Un pic de dezbatere

Ştiu, e luni. Ştiu, e cod de ploi. Ştiu, e astenie. Ştiu, e încă-n floare valul de gripă. Ştiu, e posibil să n-aveţi chef de discuţii seriose. Dar îmi încerc norocul. Măcar aici, dacă la „păcănele” nu am jucat în viaţa mea. Am lăsat să treacă măcar câteva zile deşi primul impuls a fost să scriu atunci, la cald. Am amânat, considerând că e mai bine să las lucrurile să se mai aşeze, poate totuşi voi vedea altfel toată treaba. Nu o văd altfel. Nu mai lungesc introducerea, trec direct la subiect.
8 martie 2018. Ca în fiecare an, cam pe oriunde mergem, auzim aproximativ acelaşi fundal sonor. Sunt cam trei-patru melodii care ne vin instant în minte atunci când ne gândim la ziua asta, melodii în ton cu semnificaţia zilei şi încă „la modă” deşi au trecut ani buni peste ele şi au fost fredonate de generaţii întregi.
Una dintre ele se auzea-n surdină când un domn a ţinut morţiş să-şi exprime public părerea despre ea. De fapt, nu despre ea ci mai degrabă despre versurile ei. A concluzionat că versurile-s de bip pentru că cel care le-a scris e de bip. Şi a motivat asta folosindu-se de o înregistrare în care autorul versurilor jignea o femeie. Cum să mai pot înghiţi versurile astea când bip bip ăsta vorbeşte aşa? Cum să nu-mi vină să vomit ascultând versurile astea când ştiu cum vorbeşte el cu femeile? Nu am pus ghilimele pentru că nu am citat exact. Dar ideea din pledoaria lui cam asta era.

Nu ştiu dacă e important, dacă asta poate înclina balanţa într-o direcţie sau alta, dar o spun. Acest domn înverşunat a avut cândva un moment urât în viaţă, foarte urât. Ei bine, cei care erau de partea lui tocmai de ideea sepărării vieţii personale de profesie s-au agăţat în apărarea lui. Să nu fie vorba oare de acelaşi lucru?
Da, sunt perfect de acord că acea ieşire a celui incriminat nu e de acceptat. La fel ca multe altele. Dar ieşirea aia poate păta în vreun fel frumuseţea versurilor?
Nu, nu voi da niciun fel de nume şi nici nu contează, pentru că discuţia poate fi dusă la modul general.

De pildă, acum ceva timp, nu mai ştiu câţi ani, un domn cu o chitară, înşirând versuri de dragoste pe acorduri line, având la activ cel puţin două piese considerate „hit”, a fost implicat într-un scandal casnic, acuzat de iubită de violenţă domestică. De neconceput aşa ceva. Şi vorbesc serios. Că între timp, după alţi ani, iubita a dat de înţeles că pumnii n-au fost pumni, nici palme, nu mai contează. Poate nici asta nu e adevărat, poate chiar a fost bătaie, cine să mai ştie adevărul?
Da, m-am mirat atunci. Mi-am spus „cine, ăsta? Ăsta care pare un firicel de iarbă în vânt, care cântă de parcă ar fi ultimul bărbat pe pământ în faţa ultimei femei din galaxie?”. Mda, ăla era. E drept, nu prea puteam asocia romantismul dus la extrem cu ceea ce auzeam că făcea atunci când ajungea acasă. Dar sincer vă spun, nici o secundă nu m-am dezis de melodiile pe care le ascultam. Şi acum ascult unele dintre ele şi da, îmi plac.
Sunt struţ? Poate. Dar nu am stat cu omul ăla-n casă să ştiu exact ce făcea el cu iubita lui. Şi poate că nici măcar aia nu mi-ar fi dat dreptul să-i contest talentul.
Nu ştiu dacă sunt fair, îmi spuneţi voi.

Viaţa personală a cuiva îi poate anula opera? Frumuseţea unor versuri depinde de biografia celui care le-a scris?
Da, poate că unele versuri sunt înţelese mai bine dacă ştim câte ceva din viaţa autorului (şi aici aş da ca exemplu „Veşnic te-aş urma pe-acest pământ/Departarea mi-ar părea uşoară/De iubire-ntâia oară cânt/La scandal renunţ întâia oară.”) dar nu cred că unele aspecte personale pot face mai frumoasă sau mai puţin frumoasă o poezie. De pildă, versurile din exemplu dat sunt minunate şi aşa, fără să ştim cine le-a scris, fără să ştim ce viaţă a avut cel care le-a scris. Dacă ştim toate astea, poate înţelegem mai bine profunzimea lor. Dar avem dreptul să le pătăm, aflând de abuzurile de alcool ale autorului?
De ce-ar creşte sau ar scădea în ochii noştri talentul cuiva dacă am afla că omul din spatele versurilor e diferit de imaginea pe care ne-am creionat-o singuri despre acea persoană?

