe şerveţel. Iar iau, iar… mno.

7. Shaorme sau sandvişuri din alea imense, alea bune-bune, cu sosuri şi… nope. Singurul motiv e ăla că tot conţinutul ajunge pe jos şi nu pot. Deci nu că nutriţie, că dietă, nu. Nu ştiu să mănânc aşa ceva.

Nu e de fiţe sau dintr-o igienă exagerată. Că dacă mi-e foame, mănânc şi de pe ziar. Numai să nu mă lipicesc pe mâini. Deci nu cred că-i caz de cămaşă, eu mă ştiu inofensivă. Dar dacă asta vă face să nu mai vreţi să ne vedem cânva, oricând, apreciaţi măcar că am fost sinceră. 😀
Ah, şi încă ceva. Mănânc foarte încet. Asta nu înseamnă că nu-mi place. Când nu-mi place, nu zic, dar mă scuz că am mâncat înainte şi că sunt sătulă. Nu-mi prelungesc chinul mâncând încet. Trebuie să aveţi răbdare dacă sunteţi cu mine la masă.
Atât am avut de raportat. Voi?

foto