Căutând poezia

Cauţi puţină poezie
în timp ce priveşti pe geam şi vezi cum fulgii
vopsesc în alb ce-a fost până aseară
gri şi negru şi murdar, mai ales murdar,
şi ţi se pare că o găseşti,
începe să prindă contur în mintea ta,
chiar dacă îţi spui că-i prea devreme
şi totuşi e mai bine să fie prea devreme
decât mult prea târziu
şi uite poezia!, îţi spui,
dar îţi dai seama că e ud şi e frig şi e noapte
şi-n noapte şi-n frig şi-n ud
nu e loc de poezie.

Apoi ieşi afară
să cauţi poezia printre fulgi
sau printre bălţile de pe trotuar
şi îţi imaginezi că eşti la mare,
ştii că marea e poezie
şi e nesfârşit,
dor nesfârşit,
şi e iubire
şi e sărat
şi e răsărit
şi apus
şi-n toate astea
e poezie
cu vers alb
sau rimă împerecheată
sau încrucişată
şi uite poezia!, îţi spui
şi aproape că simţi briza
şi auzi valurile
sparte de vocea unui bărbat
care curăţă parbrizul
şi înjură
frigul
şi fulgii
şi parbrizul,
şi printre înjurături
nu e loc de poezie.

Şi pleci mai departe,
să cauţi poezia printre copacii
încărunţiţi peste noapte
şi îi vezi
şi îi simţi
şi le ştii înmărmurirea
şi uite poezia!, îţi spui,
dar o doamnă între două vârste
alunecă în faţa ta
şi e gata să cadă
şi se sperie
şi te sperii
şi ar vrea să înjure
trotuarul
şi fulgii
şi pe cei responsabili,
şi-n chestiuni despre spirit civic
nu e loc de poezie.

Şi mergi şi mai departe
şi vezi oameni ascunşi
sub umbrele,
după fulare
sau după gulere ridicate
şi-ţi spui că atunci când ninge,
oamenii se întorc la ei,
atunci sunt doar ei cu ei
şi uite poezia!, îţi spui,
dar apoi te gândeşti la cât de plină
e singurătatea lor,
atât de plină că nu mai e loc de nimic
deci în singurătatea oamenilor singuri
nu e loc de poezie.

Şi te gândeşti că azi nu vei găsi poezia,
că a nins prea devreme
şi-n prea devreme nu e loc de ea,
că până şi versul alb
sau rima împerecheată
sau încrucişată
au înmărmurit
şi au încărunţit
peste noapte
şi poate va trebui să aştepţi
înflorirea.
Şi în faţa ta,
în încă noapte,
apare un om mare ţinând de mână
un om mic,
atât de mic că abia ţine pasul lui mic
cu pasul omului mare.
Şi omul ăsta mic, aproape alergând,
ţine capul lui mic puţin pe spate
şi, cu limba scoasă,
încearcă să prindă fulgii
şi atunci când crede că a prins unul,
îndreaptă capul ca şi cum ar vrea să înghită
ninsoarea toată
şi râde
cu ochii,
cu gura
şi cu inima,
mai ales cu inima
şi uite poezia!, îţi spui
râzând
cu ochii
şi gura
şi inima,
mai ales cu inima
plină de poezie,
pentru că cea mai pură poezie
stă-n omul ăla mic
care vrea să înghită fulgii
în timp ce râde.

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

83 de răspunsuri la Căutând poezia

  1. anasylvi zice:

    Minunat! Sincera mea admiratie! ❤ Iata poezia!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Intri pe wordpress să cauți poezia, poezia care să te umple de lumină, deși afară e o lumină cruntă de la albul ăsta prea alb. Navighezi printre articole, sunt faine, dar nu e poezia de care sufletul tău are nevoie. Cauți, cauți până apare „un articol nou” și-i dai să vezi cine ce-a mai scris. Și vezi că-i Potecuţă și-ți dai seama că sufletul tău și-a găsit lumina de care avea nevoie. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mugur zice:

    Minunată această filozofie a poeziei, pe care chiar o poți găsi în orice, totul este să poți privi prin ochii omului acela mic, căci poezia
    „stă-n omul ăla mic
    care vrea să înghită fulgii
    în timp ce râde.”

    Apreciat de 1 persoană

  4. castanman zice:

    Po, te acuz oficial că ai furat startul cu poezia asta, şi noi, ceilalți muritori, avem prin sertare şi buzunare câte-un vers, mai zvelt sau mai şchiop, doar că ne mişcăm mai greu şi când să ne vină rândul să-l pixelăm ne trezim că e deja la tine pe blog. Parol, nu se face chestia asta între amici 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Leapșă de iarnă a la mine - Călător prin viață

  6. Endorfinul zice:

    Foarte frumoasa scrierea ta. Mulțumesc pentru minunata lectura.

