Dezvăluiri… cuminţi

Am vrut să scriu iniţial incendiare, dar m-am gândit că ar fi fost titlu din ăla pentru clickuri şi n-ar fi fost corect. Iar cei care vor să afle dezvăluiri incendiare despre Potecuţă s-au convins în atâţia ani că n-au nicio şansă, cel puţin nu de la mine, aşa că pică şi asta. Deci nu-s incendiare, sunt cât se poate de normale şi am zis să fiu sinceră de acum, că tot ne propunem să ne vedem cândva în grupuri mai mari sau mai mici. Mno, dacă va fi să, să nu fie discuţii la masă, că la masă nu se vorbeşte, nu? 😀
Vreau să vă povestesc puţin despre nişte alimente de care nu mă ating în public nici obligată de împrejurări. În public doar. Acasă e altceva. Şi vă spun şi de ce. Ca să ştiţi. Şi dacă ştiţi, le voi mânca de faţă cu voi pe unele dintre ele, că voi fi liniştită că veţi înţelege. Cu străinii nu. Dar cu voi mă voi simţi în largul meu. Am mai vorbit în treacăt despre unii pitici cu care mă lupt în sensul ăsta. Acum însă le iau punctual.

1. Pepene. Vă dau cuvântul că nu-s născută şi crescută într-un glob de cristal şi nici nu trăiesc ca Rapunzel într-un turn, chiar dacă stau la etajul 6. Dar m-am tuns recent deci nu merge cu „aruncă părul să urc”, nu de alta.
Eu, dacă nu mănânc pepenele cu furculiţă şi cuţit, mai bine nu mănânc. Nu de fiţe, de altceva. Nu suport să fiu unsă sau lipicioasă pe mâini sau, Doamne fereşte, pe la gură. Ştiu, nimeni nu suportă. Dar eu nu suport deloc. Adică, nici până când termin de mâncat. Nu pot cu „mă murdăresc cât mănânc şi pe urmă mă spăl”, nu există aşa ceva. Asta o voi dezvolta mai jos puţin.
Acasă, tai pepenele felii, scot miezul, îl tai bucăţele şi apoi mănânc cu furculiţa bucăţică după bucăţică.
Şi na, când sunt undeva în vizită, decât să risc, refuz din start pepene în cazul în care sunt întrebată. Că dacă cer tacâmuri, zic oamenii că-s fiţoşenie sau se uită strâmb şi decât să mă judece gratuit sau decât să stau să le explic, mai bine zic nu.
Aşa că voi, că vă consider prieteni, dacă-mi daţi pepene, îmi daţi şi cuţit şi furculiţă. Dar voi nu râdeţi de mine, da?

2. Peşte. Dacă nu-i file. Deşi aş mânca peşte şi în loc de desert, nu îl mănânc nici la restaurant, nici unde e lume. Repet: dacă nu-i file. Sau hai, păstrăv. Că nu am învăţat tehnica aia şmecheră cu scos oasele şi castronaşul ăla de se pune la restaurant e o glumă. Acasă, îl pun pe o farfurie mare, îl scap de oase, operaţiune care durează destul de mult, mă spăl cu apă şi săpun, storc lămâie, mă spăl. Transfer pe o farfurie curată sau iau oasele de pe aia de lucru şi abia apoi mănânc. Am mâncat aşa cu mai mulţi la masă şi până am terminat eu de pregătit farfuria mea, ei erau la ţigara de după masă. Deci nu, nu e de mâncat în public. Cum ar fi să umblu prin restaurant cu mâinile ridicate, să ajung la baie? Aici nu merge cu şerveţele, e musai să spăl cu săpun. Că lipeşte altfel.
La fel fac şi cu pulpele sau aripioarele de pui. Le mânânc cu rola de şerveţele lângă mine. Aici merge cu şerveţele, dar nu e chiar cum ar trebui. 🙄

3. Îngheţată pe băţ sau la cornet. Niciodată nu am reuşit performanţa de a mânca o îngheţată la cornet fără să mă murdăresc. La viteza cu care mănânc eu, îngheţata aia are timp să se topească şi să-şi şi facă circuitul în natură, revenind la noi sub formă de ploaie. Şi am păţit ca, încercând să scot şerveţelul din geantă să mă şterg pe mâini, să dau cu ea pe jos. Ca-n filmele cu proşti, da, puteţi spune cu voce tare. Deci ori mă umplu de cacao sau vanilie pe mâini până la cot, ori dau pe haine, ori dau pe jos. La terase, dacă e, mănânc din aia la pahar, cu linguriţă. Pe stradă niciodată. Din fix motivele alea, că nu ştiu cum se face. Acasă risc şi la cornet. Aseară am mâncat una şi am dat numai pe mână şi puţin pe canapea. Dar s-a şters repede 😀

4. Porumb fiert. Dacă aş putea, l-aş mânca şi pe ăsta cu furculiţa. Cum nu pot, mănânc urât tare. Pe ăsta îl mânânc numai când nu mă vede nimeni, nici măcar eu. Deci cu ăsta să nu insistaţi, vă refuz fără discuţii. Îmi place, da. Dar nu.

