În tot şi-n toate

Ţi-am spus demult că-mi eşti în tot şi-n toate
şi m-aş trezi mai repede din vis
să sorb încet şi matinal sărutul
ce-n noapte-l desenai pe geamu’-nchis

Ai râs atunci în zi de sărbătoare
c-am adunat întreaga zare-n ghem
să-mi ţes palton, să pierd prin buzunare
bucăţi din gerul de care mă tem

Dar am uitat să-ţi spun sau n-a fost timpul
că-l port ş-acum deşi s-a destrămat
la umeri, unde atârnă greu nisipul
cernut între dorinţă şi păcat

Oare ţi-am spus că te vedeam în toate
pe străzi, în nori, în cuib de rândunici
în poezii cu rime-mperecheate
în adieri de vânt şi „infinituri mici”?

Nu ţi-am mai spus că cerul se răsfrânge
în ochii tăi cu toate ale sale
ş-acum, un tot pe buze mi se frânge
şi-i linişte în toate ale tale.

Se spune că muza nu trebuie dezvăluită că s-ar putea răzbuna şi am rămâne fără inspiraţie. Dar de data asta simt nevoia să o fac. Măcar cu o parte a ei. Şi nu e numai „obligaţie morală”. E drag!
Am ascultat ieri dimineaţă melodia ASTA. Sigur, nu există intenţie de comparaţie între nimicul meu şi versurile minunate ale Nimicului pus pe acorduri. Dar pornind de la acel nimic, inspiraţia m-a dus la acest tot.
Sursă foto