Gata, închei. Nu e cumva o fractură logică în „da, scrie foarte bine, are talent dar e un beţiv nenorocit, nu merită doi bani” şi în „măi, nu cântă el foarte bine însă a avut o viaţă grea, hai să-l promovăm, eventual să-i dăm şi premiu că merită, săracul, pentru cât a tras în viaţă”?
Cât de subţire e linia între artist şi omul din spatele artistului? Cum ar trebui să fie omul ca să-i fie apreciată opera la adevărata valoare? Şi n-ar fi poate mai sănătos să nu ştim omul ca să-i apreciem opera fără să fim influenţaţi?
Pentru voi contează cum arată, cu ce se ocupă, ce mănâncă, pe cine iubeşte un om care v-a impresionat printr-un talent într-un anumit domeniu? V-ar putea schimba percepţia o „pată neagră” din biografia lui?

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

102 răspunsuri la Un pic de dezbatere

  1. Doru zice:

    Irina Nicolau, Haide, bre!

    „Închei [unul din capitole] cu o istorioară ambiguă ca toate situaţiile.
    Este vorba de Vasilichia, nevasta preferată a lui Ali Paşa din Ianina. Era aromâncă şi turcul a iubit-o ca un turbat. După unii, l-a iubit şi ea, după alţii, nu, l-ar fi urât de moarte, căci în ziua când au venit satrapii s-o ia din casa părintească s-ar fi jurat pe cruce să se răzbune. Remarcabil e gestul amorezului care a aruncat 40 de ocale de zahăr în locul din care doamna lui bea apa ca să-i îndulcească inima şi i-a îngăduit să aibă în palat un altar în faţa căruia se roage Dumnezeului creştin. După moartea lui, anumite surse pretind că Vasilichia s-a retras în liniştea unei mănăstiri, iar altele ne-o prezintă eşuând într-un bordel, beţivă şi dependentă de opium.
    Alegeţi cum vreţi.”

    Apreciat de 4 persoane

  2. Ana G. zice:

    Eu cred că ar trebui să delimităm omul, cu viața lui particulară, de artist. La fel, dacă un geniu inventator este un bețiv sau își bate nevasta, ce facem, aruncăm invențiile lui la gunoi?

    Apreciat de 2 persoane

  3. illusion zice:

    Artiștii sunt de multe ori niște spirite mai turmentate sau mai rebele (după caz), dar, cel puțin pentru mine, viața lor personală sau convingerile nu afectează modul în care le percep creațiile. Arta e mai presus de aceste chestii lumești, zic eu…

    Apreciat de 3 persoane

  4. gelu gelu zice:

    Talentul este talent…si viciul este viciu, indiferent ce reprezinta acel viciu…
    Poti aprecia talentul pentru ca, intr-un fel sau altul, toti beneficiem de el. In muzica…ne bucuram sa ascultam…in alt domeniu…ne bucuram ca atare. Ca om…evident ca nu poti accepta sau aprecia anumite iesiri necontrolate.

    Apreciază

  5. Fabiola Ion zice:

    Eu o să fiu sinceră. Talentul sau geniul lui nu il voi contesta niciodată dar sigur îl voi privi cu alți ochi. Nu am cum altfel. Și mai e ceva. Poate să fie cel mai cel, înainte de toate e un om ca noi toți. Poate greșesc, dar apreciez mai întâi omul decât geniul sau talentul lui. Mda, oi fi eu vreo ciudată…

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ileana zice:

    Nu pun in balanta talentul cu defectele, nu este corect ca celui talentat si bogat sa i se ia dreptul si celui sarac sa i se dea o sansa. Viata particulara avem fiecare, insa talent nu putem avea toti.

    Apreciază

    • Foarte interesant ce spui. Exemplul cu săracul talentat a fost dat în contextul în care facem sau nu diferenţa între talent şi omul care-l are şi mă refeream indirect la celebrele concursuri de talente în care se votează mai mult cazul social decât talentul pur.
      Mulţumesc, Ileana! O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  7. adrianport zice:

    Poezia va rămâne la fel de frumoasă. Doar percepția unora dintre noi se va schimba, așa cum și autorul e posibil să se fi schimbat de-a lungul timpului. Nu toți se vor dezice de ea căci nu toți privesc lumea cu aceleași dioptrii. Unii o vor admira pentru că autorul e celebru (sau chiar pentru că s-a comportat mizerabil în anumite momente, cum bine știm că se mai întâmplă în realitate). Alții o vor arunca la gunoi odată cu respectul lor pentru autor. Iar unii – cei înțelepți, cred – vor reuși să facă diferența între frumusețea unei opere de artă și păcatele autorului. Dar, sincer vorbind, de multe ori o pată tot rămâne, suficient cât să-ți știrbească din plăcere…