5. Piersici, caise sau prune foarte moi şi zemoase. Niciodată. Oricât de bune ar fi, numai gândul că zeama aia curge pe mâini mă face să nu-mi doresc. Rar mănânc şi acasă, şi numai desupra chiuvetei.

6. Popcorn. Numai acasă, tot cu şerveţele după mine. Şi da, iau popcorn, bag în gură, dau cu degetele pe şerveţel. Iar iau, iar… mno.

7. Shaorme sau sandvişuri din alea imense, alea bune-bune, cu sosuri şi… nope. Singurul motiv e ăla că tot conţinutul ajunge pe jos şi nu pot. Deci nu că nutriţie, că dietă, nu. Nu ştiu să mănânc aşa ceva.

Nu e de fiţe sau dintr-o igienă exagerată. Că dacă mi-e foame, mănânc şi de pe ziar. Numai să nu mă lipicesc pe mâini. Deci nu cred că-i caz de cămaşă, eu mă ştiu inofensivă. Dar dacă asta vă face să nu mai vreţi să ne vedem cânva, oricând, apreciaţi măcar că am fost sinceră. 😀
Ah, şi încă ceva. Mănânc foarte încet. Asta nu înseamnă că nu-mi place. Când nu-mi place, nu zic, dar mă scuz că am mâncat înainte şi că sunt sătulă. Nu-mi prelungesc chinul mâncând încet. Trebuie să aveţi răbdare dacă sunteţi cu mine la masă.
Atât am avut de raportat. Voi?

foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

98 de răspunsuri la Dezvăluiri… cuminţi

  1. Diana zice:

    Subscriu la toate, serios. Bine, nu mănânc pepenele cu furculița și cuțitul (poate doar în salată cu furculița și în rest folosesc cuțitul), dar în public niciodată. Nici în o mie de ani.

    Apreciat de 2 persoane

  2. anasylvi zice:

    Oh, oh, oh. Pe unde ai umblat, sister? Parca ma vad pe mine. In afara de porumb fiert si popcorn, pe care le mananc oriunde, oricand, iti dau toata dreptatea cu celelalte alimente enumerate, nici eu nu le mananc in public, he he! Am oroare de zemurile lipicioase, iar pestele cu oase il mananc foarte urat. 😀

    Apreciat de 2 persoane

  3. potecuta, incendiare sau nu, mi-ai facut o foame de nu te vad! vai de capul meu! ma duc la bucatarie! ne auzim!💯

    Apreciat de 1 persoană

  4. Iosif zice:

    (999)Noi unA, subscriem aproape integral la toate “fitoseniile” mentionate de tine. Realitatea este ca niciodata nu manâncam cu pofta în public sau restaurante. Înca din copilarie detestam chiar si caramelele ce se lipeau de dinti, iar bomboanele (dropsuri mentolate) niciodata nu le sfarâmam cu dintii, de aceea cred ca nici cu dentistii nu prea suntem prieteni. 🙂
    Un weekend binecuvântat, sublim, cu bucurii, pace si har divin, draga Potecuta !
    P.S. Fotografia postata, este cam exagerata, cred ca e fotoshopata, pentru a fi mai admirata ?!…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Florina zice:

    HA-HA-HA-HA :)))))) Am citit punctul 1, am murit de râs promit să citesc și restul după ce temrin de comentat, da? Deci, io sunt invers, pe cât de mult îmi place mie să fiu elegantă, fină, dantelată etc. pe atât de ciudat arată mâinile mele când mănânc. De aia nu am niciodată unghii lungi sau date cu ojă, pentru că mânânc ca indienii: pepenele cu mâna, cireșele, mujdeiul, aaa, ce mai e, stai aaa, da, omleta, că așa simt eu pofta aia de a mânca, înțelegi? Păi cum să fac eu omletă cu mărar și ceapă verde ca-n copilărie și să folosesc furculița? Cum? fiind și mamă sunt obișnuită să le curăț carnea de pe os, cireșele de sâmburi, deci măcar am mereu mâinile nu curate, extrem de curate, doar cu verigheta și fără unghii cu ojă, nici lac, nimic.
    Mă duc să citesc restul articolului, acum imaginează-ți noi două la o masă cu un pepene mare roșu în față, cred că mi-ai zice: Băi Florina, ia du-te tu frate de unde-ai venit cu manierele tale cu tot… :))))))))

    Apreciat de 1 persoană

  6. sticri zice:

    Draga Potecuta tin sa „te avizez” 🤣🤣 ca in timp de pandemie, daca te gandesti sa „dai o tura” pe la mare …. o sa mori de foame..🤣🤣
    Pai cam toate cele descrise de tine acolo sunt baza aici, acum cand restaurantele sunt inchise…
    Nu exista turist care sa nu manince pe faleza un porumb, un peste (hamsie), o shaworma (neaparat cu DE TOATE) 🤣🤣🤣, o inghetata care sa i se scurga pe mana…
    O zi buna!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Victor zice:

