Observând lumi…

Am o vecină care suferă de tulburări mintale. Sună aiurea, ştiu. Iniţial, am scris „am o vecină bolnavă”. Am regândit formularea, să evit din start orice gând legat de o posibilă infecţie. Nu o cunosc şi nu am studii de specialitate deci e cu atât mai straniu să afirm asta, mai ales că mă feresc cât pot de etichete sau de diagnostic pus în absolut orice domeniu, fie unui om, unei societăţi, unei lumi. Că nimeni, în afară de cei specializaţi, nu ar trebui să facă asta. Pentru sănătatea tuturor, desigur. Dar cui îi mai pasă de asta? Spun însă asta pentru că e clar că biata femeie are o problemă şi „nebună” nu ar fi deloc potrivit, nici de dorit, nici politically correct, nici uman, nici nicicum.
Am remarcat asta anul trecut când, într-o seară, am auzit-o ţipând, mai întâi în casă, apoi în balcon. Scara ei e lipită de a mea deci îi văd balconul în lateral. Am crezut iniţial că e ceartă conjugală. Dar ţipa cam prea mult pentru asta şi nu se auzea decât vocea ei. La o ceartă, oricât de „şef în casă” ar fi şeful din casă, tot mai ripostează şi celălalt, chiar şi timid. Am crezut că e episod regretabil şi atât. Nu am auzit-o deloc în toţi anii de când locuiesc aici. Dar şi a doua seară a fost la fel. Şi a treia la fel. Cum eram mai mult plecată de acasă, credeam că numai seara se supără aşa. Am constatat şi că locuieşte singură. Niciodată nu se aude şi nu se vede nimeni în afară de ea.

Am spus săraca!, apoi m-a fulgerat un gând urmat de un fior de… dar dacă? Şi toate astea ne implicau cumva pe noi, toţi cei din scările lipite de scara ei. Că nu am putut să nu mă gândesc şi la asta. La un potenţial pericol pe care o astfel de criză l-ar putea reprezenta pentru noi. La cum e posibil ca un om cu asemenea probleme să locuiască singur? Nu are familie? Dacă-şi face rău? Dacă face rău altora, crezând că alţii îi sunt duşmani? Dacă e nevoie de intervenţie, de ajutor, de salvare a ei până la urmă. Am întrebat. Nimeni nu ştia nimic, se pare că vecinii din blocul ei nu ştiu de ea, se pare că e nouă-n bloc. Ar fi chemat poliţia o dată, exasperaţi de ţipete, dar se pare că nu nimeni ce s-a întâmplat şi de ce nu s-a rezolvat. Că nu s-a rezolvat.

Au urmat multe seri în care se auzea ţipând. Acum însă, am constatat că nu numai seara. Face asta pe parcursul unei zile, cu mici pauze. Se ceartă. Ori cu cineva imaginar, ori cu cineva din trecutul ei în care era altfel. Nu vreau să spun normală. Vorbeşte coerent deci e posibil ca tot ce spune să aibă pe undeva legătură cu realitatea, poate chiar cu motivul care a contribuit la declanşarea bolii ei. Cu realitatea ei sigur are legătură. Cu a noastră, mai greu de făcut o diferenţă între duba albastră despre care spune că va veni jos, la bloc, şi o vor încurca atunci toţi cei care i-au greşit, între miile de euro pe care le-a pierdut şi între o Elena care a fost reangajată pe postul ăla important deşi nu merita. Cam astea sunt subiectele pe care le reia obsesiv. Spune şi lucruri ciudate, despre Trump care va da un telefon acolo unde trebuie şi o vom încurca toţi, că ei i-a spus, ea ştie. Despre Rusia şi Olanda sau despre ţări în care au fugit unii cu banii ei şi despre cum directorul ăla îi va face dreptate şi vor vedea ei. Sau noi, nu ştiu. Se uită-n gol şi spune un tu sau un voi şi nu mai ştiu dacă noi toţi sau ei toţi. Stă în balcon, fumează, gesticulează şi urlă aşa. În faţa nimănui.
Uneori, urlă şi alţi vecini la ea. Să tacă. De multe ori, pare că nu-i aude. Alteori, le răspunde. Înjurându-i. Înjură mult, da. Ei îi răspund, ea le răspunde.
Urmăresc trecătorii. Ridică instinctiv capul şi caută sursa zgomotului. Unii se opresc şi se uită insistent, alţii trec, dar se vede cum nu se mai grăbesc, încercând parcă să prindă cât mai mult, să audă cât mai bine, să înţeleagă, să afle de ce şi cu cine se ceartă. Dacă sunt doi, de multe ori râd. Unii îi strigă de jos să tacă. Sigur că nu o face. Toţi însă par surprinşi. Îi înţeleg, nici mie nu mi s-a părut o ceartă normală prima dată. Are o voce puternică şi ţipă din toate puterile.

