„Ce păcat că, în sfârşit, plecaţi!”

Cu siguranţă aţi fost şi voi, măcar o dată, într-o vizită la oameni… cum să le spun?… mai altfel. Că nu găsesc acum un termen potrivit. Sau dacă nu erau altfel, s-au aliniat planetele fix în momentul în care eraţi voi în sufrageria lor şi s-antâmplat întâmplarea. Sigur că ei, în mare, pot fi absolut minunaţi dar fix în momentul ăla, poate fără voia lor, au făcut pe plac lui mercur retrograd şi n-au mai avut cum s-o dea la-ntors că deja era târziu. Oameni suntem, gafe facem. Proporţia dezastrului depinde de mai mulţi factori şi de câte stoluri are gazda „pă părsoană fizică”.
Că să fie mai uşor de explicat, vă dau două exemple şi pe urmă îmi spuneţi şi voi. Dacă vreţi, desigur.

Am început să vorbesc despre oameni altfel, cu gândul ca în exemple să îl strecor şi pe ăla cu cei care nu numai că au o problemă şi să citească cuvântul „viruşi”, dar şi spun asta oricui le trece pragul. M-am răzgândit, nu mai vorbesc de ei, eram mai mică şi poate am exagerat eu când mi s-a părut aproape de nesimţire să le spui musafirilor că tu după fiecare vizită ştergi clanţele uşilor cu spirt. Nu era nimic deplasat, nu? Cum spuneam, eram tinerică rău, doar mi s-a părut.
Să revin la exemplele mele şi la oameni perfect normali, deci.
Zi de naştere a unei tipe, ne adunăm cu mic, cu mare, să punem bani pentru cadou. Doamna responsabilă cu cadoul, cumpără un serviciu de masă şi nici acum n-am înţeles de ce dar nu mai contează, era doar o conjuctură, altfel nici n-aş fi ajuns la aniversarea cu pricina. Se desface cadoul, se „ioii, ce drăguuţ, vaiii nu trebuia!”. Se mănâncă, se bea, se povesteşte. După vreo 3-4 ore, o tipă din grup îi spune sărbătoritei că urmează ziua lui x, o prietenă sau colegă de-a lor, n-am înţeles şi că „oare ce să-i cumpărăm şi la asta?”. Sărbătorita, perfect lucidă şi cu un aer de parcă ar fi descoperit un leac miraculos pentru o boală ascunsă, deschide un dulap şi rosteşte: „lasă, nu te stresa, ui’ aici ce colecţie de servicii de masă am de la nuntă. Ce naiba să fac cu toate? Iau unu’ de aici şi o rezolvăm”. Auch! A fost nasol, da. Dar eu, tranca, ca de obicei, m-am prăpădit de râs fără ruşine. Mno, nu eram beată, pi cuvânt!

Şi doi. Asta îmi e tare dragă că a fost spusă cu o naivitate şi sinceritate ieşite din comun. Eu sunt absolut convinsă că omul nu şi-a dat seama absolut deloc de ce spune, de fapt nu a fost nimic foarte grav, doar contextul nefavorabil. Oameni mari, serioşi şi importanţi (eu pişpirică printre ei, deloc serioasă şi cu nimic importantă), într-o deplasare, în vizită la un domn tare fain, la fel de serios şi important ca ei. Ei se cunoşteau bine între ei, aveau familiarităţi, vorbeau de cărţi, poezii, edituri, etc, eu căutam din priviri câinele familiei ca să am companie afară la ţigară. Câinele semăna cu mine aşa că ne-am împrietenit din prima. Pe masă, pe lângă paharele obişnuite în care unii aveau suc, alţii vin, alţii bere, la un moment dat s-a pus ceva tărie în nişte … chestii. Pahare fără picior, mari, ca din tablă. Eu am zis că-i tablă deşi ştiam că nu e. Erau zepter. No, şi de aici au început discuţiile: că-s scumpe, că-s bune, că-s finuţe, că etc. Şi au început şi experimente că una din doamne nu credea că o băutură servită în pahar din ăla are alt gust decât din pahar normal. Au vorbit ei ce-au vorbit de proprietăţi şi domnul a ţinut morţiş să specifice şi că „da, dragelor. Şi pe lângă toate astea, sunt şi mai igienice. Că materialul din care-s făcute poate distruge nuştiu ce microbi. Că ai musafiri, da? Şi poate unul are hepatită, altu’ te miri ce şi na… vezi cum e… ” A fost priceless! Atât de calm o spunea de parcă noi nu eram musafiri şi pe noi nu ne-a servit din paharele care ţin departe viruşii neinvitaţi, încât n-aveai cum te supăra.

Despre ce gafe am făcut eu nu spun că deja m-am întins cam mult 😛
Aştept să-mi spuneţi voi. Poveşti cu musafiri şi vizite. Şi un banc că se asortează:
” O cucoană avea o servitoare. Într-o zi au făcut dulceaţă de prune. Cucoana o povăţui cum să servească dulceaţa:
— Vezi, Mario, dacă e cineva de-ai noştri sau mai de jos, tu să serveşti cîte o prună. Dacă vine cineva mai de sus, tu să serveşti cîte două prune.
O dată vin nişte musafiri. Fata sta nedumerită câte prune să servească la fiecare. Deschise uşa şi întrebă pe cucoană:
— Cucoană, ăştia-s de-o prună, sau de două ?”