    În misiunea mea slujitoare trebuie să fac față multor încercări, inclusiv mâncatului în diverse ocazii, la case de tot felul. Nu am nicio treabă, în mod normal mănânc orice fel de mâncare la orice oră, încercând, firește, să îmi păstrez decența unui astfel de moment, mai ales că de față pot fi mai mulți oameni. E foarte adevărat că pepenele îl mănânc mușcând din felia generoasă, ori că roșiile, acasă zic, doar le culeg și le mănânc prin curte ca pe fructele ce le găsesc la fiecare metru prin livadă, dar asta acasă, repet, în deplasare respect cutumele și mănânc ca la local.
    Și pentru că nu doresc să mă întind prea mult fiindcă-s pe fugă spre vecernie, las un link (dacă te supără ștergi comentariul) în care relatez o pățanie din copilărie cu festin culinar alături de țiganii nomazi ce se tot perindau pe vremuri pe ulițele noastre prăfuite.
    https://preotvictor.blogspot.com/2013/03/jumarile.html

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-e tare dor să mănânc o roşie aşa, să o culeg şi să muşc din ea cu poftă. Cât de firesc mi se părea atunci gestul ăsta. Gest pe care, iată, acum mi-l doresc şi nu-l mai prea pot face. Că… parcă direct de pe tarabele din piaţă n-aş mai muşca din nimic…
      Cum ar putea vreodată să mă supere un link, mai ales de pe blogul dumneavoastră?
      Bine, acum recunosc, pe lângă faptul că mi-a bucurat sufletul postarea, mi-a şi făcut o poftă… dar vă iert pentru asta, cred că fug la aragaz acum şi rezolv 🙂
      Vă mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Issabela zice:

    Potecuță, mi-ai amintit de mesele lungi de familii de pe vremuri, în care nu se ridica nimeni pînă nu termina ultimul… :)) mă plictiseam mereu îngrozitor, m-aș fi dus și eu să mă joc…
    Între timp am crescut, dacă putem să și rîdem între timp poți să stai cît vrei și să mănînci ce vrei cu mine, doar pe protocol să nu contezi, ăla încă mă plictisește 🙂
    Cît despre pește, eu nici azi nu știu să îl mănînc „frumos”, știu că are și o furculiță anume, cu dinți mai puțini… deci brrrr, schimbăm sloganul, „toate mesele fără pește”!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Mishuk zice:

    …. bine că brânza nu lasă urme…

    Apreciat de 1 persoană

  10. rofstef zice:

    Mai întâi să mă opresc din râs, apoi să pot să scriu mesajul 😅😅😅
    Ai fost totală ! 🤣
    Heeei, ridic două degete și îmi permit și io să vorbesc în timpul mesei. Da, mă vreau băgat și eu în grupul tău – Doamne auz-o. 😅🤗!
    Booo, acum să ne vedem de mâncat 😀
    Punctul 1 îl subscriu și eu doar cu condiția să-mi de-a pepenele tăiat cubulețe (nu de mine) și furculiță. Acasă eu îl tai într-un bol mai mare și musai să-l las în frigider vreo 2/3 ore, apoi așa rece este deosebit..
    Pește la fel NU mănânc nicăieri decât acasă și vreau eu să mi-l condimentez, curăț și să-l prăjesc cum îmi place mie. (dacă aș mânca în public, aș risca să mă înec cu oase din cauza emotiilor)
    Înghețată, dacă este o bancă, copertină sau un colț ceva, manânc, altfel nu.. Dacă sunt cu haine bune pe mine, renunț, decât să-mi pătez haina pentru o stupidă de înghețată.. De fapt, pe stradă, din mers, pe mijloace de transport etc, aproape niciodată nu mănânc, mai bine rabd până ajung acasă.. Shaorma, dacă nu-mi dă o farfurie, o furculiță și eventual o pensetă din aia asiatică, dau cu ea la gunoi, nu glumesc.. Nu suport să îmi pătez hainele și să fac pe jos mizerie. Mai bine rabd..
    Porumb fiert aș mânca doar între prieteni și binențeles, nu cu haine bune pe mine. Eu n-am răbdare la mâncare absolut deloc, iar dintr-o sală de 100 de oameni, sigur voi ieșii afară printre primi 3. Ăsta sunt eu cu mâncarea..
    Da, țin mai mult la haine decât la stomacul meu, pentru că știu cât de greu se face o haină și cât de ușor o poți distruge..
    Weekend Plăcut iți doresc, Potecuțu !