    Apreciază

    • Deci percepţia depinde într-o măsură covârşitoare de cel care citeşte. Acelaşi autor, implicit acelaşi om, poate fi genial în măsura în care poate fi mizerabil, în funcţie de cei care-l „critică”. Cumva, mă gândeam că în ochii privitorului stă şi paiul, şi parul. Dar cred că nu întodeauna avem curajul de a recunoaşte asta.
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    In general delimitez viata artistului de opera lui: viata-i viata, opera e opera si poate ca opera unora merge la sufletul celor mai multi tocmai pentru ca autorul a avut / are o viata zbuciumata, un temperament coleric etc. Ca un exemplu: nu ma vad ignorand muzica celor de la The Doors doar pentru ca Jim Morrison (si nu numai) se droga. Dar! (strict)In cazul expus la inceput, despre un autor de versuri-oda femeii, daca acesta e capabil sa jigneasca o singura femeie as numi chestiunea ipocrizie, iar cel care e ipocrit intr-o chestiune e ipocrit in general. Nu i-as nega talentul si nici frumusetea operei, n-as sfatui pe altii sa nu asculte, citeasca etc. dar… n-as (mai) citi-o, n-as asculta-o, n-as cita-o s.a.m.d. Poate ca nu-i ok, dar asta e. Consider ca nu poti ridica in slavi femeia, in versuri sau altfel, pentru ca apoi sa jignesti una.
    A jigni un om nu este un viciu. 🙂
    Noapte buna, si zi frumoasa, iti doresc!

    Apreciază

    • Dar, oare, nu e puţin greşit să credem că autorul unor versuri e în viaţă aşa cum scrie? Diana, noi discutăm, nu te contrazic.
      Să dau un exemplu: citim o poezie, e superbă, ne emoţionează, lăcrimăm, o iubim. Nu-i ştim autorul. E o poezie despre mamă. După un an, aflăm că autorul e un tip cunoscut pe plan politic care a avut în timp nişte ieşiri nervoase. Nu mai iubim poezia? Nu ne mai place?
      Sigur că jignirea nu e viciu. Sper că nu s-a înţeles asta din ce-am scris eu! 😯
      Îţi mulţumesc mult, mi-a plăcut mult exemplu pe care l-ai dat!
      O zi minunată îţi doresc!

      Apreciază

      • Diana zice:

        Stiu ca nu ma contrazici! 🙂 Si chiar daca ai face-o… tot bine ar fi. 🙂 Nu sunt suparacioasa si stiu ca… atunci cand doua pareri sunt la fel una e in plus (nu mai stiu cine a zis-o). 🙂
        Incercand sa fiu cat mai „scurta” cred ca nu m-am facut inteleasa. 🙂 Sa iau un exemplu: Esenin. A iubit femeia si a scris multe poezii superbe pe tema (mai mult sau mai putin). Nu as nega frumusetea poeziilor lui dar as sari peste orice a scris el ca… oda femeii daca as afla ca a batut una. Nu as recomanda altora sa ii citeasca opera, dar nici nu le-as spune sa n-o citesca pentru ca… Le-as spune doar ca tipul a batut o femeie, deci ce sens avea sa ii mai dedice imnuri? 🙂
        Revenind la exemplul tau. Faptul ca autorul, ca om politic, are iesiri nervoase nu ma determina sa nu ii apreciez versurile sau sa nu le citesc cu placere. Dar daca acel autor a scris o poezie despre mama, poezie care mi-a placut foarte mult, si aflu ca, de exemplu, si-a internat mama la azil si a uitat de ea ma va determina sa-mi scot din suflet poeziile lui.
        Zi frumoasa iti doresc! ❤

        Apreciază

        • Diana zice:

          Scuze! 🙂
          Si mai clar: nu-mi pasa daca un autor (artist, poet etc.) care-mi place e betiv, afemeiat, drogat, coleric, politician etc. dar daca scrie ode femii sau mamei si bate femei / isi ignora mama… atunci mi-l scot din suflet. 🙂

          Apreciază

          • Stai aşa: în exemplul meu din text, unul cântă. Frumos, zic eu. Romantic pe de-o parte, acid pe de alta, când cântă despre ce nu-i bun prin ţară. Despre el s-a zis că şi-ar fi lovit iubita. Scandal. După câţiva ani, iubita, delicată ca o ploaie de vară, ar fi spus că parcă n-a fost aşa de rău. Dacă a minţit atunci, nasol pentru el. Dacă a minţit când a spus că a minţit, nasol pentru ea dar şi pentru el, că pata a rămas.
            Cel care a jignit, nu cântă. Şi nici n-am auzit să fi lovit. Doar a jignit. Urât şi aşa. Dar eu tot plâng când citesc poezia aia. Sau când o aud cântată 😉
            Tare mult mi-a plăcut discuţia noastră! Mulţumesc mult încă o dată!

            Apreciat de 1 persoană

        • Am înţeles perfect. Cumva e şi normal să fie influenţată percepţia. Ceva nu mai poate fi asociat în mintea noastră.
          Şi eu îţi doresc o zi minunată, Diana!

