1000

Dragă…,

nu pot să nu recunosc că am intrat aici, pe pagina articolului nou, fără să am habar despre ce voi scrie. Şi iar nu pot să nu recunosc faptul că nu e prima dată când fac aşa. S-antâmplat de multe ori să deschid pagina sperând că albul ei mă va face să scriu compulsiv, dintr-o nevoie acută de a umple goluri. Cam cum facem uneori prin viaţă, când ne umplem timpul cu orice, oricât, doar-doar ne umplem şi pe noi odată cu asta. Şi la final de zi, ne trântim epuizaţi pe canapea şi parcă atunci sună mai acut. Ca un ecou într-o sală goală care, cu fiecare repetiţie, devine tot mai puternic, mai asurzitor şi mai intens şi când în sfârşit se loveşte de-un obstacol, se năpusteşte ca un bumerang înapoi în punctul din care a plecat. Dar nu se întâmplă asta şi-n cazul paginilor goale. Nu ştiu de ce, la mine nu funcţionează.

Stau zeci de minute şi las albul să orbească, să încălzească sau să strige, şi nu-l pot umple cu nimic şi mi-e ciudă pe mine că nu pot. Nu ştiu nici acum ce anume face să se activeze click-ul ăla care lasă cuvintele să curgă şi textul să se aşeze. Câteodată, e nevoie de o singură propoziţie născută-n minte ca să declanşeze o imagine, o poveste, un întreg. Alteori, poate fi un nimic, un fapt banal, o frunză căzută într-o poziţie mai altfel, una care mie să-mi spună ceva care se vrea scris cu rimă şi… voila!
Asta în afară de cele care se ţes pe undeva prin colţ de gând sau ungher de suflet. Alea dospesc zi de zi, respiraţie cu respiraţie, şi numai ele ştiu cum aleg momentul în care dau semnale că vor să iasă la lumină. Asta nu mai depinde de mine. Le ştiu, le simt, le aud zvâcnind. Dar nu le pot pune-n ordine decât atunci când vor ele să se lase ordonate. Unele nu se vor lăsa. Şi bine fac. Nici nu trebuie, e destul că-s acolo.

Spuneam că astăzi ar fi fost una dintre zilele alea cu pagina albă lăsată mult timp aşa, dacă panoul de control nu m-ar fi făcut să tresar şi să decid pe loc că numai prin scrisoare se poate. Că numai aşa, prin adresare directă, pot scrie asta. Că numai o scrisoare poate duce cu ea 1000 de gânduri. O mie.
Nu am scris zi de zi, nu-s legate. Dar nici două articole pe zi n-am avut. Asta-nseamnă că sunt 1000 de zile în care am deschis pagini albe şi le-am umplut cu ceva-uri. C-au fost imagini sau sunete, toate au un ceva cu care am rezonat. Deci ar putea contribui la un soi de profil al „infractorului” dacă cineva şi-ar pune mintea cu asta. Dar cine să facă asta? Pe cine-ar interesa?

O mie de zile, ca o mie de culori, o mie de gânduri în o mie de titluri. Da, ştiu, „din o mie de măşti colorate…, din o mie de gânduri…”.
Nu, nu e cu măşti. Culmea, nu e cu măşti. Decât, poate, masca asta care nu te lasă să-l priveşti în ochi pe cel pe care-l găseşti odihnindu-se la umbră de cuvânt. Dar asta nu ţine de nimeni, asta-i diferenţa dintre blog şi vlog. Şi nu mai insist. Dacă se rătăceşte scrisoarea şi o va deschide cineva care crede că virtualul e minciună şi că cei care scriu pe aici vor să pară altfel decât sunt se va prinde că nu-i pentru el şi o va mototoli înainte să o arunce. Sau o va face bucăţele pe care le va arunca la coşul de gunoi. Unele vor cădea pe lângă şi vor fi luate de vânt. Vor pica undeva pe trotuar şi vor fi călcate-n picioare. Nu-i nimic, e mai uşor de suportat un pas peste-o fărâmă de cuvânt decât fraze-ntregi înşirate estetic şi acuzator.

