Decât split, mai bine flit

Una dintre cele două bunici ale mele a făcut parte, în tinereţe, dintr-un ansamblu folcloric. Plecaţi dintr-un oraş mic, „capăt de linie” pentru trenuri, maşini şi, cum glumea bunicul, pentru avioane, ea şi grupul din care făcea parte s-au oprit la un restaurant pe drumul de întoarcere de la nu ştiu ce festival de prin ţară. Era dimineaţă devreme, au călătorit mult, erau flămânzi, obosiţi dar mai ales curioşi şi entuziasmaţi. Deh, nu erau ei obişnuiţi cu ieşiri sau cu restaurante. Au văzut în meniu omletă şi fără să ştie ce e, au comandat toţi, foarte încântaţi de ideea de a mânca ceva inedit. Când au primit comanda, unul dintre cei mai „nărozi” băieţi din ansamblu a strigat ardeleneşte „no, trăznească-n ia păpăradă că din asta mânc şi acasă la muma!”. Povestită de bunica are mult mai mult haz dar mi-am amintit de asta pentru că zilele trecute am testat şi eu pe „chielea” mea ce-nseamnă să te laşi condus de curiozitate când e vorba de papilele gustative. Diferenţa între mine şi ansamblul bunicii e că eu chiar credeam că ştiu ce comand. Mno, aveam să constat că doar credeam.

De obicei, nu comand desert. Fie pentru că mă satur înainte să termin primul fel, fie pentru că mă satur înainte să termin primul fel. Una din două, ambele general valabile. Acum m-am gândit că nu strică să-mi fac de cap.
Aşadar, potecuţa la restorant, cu meniul deschis la secţiunea desert. Clătite cu brânză-niieee, clătite cu dulceaţă-niieee, clătite cu ciocolată-niieee, prea comun. Îngheţată-niiee, din asta îmi cumpăr şi eu. Salată de fructe-niiee, sigur e făcută cu fructe din compoturi din conservă şi din asta-mi fac şi acasă. Banana split-hooopaa!
Aici a apărut flash-ul ăla care a pus imaginea pe pause şi apoi, folosind tehnica imagine-n imagine, am apărut eu stând pe fotoliu şi urmărind la Chefi la cutiţe un nene care a făcut chestia asta. Se făcea că a tras bananele la tigaie, cu unt, le-a caramelizat cumva, a pus scorţişoară, a pus rom, alea s-au înmuiat, peste ele încă fierbinţi a pus îngheţată care s-a topit pe jumătate şi peste a pus frişcă făcută din smântână dulce şi peste a turnat glazură de ciocolată, şi aia făcută de el, cu mânuţele lui. Arăta totul numa’ bun de savurat. Se termină filmu’ ăsta, imaginea se ia de pe pauză şi revine la mine, pe scaunul de restaurant, cerând politicos, adică rugând, să-mi aducă şi mie o porţie de banana split.

Primul şoc a fost când, după nici 10 minute, fata care servea s-a oprit lângă mine cu o farfurioară-n mână. Am crezut că desertul ăla are inclus un fel de aperitiv aşa cum se întâmpla la un alt restaurant, desfiinţat de ceva vreme, când primeam jumări şi ceapă roşie din partea casei, că prea repede a onorat comanda. Dar „între ce-am visat să fie şi ce este… cale lungă” s-a aplicat direct în faţa ochilor mei miraţi şi a bărbiei care începea să tremure discret a deznădejde. Pe farfuria mea trona, exact ca pe uliţele satelor în timpul verii, o din aia. Vă rog să-mi scuzaţi comparaţia, pot fi şi mai elegantă de atât dar vă jur că nu am cu ce altceva să compar grămada aia de frişcă ce se lăbărţa sub ochii mei. Măi, nu era nişte frişcă, era frişcă bipbipbip, măria ta!, vorba aia.
Deasupra grămezii, două dungi negre cu pretenţie de ciocolată care mi-au adus aminte de un banc prost cu Bulă spunându-i directorului că n-ar fi rău să-i #%&* şi o dungă roşie pe tavan.
Am avut de săpat în frişcă (mai ceva ca arheologii convinşi că sub pământ se ascund comorile pierdute de daci) până am găsit o bilă de îngheţată şi mai la stânga o altă bilă, tot de îngheţată. Nu s-a dezminţit, era îngheţată. Apă îngheţată. Sunt rea. Avea şi altceva în afară de apă dar cred că, la câţi ţurţuri avea, respecta întocmai îndemnul medicilor referitor la cantitatea de apă care trebuie consumată pentru sănătatea dumneavoastră. Toate astea erau perfect încadrate de două jumătăţi de banană în stare perfectă, exact aşa cum sunt ele după ce sunt curăţate de coajă.