          Apreciat de 1 persoană

  9. CARMEN zice:

    oh da, din pacate am cazut si eu in „plasa” intinsa de biografia artistului… Spre exemplu imi plac filmele Woody Allen, insa pe omul Woody Allen îl deconsider total de când stiu ca Mia Farrow – iubita lui mai bine de 10 ani, a descoperit ca a abuzat sexual de una din fiicele ei… A „reparat” gafa, casatorindu-se cu fiica Miei, mai tânara decat el cu doar 35 de ani! Asemenea josnicie nu pot tolera… bârrrr, ce scârbos!
    Stiu ca nu are legatura viata lui privata si viata de artist, de regizor, însa in cazul lui nu pot sa separ ideile!
    Legat de ce spui tu in articol, este intr-adevar ciudat cum poate sa fie violent un barbat care compune melodii de amor si le interpreteaza cu voce tandra, plina de emotie?! Este o dereglare psihica… o dedublare a personalității! Este un tip fals, periculos!
    Groaza cea mare este ca cine stie cate persoane, poate chiar din cercul nostru – prieteni, colegi de serviciu, vecini – joaca roluri, poarta masti, ascund defecte urâte si periculoase, care mai devreme sau mai tarziu ies la iveala… Eu am avut un coleg la serviciu, un tip constiincios, linistit, respectuos, angajat de 11 ani la firma – un coleg model. Care insa într-o buna zi si-a omorat sotia prin sugrumare. Infiorati si socati am fost cand am primit vestea! S-a dovedit ca avea perturbari psihice, a terorizat-o ani de zile pâna cand aceasta a vrut sa-l paraseasca, dar… u a mai apucat! Amintirea ata ma va urmari mult timp probabil, habar nu am cum s-a putut sa ne insele înhalul acesta pe toti!

    Transmit imbratisari si ganduri bune! Noapte buna!

    Apreciază

    • Uff, mi-a dat fiori exemplul tău. Este incredibil cum ne putem înşela în atât de multe cazuri!
      În cazul artistului de care aminteam, fără nume, aşa cum am scris, iubita lui ar fi dat de înţeles, la câţiva ani de la scandal, că lucrurile nu ar fi stat chiar aşa, că a fost un scandal de presă şi o oarecare nevoie de promovare. Dacă e aşa, cum se va şterge pata lui din ochii celor care au pus ştampila de „nenorocit” şi pe muzica lui?
      Te îmbrăşişez cu drag, Carmen! Şi să ne întâlnim cu bine în fiecare zi de miercuri! 😉

      Apreciază

  10. Mugur zice:

    Între poet și om, linia de demarcație poate fi o adevărată prăpastie. Dar asta ar trebui să nu ne împiedice a aprecia poezia și poetul.
    Am să vin cu două exemple, concludente sau nu în funcție de cum privește fiecare.
    Nichita Stănescu și Adrian Păunescu, ambii cu hibele lor în viața personală, dar ambii poeți remarcabili și adorați de foarte multă lume. N-am să explicitez mai departe, pentru că mulți dintre noi știm despre ce este vorba, dar cel puțin eu nu voi denigra pe nici unul și voi continua să citesc și apreciez poeziile celor doi.
    Ar mai fi un aspect. Nu trebuie să privim opera artiștilor, de orice factură, ca fiind una autobiografică. Există ficțiune la toate nivelurile. Și apoi, de ce nu am vedea în operă dorințele nerealizate ale autorului?

    Dacă privesc atent, tema aleasă de tine este deosebit de largă în subiecte (ca persoane observate) și modalități de abordare ale lor. Și nu în ultimul rând ar trebui să privim și în ograda proprie și să analizăm dacă nu cumva suntem (măcar unii dintre noi) lupi moraliști.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă crezi că a existat un pasaj legat de Păunescu la care am renunţat, tocmai pentru că era deja mult prea largă plaja de idei? Cred că pe de-o parte e cel mai elocvent exemplu în astfel de discuţii. Exclud partea politică. Din mărturiile celor din Cenaclu, omul ăsta scria pe drumul între două concerte zeci de poezii care au devenit cântece pe care şi acum le ascultăm cu mare plăcere. Poezii de dragoste. Are vreo importanţă că soţia lui era acasă, având grijă de copii, şi el scria cu gândul la alte femei? Asta face poezia mai puţin valoroasă? Eu zic că nu. Şi ştiu că şi tu zici la fel. Şi da, tare bine ai punctat treaba cu ficţiunea sau dorinţele neîmplinite! 😉
      Mulţumesc, Mugur!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Chiar zilele astea citeam despre Constanța Buzea și drama petrecută atunci când Adrian păunescu s-a îmbolnăvit pur și simplu din dragoste pentru o altă femeie. Zăcea în pat și îi dicta Constanței poezii, pe care aceasta le scria pe hârtie.
        Sunt situații incredibile, pe care nu avem cum să le înțelegem dacă nu am trecut noi înșine prin ceva asemănător. De aceea cred că nu ar trebui să judecăm viața artistului, ci doar să admirăm opera sa.
        Și apropo de Adrian Păunescu, am participat la câteva cenacluri conduse de el, iar la unul dintre ele, în chiar timpul spectacolului el a scris o poezie pe care ne-a și citit-o. Avea o mare putere de versificație și un talent deosebit de a pune în versuri ceea ce unii dintre noi nici măcar în proză nu avem capacitatea să așternem.

        Apreciază

  11. Dacă ne-am lăsa influențați de tot ce s-a scris și spus despre viața unor oameni talentați în diferite domenii, ar trebui să reevaluăm multe din operele care ne-au încântat. Oricum, de gura rea a lumii, nicio celebritate nu scapă, cât ar fi ea de așezată.