    Apreciat de 1 persoană

    • E clar, ne potrivim la multe. Deci fără nicio grijă aş mânca lângă tine, am înţeles acum că nu te-ai uita ciudat la bucăţelele mele de pepene.
      Eu cu hainele nu prea am treabă. Aia e, se pătează, se spală. Dacă se mai spală. Bine, nu-mi bat joc de ele, dar nici nu rabd 😀
      Fii sigur că vei fi în grup. Deja eşti, nu? Aşa că facem noi cumva şi ne dăm o întâlnire-n grup pe undeva, pe la mijloc, să fie bine pentru toată lumea.
      Mulţumesc, Ştef! Weekend frumos şi ţie!

      Apreciat de 2 persoane

      • rofstef zice:

        În timpul mesei îmi place să văd o armonie caldă și deschisă, iar dacă mi se întâmplă să stau la masă cu oameni triști și supărați, atunci îi musai să schimb atmosfera că parcă nici eu nu ma simt în largul meu.. Ar fi culmea să mă uit ciudat la cubulețele tale, eventual să mai „gust” și de la tine din bol niște bucățele, că poate ale tale sunt mai dulci he, he, he.. 🤗
        O să intru la tine pe pagină că nu sunt.. Îți mulțumesc mult de invitație ! ☺️

        Apreciat de 1 persoană

  11. daurel zice:

    Sper că am găsit un citat potrivit:
    ”A mânca, act eminamente brutal si inestetic ( …) Se zice că pe Alfred de Vigny nu l-a văzut mâncând nici un străin”
    (Garabet Ibrăileanu)

    Felicitări pentru text si foto!

    Apreciat de 1 persoană

  12. stela9 zice:

    Așa fac și eu cu pepenele, scos miez, tăiat bucatele, mancat cu furculita. La fel si cu celelalte zemoase🙂 pestele imi place la nebunie, asa ca nu-l refuz, oriunde as fi🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. Zuzu zice:

    Stiu ce zici!

    Apreciat de 2 persoane

  14. Alex zice:

    Ha, ha! Ești tare simpatică. Dar îți dau dreptate. Fiecare le știe pe ale lui și decât să îți stea mâncarea în gât și să te jenezi de ceilalți (căci sigur sunt unii care așa te mai „studiază”…), mai bine așa. Recunosc că nu am prea multe probleme. Mă descurc repede și bine în cele mai multe situații, dar nu pot să uit o masă…mai festivă, cu pretenții, unde m-am trezit că mi se pune în față o farfurie imensă cu ditamai racul, roșu și frumos! Hopa! Și eu ce fac acum? Nu știam deloc cum se poate mânca asemenea lighioană, dar lângă mine era un domn simandicos care mi-a urat „poftă bună”, și-a pus un șervet în poală, a sumeticat mânecile și a apucat racul cu ambele mâini și s-a pus pe treabă. Văzându-mă cu ditamai gura căscată, m-a întrebat râzând: „dar tu ce credeai, că ăsta se mănâncă cu furculița și cuțitul”? 😀 Cum sunt un mare pofticios, m-am pus și eu pe treabă și l-am dovedit, cu mâinile unse până la cot. M-am dus la baie după aceea, căci nu era de folosit șervețele, după atâtea carapace desfăcute. 😀
    La șaorma am și eu rezerve. Cred că am gura prea mică, niciodată nu reușesc să mușc din ditamai măgăoaia, fără să-mi curgă pe piept zeama aia „cu de toate”! Mai bine o iau acasă și mănânc în bucătărie, dacă nu mai pot de poftă. Dar nu prea poftesc la așa ceva.
    Sănătoși să fim și să ne bucurăm de ceea ce ne place, fără rezerve! Numai bine, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Am fost la o amică şi a insistat să mănânc, a făcut ceva carne cu garnitură. A pus farfuria-n faţă şi mi-a zis poftă bună. Ei nu şi-a pus, a zis că nu îi e foame. M-am simţit prost din start, dar am zis că na, ce să mai fac, cu farfuria-n faţă, nu mai pot zice că nu.
      Pe lângă faptul că a pus cât mănânc eu de două ori jumate, din 5 în minute comenta: nu-ţi place, aşa-i? Ce nu-i bine, nu e bună? Uite că abia mesteci deci e naşpa? Of, e clar, nu e bună.
      I-am explicat că eu mănânc încet şi aşa mănânc şi acasă, orice, degeaba, o ţinea pe a ei că nu e bun, că de aia nu mănânc. Normal că nu am putut mânca tot, era pus la nesimţire acolo. I-am spus că nu pot, şi că la mâncare oriunde aş fi, nu mă forţez. Că mânânc fix cât îmi pică bine, că m-am săturat, că a fost bun. Degeaba.
      Cred că m-am înverzit de nervi. Că suport multe şi tac, dar când văd că omul e fixist şi orice aş spune mă face pe mine să mă simt prost că ea a muncit şi mie nu-mi place… deci nu. Mai bine sunt nesimţită şi refuz din start mâncarea. Că aşa nervi n-am avut de multă vreme.
      Eu la mâncare am idei fixe şi oricine ar veni la mine-n casă are acelaşi tratament: mănânci ce vrei, cât vrei, când vrei. Dacă laşi jumătate-n farfurie sau în pahar, consider că nu ai mai vrut şi punct. Nu că e urât să laşi în farfurie, nu că vai de mine sunt jignită că nu a fost bun. Păi mai bine să fiu eu jignită, deşi nu cred asta, decât să-ţi fie ţie rău.