Mă întreb ce-o fi-n lumea ei. Cum arată lumea ei? Ce lume o fi cea-n care rătăceşte? Se văd haine puse la uscat, se pare că se poate gospodări. Şi totuşi… ce viaţă o fi având? Ce o fi fost în trecutul ei, ce-a fost ea, cine a fost ea?
Şi mai ales, aş vrea să ştiu cum ne vede ea pe noi toţi. Noi, ăştia sănătoşii, drepţii, deştepţii, frumoşii şi liniştiţii. Tăcuţii. Şi da, normalii. Pe noi, ăştia care tăcem mult. Care nu zbierăm la geam. Despre care vecinii cred că suntem gospodari, buni, cuminţi, calmi şi iubitori. Nu ştiu dacă ne vede cumva. Cel mai probabil, în lumea ei nu e loc de noi. Suntem invizibili şi insignifianţi.
Dar noi? Noi între noi, cum ne vedem? Dar noi pe noi? Dacă s-ar putea ca seara, aşa cum cad măştile pe care le purtăm zilnic, nu doar acum, să cadă rolul cu totul şi să se apuce gândurile să ţipe pe la geamuri, fără să le putem controla, ce vacarm insuportabil ar fi lumea cu totul!
Dar aşa, pentru că încă avem control asupra instinctelor noastre, ce frumos credem că ne văd alţii, ce frumos ne vedem noi. Şi mai ales, ce Oameni! Ce bine că ne tac gândurile! Judecăm şi înjurăm cu zâmbetul pe chip şi trecem printre oameni fără să-i facem să-şi rărească paşii, curioşi fiind să afle motivul strigătelor noastre.
Ce bine deci că noi mai şi tăcem, dându-ne astfel Oameni între oameni!

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

94 de răspunsuri la Observând lumi…

  1. Florina zice:

    Tu ma crezi ca eu m-am apucat sa scriu tocmai ca sa ma cunsoc mai bne, scriu despre mine mica, adolescenta, tanara ca sa inteleg de ce am ajuns azi ce am ajuns… De-ai sti cate descopar pe parcurs… Fascinant, nu? Sa ai aproape 40 de ani si sa crezi ca te cunosti cand, de fapt…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ai scris minunat. Am văzut în e-mail și am venit cu sete să citesc o poezie. Mi-era dor de o poezie scrisă de tine. Apoi am citit de drama vecinei tale. Lumea judecă, arată cu degetul și râde. Facultativ toți vor să facă bine, însă practic nu e momentul, nu e omul. Nu știu de ce e așa la noi. Nu știu dacă sunt multe locuri în lume în care e așa, dar știu cu siguranță că în altă parte oamenilor le pasă. Femeia respectivă își face rău și vă face rău și, cu siguranță, starea ei merge pe un tobogan. În jos. Nu pot să spun decât că îmi pare rău. Pentru ea. Pentru voi, vecinii ei. Și la modul general pentru multe lucruri care se întâmplă.

    Apreciat de 4 persoane

    • Em, oamenii din bloc au fost la uşă, au sunat la 112. Se pare că există un proprietar. Dar nu acolo. Deci oamenilor le pasă şi au acţionat. Nu, nu ne-am dezumanizat. Că autorităţile nu intervin sau nu aşa cum ar trebui, e altceva. Asta nu mai ţine de aluatul din care e făcut poporul ăsta. Şi asta m-a bucurat.

      Apreciat de 2 persoane

      • Mă refeream la cei care se ceartă cu ea, la cei care râd și chiar la autoritățile care nu mișcă un deget în situția asta. Nu e de generalizat. Nu toată lumea e la fel. Dar, chiar dacă sunt o mână de oameni de treabă, totuși nu se întâmplă nimic. Nu cred că trebuie să se aștepte să se ajungă la o tragedie, ca abia apoi să se caute un vinovat. Și cei care râd și cei care se înjură cot la cot cu ea și chiar și autoritățile sunt tot același aluat. Tot români, așa cum suntem și noi. Până la urmă femeia e bolnavă. Dacă își face rău ei sau cuiva din bloc. Poate unui copil…
        Chiar am termen de comparație. Trăiesc de 19 ani în altă țară, vin des și mult. Ultima oară am stat șapte luni și m-am bătut de toate. Acum sunt iar aici… sunt româncă și eu și îmi iubesc țara și oamenii, dar văd ce se întâmplă.

        Apreciat de 2 persoane

        • Ne-am obişnuit prea mult să ne pese de noi, de asta e situaţia aşa cum e.
          Iar cei care se ceartă cu ea nu-s cu nimic mai buni, eu aşa văd situaţia. Şi ei sunt la fel de bolnavi, chiar dacă nu au diagnostic.
          cu privire la rezolvarea situaţiei, chiar nu-mi pot imagina de ce e încă singură. Nu ştiu ce e acolo şi de ce lucrurile sunt la fel, mă depăşeşte.
          Eu mă gândesc numai la gaz. E singurul gând care nu-mi dă pace… că de ieşit, am înţeles că nu iese din casă.