O mie de zile-n care, imediat după „publică”, mi se urca inima-n gât în aşteptarea comentariilor, de teamă să nu fie unul care…
Habar n-am de ce-s aşa. Nu mă ştiu traumatizată.
Ştii, acum mai mulţi ani, când m-am angajat, am făcut multe greşeli în munca mea, ca fiecare începător, de altfel. Dar au fost şi multe care mi-au ieşit din prima. Şi au ieşit bine, au zis unii. Adică unii dintre cei a căror părere ar trebui să conteze. Cum ar fi şeful, de pildă. Şi zicea şefu’, în stilul lui caracteristic, „bine, mă copilule, aşa se face, bravo, îmi place!”. Şi mă bucuram. Şi mai zicea şi altul şi iar mă bucuram. Şi mai ziceau alţii şi iar mă bucuram. Şi zicea câte unul, unul singur, unul din afară, unul care se nimerea prin preajmă, că-s proastă. Şi asta ştergea tot ce au zis alţii înainte. Şi asta mă făcea să-l cred pe ăla ultimul şi să anulez tot, să-i anulez pe toţi ăia ce-au zis de bine şi să ajung să mă anulez pe mine şi să mă şi cred.
Problemă mare, ar spune-un psihoterapeut. O fi, i-aş răspunde eu.

Şi deşi am învăţat în timp să mai văd şi altfel lucrurile, chestia asta s-a lipit cumva de mine şi am tot dus-o peste tot. A ajuns şi aici şi da, m-a făcut să-mi fie teamă. Nu scriu ca să primesc laude. Dar aş fi ipocrită să nu recunosc binele imens pe care mi l-au făcut şi îl fac. Nu scriu ca să primesc laude. Dar ar fi nedrept să nu spun cât de mult au ajutat ele. Nu scriu ca să primesc laude. Dar nu îmi dau eu mie voie să omit să spun că au contribuit enorm la felul în care am ajuns să mă citesc. Da, am învăţat să mă citesc.
Ştii, scriu aşa cum vine din interior. Şi pentru mine mesajul e cel mai important. Şi ăla e ceea ce m-a montat să scriu mereu. Nu am reuşit să-l transmit întotdeauna. Sau nu aşa cum îl vedeam eu pe interior, aşa cum se cerea el transmis. E ca şi cum ai privi un peisaj şi ai vrea să-l descrii unui om care nu poate vedea şi te-ai împiedica de cuvinte lipsă din vocabularul tău. Sau ai simţi că oricât de mult ai insista pe descriere, n-ai putea reda cu exactitate ceea ce vezi. Că oricât ar fi de puternic impulsul care se zbate-n suflet, nu îl poţi îmbrăca în hainele potrivite. Da, mă eliberam de el şi da, conta că va fi transmis. Dar mi-l doream şi ambalat frumos.
Şi odată eliberată de el, nu mai reciteam. Au rămas multe nemaicitite.

Şi toate cuvintele alea primite-n dar de la oameni care citeau din afară, fără să aibă habar de cum am simţit eu mesajul ăla, îmi dădeau de înţeles că nici ambalajul n-ar fi de aruncat. Şi eu mă bucuram. Şi apoi mă miram. Eu? Serios? Da, uneori ridicam şi o sprânceană. Dar au fost zile-n care am recitit. Şi am zis hmmm.
Şi toate momentele alea-n care au spus unii că i-am provocat, le-am amintit, că au râs şi plâns în timp ce-au citit m-au făcut să cred. Să cred că nu e rău.

Mi-a plăcut o dată de mine fără să ştiu. Şi ăla a fost un moment în care am reflectat mult la asta. Am găsit, sub un video pe un canal din ăsta cu videoclipuri, un text de-al meu. Am citit primele propoziţii şi am simţit o emoţie puternică şi mi-am zis că e fain şi chiar era şi am continuat să citesc. M-am recunoscut apoi. Şi am simţit amestecat. Am fost ăla din afară căruia i-a cam plăcut. Pentru că nu s-a recunoscut din prima.
Nu, nu public ceva convinsă fiind că e nasol. Dar în momentul ăla aia e tot ce pot da eu. În momentul ăla nu pot mai mult, nici mai frumos, nici mai altfel. Acolo, în textul ăla sau în încercările alea de vers, e tot ce am eu mai… de prin suflet. Sau tot ce sunt eu atunci, fix în acel moment. Deci n-aş putea mai mult. Şi când acel „e tot ce pot” e şi apreciat… cum să nu însemne mult pentru modul în care tot învăţ să mă raportez la mine?

Dincolo de bucuria de-a vedea mesajul luându-şi zborul şi dincolo de bucuria de a-l imagina găsindu-şi drumul, dincolo de…… şi de…… astea sunt bucuriile celor 1000 de gânduri în 1000 de zile, din 1000 de articole.
Şi pentru toate astea, trebuie să-ţi mulţumesc. Da, ţie. Şi da, pentru tot.