      Hahahaha, aş fi vrut să văd faza cu racul. Dar ce bine te-ai descurcat, bravo ţie! Eu cred că rugam pe cineva să mi-l cureţe, ca la copii 😀 Serios! 😀
      Toate cele bune, Alex!

      Apreciat de 2 persoane

      • Alex zice:

        Mare dreptate ai! Am pățit și eu ceva asemănător, în vizită la cineva, cu o porție cât pentru Haplea! Și culmea era că nu îmi plăcea deloc mâncarea. Chiar nu era bună, după gustul meu. M-am căznit să mănânc, să simulez încântarea… degeaba. Parcă înghițeam pietre. M-am întrebat după aceea dacă nu era mai bine să spun adevărul că nu pot să mănânc, că nu îmi place acel fel de mâncare, dar mi-a fost tare rușine. Iar despre persoanele care îi tracasează pe invitați cu întrebări despre mâncare sau despre apetitul lor (sau lipsa acestuia)… e o chestie tare aiurea. Omul mănâncă dacă poate, dacă îi place. Doar nu te aștepți să lingă toți farfuria! Gusturile nu se discută, asta e clar. Recunosc că sunt un mare pofticios, iar dacă îmi place mult ceva, nu mă sfiesc să mai cer. Dar am și momente când abia mă ating de mâncare. Momente și momente.
        Numai bine și o zi frumoasă. Și sper să încercăm cândva o… „aventură cu raci”! 😀 Măcar ca distracție!

        Apreciat de 2 persoane

  15. Drugwash zice:

    Cred că ar fi trebuit să pui toate verbele din text la timpul trecut. Sper să mă înşel, dar tare mi-e teamă că muuuuuultă apă o să mai curgă pe Dunăre/Nil/Amazon/Mississippi/etc pînă ce vom primi înapoi de la stăpîni dreptul de a ne aduna iar în grupuri ca odinioară – fie la cafenele, baruri, terase, în parcuri, la colţ de stradă, fie chiar şi acasă la aniversări, reuniuni de familie ori cu prietenii. Fără botniţe, desigur. Poate doar după ce se termină operaţiunea de cipare forţată, ca să se ştie exact cine cu cine, unde, cînd şi cît timp s-a întrunit. Şi pînă atunci nu se ştie cîţi dintre noi vom mai exista în forma fizică de acum.

    Cît despre mîncăruri… marea majoritate sînt deja „false” ori contaminate şi nu mai oferă plăcerea aromei şi a gustului de demult – îţi aminteşti recenta discuţie despre reţetele bunicilor şi de ce nu mai „ies” la fel în ziua de azi – iar curînd unele, poate multe, vor rămîne doar în poze şi-n amintirile noastre. Mă rog, cei care au avut privilegiul să se nască într-o familie de „elită” vor avea în continuare acces la ele, dar nu noi ceilalţi, cei „de rînd”. Aşa că, sfatul meu amical ar fi să încerci să treci peste senzaţiile neplăcute – pe care le înţeleg, de unele sufăr şi eu – şi să profiţi de absolut orice ocazie, fie în public sau privat, cît încă se mai poate. Şi dacă pînă şi Nastratin Hogea, la nuntă, a întins mîneca hainei în sos, ba chiar în mod intenţionat, cred că vei fi iertată dacă te pătezi un pic. Da, Ştef are şi el partea lui de dreptate dintr-un anumit punct de vedere, însă personal încă mă încăpăţînez să cred că nu haina face pe om.

    Ar mai fi de spus dar am lătrat deja prea mult. Doar o chestie personală: nu ştiu de ce dar dintotdeauna am avut oroare să văd copii moscoliţi de mîncare, ca în poza articolului; nu suport nici în realitate nici măcar în filme. Mnoh, am şi eu piticii mei…

    Apreciază

    • Indiferent de gustul lor, felul în care le mănânc e acelaşi deci subiectul va rămâne actual până când voi învăţa să le mănânc 😀
      Nu e vorba de haine, Dragoş. Nu pun preţ pe asta, am alte metode prin care clasific un om, şi nici pe ale mele nu pun preţ. Deci pot fi îmbrăcătă în saci de rafie sau în haine de la … aici intră cele mai scumpe firme pe care nu le ştiu că nu am haine de la ele, tot aşa m-aş enerva că mă murdăresc. Nu că-mi pare rău de haine, nu suport lipiceala de pe mâini.

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        Nu trebuie să înveţi (cum) să le mănînci – trebuie (sau mai bine zis ar fi în avantajul tău – ‘trebuie’ e un cuvînt cam dur) să înveţi să nu-ţi mai pese de eventuala judecată a altora, atît.