          Apreciat de 2 persoane

        • Am văzut că am omuleţi verzi pe blog, comentariul pentru tine s-a dus incomplet şi jumătate a rămas ca şi cum aş răspunde altcuiva. Nu ştiu ce e, de băut, nu am băut nimic. Poate de aia 😀
          Îţi mai spuneam că ştiu, îmi amintesc poveştile alea horror cu ce ai trăit şi mă gândeam atunci că spitalele sunt duse de mult timp. Din păcate, acum se confirmă la nivel macro. Nimic nu avem. Dar dacă se pierde şi fărâma aia ultimă de om din oameni, suntem pierduţi de tot. Eu de aia încă mă agăţ, în aia încă mai cred. Vedem toţi ce se întâmplă, Em. Dar la scală mare nu mai e nimic de făcut. În schimb, dacă fiecare are grijă de pătrăţica lui, aia devine altfel decât celelalte. Nu se schimbă nimic. Dar nici nu pot arunca gunoiul în faţa blocului, doar că şi altul o face, la altă scară. De aia am spus că m-a bucurat faptul că unii vecini au făcut ceva. Cât a ţinut de ei. Ăialaţi… sunt ăia care aruncă gunoi pe geam.

          Apreciat de 4 persoane

          • Ai dreptate în tot ce spui. Cred că am adunat eu o doză mare de nemulțumire-negativism, nici nu știu cum să-i spun. Prea multe situații complicate anapoda și degeaba. Prea mult orgoliu. Prea mulți oameni care afișează mesaje motivaționale (afișează un mod de-a zice, că mă refer și la cei reali) dar, chiar dacă sunt doritori să ajute teoretic, nu mișcă un deget pentru cei de lângă ei. Situații în care ne batem cu cărămida în piept mândri de greșelile noastre. O prietenă a îndrăznit să corecteze, dar la modul drăguț, pe cineva la o recenzie că a făcut un pleonasm. Scrisese „protagonist principal”. Cucoana cu pricina s-a ofensat, a zis că ea atâta știe, atâta poate și a scos-o din grup pe prietena mea. Nu știu, mândria asta nejustificată și faptul că toți se pricep la toate. Medicină, politică… etc. Cred că am obosit. 🙂 Mă izolez în lumea mea și tac.

            Apreciat de 5 persoane

            • Oooo, Em, draga mea! Am zis la tine ce cred despre astfel de oameni. Nu suntem noi cei mai cei și nu acceptăm nicio critică? Nu facem noi tot ce putem să le arătăm celor care ne spun unde am greșit cât de proști sunt ei?
              Nu, te rog să nu taci! E nevoie de oameni ca tine, de cuvintele oamenilor ca tine! Tocmai pentru că… 😉

              Apreciat de 3 persoane

  3. Invisible zice:

    Lumea ca un carnaval, fiecare cu masca lui, cu realitatea lui. Partea buna e ca unii se mai intalnesc din cand in cand in aceeasi „dimensiune” 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  4. ecoarta zice:

    Astfel de oameni există. Sunt prezenți printre noi şi locuiesc lângă noi. Fragilitate emoțională. Instabilitate emoțională. În urletele ei disperate este un adevăr. Un adevăr care nu a mai încăput în mintea ei. A dat pe margini, ca un vulcan şi a aruncat-o la marginea societății ca pe un…nu, nu scriu cuvântul! Are nevoie de ajutor, clar! Nu, de medicație! Dar cine să se mai preocupe şi de ea!? În lumea asta dezlănțuită şi care mărşăluieşte, spre ce!?, este loc şi pentru cei ca ea!??? Câți sunt ca ea!? Cu toții îi ştim, îi vedem, îi auzim…

    Apreciat de 4 persoane

    • Se pare că s-a încercat. Vecinii au sunat la 112. A venit cineva şi cam atât. S-a făcut cât s-a putut face din partea unor oameni care nu ştiu ce-i dincolo de uşă. Asta e liniştitor, nu suntem chiar stane de piatră.

      Apreciat de 3 persoane

  5. Aura B. Lupu zice:

    Ce frumos ai încheiat! „Ce bine deci că noi mai şi tăcem, dându-ne astfel Oameni între oameni!”, așa este, suntem toți la un pas, un click de-a ne urla gîndurile, și-apoi să te ții! Biată femeie, cine știe prin ce-o fi trecut? Oricare dintre noi poate ajunge în locul ei. 😢

    Apreciat de 2 persoane

  6. ane zice:

    In general sunt persoane care în urma unor decepții în dragoste, o mare nedreptate la serviciu, ignorarea, că suntem experți, sunt multe greșeli care se fac, nedreptăți. La un moment dat cedează. Sunt prea multe frustrări.
    Nu trebuie ignorați, pot fi periculoși în crize. Medicația este absolut necesară.

