Cine-a pus smartu’ în drum

Ca un fel de continuare a postării de miercuri, vă spun că pe cât de util e telefonul ăsta smart al meu care tocmai pentru că e mai smart ca mine m-a pus de multe ori în dificultate, pe atât de încâlcite pot fi uneori situaţiile create-n jurul lui. Şi pe cât de uşor de transmis un mesaj, pe atât de greu de descifrat câte o neînţelegere. Bine, vina-i a mea în cea mai mare măsură dar, pe undeva, am o scuză şi, pe altundeva, normal mi se pare să mă folosesc de toate opţiunile pe care le are. De exemplu, când nu poţi suna sau te gândeşti că ar fi mai bine să nu o faci, te foloseşti de varianta cu SMS. Că există în meniu, că nu îngraşă şi că nu e imoral, d’aia.

Acu’ drept îi că eu o prefer în anumite situaţii, mai ales când nu vreau să pic în momente nepotrivite. Da, ştiu, e mai sigur şi mai elegant un telefon dar nu chiar tot timpul poate fi şi cea mai bună variantă. Adică atunci când intenţia de a transmite un gând bun se poate transforma în altceva. Eu am păţit-o de câteva ori de ziua mea cu telefoane la ora 7:30 dimineaţa, cu explicaţia „am vrut să fiu prima şi ştiu că oricum lucrezi…”. Îhî, ok, da, nu lucrez azi.
Mno, intenţia a rămas dar bucuria acelui telefon n-a fost chiar atât de mare cum ar fi fost dacă l-aş fi primit la o oră la care sinapsele mele ar fi fost funcţionale. Şi nu din alt motiv dar când sunt trezită din somn sunt atât de ameţită, că nu ştiu sigur dacă aia-s io sau alta deci nu-mi cereţi să şi procesez cu cine vorbesc şi ce mi se spune.
Revenind, prefer deci să trimit mesaj când mă gândesc că la ora aia destinatarul doarme sau e la muncă şi acolo nu prea poate vorbi sau etc. Şi de aici… ceaţă la mal.

Gen:
– La mulţi ani! Bla, bla bla.
– Mulţumesc????????
în capul meu… blank. După aia au apărut gânduri ca săgeţile nu era azi? ştiu că a schimbat telefonul, poate nu mai are numărul, stai aşa, o fi vrut să pună !!!! şi s-a tastat greşit. Verific şi nu, nu are cum că-s la distanţă astea două. Atunci? Îmi iau inima-n dinţi şi scriu:
– Sper că nu am gafat. Nu azi e ziua ta?
– Ba da, azi e.
– şi atunci de ce pisici, atunci ce e cu, m-au încurcat semnele de întrebare, de asta întreb. 😀
– ce semne?
Priceless. Cine-o zis că tehnologia înlesneşte comunicarea? Bine, zic eu, nu mai chicotiţi: depinde cine-o foloseşte. Na, c-am zis-o.

După vreo 10 minute, telefonul ţââr, ţââââr. Bine, telefonul meu nu face ţââr şi nici ţââââr dar nu ştiu să pun pe note melodia.
Ea:
– draga mea, îţi mulţumesc tare mult, eram la volan când am răspuns dar tot nu înţeleg despre ce semne vorbeşti.
– de întrebare. Mi-ai scris mulţumesc şi semne de întrebare şi mă gândeam că te întrebi ce-i cu urarea şi m-am speriat că nici pe stropul ăla de memorie nu mă mai pot baza.
– eu după mulţumesc am pus omuleţi din ăia care pupă. Adică te pupam.
Dixit!

Varianta doi:
Vorbeam prin sms cu o prietenă de departe. Despre una, alta, altele. Deh, apuse-s vremurile-n care un sms valora atât de mult încât nu ne permiteam mesajele în stilul de acum, cu 10 cuvinte în 10 sms diferite. Ştiţi ce spun. Ea:
–musai să îţi iei cartea Eleganţa ariciului
e tare mişto.
-of, am tot auzit de ea, am tot citit recenzii dar tot apare altceva în loc. Apropo, acum vreau O viaţă măruntă, sper să o găsesc în librărie şi după aia iau ariciul.
– n-am auzit de aia.
Cine a scris-o?
Şi tot ea:
– nu-ţi cumpăra, îţi dau eu.
– Ce?, întreabă deşteapta de mine
– Cartea. 😀 😀
– Nu, măi, o voi cumpăra eu.
– Păi şi nu ştii?
– Ce?
– Cine a scris-o?
– 😀 😀 stai că eu ziceam să nu-mi trimiţi tu, nu te deranja, că o iau eu.
– ce să trimit?
– mor de râs, parcă suntem din bancurile cu nebuni. N-ai zis că să nu-mi cumpăr că îmi dai tu?
– băăăăi, mesajul ăla era pentru colega mea, cum naiba a ajuns la tine?

Mno, cam aşa funcţioneză tehnologia în mâinile mele. Eu cred că înainte de a lua un telefon ar trebui dat un test psihologic, zău. Că se poate ajunge la şi mai nasol de atât. 😀
Voi aţi păţit din astea?

Foto