    Apreciază

  7. ane zice:

    Da, poezia la mare, prin ochi de copil, admiri albul imaculat al zapezi. Frumos! Eu pot doar sa-mi imaginez. La noi zăpada e o raritate.

    Apreciază

  8. OO zice:

    Și dacă toți, copii fiind,
    Intrăm în alte roluri,
    Dând inimii ocoluri,
    Și ne sfârșim, îmbătrânind ?

    Apreciază

  9. Diana zice:

    Iar stau si privesc monitorul si nu stiu ce sa scriu! 🙂
    Oamenii mai cad pe zapada necuratata, dar cazatura lor nu strica… poezia iernii. 🙂
    Atat de bine il vad pe micul om incercand sa inghita fulgii de nea in timp ce râde incat pot doar sa zambesc! Oare de ce adultii care simt sa faca asa se sfiesc s-o faca daca-i vad strainii?! :))
    Seara frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • E rândul meu să citesc şi să zâmbesc de drag, Diana!
      Să ştii că eu mai încerc să-i prind. E drept, din balcon. Sau când sunt sigură că nu mă vede nimeni. Nu ştiu de ce. Poate de teamă de a nu-mi strica bucuria o privire prea rece…?
      Îţi mulţumesc mult! Să ai o seară frumoasă, cu bucurie!

      Apreciază

  10. Claudiu-Liviu Onișoară zice:

    Foarte frumos!

    Apreciază

  11. Uneori, atunci cand ma pierd in blogul tau, poate cand ma prostesc si eu in joaca de-a scrisul, ma opresc si ma uit in jurul nostru.
    Realizezi ca suntem niste ciudati intr-o lume pragmatica si sobra?
    Cei mai multi din cei care citesc randurile noastre, rad pe sub mustati.
    Bine, cei care mai stau sa citeasca si nu scrolleaza mai departe in cautare de o poza simpla care sa nu le sufoce creierul.
    Citeam ca deja noua generatie cauta instagramul tocmai pentru ca acolo nu trebuie sa citeasca nimic.
    Poze.
    Suntem cam ultimii mohicani ai unei lumi care piere…
    Moartea visatorilor :)))

    Apreciază

    • condeiblog zice:

      Vai ce tablou trist ați evocat tocmai aici…Nici emoticonul nu a vrut să-și arate fața lui ghidușă. :))). De-mi vine să repet după Potecuța „…În tristețea oamenilor lucizi și în salata informațiilor servite la fast-food-ul de vești, nu e loc de poezie”… Vă rog în numele tuturor mohicanilor visători (printre care vă numărați, desigur), să nu mai citiți chestii de-astea alarmiste. Fiindcă nu-i deloc adevărat. Mereu va fi vreun pici care să scoată limba pentru a prinde fulgii de zăpadă și lucru foarte important, fi-va cineva la fereastră să-l vadă. Dacă este un oarecare, va simți bucurie și va iubi viața sub toate formele ei. Dacă este Potecuța (trează de la ora 6.00?) va descoperi poezia și o va împărtăși cu noi. Frumusețea poeziei sale este că poartă germeni. Citind-o, ea se propagă în noi, în fiecare, umplându-ne de frumos.

      Apreciat de 2 persoane

      • Vă mulţumesc din suflet pentru ce aţi spus!
        Da, şi eu sunt convinsă că va fi mereu un astfel de puşti şi o fereastră de la care cineva îl va privi!
        Sufletul celui care primeşte versul îl face să prindă aripi. Deci iar trebuie să mulţumesc pentru asta!

        Apreciat de 1 persoană

  12. Iosif zice:

    În vers alb ori chiar în proza,
    Pe poteci viata-i roza.
    Caci copila Potecuta,
    Prinde fulgi-n bocceluta.
    Îi topeste cu iubire
    Si-i transforma-n fericire.
    Cu drag si generozitate,
    Cititorilor le-o-mparte ! 🙂
    O noapte minunata, draga Potecuta !

    Apreciază

  13. Oana zice:

    O bucurie să te citesc așa, Potecut.