Cu drag,
eu.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

75 de răspunsuri la 1000

  1. Cred că ești o Șeherezadă pe cinste! Mă trezeam în zori citindu-te, iar serile verificam de șapte ori dacă nu cumva ai publicat ceva. La multe și fericite gânduri-scrisori, Potecuță!

    Apreciază

  2. castanman zice:

    Dragă,
    ne e dor de tine,
    „ca unei beri de-un pic de gheață
    ca unui mort de-oleacă viață
    ca unei Londre de o ceață
    ca unui do de-o cântăreață
    ca unui ac de-un pic de ață
    ca unei cărți de o prefață
    ca unei pușcării de-o hoață
    ca unui mic scandal de-o țață
    și iarăși, pentru a câta oară,
    ca unui eschimos de-o portocală
    ca unui tren de-o mică gară
    ca unui pepene de-o vară
    ca unui pesimist de-o cioară
    ca unui azi de-odinioară”.
    La mai mare!

    Apreciat de 3 persoane

    • Dor de mine? Io-s aici. Dar da, uneori poate mai superficial…
      Aaah. Mălăele!! Îl văd mâine în Moromeții. Dor îmi e de el!
      Eu… eu sunt un chior… chiar în rouă dimineața…
      Mulțumesc! Să fie la toată lumea!

      Apreciat de 1 persoană

      • castanman zice:

        Dor de textele tale. Tu nu eşti „potecuța”. Textele tale sunt „potecuța” Confirmarea axiomei lui Labiş- „eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt”. Tu, pe persoană fizica, eşti o plătitoare de facturi şi de taxe, necunoscuto. Nu te mai băga peste Po.

        Apreciază

        • Pe de-o parte ai dreptate, numai potecuţa ştie ce-a vrut să zică prin unele texte.

          Apreciază

          • castanman zice:

            Pentru cealaltă parte, în care n-am dreptate, acordă-mi circumstanțe atenuante 🙂

            Apreciază

          • castanman zice:

            Ps. Fă-ți timp şi înregistrează-ți marca „Poteci de dor” la OSIM

            Apreciază

            • Da? Asta protejează ce e sub „marcă” sau doar asta?
              Eu, când intru pe blog, scriu în google poteci de dor şi primul e blogul. Şi sub blog, a apărut o dată asta „„ Poteci de dor ale Ansamblului Folcloric Profesionist bistriţean”. Şi m-am speriat. Că pe cuvântul meu că, în 2013, poteci de dor a venit aşa, fără să aud sau să citesc pe undeva de asta. Şi mi-am făcut probleme că uite, le-am copiat oamenilor numele fără să vreau. Dar m-am lămurit că asta e din 2016. Şi se pare că aşa s-a numit un spectacol, nu e numele ansamblului.
              Dar pe afiş e scris maaare POTECI DE DOR. Reclamă gratis. 😀
              Glumesc acum, sigur. Nu de aici s-au inspirat oamenii, e foarte clar.
              P.S. Am căutat iar. Nu e spectacol. E o „lucrare document” 😯

              Apreciat de 1 persoană

  3. anasylvi zice:

    Ce fain! Stii, mi-am dat seama ca nu am nicio idee cate articole am scris pana acum, da, trebuie sa ma uit la statistici. Ceva imi spune ca mai am destul pana la 1000. Felicitari pentru tot ce faci! Este o placere sa revin pe potecile acestea mereu noi, desi strabatute de atata lume…

    Apreciază

  4. Dragă….așa mi-s de dragi gândurile tale….

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    O mie de scrisori, plus Una,
    Care e cu adresa si ascunsa tainic.
    Dar Soarele si ziua lumineaza Luna,
    Chiar daca noru-i dens si falnic !
    Un Weekend minunat, draga …

    Apreciază

  6. doar verde zice:

    Dragă ..tu, știm că cel mai important (aici) este să fm noi înșine! Doar așa te pot citi- cu sufletul!