După modul armonios în care se unduiau valurile de frişcă, am bănuit că au fost „stoarse” din tub dar am zis că deja-s eu prea critică şi-ar fi cazul să aleg calea cea dreptă şi să nu mai bănuiesc. Mi s-a confirmat la scurt timp, când am văzut în frigiderul mic de lângă bar, sub sticlele de Prigat, câteva tuburi de frişcă Pilos. Para-ram-pam-pam.
Îmi scriam în cap un discurs frumos, mă aşteptam ca fata care servea să mă întrebe dacă nu mi-a plăcut şi de ce, că aşa se face când laşi în farfurie mai mult de jumate. Acum a fost aproape intact aşa că eram gata să mă scuz şi să spun că mi-am amintit brusc că-s alergică la banane, la frişcă sau că am intoleranţă la split. Dar a venit, a luat farfuria şi-a plecat şi eu am rămas cu discursu’-n gât.

Ăsta nu e un advertorial aşa că nu vă zic numele restaurantului dar, pentru că ştiţi că ţin tare la voi, nu vă pot lăsa să treceţi prin experienţa asta aşa că vă zic aşa: indiferent când şi unde mergeţi prin oraşul ăsta, nu comandaţi niciodată banana split. Aşa-i cel mai sigur. 😉
Dincolo de asta, am ajuns la concluzia că ăştia cu chefii lor sunt nişte incompetenţi, domnule. Ăla cu scorţişoara şi cu caramelizatu’ lui habar n-are ce-i desertul ăla. Şi m-am prins de o chestie: io ştiu să fac banana split. Se ia o banană, se ţâpă două linguri de îngheţată peste şi se îngroapă totul în frişcă. Sunt tare, nu? Mă înscriu la Masterchef!

Voi aţi păţât din astea? Aţi comandat fără să ştiţi ce şi să aveţi surprize?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la Decât split, mai bine flit

  1. Ella zice:

    Potecuta, am ras de ma doare burta! Si nu de la ‘banana split! Ai un fel de a scrie de … nota 10! 🙂 Hihihihihihi …. Eu ma pacalesc la restaurantele chinezesti, dar nu ca nu e buna mancarea … e tare faina, numai ca este cu alge, si alte feluri de misunatoare! Nuvo cuisine …no! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur tare mult că am reuşit să vă amuz!
      Da, e drept dar măcar acolo se pleacă de la ideea că nu e sigur nimic, la restaurantele lor. Eu aveam o idee despre ce urma să mănânc şi când colo… data viitoare poate am noroc 😀
      E seară acum acolo la voi? Ce să urez? Orice-ar fi, să fie cu voie bună! 😉
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

  2. illusion zice:

    Pfoai… trebuia să începi și tu ca la Chefi la cuțite „ce mizeria asta” 😆 nu, pe bune, unii-și bat joc de clienți și de mâncăruri. Partea bună e că ai rămas cu o povestioară amuzantă 😀

    Apreciază

  3. genovevadans zice:

    😀 Algele sunt intr-adevar foarte satioase…n-am mai mancat o saptamana dupa ce le-am savurat odata 🙂

    Apreciază

  4. genovevadans zice:

    🙂 Depinde de restaurant, bineinteles, si mie imi place banana split, insa daca n-o nimeresti… mai bine lipsa. Am un restaurant preferat cu o reteta simpla de mere coapte cu inghetata. Ai incercat vreodata? Sunt absolut delicioase…

    Apreciază

  5. Fabiola Ion zice:

    La tine-n oraș, așa ceva?? Nu poci să creddd…. Eu am niște exemple da’ sunt cu circumstanțe atenuante. Căci eram pe tărâmuri străine și nu aplic în unele limbi decât limbajul trupului. So, iote așe am păpat ciorbă de ceapă într-o noapte de revelion. Sau în loc de pui cred că am primit porc. Cât despre înghețată, am vrut una tipic italiană, într-o gelaterie italiană din Portugalia și ghici ce? Era tipic românească cu ace de gheață din belșug. Oricum mulțumesc că ai împărtățit pățania ta, tare m-ai amuzat.