    Apreciază

    • Poate că e mai bine că unele aspecte au fost îngropate odată cu marii artişti. La cât de talentaţi suntem să nimicim un talent, ar rămâne de apreciat… mai nimic.
      Zi bună, Petru!

      Apreciază

  12. fosile zice:

    E mai simplu cu exemple.Freddie Mercury, George Michael, Elton John, toţi trei cu apucături altfel decît cred eu că e normal.Ascult cu plăcere muzica lor, nu trăiesc cu ei.

    Apreciază

  13. Iosif Strasbourg zice:

    Priveste-ti propriul microunivers,
    Analizeaza-ti caracterele nenumarate.
    Omoara-ti EUL, sinele pervers,
    Descopere-ti valorile adevarate !
    Ele se afla-n întunericul din noapte,
    Si graviteaza-n ADN-ul spiralat,
    Particule de dragoste si libertate,
    Cuvântul Viu, ucis crucificat !
    Doar El e Calea spre eternitate,
    De Îl cobori în grota-ntunecata.
    Vei întelege tainele vietii fara moarte
    Neascultarea îti va fi iertata,
    ***
    Si vei gusta apoi în veac, din Pomul Vietii !…

    Apreciază

    • Şi totuşi, legat de subiect…?

      Apreciază

      • Iosif Strasbourg zice:

        Caracterul mostenit genetic, pe care, indiferent de nivelul IQ-ului, de genialitatea inspiratiei la un moment dat al trecerii pe potecile vietii, nici o persoana rational-sentimantala nascuta din femeie pe Terra, nu îl poate schimba fara ajutorul lui Dumnezeu, iar acest ajutor este alegerea personala (liberul arbitru), care va putea echilibra sau înclina balanta vietii, doar spre o singura directie extrema, din doua posibile; lumina-întuneric, bine-rau, iubire-ura, fericire-nefericire, viata-moarte… 🙂
        Sa fii iubita si fericita, draga Potecuta !

        Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Artistul trebuie judecat in functie de opera lui. Sclipirile pe care le are un artist in momentul creatiei nu au legatura cu viata lui cotidiana. Sigur, viata aceasta cotidiana poate influenta opera cuiva, dar nu este o conditie absolut necesara. Asadar, in momentul creatiei apare un soi de transfigurare care il ridica pe artist, fie si pentru scurta vreme, din conditia sa umana, din zona unde se zbate. Daca artistul este si un om spiritual, isi ridica si viata de zi cu zi prin acele momente, daca nu, raman doar momente pasagere, care insa dau nastere artei.

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte frumos ai spus! Şi cred că dacă e să ne lăsăm influenţaţi sau inspiraţi de ceva, opera lui e singura care ar putea face asta, nu ce e în spatele cortinei.
      Îţi mulţumesc frumos!
      O zi plină de soare şi inspiraţie! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  15. psi zice:

    mno… ce subiect ai deschis! 🙂
    părerea mea, de când am citit cărțile lui alice miller, studiile ei năucitoare, este cam așa: actul de creație este în 200% dintre cazuri o supapă, un strigăt. potențialul creativ al omului este o barieră între durere și normal , este viață (studiile lui alice miller au demonstrat printre altele că neiubirea de sine inoculată în principal de educația parentală a dus la destinul lui esenin, a lui hitler dacă vrei- admițând că al treilea reich este până la un punct un act de creație al unui geniu nebun- și am putea continua cu titanul literaturii, dostoievski. opera lui este una imensă, viața lui este o ruină).
    în plus, există ceva în pshihologie numit efectul umbrei, cele două fețe ale monedei, binele și răul care sălășuiesc în om. iar binele și răul vin tot din războiul cu sinele al omului și se traduce de multe ori prin așa numitele scandaluri de presă legate de câte un personaj celebru: ai văzut ce-a făcut? cum s-a distrus? sinucidere, depresie, violență apărută de niciunde parcă.
    sintetizând: dacă ne-am iubi mai mult pe noi înșine… dacă ne-am accepta umbrele…

    Apreciat de 2 persoane

    • Ştii cum m-am simţit citind comentariul tău? Ca la o discuţie între prieteni, cu multe puncte de vedere, cu gălăgie generată de multe păreri, nu de certuri, şi după minute multe de discuţii, cineva din colţ, care a ascultat tăcut tot, vine cu o replică ce include tot ce s-a spus şi care îi lasă pe toţi fără argumente. Şi se face linişte brusc.
      Ce-ar mai fi de zis după ce ai spus tu şi după ce-a zis Alice Miller? Ştii, nu vreau sub nicio formă să mă dau deşteaptă pentru că nici măcar nu cred asta despre mine. Dar, fără să citesc studiile astea, undeva, într-un colţ de suflet, întotdeauna am crezut că marile creaţii vin şi din marile dureri. În special poeziile.
      Da, dacă…
      Te pup, psi! Mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • psi zice:

        ohoo… eu mereu spun că poezia este forma cea mai crudă a adevărului. crudă și dureroasă. 🙂 și o spun ca un scrijelitor mărunt de vers ce sunt și ca un împătimit iubitor al ei. sunt frunza strivită sub tălpile titanilor poeziei, mereu voi fi.