    Apreciat de 3 persoane

  7. Zuzu zice:

    Cine stie ce ne paste si pe noi?!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Biata femeie! In ce ai descris pare un caz de schizofrenie…asta cred. Ca sti ca nu-s psihiatru :)) Si banuiesc ca femeia isi uita necazurile cu cate o tarie…si e posibil sa fie si asta…Nu are ce ii face nimeni, atata vreme cat nu este violenta fizic si nu pune in oericol viata celorlalti si a ei. Probabil ca, uneori, uita sa isi ia pastilele, cine stie?!

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu cred că bea, Ana. E prea coerentă, mă rog, vorbeşte foarte clar, nu pare un om beat.
      Eu nu mă pot gândi decât la faptul că dacă-n mintea ei cineva o urmăreşte să-i facă rău, ea poate protesta. Cum? Simplu: dând drumul la gaz. Deci violentă fizic nu are cu cine, e singură. Dar…

      Apreciat de 2 persoane

    • Da, si eu cred ca e schizofrenie. Am avut un coleg care era un geniu si care tine acelasi tip de discursuri.
      Asa frumos ai scris si atata dreptate ai cu finalul. Vorba aia ” toti suntem putini luati.
      Eu lucrez intr-o institutie publica si primim scrisori cu acelasi tip de delir de la o anumita persoana. Am fost șocata sa vad ca șefa le păstrează pe toate si le da sa le citească si sa se amuze oricui nu stie de acel domn. Mi s-au dat si mie, am citit una , i-am pus diagnosticul si nu mi s-a parut deloc amuzant, ci dimpotriva: cumplit de trist. Cu atât mai mult m-a întristat cu cât mi-am dat seama ca sunt unica din birou care vede lucrurile așa, pentru restul orice noua scrisoare a acelui domn e motiv de hahaiala si de transmis din mana in mana.

      Apreciat de 2 persoane

  9. Crista zice:

    La un moment dat, în viața ei s-a produs un declic, Potecuță. Un eveniment dramatic a transformat-o în cea care este acum, dar nu cred că e și periculoasă, fiindcă atunci când cineva a sunat la 112, autoritățile au testat-o, cu siguranță.
    Părinții mei au avut o vecină în bloc ce semăna ca afecțiune cu vecina ta. De aici cunosc detalii. Până la urmă, dumnealor s-au mutat din bloc și chiar din cartier, fiindcă nu mai puteau dormi nici nopțile de țipetele persoanei bolnave. E îngrozitoare situația, din ce-mi povesteau părinții mei și îmi pare rău că ai și tu parte de așa un necaz…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu e necaz, Crista! Nu al meu. Cum am spus, nu stă cu mine-n bloc. O aud cu geamul deschis sau din balcon. Şi, pe lângă necazul ei, asta chiar e… mi-ar fi frică să zic ceva. Cei care stau sub apartamentul ei cred că au mari neplăceri zi de zi. Dar la mine nu se aude aşa.
      Mi-e teamă numai să nu pornească gazul şi să-l lase aşa. Sau să îşi facă ea ceva. Atât.
      Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 3 persoane

  10. Ana May zice:

    Eu cred că are pe cineva care totuși se ocupă de ea. Ii trebuie alimente, facturi plătite, întreținere (ca si plată) și întreținere a curățeniei. Că nu se ocupă și de partea medicală, aici e misterul…
    Dureros tare…poate totuși va avea o rezolvare situația asta. 😔

    Apreciat de 2 persoane

  11. Banuiesc ca nu a incercat nimeni sa vorbeasca cu ea.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Issabela zice:

    Toți avem abisuri, acum sînt sigură de asta. Încă nu înțeleg care-i momentul acela de MUTE între un zîmbet trist sau controlat și țipătul necontrolat, ca al bietei femei…
    Îmi pare rău de ea. Și de voi, și de tine.
    Unii se apără înjurînd, alții tăcînd, tu – scriind. Toți de un singur om care nu pare la locul lui… 😦
    Sper și eu să nu dea drumul la gaz. Dacă voia să se rănească singură, o făcea pînă acum și ar fi răzbătut cumva prin pereți sau prin bîrfele blocurilor sau poate nu mai era deja…

    Apreciat de 4 persoane

  13. Iosif zice:

    Simpatica rau, doamna si foarte curajoasa sa-si permita sa critice marii conducatori ai lumii, iar în conditiile impuse de carantina (coVid 20) posibil si mai multi asemenea ei sa devina ! 🙂 😀 )))
    Un Weekend binecuvântat cu pace, colorat, parfumat, înflorit si fericit, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  14. Suzana zice:

    Infiorator de trist! Si totusi astfel de cazuri pot fi gestionate de catre cineva care stie niste reguli,care exista, desi acum nimic nu pare mai important ca ‘spalati-va pe maini’…
    Exista in principiu un singur telefon celebru 112. Acum insa nu stiu daca mai face fata…
    Dar cred ca asta este singura solutie. Poate nu e mult, dar este.
    Cred ca tacerile noastre uneori nu sunt bune. Dar mereu ezitam, osciland intre actiune si reactiune, din pacate! 😦
    Iarasi din pacate, mintea noastra poate ceda. Si cred ca trebuie sa facem orice e logic si omeneste posibil sa ne-o pastram intreaga si functionala.
    Oricum, daca zici ca pare singura, nu stiu cine ar putea avea grija de ea!

    Poate daca te gandesti la o solutie chiar va veni. Sper sa nu fie nimic prea grav cu ea.
    Un final de saptamana linistit, draga Potecuta!

    Apreciat de 2 persoane

    • Suzana, până la instalarea stării de urgenţă, plecam de acasă dimineaţa, mă întorceam seara. Nu-mi cunosc vecinii decât din vedere, pe câţiva mai mult, că am mai stat de vorbă pe la lift. Pe cei de pe etajul meu mai mult, că na, îi văd mai des. Deci nu a fost o surpriză că nu o ştiam pe ea, care locuieşte în scara de lângă, nu în a mea.
      Anul trecut, prin toamnă, seara, am auzit-o prima dată. Apoi a doua seară. Şi a treia. M-am alarmat. Mă gândeam că trebuie ajutată, mai ales că nu auzeam nicio voce care să încerce să o liniştească. Mă gândeam că trebuie făcut ceva.
      Am întrebat-o pe tipa de la magazinul de jos, eram acolo când ea a început să ţipe iar şi cum eu eram mai mult plecată, m-am gândit că cineva ştie mai mult.
      Spune că vecinii ei nu o cunosc, nimeni nu ştie nimic. Adică nu e ca şi cum ea locuia acolo şi s-a îmbolnăvit acum. Nu, nu o cunoaşte nimeni. Vecina de sub ea, care stătea în chirie, s-a mutat, nu a mai suportat ţipetele neîntrerupte.
      Vecinii au chemat poliţia. Că na, la 112 se pare că poliţia e-n cazul ăsta potrivită. Că s-au gândit şi vecinii, ca mine, că are nevoie de ajutor. Dacă a fost adusă, dacă…, dacă?
      A venit poliţia şi de acolo nimeni nu mai ştie nimic. Cert e că situaţia ei e la fel. Deci ce-ar fi de făcut?
      Cum spuneam, nu cere ajutor. Deci nu pare un om sechestrat.
      Deci cazul nu e de acum. E complicat şi delicat.
      Îţi mulţumesc mult! Weekend frumos îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 2 persoane

  15. Ivy zice:

    Fiind atât de dese crizele, chiar e de mirare ca nu are însoțitor care să supravegheze dacă își ia medicatia. Noi, ceilalți, normali la cap după normele psihiatrice, toți avem momentele noastre de criză, în care țipăm în tăcere. Dacă nu, cică e la moda xanax. :)))

    Apreciat de 2 persoane

  16. Am trăit cu un astfel de om aproape 1 an. Eu ca eu ca eram la cămin, ce am fost acasă mai mult în vacanta de vară. E groaznic, te trec gânduri, multe și negre. Și da, când e un pic de liniște te întrebi ce o fi într-o astfel de minte, până unde poate merge. Nu vreau să te sperii, dar mamaie (căci da, în urma unui accident cerebral a ajuns sa urle ziua și noaptea și sa nu mai fie în lumea noastră) era sa dea de doua ori foc la casă. Cu toate ca își primea tratamentul zilnic și avea parte de îngrijire. Creierul e ceva foarte complex, mereu am fost de părere ca niciodată nu va putea fi reprodus sau construit ceva de o așa mare amploare cum este el. Mi aș dori să știu cum e în lumea unui astfel de om, ce trăiește el zilnic și mai ales ce vede. Îmi pare rău de biata femeie și sper să nu facă vreo prostie..