    Apreciază

  6. Ana zice:

    Cine n-a patit? 😁😁😁
    Deci ai mancat o aia cu frisca…🤣🤣🤣🤣

    Apreciază

  7. Cosmisian zice:

    No, ce tare ai fost. Si, ai dat nota? Stai, ca nu se punea nota, ca ti-a ramas agatata in gat si vorba-n varf de limba 🙂
    Se facea ca am stat intr-o noapte intr-un Hotel, care de fapt era un club nebun de tantari. Nu i-am asat deloc sa doarma. Am avut euc eva cu ei ca toata noaptea i-am fugarit. Iar galagia a facut-o o trupa de troncanitori care au crezut ca sunt la concursul de tropa-tropa pe holul cu dusumele din lemn, normal ca din lemn. M-am trezit de dimineata si am avut micul dejun, dar mic era pui pe langa micul dejun avut. Un semi cremwurst pe care l-au servit invelit in piele ecologica si o pata de mustar sugativata-asa, sa nu dea rau la impresie artistica. Painea era super mica. Nu a fost chiar ce ai patit tu, dar ce sa fac. Chiar m-am certat cu cei de acolo pentru asta.
    Am mai patit tot la micul dejun candva cand cafeaua era servita intr-o miniceasca, si nu era nici espresso. nici ceasca plina. M-am ratoit la doamna ce impartea amagiri si pana la urma i-am cerut o cafea mare, dubla… a adus tot putina. In general, tolerez… dar la cafea nu. I-am spus: Doamna, eu atata cafea las in ceasca dupa ce ma satur! Am ramas doar enervat…

    Apreciază

  8. ovi zice:

    In Atlanta… la ruby tuesday am vazut in meniu o cupa de inghetata… cu ceva cald in ea… si cum imi place mai mult cald decat rece… desi era vara… iar in poza arata superb… am zis ca asta-i pentru mine… si cand am primit-o… am vazut ca era enorm de mare… gigantica… pentru cel putin patru persoane…
    a fost buna… nu zic nu… dar mult mai mult a ramas in cupa decat am savurat eu…
    asta e…

    Apreciază

    • Ohhooo, asta-i genul de „păţanie” once in a lifetime, vorba ardeleanului. Să mergi la restaurant, să-ţi fie foame şi foarte poftă de ceva şi să constaţi că porţia e mai mare decât ai visat e… priceless. 😉

      Apreciază

  9. em zice:

    Faină experiență ai avut! Mi-ai amintit de „păpăradă” cum doar la Sibiu am auzit. Așa ciudățenii… Îmi amintesc cum, la Cluj fiind, se deschisese primul restaurant chinezesc. Curiozitate maximă. Am vrut să alegem cel mai chinezesc posibil meniu. Și a venit o chelneriță acră, româncă firește, pe care oricum am întors-o nu ne-a ajutat cu o recomandare. Am ales noi „Floricele galbene”. Și am primit… cartofi prăjiți. Era probabil o metaforă. :)))

    Apreciat de 1 persoană

  10. psi zice:

    cu siguranță că toți am pățit de-astea. cea mai antologică a mea e de la un curs prin bran, unde eram observator, era taman cu ziua de măcinici. și, fiind noi entuziaști, vorbim tot pâlcul cu cei de la restaurant ca pentru desertul de la prânz să nu servească ce-aveau ei de gând și să ne facă măcinici cu zeamă, așa cum știm noi…
    și vine prânzul pe care eu îl așteptam cu nerăbdare, mai ceva decât cadourile de crăciun. la gândul că vom avea măcinici, sar peste ciorbă (adică plimb lingura prin ea în dorul lelii), ciopârțesc felul doi șiii… pe jumătate flămândă- om prevăzător, păstrasem loc- aștept măcinicii.
    și-n ziua de astăzi râde trainerul când vorbim și își amintește fața mea când am văzut castronul cu covrigi înmuiați în apă și îndulciți cu zahăr. iar eu îmi amintesc cum m-am ridicat de la masă de parcă îmi căzuseră toate catedralele lumii în cap…