    Apreciază

  7. Diana zice:

    Te-am descoperit tarziu. De fapt, mai devreme decat am indraznit sa las un semn ca am fost pe aici. 🙂 Scrii atat de… din suflet incat niciodata nu stiu ce as putea scrie in cateva randuri pentru a nu strica textul tau. ‘Ca ar fi penibil sa tot scriu: „ce fain” – si chiar e fain! 🙂
    Aproape niciodata nu gasesc cuvinte potrivite, cuvinte care „sa imbrace”, cum zici tu, ceea ce ce vad, ceea ce simt, pentru a putea transmite cat mai exact..
    Numai bine, Potecuta! ❤

    Apreciază

    • Îmi pare rău că nu ai îndrăznit mai devreme să laşi un semn, Diana! Dar îţi mulţumesc pentru fiecare vizită şi fiecare cuvânt lăsat.
      Să ştii că te înţeleg perfect. O păţesc des. Intru, citesc şi ajung la concluzia că orice aş spune ar fi prea puţin.
      Te asigur însă că aici şi un „salut, fată” aduce bucurie, indiferent de subiectul postării. Contează să te ştiu aici. Oricând poţi.
      O zi frumoasă să ai şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Te felicit pentru toate cele 1000 de gânduri și îți doresc (îmi doresc) să mai așterni câteva mii, la fel de frumoase și profunde! Cred că sunt printre cei binecuvântați, care te-au urmărit de la început și speră să te aibă alături cât mai mult timp, Potecuță Sufletească. 🙂

    Apreciază

  9. Tu sti ca ne umpli sufletul si mintea de zambet si culoare. Rasfoind blogurile sti ca atunci cand vei intra pe aceasta pagina nu vei gasi niciodata ceva anost, aproape intotdeauna prima reactie este…hei, tacanita asta a comis-o din nou :)))
    Multe alte articole, cel putin la fel de bune Potecuta, dar mai mult de atat, tu autoarea sa ai cel putin 1000 de motive sa zambesti zilnic.

    Apreciază

    • Asta faceţi şi voi, prin comentariile voastre, Albert! Şi vă mulţumesc pentru asta!
      Oo, ce frumos! Îţi mulţumesc! Şi îţi doresc şi eu să ai motive de bucurie şi culoare în fiecare zi!

      Apreciază

  10. Mona zice:

    Chiar dacă nu am citit toate gândurile tale, pe mine și pe alții ne-ai încântat de mii de ori! Îți mulțumesc din suflet!
    La multe mii de acum încolo Potecuță dragă! 😘🤗

    Apreciază

  11. condeiblog zice:

    Stai în fața albului pentru că deja totul este acolo, dinaintea ta. Acel declic este o pâlpâire a unei aripi de gând, o adiere ce îți înfioară crinii sufletului. Și atunci cuvintele se revarsă în ropot alert… Vin singure și tu nu faci decât să privești cum ți se umple staulul cu telegari focoși. Își scutură coamele și lovesc pământul cu piciorul. Vor să zboare. Cu toții. Înhămați la trăsura poveștii tale cu parfum de scrisoare. Au fost cuvinte, acum sunt idei. Fiecare dintre noi când citim, suntem luați pe sus. De vers, de muzici, de culori. Mă umplu de frumos până devin imponderabil.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, se pare că şi pe gazde le faceţi să aibă lacrimi în ochi, nu doar pe musafiri 🙂
      Nu ştiu cum aş putea să mă fac înţeleasă, mi-e tot timpul teamă că dau dovadă de falsitate sau lipsă de modestie. Dar chiar sunt tare sinceră când spun că există oameni pe aici pe care îi consider undeva sus-sus, pe o scară a talentului. Sunteţi unul dintre ei. Şi când citesc aşa ceva mi se pare ireal. Mie îmi spune asta?
      Vă mulţumesc din suflet!

      Apreciat de 1 persoană

  12. tcbianca zice:

    Prin literele tale asa frumos alambicate se citesc palpairi de suflet. Se citeste speranta, iubire… te face asa de frumoasa, poate zic, mai frumoasa decat daca ai scrie doar estetic. Am citit, din nou, sufletul tau, stralucind prin cuvinte, si emotiile lui au curs fluviu asupra mea, ata de sincere, nedilatate… trebuia sa zic asta, pentru ca articolul tau m-a facut sa ma intreb ” De ce esti asa frumoasa?”, „De ce mi-ar placea cum scrii?” si, citind in continuare, asta a fost raspunsul care, in mintea mea,te diferentiaza, te face speciala in ceea ce creezi. Esti proaspata si luminoasa, de la suflet pana la literele cu care il imbraci…. cat se poate de sincer si cu mult drag.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aflând mai multe, recent, despre preocupările tale în ceea ce priveşte studiul, cred că ai destule cunoştinţe pentru a „citi” omul. Să ştii că e cum spui, cu sufletul scriu. Nu mă gândesc niciodată la formă. Şi poate de aici vin şi unele ezitări, atunci când e vorba de „normele” unui text.
      Mă bucură mult de tot faptul că îl vezi frumos şi că ai simţit emoţia!
      Îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  13. lucillette zice:

    probabil mai puțin decât mai mult potrivit, dar

    Încă de atâtea ori, tot pe atâtea doruri pe poteci, îți urez eu. So… put it in all of the papers 🙂

    Apreciază

  14. ioansperling zice:

    Nu forta nimic si rămâi cum esti!