    Apreciat de 2 persoane

    • Călătorule, la asta m-am gândit şi eu. Nu se poate pune problema unei intenţii. Bieţii oameni aflaţi în astfel de situaţii nu fac lucrurile plănuite, cu intenţia de a face rău. Ei vor să se salveze sau să-i salveze pe alţii. Ştiu un caz în care el, omul aflat în situaţia asta, spunea că e urmărit de spioni şi că vecinii de deasupra au fost răpiţi şi-n apartamentul lor acum stau spionii care-i trimit otravă prin ţevi şi ăia trebuie eliminaţi. De asta şi spuneam că nu înţeleg cum de nimeni niciodată nu se vede şi nu se aude de la ea din casă.
      Să sperăm că nu va fi cazul!
      Să ai un weekend frumos, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

  17. Diana zice:

    Ce poveste trista de viata…
    Vecinii au putine sanse sa o ajute, oricat si-ar dori. Un om cu mintea partial ratacita nu ar trebui sa fie lasat sa traiasca singur – cu sau fara medicatie; are nevoie de cineva care sa „coasa” ruptura din mintea lui. Dar cine are timp si rabdare si pricepere pentru asa ceva? Unii pot avea timp si rabdare, dar nu au pricepere („combinatiile” pot fi diferite). Cine are pricepere, e clar ca ar face-o, dar cei mai multi ar face-o pentru bani (si nu putini). Sunt aproape sigura ca ar putea depasi aceste episoade daca cineva s-ar ingriji cu adevarat de ea. Ce-o fi in sufletul ei… stie numai ea. Isi striga durerea sufletului, doar-doar cineva o va ajuta. Pfuuu…

    Weekend linistit iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 2 persoane

  18. Normal ar fi ca ceastă femeie să fie instituționalizată sau ținută sub observație mereu, să i se administreze o medicație, fiind un potențial pericol pentru ea și cei din jur. Dacă societatea noastră ar fi sănătoasă, dar vedem că și ea are multe părți bolnave sau chiar în comă. Așa că nu mai e de mirare că unii cedează și se manifestă atât de zgomotos. Un alt fel de virus, psihic.

    Apreciat de 2 persoane

  19. iannerdazao zice:

    Virusul a băgat spitalele de psihiatrie în carantină …nu se fac noi intenări.Ieri pe fb am citit un domn revoltat că ce vom face cu ,,antisocialii,,dintre noi.Probabili doamnei i sa dat tratament dar fie e ineficient fie nu îl ia ,de aici crizele .Sper să se găsească soluții,,psihicul multor oameni find fragilizat

    Apreciat de 1 persoană

  20. rofstef zice:

    Sunt foarte triste astfel de „ieșiri” care produc mult deranj și oboseală, atât lor, cât și vecinilor..
    Și da, nu este vina lar, că până la urmă este o afecțiune care bieții suferă și cu siguranță n-ar vrea să fie nici ei așa..
    Și eu am o vecină care de ani buni ne stresează, deșii a fost pe la spitale, psihologi, dar tot degeaba, chestia nasoală e că și bea destul de mult..

    Ce să zic, să mulțumim lui Dumnezeu că pe noi ne-a păzit de astfel de afecțiuni și să ne dea putere să îi înțelegem și pe ei..
    Weekend Frumos, Potecuțo.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  21. papagigli zice:

    Potecuto, sincer sa fiu, in locul tau, m-as muta. Oamenii care nu se pot controla, fie voit, fie involuntar, nu-mi inspira nici cea mai mica incredere. Nu-i condamn pe “involuntari”, ca n-am motive, dar ar trebui izolati de restul societatii pentru ca sunt inprevizibili atita timp cit maladia de care sufera le anihileaza discernamintul. Si sa nu uit, Paste (catolic) fericit si cu sanatate! 😉

    Apreciat de 1 persoană

  22. daurel zice:

    Cât pot trena, autoritătile nu se complică.
    Probabil femeia ”tulbură linistea publică” in intervalele admise să batem covoare, respectiv să folosim bormaşinile…
    Zile liniştite!

    Apreciat de 1 persoană

  23. Unde stăteam acum mulţi ani aveam o vecină ca a ta, dar avea familie: soţul, care lua porţia de bătaie zilnic, doi băieți mari și o fată, care pe atunci era în clasa a 8-a și pe care, când se supăra o lua în brațe ca pe un bebeluș. Au sunat vecinii de multe ori la 112. O cazau vreo săptămână pe str. Bagdazar după care revenea acasă și o lua de la capăt. Nu știu ce ar putea fi în mintea lor, poate un specialist ţi-ar putea răspunde.