        La fel şi cu murdăritul hainelor. S-a pătat? Iese la spălat sau… cu foarfeca. Te-ai simţit bine consumînd acel ceva? Dacă sufletul ţi-e mulţumit, chestiile materiale pălesc în importanţă.

        Pentru „lipiceală” există diverse soluţii, inclusiv linsul degetelor. Ar fi păcat să pierdem atîtea expresii din dicţionar pierzîndu-le fondul real. Crezi că degeaba se spune „e bun(ă) de te lingi pe degete”…?

        Apreciat de 1 persoană

  16. Ana May zice:

    Dezvăluiri…comune, majoritatea.
    Mai puțin înghețata, pe care o refuz foarte rar.😄 Și popcornul, la film.(dar sunt șervețele umede, se rezolvă ).🥰

    Apreciat de 1 persoană

  17. condeiblog zice:

    Potecuță dragă, ești inepuizabilă în minunăția ta! 🙂 Cu toții avem micile noastre ciudățenii, instaurate pe parcurs, ținute o vreme dar abandonate după un timp, sau cu care mergem înainte încă din vremea copilăriei și până astăzi. Tu ești campioană desigur, dar voi încerca să mi le relevez și eu pe ale mele, fiindcă m-ai provocat (ca într-un fel de leapșă 🙂 )
    Nu suport nici eu, următoarele:
    – înghețata la cornet, pentru că mă exasperează când pică topitura
    -cremșmiturile (zic bine?) fiindcă se exfoliază și nu suport să-mi sară fărâmiturile peste tot
    -tacâmurile și cutiile de aluminiu
    -big-nu-știu-ce și toate acele sandvișuri care te obligă să caști gura cât un crocodil și…să dai pe jos
    -pastele și crustaceele
    În afară de problema cu aluminiul, bag de seamă că toate celelalte sunt probleme cauzate de copilăria mea la țară. Am suferit de complexul provincialului și nu voiam să las ca să se vadă că aș fi mai necivilizat decât un „orășean” 🙂 Acum… am cam rămas tot așa, niciodată dezinvolt și procupat excesiv de imaginea pe care o ofer.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt multe în comun, văd. Şi mă simt bine că e aşa.
      Cremşnit îi zice pe la SB şi cred că aşa se şi numeşte. Eu acasă îi zic cremeş şi nu-l mănânc din fix motivul ăla. Crusta aia e imposibilă. Când vreau să o manevrez din linguriţă, alunecă pe cremă şi se duce unde vrea. De obicei, vrea pe lângă farfurie 😀
      Mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Iaca ce zice Wikipedia: cremeschnitte.

        Relativ la fobia de aluminiu a lui Costin, abia acum mi-am adus aminte că în copilărie, la bunici/mătuşa, aveam tacîmurile mele preferate de care nu se atingea nimeni altcineva şi fără de care eu nu mîncam: o lingură adîncă din inox cu motiv floral şi… o furculiţă subţire din aluminiu. În timpul stagiului militar subunitatea noastră avea exclusiv vase şi tacîmuri din inox, bine păstrate şi îngrijite; cînd am fost la trageri laolaltă cu multe alte sub/unităţi din ţară am fost oripilat să văd la majoritatea vase şi tacîmuri din aluminiu lovite şi îndoite, într-o stare jalnică şi mi-am dat seama ce noroc am avut, fiindcă mi-ar fi fost scîrbă să mănînc cu şi din aşa ceva.Cu toate astea, anii trecuţi pe cînd încă îmi mai găteam foloseam un tuci din aluminiu – sau ce aliaj o fi – pentru mămăligă, omletă, cartofi prăjiţi şi ce se mai încadra – dar asta fiindcă nu aveam alt vas asemănător la dispoziţie. Deci se pare că am şi eu cel puţin parţial fobia aluminiului.

        Apreciat de 2 persoane

        • N-am treabă cu asta. Nici nu ştiu dacă aş putea face diferenţa. Dar sigur, să nu fie murdare. Na, asta nu. În rest… mănânc din orice, cu orice, mai puţin cu mâna 😀

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Vizual se face diferenţa imediat, culoarea cenuşie-deschis e indiciul. Aluminiul e un metal foarte moale dacă nu e aliat cu altele mai dure, iar vasele de masă în general nu prea beneficiază de aliaje dure; o apăsare mai puternică sau o lovitură lasă imediat urme. E inestetic, iar unele pliuri ar putea fi greu de curăţat.

            Pe lîngă asta, relativ recent s-a anunţat că aluminiul ar fi oarecum toxic pentru organism. Mă rog, dacă se mai poate acorda credibilitate „descoperirilor” recente – mai ales celor ale unui „grup de cercetători britanici”.