        Apreciază

        • Scuze pentru moderare, nu e de la mine, e de la geniul ascuns în WP 😀
          Toţi ascundem dureri mai mari sau mai mici. Unii plâng şi le e mai uşor, alţii, pentru că nu mai au lacrimi, scriu…
          Deci, nu ştiu cum să-ţi iexplic dar asta acum mi-a venit. Sunt tare sau ce? 😀
          M-ai emoţionat cu ce ai scris şi cred că de aici mi se trage.

          Apreciat de 1 persoană

          • psi zice:

            eu mă bucur că ai deschis subiectul. empatie, vulnerabilitate, durere, disperare… și umbra neagră a depresiei. ele există în noi și vin din neiubirea asta ticăloasă. și ne zbatem și ne batem cu o cultură ucigătoare, cu tare și reguli care spun contrariul a ceea ce sufletul știe, tânjește, cheamă.
            și-atunci de ce să ne fie frică de inimă? de ce să ne fie frică de iubire? cum să-l iubești pe celălalt când nu te iubești pe tine?
            da, potecuță, toți purtăm infernul în noi, ăla de care zicea radu gyr, dar undeva există și un colț de rai. și e atât de frumos!

            Apreciază

            • Nu ştiu ce ne-ar putea face să găsim mai repede acel colţ de Rai din noi. Nu pe mine şi pe tine, pe noi, oamenii, în general. Oameni care merg aplecaţi de greutatea infernului…

              Apreciază

            • psi zice:

              ciulitul urechilor, cred eu. dacă ne-am auzi pe noi înșine cu adevărat, dacă nu am acoperi atât de mult vocea copilului interior…. dacă ne-am ierta mai mult…
              știi, îl urmăresc pe tibi pe 6633 arctic ultra. anul acesta mi-am propus să fiu cumva mai aproape de acest om care și-a găsit vocea interioară. căci altfel cum să numești puterea lui de a renaște, transformarea dintr-un evadat din pușcărie, în monumentul de tărie care este astăzi? 🙂 mi-am propus să învăț de la el… prin ce iaduri umblă.

              Apreciază

            • Ce lecţie minunată! Şi nu trebuie decât să fim dispuşi să învăţăm. Şi să vrem să fim aproape!

              Apreciat de 1 persoană

  16. Potecuta, exceptiile in care un om mizerabil reuseste sa produca ceva de calitate sunt atat de putine incat uneori ne impacam cu ele. (asta nu inseamna ca uitam cine este autorul)
    Pe de alta parte urasc vulgaritatea gratuita. Ma impac greu cu oamenii ce se comporta ca scursurile societatii, indiferent de educatia lor.
    Na, fiecare cu pasaricile lui. :))

    Apreciază

  17. Monik zice:

    Cred ca multe opere ale multor autori ar deveni in ochii unora precare daca ne-am lua dupa excentricitatile (ca sa generalizez si diminuez impactul) fiecaruia din ei. Evident ca, sa ma leg de exemplul tau, daca un barbat loveste o femeie, daca imi ajunge la urechi asta, ma intristeaza nespus. Clar ii contest caracterul si nu ma asociez cu el. Daca respectivul e artist si deja apucasem sa apeciez arta lui cred ca viziunea nu mi s-ar schimba. Mi-as regreta slabiciunea, ca pot disocia omul creator de arta dar cam atat.

    Apreciază

    • Acum, sincer, pe de-o parte regret că am dat exemplu ăla chiar şi fără nume. Pentru că, aşa cum am spus, iubita ar fi spus după ani de la scandal că a minţit. Dar şi atunci s-a pus sub semnul întrebării: dacă de fapt acum minte, ca să spele puţin imaginea lui? Mă rog, trecem peste.
      Da, şi eu sunt în aceeaşi „oală” şi nu ştiu cât de greşit e. Dacă am apucat să apreciez arta omului, mi-e greu să mă dezic de ea dacă-mi ajung la urechi aspecte din viaţa lui care nu corespund scării mele de valori. Dacă ar fi invers, recunosc, aş păcătui invers. Adică, dacă mi-ar zice cineva: citeşte poezia asta, e scrisă de unul care a făcut închisoare pentru tâlhărie, aş avea din start imaginea de NU în minte. 🙄
      Da, recunosc, sunt puţin ciudată. Acum zic şi eu ca Fabiola 😀

      Apreciază

      • Monik zice:

        La mine exemplul era ipotetic si oarecum la indemana cum era sugerat de tine. Dar nu stiu la cine te referi, daca e vreo vedeta autohtona sau internationala… Daca apuc sa-mi formez o opinie, nici eu nu as agrea artistul pe care mai intai l -as fi cunoscut in vreo ipostaza nepotrivita. De acord cu tine. 😊
        Cum zici tu, suntem ciudati si nu avem neaparat filtre generale ci le adaptam in functie de situatie. Iar omul e o fiinta subiectiva, asa ca vede lucrurile prin niste prisme extrem de specifice.