    Apreciat de 1 persoană

  24. Aila zice:

    Cu mare drag Potecuta iti doresc o zi frumoasa de Florii, liniște, putere și speranță. Doamne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

  25. tink3rbe11 zice:

    Cel mai trist subiect cu putință și o să-ți povestesc și de ce.
    Am locuit 10 ani într-un bloc de garsoniere(100). La blocul din fața noastră, alt bloc… La etajul 3 locuia o d-na… că vecina ta. Mă întrebam cum trăiesc vecinii cu ea în bloc… trist.
    Pe palier cu mine, la 2 uși distanța, era o familie, cu o fetiță. Eram prieteni. Ea, o femeie puternică, curajoasă, cu multe planuri, decisă să reușească orice. Cum se zice la moi, cocoșul în casă.
    A lucrat câțiva ani la aceeași firmă, a apărut o problemă, restructurarea o lasă acasă, apoi șomaj. Timp in care ea rămâne optimistă. Caută de lucru, găsește, merge din nou la servici. Alt colectiv, altă politică internă, un alt efort de acomodare, etc. Mergând seară de seară unii la alții, începi să percepi schimbări. Am tras câteva semnale de alarmă pe care a început să le perceapă altfel decât ar fi trebuit. Și așa a început totul.
    Nu a reușit să se adapteze noului colectiv, noului loc de muncă și într-o jumătate de an a clacat. Într-o seară, soțul a sunat la ușa să mă întrebe dacă nu știu ce a de Irina. A găsit-o la vreo 2 ore, bântuia pe stradă,in șlapi și pijamale…. a fost să-și i-a țigări.
    A mai urmat o seară asemănătoare, apoi au plecat un weekend la munte, o minivacanta de… deconectare, recreere.
    La întoarcere, mi s-a părut puțin mai ok, dar nu era decât începutul sfârșitului vieții unui om normal.
    Apoi a urmat o pauză de servici, timp în care la fel ca vecina ta, ca vecina din blocul vecin… stătea în balcon, fuma o țigară și se certa… În casă, se certa… singură.
    Apoi a urmat un scandal la școală, a mers și a luat la bătaie profa de engleză a fetei, a urmat o săptămână la psihiatrie și apoi iar acasă.
    Într-un moment cu tratament, ne-am întâlnit și am împărțit o vorbă, de dragul anilor petrecuți împreună….niciodată nu va mai fi Irina pe care o cunosc eu.
    O forță mai puternică decât mintea omului, te pune la pământ mai repede decât ai crede.

    Apreciat de 1 persoană

  26. Ella zice:

    O poveste foarte Trista … dar mai mult nu pot spune!
    Doar un singur lucru … sa te fereasca Dumnezeu sa fii batran si bolnav in Romania!
    Iti multumesc pentru urare! Sa ai o duminica a Floriilor plina de flori! ༺✿* *✿༻

    Apreciat de 1 persoană

  27. Zina zice:

    Pe lângă fiecare Primărie există Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului. Acolo ar trebui să semnaleze vecinii acest caz nefericit, dacă femeia este singură, așa cum pare.

    Apreciat de 1 persoană

  28. anasylvi zice:

    E un subiect foarte dificil. Nimeni nu este imun la problemele mintale, care se pot declansa din diverse motive, la fel cum oricine poate ajunge intr-un carucior cu rotile si asa mai departe. Poate ca si situatia aceasta, care isi pune amprenta chiar si pe oameni mai echilibrati, o dezechilibreaza si mai tare. Intr-adevar, ar trebui sa ia o medicatie cu aceste simptome, dar daca sta singura probabil pierde din vedere acest lucru. In mod normal, ar trebui sa aiba un asistent social care sa o viziteze odata la cateva zile sau saptamanal, sa se asigure ca are medicatia si sa o convinga sa o ia, din moment ce locuieste singura. Nu stiu, e chiar greu de zis ce anume ar fi mai indicat.

    Apreciat de 1 persoană

  29. Mulţumim din inimă ❤ pentru toate postările care au fost, care sunt şi mai ales cele care (SIGUR) vor urma 🙂 !!!

    Apreciat de 1 persoană

  30. Din păcate, un astfel de caz, în România este considerat ca a fi caz ușor, nepericulos. Nu sunt locuri în centrele cu specific psihiatric, la câți afectați de asfel de tulburări avem. Am lucrat mulți ani în domeniul dizabilității și știu că și aparținătorii se debarasează de astfel de oamneni. Nu sunt protejați nici pacienții, dar nici aparținătorii de posibilele furii care pot fi dramatice. Internarea in centre cu regim permanent, pentru cazurile psihice, este gratuită în România, dar doar pentru cazurile extrem de grave sunt locuri. Afecțiunea doamnei despre care vorbești poate fi ținută sub control, cu medicație și cu suportul familiei sau a altor persoane care să-i creeze un mediu emoțional echilibrat.

    Apreciat de 1 persoană

  31. condeiblog zice:

    Fiul meu are o astfel de vecină, care îi urlă noaptea. Sunt perete în perete și este cel mai afectat. Nu poți rămâne insensibil la un urlet. Pare o exprimare a durerii interioare. L-am sfătuit să cheme ajutor de la instituții. Femeia e singură și mi-am pus aceeași problemă: cine are grijă de ea? Însă lucru curios… Zbieretele ei au încetat de îndată ce oamenii s-au recomandat dincolo de ușa închisă. Nimeni nu poate intra cu forța peste un om, nu-i așa? Iar noaptea, după semnale numai de ea știute, se apucă și urlă. M-a inspirat pentru personajul meu din „Lupa”, recunosc… Băiatului meu îi mai inspiră și alte stări de spirit, altele decât mila. Nu îl judec.