    Apreciază

  14. Alex zice:

    Ce poezie frumoasă! Mulțumiri și felicitări și de astă dată, dragă Potecuță! Toată prețuirea pentru talentul tău de a scrie versuri atât de faine și pentru talentul de a ne face să iubim poezia. Porțiile tale de poezie sunt bucurie pentru suflet. Într-o lume tot mai ”prozaică” și excesiv de pragmatică, e minunat să descoperi poezia vieții cotidiene, chiar și în acele zile mai puțin…„poetice”, cu vreme urâtă, cu oameni zgribuliți și nemulțumiți, gata să alunece pe trotuarul cu ghețuș.
    Numai bine, cu mult drag! 🙂

    Apreciază

    • Doamne, Alex, ce cuvinte frumoase ai tu pentru mine mereu!
      Nu cred că mi-am propus vreodată ceva cu vreun text sau vreun vers. Pur şi simplu le-am aşternut aici. Cred că am vrut să mă fac pe mine să le iubesc, cumva. Faptul că-mi spui asta contează enorm şi mă bucură infinit!
      Da, aici e colţişorul nostru, evadăm aici din lumea aia cu frig şi ploaie şi nervi din cotidian. Şi e o mare bucurie să vă ştiu aici!
      Îţi mulţumesc tare mult!
      Toate cele bune, Alex!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Poezia si iarna se impletesc. Frumos tare.

    Apreciază

  16. Intotdeauna e loc de poezie, Potecut!
    Am ramas cu imaginea unui omulet „care vrea să înghită fulgii/în timp ce râde.”

    Apreciază

  17. Roximoronica zice:

    Măi, Potecuță, ești o minune ambulantă!

    Apreciază

  18. Poezie găsești de fiecare dată când te pornești pe poteca potrivită, iar la tine e mereu în floare, indiferent că-i albă la rimă sau colorată prin împerechere-încrucișare. Noi știm asta, și de aceea poposim cu certitudinea că ne vei mai astâmpăra dorurile.

    Apreciază

  19. Și uite poezia.. minunat cum l-ai descris pe cel care aleargă fulgii sa ii înfulece… o zi minunata!

    Apreciază

  20. Sa știi ca stilul din aceasta poezie îmi aduce puțin aminte din stilul cărții “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau” ( destul de reușită cartea).. așa ca spor la citit și la cât mai multe poezii care sa îți rămână întipărite in inima

    Apreciază

  21. -X- zice:

    Poezie ein toate lucrurile marunte ce ne inconjoara … ramane doar sa le vedem 🙂

    Apreciază

  22. Ana G. zice:

    Da, iată poezia! Aici, la tine, care știi s-o găsești și în lucruri banale.

    Apreciază

  23. Minunat! Exista atâta Poezie in Poteci de dor! Și poezia asta te face sa îți aduci aminte de tine când fugeai cu limba afară să prinzi fulgi. 😍

    Apreciază

  24. Vero zice:

    Frumos. 😘

    Apreciază

  25. ecoarta zice:

    Daca spun „minunat”, e prea putin! Am citit-o si rascitit-o! Versul taie ca un diamant realitatea dura. Dar, uneori, si-n singuratate este un strop de poezie!

    Apreciază

    • Doamne, ce cuvinte frumoase-mi laşi! Şi eu nu ştiu cum să îţi mulţumesc! 😳
      Da, aşa e! Ai dreptate! E loc de mai multă, chiar. Poate că tocmai acolo e locul potrivit. Eu mă refeream la acea singurătate-n care te fereşti de tot ce-i afară, te arde frigul, te doare agitaţia. Aia-n care credem că ne murdăreşte ploaia sau ninsoarea şi mergem aşa, ascunşi în fulare şi sub căciuli…
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

  26. Daniela zice:

    Atat de minunata poezie intr-o lume atat de urata…. Dar stau si ma intreb : cat timp vor mai prinde copiii fulgii de zapada ? Cat timp vor mai avea timp sa fie copii si sa se joace afara, in zapada si nu pe tableta ?
    Te-astept la mine la o cafea 🙂 cand ai vreme. Si pentru poezia asta o sa inaugurez o „masa” noua, cu toate poeziile minunate pe care le voi descoperi prin blogosfera 🙂 Zi cu lucruri minunate sa ai, Potecuta 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Daniela!
      Copiii vor fi mereu copii. Şi uneori, asta fac şi adulţii. Nu trebuie decât să ningă puţin şi se vor găsi mici sau mai mari să alerge după fulgi.
      Ce idee frumoasă ai tu cu acea rubrică! E o mare bucurie să ştiu că acest gând al meu a inaugurat-o. Mulţumesc încă o dată!
      Voi veni cu drag la cafeluţe la tine!
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  27. Annemarrie zice:

    SUBLIM! Orice cuvânt este de prisos aici! Felicitări din inimă! ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s