        Apreciat de 1 persoană

  18. ane zice:

    Nu prea mai am ce comenta,subscriu la cele spuse in comentarii. Aici putem include pe Eminescu,Nichita; viata lor a fost una de poveste. Geniu: „totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite”

    Apreciază

  19. tcbianca zice:

    Subscriu la comentariul lui psi. Si Nietzsche zicea: „I tell you: one must still have chaos in one to give birth to a dancing star. I tell you: ye have still chaos in you.”

    Apreciat de 1 persoană

  20. Suzana zice:

    La cate comentarii sunt pe aici, cred ca nu aduc nici un suflu nou. 🙂
    Cand imi place o scriere pur si simplu nu vreau sa stiu mai mult. Sunt convinsa ca orice lucru in rau imi poate prejudicia prima idee si de aceea trec razant pe langa cleveteli. Mai ales ca de fapt nu le pot verifica cu adevarat. Si atunci la ce bun sa-mi incarc neuronii? 😀 Nu foloseste la nimic. Scrierile sunt in general evadari din real. Iar clevetirile sunt ancorari in real. Sincer, le prefer pe primele daca imi spun ceva mai mult!
    Interesant subiect, draga Potecuta, asa cum le stii tu a face! 🙂
    Seara frumoasa si o primavara la fel!

    Apreciază

    • Suzana, nu aşteaptă nimeni ineditul în comentarii, ne adunăm la o cafea şi discutăm ca între prieteni. Aşa că te rog eu să te simţi ca acasă aici 😉
      Şi eu prefer să nu ştiu nimic din culisele celui care scrie. Dar din păcate, mai ales în vremurile astea, nu prea putem scăpa de clevetirile de care frumos ai spus că-s prea ancorate-n real…
      Seară bună şi ţie, draga mea! Şi îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciază

  21. BogdiVi zice:

    „De ce-ar creşte sau ar scădea în ochii noştri talentul cuiva dacă am afla că omul din spatele versurilor e diferit de imaginea pe care ne-am creionat-o singuri despre acea persoană?” Uh, pentru mine Ian Watkins (Lostprophets) este cel mai nenorocit om de pe Pamant pentru ce a facut (a violat un bebelus), dar imi plac melodiile lui. Incerc sa nu ma gandesc la monstrul care le canta…

    Apreciază

  22. Categoric eu nu aș amesteca cele două planuri. În plus fiecare om (genial sau nu) are momente de strălucire și cădere. De multe ori se scot la lumină doar mizeriile, ca și cum am vrea să ne convingem că genialul e de fapt uman, ca și noi. În plus nu cred că arta aparține creatorului, cred că harul e divin, iar omul e doar instrumentul. În concluzie, nu cred că trebuie să ne lăsăm influențați de biografie.

    Apreciază

    • E mai simplu să-l coborâm la nivelul nostru decât să ne străduim să ne ridicăm noi la nivelul lui, nu? Şi facem tot ce e făcut pentru asta… cam aşa cred că funcţionează.
      Şi eu zic că biografia nu ar trebui să intereseze. 😉
      Mulţumesc, draga mea! Mi-a fost dor de tine!

      Apreciază

  23. meddartis zice:

    Eu zic că e foarte bine că ai deschis subiectul. În fond, noi facem parte tot din breasla oamenilor care lasă mici opere de artă pentru posteritate, însă nu m-aș putea numi nici pe departe perfectă ca și persoană. Tot ce avem valoros în istorie provine de la oameni valoroși și înțelepți, dar nici pe departe perfecți.
    Aici e problema. Cred că tendința de a profita de imperfecțiuni a existat dintotdeauna, pentru că s-a născut odată cu invidia, iar invidia există de când pământul, însă în ultima vreme, datorită dezvoltării mass-mediei și internetului, imperfecțiunile pot fi înflorite și răspândite ca focul. Binele rămâne pitit undeva, local, în micul cerc de cunoscuți al persoanei, în timp ce mizeria se răspândește global, murdărind totul în jur.
    Eu, una, prefer să nu mă las murdărită. Cred că și tu, și eu, și mulți, suntem mai mult decât capabili de a evalua o melodie, o poezie, o carte, un film etc pentru ce e el în sine și pentru ce aduce folositor sau plăcut în viața noastră.
    Așa că hai să ascultăm ce ne place, că sărmanii oameni au destule probleme și defecte cu care să se descurce, fără să îi mai judece alții pentru ele.
    PS: Sunt foarte pe principiul: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Păi îți dai seama dacă cineva ar sta cu ocheanul pe mine zi-noapte, până mă-mpiedic de-un ciot? Aș fi prin toate ziarele, iar bietul meu blog ar rămâne în paragină.
    PPS: Scuze pentru roman. Știu că și tu ai aproximativ aceeași părere. dar am simțit nevoia să argumentez, pentru că subiectul e captivant. 🙂
    PPPS: Spor la toate!! 🙂