    Apreciază

    • Of, îmi imaginez că nu e deloc uşor de suportat. Şi chiar nu e deloc de judecat pentru asta. Că avem cu toţii propria limită.
      Numai bine vă doresc şi mulţumesc pentru trecere!

      Apreciază

  32. Alex zice:

    Of, ce trist este când unii semeni de-ai noștri își pierd echilibrul psihic și sănătatea mentală și ajung la asemenea stări îngrozitoare. Ai vrea să îi ajuți, dar ce poți să faci? De cele mai multe ori… nimic! Asemenea afecțiuni rămân pentru tot restul vieții și îi chinuie nu numai pe cei în cauză, ci și pe cei din preajmă..
    Să dea Dumnezeu bine!

    Apreciază

  33. o femeie zice:

    fix aceeasi situatie la mine: vecina din perete si cu balcon continuu, arata de vreo 40 ani, din cand in cand urla si se cearta imaginar, izbeste prin casa, geamuri etc.. Cu medicamentatie nu are nimic ba chiar lucreaza!! , dar deseori neglijeaza si nu ia pastilele si o apuca crizele. Se intampla uneori sa fie liniste si 2 luni, dar acum cred ca nu mai are medicamente/nu a mai fost la medic din motive de carantina si e nasol ca lucral de acasa multi.
    Am strans un numar de vecini semnaturi, contactat politia de cateva ori- nu pot face nimic legal, contactat primaria – nu pot face nimic legal, contactat proprietarul aprt; (nu poate face nimic legal), am fost trimisi sa cautam un avocat. Poate sa contactam asistenta sociala?
    Am noroc ca peretii sunt bine izolati si nu inteleg ce zice, dar aud urlete si mai ales cand izbeste ceva puternic (usa? dulap? ) – noi ne intrebam daca mai are usi si dulapuri in apartament…. dar nu o data s-a trezit copila mea speriata de tranteala.
    Pot zice ca in 4 ani de cand stau aici nimeni, dar nimeni nu a venit la ea. Are geamurile nespalate de fix atatia ani.
    Intr-un alt bloc, o situatie diferita au internat intr-un centru specialzat pe cel care nu se descurca singur, dar stiu ca el a cooperat (nu reusea sa aiba grija de igiena, nu iesea, mirosul era …)

    Apreciază

    • Of, Doamne! Îmi pare rău să aud asta! Şi de ea, dar şi de voi toţi, ştiu că nu e uşor deloc. Eu o aud numai din balcon sau seara, că atunci e linişte. Dar eu stau la 6, ea la 3, în scara lipită de a mea. Dar să fii perete-n perete… cred că e tare greu.
      Deci ai confirmat că da, se poate să fie singură şi totuşi să nu se implice nimeni. Că eu am spus că niciodată nu văd pe nimeni în afară de ea, dar na, cum nu îi ştiu situaţia clară, nu am putut băga mâna-n foc.
      Totuşi, ce s-ar putea face cu oamenii ăştia? Chiar sunt lăsaţi aşa…? Am înţeles că şi cea de care am scris are perioade când merge pe afară şi pare că e în regulă. Totuşi, nu-s periculoase crizele astea? Greu de spus.
      Sper să se rezolve situaţia ta!

      Apreciază

      • o femeie zice:

        asistenta sociala da rateuri. Periculoase pt cei din jur – emotional si fizic, de aceea si pleaca toti din jur. Nici nu mai judec ca asistentele sociale nu au curaj sa treaca, des, pe la asemenea pacienti. Nici nu pot fi sedati, nici fortzatzi sa ia medicamentatiile (care deseori da efecte secundare).

        Eu traiesc un paradox, balconul e conectat pe stanga cu o nebuna cu acte, si pe dreapta cu un psihiatru care adora prajiturile facute de mine. Beat this! 🙂 – dintr-o data traiesc in banalitatea faptului ca vecina de deasupra cu caine cat un vitel si cancer pulmonar iese de cateva ori pe zi la plimbare spre invidia mea, la fel de banala ca profesorul universitar de sub noi mare iubitor de alcoale romanesti si care preda din sufragerie de il aud si eu cand trezeste studentul adormit in fundul amfiteatrului 🙂
        Din bilantul asta am invatat ca e important sa am grija de mine fizic si psihic, si sa fac tot posibilul pt a mi fi bine. Dezechilibrele mentale vin fix ca bolile: un cumul de neglijente, deteriorarea organismului cu varsta, exces de toxine (si nu o zic doar ca sunt alergica la aluminiu si nichel, si cu analizele de metale grele nu grozave).

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s