Rotund…

Există mirosuri pe lângă care trecem prea indiferenţi, prea obosiţi de ele, prea obişnuiţi cu ele, de parcă nouă ni se cuvin iar ele nu ne merită. Mirosuri la care râvnim în anotimpuri albe care ne ţin captivi, dar care ni se impregnează în pori la timpul lor. Atât de mult încât par a se contopi cu noi. În noi. Există mirosuri banale, pe care le identificăm rapid, adulmecând cu nasul în vânt. Vizualizăm scena, simţim gustul şi respingem gândul. Nu ne place. Sau nu ne e foame. Dar ştim că cineva găteşte aia sau ailaltă. Există însă şi mirosuri care-ţi încremenesc simţurile şi te aruncă, fără pic de milă, hăt departe în timp sau spaţiu şi-ţi inundă fiinţa cu amintiri pe care ai impresia că, dacă faci un singur pas în faţă, le poţi mângâia cu arătătorul. Ciudate conexiuni se pot face în mintea noastră de la o singură adiere de vânt care aduce un miros de.
Poate era doar zahăr ars sau o simplă tartă. Dar eu l-am simţit altfel. Şi m-a aruncat în urmă cu mulţi, tare mulţi ani în care-mi făceam mărgele din bucăţi colorate aproape indecent pentru ceva ce se dorea a fi comestibil. Şi pe care le mâncam într-o ordine dictată de nuanţe. Nu ştiu de unde venea mirosul, nici unde se-mprăştia dar m-a întâmpinat în drum spre muncă. Azi… turtă dulce.

Există nume care ne sunt scrise în ADN, fără de care n-am fi existat. Şi există nume pe care viaţa ni le-a încrustat în suflet şi fără de care suntem convinşi că n-am (mai) putea exista. Pentru că literele din care-s formate ne fac inima să bată. Există nume care cuprind o lume. Şi care, prin simpla lor rostire, nasc poveşti, ivesc întrebări, întrezăresc răspunsuri, aprind păreri în jurul unei mese. Sunt şi nume care nu ne spun nimic decât atunci când sunt asociate cu alte nume. Mai sonore, mai vizibile. Este cazul celor care sunt soţul, soţia, amanta sau cumnatul cuiva. Şi cărora li se deschid uşi doar dacă numele lor e mereu însoţit de un altul. Umbre. Există şi nume pe care le-am uitat, deşi-s celebre. Dar de care ne amintim brusc numai atunci când. Sau mai ales atunci când. Nume de care se leagă o amintire, o parte de viaţă, o clipă sau doar un oftat. Dar la rostirea cărora ne revin (din nou creierul şi asocierile lui) imagini atât de clare de parcă am privi un film în care noi suntem actorii principali. Şi ne vedem pe canapea, cu familia sau prietenii, unii pe covor, alţii pe unde-au mai găsit un loc, în vremuri în care credeam că străinii nu ştiu înjura decât cu „la naiba!”. Azi… Bud Spencer.

Există cifre care ne definesc. O înşiruire de 13, de pildă, care ne plasează exact în timp, o alta care ne plasează-n spaţiu. Cifre care ascund simboluri. În care credem sau ne încredem. Simple cifre care pentru alţii nu reprezintă nimic dar pentru noi pot însemna prima zi în care, ultima care, ziua-n care, data de la care, … ani de când, … zile până când. Cifre. Aniversări. Aşteptări. De obicei, cele rotunde ne fac mai atenţi. De parcă ar fi mai importante. Noi le acordăm atenţie mai multă şi astfel le dăm şi importanţă. Dar sunt la fel cu celelalte. Numai că le lipsesc colţurile. Şi uneori e nevoie de explicaţii suplimentare ca să fie înţelese. Altfel, simpla lor rostire, nu-nseamnă nimic în afară de „aproximativ”, „mult” sau „puţin”, în funcţie de context. Sau de stare. Azi… 600.
E mult, e puţin? Nici eu nu ştiu. Şi nici nu contează. Ce ştiu sigur e că înseamnă o parte din mine. Şi mai ştiu că… nu ştiu de ce m-am oprit în jurul acestei cifre. În mod normal, nu iau în seamnă cifrele din tabloul ăsta. Mă interesează oamenii. Şi indiferent cine suntem noi şi câţi sunt cei care vin la noi, ar trebui să nu uităm că în spatele fiecărei cifre cu care unii se bat în piept cam strident, cam vulgar, cam lipsit de sens, e câte un om.
600 de articole. Şi bucăţi de viaţă. De piese ce m-ar putea crea. Sau recrea. S-au numărat, s-au indexat. Mâine va fi 601. Şi nu voi mai lua în seamă cifra. Până la următorul cerc. Dacă va mai fi unul. Pentru unii, 600 nu înseamnă nimic. Nici pentru mine n-ar fi însemnat. Dar azi, acum, e însoţit şi de… „de articole”. Şi azi, acum, vreau să spun: Mulţumesc! ………………

Există cifre, există nume, există mirosuri. Care. Şi dincoace de care suntem noi. Şi dincolo de care sunt alţii. Oameni. Cu bune, cu rele, cu emoţii şi fapte, cuvinte şi tăceri. Dar sunt oameni. Şi asta le face speciale. Le face… să fie! Şi ne ajută să fim.

Foto