    Apreciază

    • Mi-a plăcut tare mult „romanul” tău argumentat şi da, sunt de aceeaşi părere. Nu e cazul să îţi ceri scuze, nu e cu limită de cuvinte pe blog, slavă Domnului!
      Din păcate, aşa cum spui, tehnologia ajută şi la răspândirea „bârfelor” mult mai rapid decât a lucrurilor bune şi frumoase pe care le face cineva. Şi se pare că asta atrage mult mai bine decât orice altceva.
      Îţi mulţumesc frumos!
      O zi cât mai bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  24. Cosmisian zice:

    Sala s-a ridicat in picioare cu aplauze asurzitoare, iar juriul a facut ecou. Cand s-au mai linistit baietii din fluierat, din juriu s-a ridicat iXa, domana rujata strident, si a intrebat: „Domnisoara, ti-ai iesit din rol sau inca esti in el?!” „Sunt prea emotionata, dar ma confund bine de tot cu rolul, doar ca aici lumea ma stie dupa interpretare si ma aplauda, dar acasa mi s-a tot spus ca ma dau in spectacol.”
    Cand privim la neajunsurile cuiva, conteaza mult daca ne este contemporan sau nu. Pe cei care s-au dus, ii citim mai cu seama prin intermediul artei, a creatiei lasate de ei, iar petele negre cumva se pierd mai usor in context. Dar, pe cineva care e acuzat ca si-a batut iubita si apoi aflam ca ea a facut caz fara necaz, ne ia timp sa procesam.
    As spune ca ne este mai usor sa criticam pe cei care par a straluci la un moment dat, ca un fel de pedeapsa ca au indraznit sa faca si altceva decat sa isi traiasca viata ca cei mai multi dintre noi.

    Apreciază

  25. Citind textul tău, îmi imaginam cum Florin Chilian o bate pe Anamaria în ritmul melodiei Zece, melodie care-mi place tare mult. Da, nu ar trebui să amestec plăcerea ascultării melodiei cu furia provocată de violenţă. Melodia o ştiu, îi recunosc valoarea! Violenţa o fost, mai mare sau mai mică, dar a fost şi mă oripilează. Doar violenţa adusă altor persoane, mă cutremură şi mă îndepărtează de artă. Alte vicii ca fumatul, alcoolul, droguri, mizerie ce nu aduc daune altor persoane, nu-mi provoacă nicio repulsie.

    Apreciază

    • Înţeleg perfect ce spui. Şi sunt de acord. Dar melodia rămâne la fel. Între cel care o ascultă fără să aibă habar cine o cântă şi cel care a avut acces la ştiri gen can-can, e doar vorba de percepţie. Melodia nu se schimbă sub nicio formă.
      Mă bucur să ştiu asta pentru că sunt fumătoare 😀
      Zi frumoasă. draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  26. M zice:

    Nu stiu daca mai conteaza dupa o suta de comentarii dar scriu.
    In arta conteaza omul care esti, pentru ca nu poti produce arta de calitate, curata si sincera daca nu esti un om curat, altfel esti un prefacut.
    Omul poate face multe lucruri la viata lui din diferite motive dar daca a fost sincer cand a scris versurile acelea si cand a cantat, dar si cand si-a batut iubita, pentru ca o iubea si ii pasa? Trebuie sa judecam asta din prisma intelegerii absurde a lumii? Nu suntem oameni cu sentimente si cu fapte la activ si stim ca corectitudinea politica nu ne ajuta la nimic nici la inteles?
    A batut-o? foarte bine. Inseamna ca i-a pasat. Cateodata inseamna asta. E o bruta? Eu zic ca e un om cu sentimente ranite transformat intr-o bruta, posibil. A fost sincer? Eu zic ca da, pentru ca a pus suflet in ceea ce a facut…
    A baut? Necazul lui, prostia lui, dar asta nu-l face un mincinos atunci cand canta desi ii afecteaza prestatia si imaginea.
    Eu personal evitam sa ascult cantecele lui Madonna pentru ca era imorala. Evitam sa am astfel de influente si nici nu-mi placea cum canta.
    Concluzia: conteaza si cum canti, pentru a daca versurile/cantecele tale au valoare adevarata atunci vor razbi prin timp. Un om de calitate indoielnica nu poate scrie versuri de calitate, nici canta frumos.
    Dar atunci cand intelegi caracterul unui om, chiar daca are voce/versuri(???), mai poti asculta???
    Eu nu!

    Apreciază

    • Contează, cum să nu conteze? Orice părere contează.
      Dar nu sunt sigură că am înțeles. Dacă pune suflet şi în vers dar şi când îşi bate iubita, e de înțeles? Dar dacă e prefăcut în una din ele nu? Sigur că numai ce e de calitate rămâne în timp, sunt atât de multe dovezi.
      Iar în ceea ce priveşte omul… depinde de propria scară de valori, cred. Un om poate considera un alt om ca fiind îndoielnic dacă e dependent de droguri. Va spune că asta înseamnă un caracter de neacceptat. Un alt om poate iubi şi aprecia muzica lui Elvis, fără să-i pese de asta.
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s