            Părerea mea strict personală e că mîncatul cu mîna are un efect terapeutic benefic. Am verificat asta pe mine însumi de nenumărate ori. Mă rog, nu orice fel de mîncare se încadrează, dar unele „o cer”. A şi, dacă faci vreo vizită în India (şi alte ţări din zonă) şi eşti invitată la masă într-o reşedinţă privată, s-ar putea să mori de foame dacă nu bagi mîna în farfurie. Neapărat dreapta! 😉

            Apreciază

            • Să ştii că m-am gândit şi eu la India când am scris. Nu ştiu cum voi face, dar dacă ajung vreodată, mă voi conforma, ce să fac?

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Păi fă antrenamente de acum, să deprinzi tehnica. Cine ştie, s-ar putea să-ţi placă. 🙂 Ştii, e foarte important în ce companie te afli; atmosfera dictează gradul de libertate pe care ţi-l poţi asuma. Asta cînd e vorba de reuniuni de grup, indiferent de ocazie. Dar pe stradă sau în orice locuri aglomerate – va mai fi vreodată cum era? – eu unul mă simt ca şi cum aş fi singur şi nu-mi pasă de nimic.

              Uite, înc-un „secret”: am „boală” la pateuri calde, nu pot trece pe lîngă un chioşc de patiserie fără să iau unul-două. Şi e un loc unde le fac bune-bune (sau le făceau; cine ştie ce s-a ales de ei cu isteria asta) dar au un foitaj crocant care se fărîmă în mii de bucăţele cînd muşti. Crezi că asta m-a împiedicat vreodată să le molfăi cu poftă în drum spre destinaţia momentului? Ei, aş! Ce-i la gura mea, în mustaţă şi-n barbă, pe piept… Mă gîndesc cîte o clipă, mă uit pe mine şi zîmbesc; mă simt bine, îmi fac pofta şi asta e tot ce contează. Ce cred ceilalţi pe lîngă care trec? Neimportant. Încerc să-mi închipui că, văzîndu-mă, li se face şi lor poftă dar eticheta sau propriile fobii îi împiedică să facă la fel şi vor ajunge la propria destinaţie frustraţi. Avantaj eu… c-aşa-i în tenis. 😉

              Apreciază

            • Vai, Dragoș, ce poftă mi-ai făcut de pateuri! Zău că acum chiar nu m-ar interesa de cum l-aș mânca, numai să mănânc. Problema e că unde știam eu că-s bune, închide imediat și nu ajung. Mă răzbun mâine 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Ehe, eu am rămas numai cu amintirile, că n-am mai gustat aşa ceva de aproape un an de zile şi nici nu cred să se întîmple curînd. Aşa că de data asta… avantaj tu.

              Apreciat de 1 persoană

  18. 69 zice:

    Potecuto, m-ai facut sa rad cu pofta! Te-am si vazut cu zeama pana-n coate.. Cat despre restul, eu sunt de parere ca fiecare trebuie sa manance ce vrea, unde vrea si cum vrea, pentru ca mancatul, dincolo de faptul ca e necesar e si una dintre placerile primordiale ale umanitatii. Asadar, oricat m-as gandi, n-as putea sa elimin nimic din lista ta! Mai bine-mi pun manusi si tot mananc. A fost o vreme in care eram terorizata, de parca toata lumea era acolo ca sa se uite in farfuria mea, apoi am invatat mici trucuri, apoi nu mia mai pasat. Pepenele il mananc ca tine cu cutitul si furculita fara probleme ca ce ar gandi lumea ca mi-a zis fii-miu ca-i dreptul meu si ca nu-s caraghioasa, pestele il cer pe ala fara oase, dar doar pentru ca se poate si ca sa evit sa pierd timp, ca de altfel vin de la Dunare si arta mancatului de peste imi sta in ADN; inghetata, intotdeauna in cupa si chiar si-atunci daca nu-mi curge din lingurita, imi curge din gura, dar ma risc ca-i prea buna, porumbul si fructele zemoase sunt prea intime, cu ele ma mozolesc acasa, cat despre shaorme si alte alea, doar rar de pofta, ca ma cam sperie toata adunatura aia stropita cu un milion de sosuri. Ceea ce n-am invatat niciodata, si chiar imi pare rau, e sa mananc cu betisoarele la japonezi. La inceput mi-a fost ciuda, dar dupa ce mi-au zburat in toate directiile vreo cateva portii de sushi, am decis sa imbin traditiile si sa raman la furculita noastra occidentala.

    Apreciază

    • M-ai convins. Cred că asta va fi una dintre provocările mele: să mănânc ceva dintre alimentele astea la o masă mare, cu multă lume.
      Că prea frumos ai zis şi prea mare dreptate ai!
      Nici eu nu am învăţat cu beţişoarele. Am vrut. Dar nu merge. Hai, o bucăţică de ceva mi-a ieşit la 2 din 10 încercări. Dar bucăţi. Cu spaghette… nicio şansă 😀
      Îţi mulţumesc, mă bucur că te-ai distrat!