    Apreciat de 1 persoană

  11. Am pățit ceva asemănător, în tinerețe, când am fost cu soră-mea la un meci de șah pe echipe și am luat cina la un restaurant pretențios din Oradea. Ea fiind o adolescentă prea puțin umblată, a vrut să vadă ce gust are un cotlet de porc, dar a fost foarte dezamăgită când a văzut primit doar o bucată de carne cu mult os pe care nu o putea mesteca, astfel că a rămas flămândă. Eu și cu ceilalți colegi am fost mai inspirați, comandând creier pane. Aveam nevoie de mai multă minte pentru partida de a doua zi. 😉

    Apreciază

  12. Monik zice:

    Potecut :)). Ce ma fac eu cu tine?! Ca esti delicioasa! Am ras desi nu e frumos sa te amuzi de necazul/dezamăgirea omului. Am pățit si eu odata ceva similar. Proaspata călătoare, prima destinatie, Paris. Luna de miere. Sarcina dificila una peste alta, cu o greata continua zi de zi. Optimist, domnul visurilor mele ma duce la un resto romantic, cu vedere frumoasa, specific italian. Chelneri parizieni. Repeziti si fara timp la dispoziție. Nu cat sa stea si sa itiexplice pe indelete ce e una, ce e alta. Franceza mea ruginite putin si oricum in termeni culinari era limitată. Prin urmare am comandat o pizza cu ´filets d’anchois et câpres’ fara sa ma gandesc o secunda la ce erau, ca nu-mi imaginam. Pizza e pizza mi-am spus. My better half a mers la sigur cu tagliatelle cu somon. Eu ma dadeam mare cu pizza. Stiam pana la un punct la ce da ma astept. Ca si tine. Dar totodata nu stiam reteta pana la capat. Ei bine, cand a depus ceremonios farfuria cu pizza in fata mea, am inceput sa plang. Really. Zi hormonii, ce vrei tu. Ma uitam la peste si nu imi venea sa cred, iar de capere nu mai spun. Imi răscoleau numai gandul ca le-as atinge. Frumușel sotul a facut schimb de farfurii fara ezitare. Somonul a fost demential. L-am intrebat de cateva ori daca ii place iar el dădea din cap încrezător. Era prea incantat sa fie adevarat. Am invatat doua lucruri atunci. Unu, sa merg pe mana lui de cate ori comand, ca face alegeri excelente (cand ma abat se resimte si regret) si doi, sa nu ma aventurez dincolo de înțelegere.

    Apreciază

    • Foarte importante şi utile cele două lucruri învăţate! Să nu te mai abaţi de la ele că ai văzut ce-ai păţit. 😀 Mie mi se întâmplă des să regret alegerea imediat ce se aduce comanda că de fiecare am impresia că altceva ar fi arătat muuult mai bine. Dar nu mă mai învăţ minte.
      Am păţit o dată să comand acasă de la un restaurant cu nu mai ştiu ce specific. M-am ocoşit că vreau supă de creveţi deşi în meniu erau multe chestii interesante. Creveţi nu mai mâncasem aşa, am mâncat demult prăjiţi nu ştiu cum şi au fost buni. Am primit comanda acasă, am deschis capacul de la cutia cu supă şi… următoarele 30 de minute le-am petrecut la baie. Instantă a fost reacţia la miros. După aia, şi eu am simţit nevoia să bocesc puţin dar răul era mai mare decât nevoia 😀
      Aşa că… e greu şi periculos să comanzi aşa, în ceaţă fiind.
      Te pup, Monik! Mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Irina zice:

    Pe mine mă salvează stomacul meu mofturos, care nu prea vrea altceva în afară de grătar , orez sau supe. Cum eu supe nu mănânc decât de la mama, să fiu eu sigură de ce se scaldă în castronul cu zeamă, și cum alte bunătăți nu încerc când nu sunt aproape de propria toaletă, nu prea am șanse să fiu surprinsă. Și, precaută la maxim cum sunt, nici nu aș încerca ceva nou, să știu că mor de poftă, până nu văd la altcineva 🙂 . Am o teamă de penibil de nedescris. Cu riscul de a părea o încuiată sau o țărăncuță. Așa că grătar, garnitură de legume fierte, iar ca desert, foarte rar, că eu mă satur înainte să termin primul fel, ca tine, plăcintă cu brânză. Și o apă plată. Atât 🙂 .

    Apreciază

    • Eşti în siguranţă în cazul ăsta 😉
      Nu e nimic penibil numai că te alegi cu o oarecare dezamăgire, ca-n cazul meu. Atâta tot 😀
      Dar da, când ştii exact ce comanzi, n-ai cum să iei plasă sau să nu fie pe gustul tău.
      Seară frumoasă, Irina!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Nuuuu, da după ce am citit …😂😂😂tu cam ce crezi !
    Noapte faină, fată șugubeață 😀😊

    Apreciază

  15. Hai că ești tare! Am revenit să citesc comentariile și toată lumea e tare :)) Eu nu am pățit nimic de genul, dar parcă nici n-aș vrea. Sunt cam mofturoasă la mâncare 😀

    Apreciază

  16. M-am distrat cititnd păţania ta, dar nu am râs de tine, nu-mi permit, însă comentariile au fost savuroase, iar aşteptările tale şi rezultatul lor… de pomină. Mi-amintesc de preparatul „omletă” comandat la Ploieşti (la noi i se mai spunea scrob, cu toate că nu am mai auzit din copilărie cuvântul ăsta) şi care apărea ca nişte ouă bătute, cu zeamă, pe jumătate crude, pe jumătate arse, nu ştiu cum or fi reuşit asemenea performanţă… Ne-am ridicat de la masă mai flămânzi decât ne aşezasem. Seară faină, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

    • Să ştii că poţi râde şi de mine, nu-i cu supărare! 😉
      Mă bucur că te-ai amuzat!
      Uaii, sună ciudat după cum ai descris omleta aia-scrob (e prima dată când aud termenul)! Cred că s-au chinuit tare ca să facă aşa ceva 😀
      Mulţumesc mult, draga mea! Seară bună să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  17. Alex zice:

    Ești de pomină, dragă Potecuță. Și, dacă după o așa experiență grozavă, nu te duci la Masterchef, mare greșeală faci! 😀
    Cât despre asemenea experiențe…. cine nu a pățit așa ceva? Pe la restaurantele mioritice se obișnuiește să se pună denumiri pompoase de mâncăruri fine, dar în realitate nu sunt deloc așa cum omul așteaptă. Nu pot să pomenesc aici câte țepe am luat prin vacanțe…. Dar îmi amintesc una grozavă de aici, de acasă. Ieșim noi în oraș, intrăm la un local cu pretenții, ca să ne simțim și noi bine, într-o duminică seara. Pentru desert convenim să ne luăm câte o înghețată „San Marco” – specialitatea casei, cu gândul că este ceva interesant. Când am văzut ospătarul că pune în cupe dintr-o cutie mare de la Kaufland, pe care puteam și eu să o iau cu vreo 10 lei (și mâncam un kilogram!), m-am lămurit ce „specialități” aveau oamenii. Și, deasupra, „tradiționala” frișcă la spray! 😀 Ne-am promis să nu mai călcăm pe acolo. Până la urmă… uite așa ne învățăm minte!
    Numai bine, dragă Potecuță și zile frumoase!

    Apreciază

    • Ahahah haha, deci eu-s mai câştigată decât voi că eu aveam şi banană pe lângă îngheţată de la cutie şi frişcă de la tub 😀 😀
      Aşa e, din păcate adunăm astfel de experienţe dar uite că ne şi amuzăm de ele. Acum e de râs. Când eşti flămând şi primeşti aşa ceva… numai să râzi nu-ţi vine.
      Toate cele bune, Alex! Mulţumesc frumos!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s