    Apreciază

  15. Felicitări, Potecuță, pentru cele 1000 de articole! Recunosc, nu le-am citit pe toate, dar suficiente încât să-l aștept cu nerăbdare pe următorul. Scrisul tău aduce cu el multă emoție, har ce nu este la îndemâna oricui și pe care, sincer, îl invidiez (amical). 🙂

    Apreciază

  16. ane zice:

    Esti o sursa de zambet si frumusete. Felicitari pentru cele 1000 de articole!

    Apreciază

  17. Pingback: Recomandări – Illusion's Street

  18. Zina zice:

    1000 de articole?… Ce puține am citit din ele:( Oare când voi recupera? Trebuie!

    Apreciază

  19. Mugur zice:

    Să știi că ți-am citit articolul din prima seară, de când l-ai publicat, dar n-am putut să-ți scriu nimic atunci. Nici acum nu pot, dar mi-am spus că nu te pot lăsa tocmai acum fără un comentariu, eu care te urmăresc aproape de când ai apărut pe aici. Poate nu chiar de la primul articol, dar sigur de la primele câteva, numărabile pe degete. Întâi îți spun că mă regăsesc și eu în unele situații descrise de tine aici, căci „suferim” de unele emoții asemanătoare, dacă nu identice. Însă eu nu le-am suportat de o mie de ori, ca tine și nici la aceeași intensitate, căci nu mă pot ridica la același nivel cu tine.
    Ce puteam eu să-ți scriu, când tu până și această analiză a activității ți-o faci cu atâta frumusețe?
    Că îți doresc să scrii încă mulți ani de aici înainte o știi și fără să o mai spun eu. Că îți doresc să începi a scoate cărți cu poeziile tale de asemenea stii fără să o mai spun încă o dată. Și atunci ce urare ți-aș mai putea face eu, în acest moment aniversar?
    Iaca, îți doresc să ai parte de o viață minunată și să ne mai lași și pe noi să pășim, câteodată, pe Potecile tale de dor și frumusețe!

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt emoţii inerente, diferă uneori doar intensitatea lor. Dar nu se poate fără. S-ar pierde esenţa fără emoţie.
      Îţi mulţumesc, Mugur! Pentru că încă eşti aici, după atâta timp. Şi pentru cuvintele frumoase!
      Şi eu îţi doresc să ne scrii încă mulţi, mulţi ani!

      Apreciat de 1 persoană

  20. tink3rbe11 zice:

    🌺Seară liniștită scriitorule!

    Apreciat de 1 persoană

  21. Ma bucur mult pentru tine Potecuta ❤️! Te citesc cu mult drag de fiecare data cand postezi. La cat mai multe articole! Iti multumim 😘!

    Apreciază

  22. La cat mai multe gânduri frumoase… cel puțin încă 10000… îmi luminez dimineata, drumul cu metroul spre birou e mai placut și mult mai scurt… dimineți senine și fulgi grași!!

    Apreciază

  23. Fabiola Ion zice:

    Nu, eu îţi mulţumesc. Pentru fiecare cuvânt citit, pentru fiecare gând primit, pentru că dincolo de 1000 ştiu că e mai mult de atât. Pentru că te-am găsit. Dincolo de orice 1000 din tine sau poate că vreodată, şi din mine. Te pup cu mare drag. Pe frunte.

    Apreciază

  24. Ana G. zice:

    La multe alte mii, copila mea dragă! Cred că-s o fericită pentru că te citesc din alte vremuri… Îmi amintesc ce fericită am fost când, după dispariție, ți-am recunoscut stilul sub alt nume. Mi-ai rămas la fel de dragă de-a lungul anilor.

    Apreciază

  25. Endorfinul zice:

    O consider o scriere de top, plina de umanitate. Mulțumesc ! De asta și revin mereu cu drag pe aici.

    Apreciază

  26. -X- zice:

    Pentru ca unii oameni au nevoie de poezie te asteptam si la 1 000 000 de cuvinte 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s