      Apreciat de 1 persoană

  19. E vremea cucuruzului în lapte, din care am mereu în frigider, până în septembrie. Te aștept să ne întrecem la mâncatul lui și să vedem care se descurcă mai rău. Acela ia premiul întâi: cel mai mare pepene din piață! 😀

    Apreciază

  20. Ce bine semănăm în privința asta. Totuși, zilele astea am mâncat înghețată stând așezată, având și laptopul înălțat cu o pernă pe abdomen… Am primit-o, am apucat-o cu ambele mâini, am desfăcut ambalajul și am mâncat-o la fața locului. Dacă e adevărat că ne urmăresc ăștia peste tot, atunci înseamnă că au avut în fața ochilor un spectacol dezolant. Mi-e rușine.
    P.S. Așa cu poftă am halit-o, că în următoarele cinci minute am mai primit una, pe care am înghițit-o la fel. Soțul meu mă privea de parcă nu mă mai văzuse niciodată înainte.
    Sper că nu s-a dezîndrăgostit chiar așa de tare.

    Apreciază

    • Fee, mai contează ce-az zis ăia despre care se zice că ne-ar urmări tot timpul? Nu-s şi ei oameni? Crezi că ei mănâncă mai frumos?
      Aşa că să fie ei sănătoşi dacă au zis ceva de tine.
      Şi ţie să îţi fie de bine!
      Te pup, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Floare de mai zice:

    Eu n-am multe”tabieturi”şi oricum aş fi fericită să te cunosc şi să mâncăm împreună,ce să mai țin cont că mănânci tu pepenele cu furculița.Şi eu am o reticență în a lăsa zeama să curgă pe mine,în concluzie am fi două”ciudate”care şi pepenele îl mănâncă cu tacâmuri😊.Ar avea lumea ce vedea şi comenta😀
    P.S.Mi-a şoptit mie o vrăbiuță că e cazul să îți urez”LA MULȚI ANI !”azi.Dacă mi-a şoptit greşit,asta e,va trebui să o scuzi.Dacă nu,atunci,tot binele din lume şi multă inspirație,că minunată oricum eşti.Pupici !.😙😘😚

    Apreciază

  22. Aura B. Lupu zice:

    Ioi, ce bine te înțeleg! Nici eu nu suport să fiu murdară și lipicioasă, dar dacă am la îndemână șervețele și-apoi pot să mă spăl pe mâini, e ok. Dar toate felurile enumerate, nici mie nu mi-ar tihni să le mănânc printre fițoși. Te pup!

    Apreciază

  23. Am retinut:pepene, furculita, cutit. Ca si eu la fel fac. Si inghetata… nu, nici sa vreau nu o pot renunta. la orice as putea zice nu, multumesc, dar la inghetata ba.
    In rest, de ce ar trebui sa iti peseasa de mult ce cred altii despre cum si ce mananci tu?
    Pupici de somn usor, Potecut!

    Apreciază

  24. ecoarta zice:

    No, stai cuminte că toate suntem de-o seamă cu tine! Eu pot să am toate șervețelele umede din lume că tot nu mănânc pe stradă nimic lipicios. Eu nu concep să mănânc pepenele decât cu cuțitul și furculița. Insă doar cel verde și cantalupul, că de cel galben nu mă ating!

    Apreciază

  25. :)) mi-ai facut ziua! Am ras pana m-a durut burta. Stiu ca nu e frumos, dar mi te imaginam la masa in bucatatie mancand lubenita si porumb fiert cu tacamurile.
    Credeam ca lumea rade de mine ca mananc lubenita cu branza, cu paine sau cu amandoua, dar impreuna am fi si mai si… So, lansez o invitatie: pe cand un pepene?

    Apreciază

  26. Zina zice:

    Total de acord cu Drugwash!
    Mănânc ce doresc, oriunde aș fi, și nu mă sinchisesc de privirile altora. E drept că nici nu caut să le atrag, descurcându-mă onorabil cu mai toate bucatele menționate de tine. Nu mai adaug decât că am întotdeauna în geantă un gel pentru mâini și șervețele umede, așa, pentru orice eventualitate. 😀

    Apreciază

    • Zina, eu nu zic că-s din pădure şi nu ştiu mânca. Nu în sensul ăsta mă feresc. Din contră, unii ar zice că-s prea fiţoasă să cer tacâmuri la pepene. Eu aşa l-aş mânca şi-n vârf de munte şi la restaurant de 5 stele. Dar da, uneori prefer să nu. Mă îngreţoşează privirile unora 😀

      Apreciat de 1 persoană

  27. Înghețată pe băţ nu mănânc pentru că s-ar topi și s-ar împrăștia până s-o termin.
    Porumbul fiert sau copt pot să-l mănânc direct de pe cocean fără probleme.
    Pepenele verde sau galben, piersicile și prunele zemoase nu le mănânc fără cuţit și furculiță. Și shaorma la fel.
    Peștele este preferatul meu la restaurant. Mă descurc ușor și cu pulpele și aripioarele de pui, dar nu mă dau în vânt după ele.
    Mă descurc greu cu beţele pentru mâncarea chinezească și de aceea prefer să folosesc tot furculița și cuțitul.🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s