Suflet în patru nuanţe

1Nu vă supăraţi, ştiţi unde-şi ţin anotimpurile sufletul? Vă rog să-mi spuneţi şi mie, să-mi indicaţi locul cu precizie. Deşi mă îndoiesc că-i la vedere. De fapt, nici nu cred că-l au. Dacă anotimpurile ar avea suflet, nu şi-ar mai schimba înfăţişarea atât de uşor şi atât de firesc de parcă ar fi un gest normal, aşa cum, de pildă, fac oamenii când vor să alunge  o musculiţă ce le dă târcoale. Le-ar fi imposibil. La urma urmei, până şi cel mai bun actor mai plânge în spatele măştii de clovn care stârneşte hohote de râs. Şi atunci, cum e posibil să înfloreşti într-o clipită după ce te-au nins atâtea zile şi te-au năpădit atâtea ploi? De unde puterea de a umple lumea de culori înmiresmate după atâta noapte şi tăcere care te-au acoperit? Cum să poţi încălzi cuprinsul dacă pe tine, până mai ieri, te-au ţinut captiv atâtea nopţi îngheţate?

Şi totuşi… domnule, mă iertaţi! Dumneavoastră ştiţi unde-şi ţin anotimpurile sufletul? Nu, nu râdeţi, e cât se poate de serioasă întrebarea. Şi justificată, dacă vreţi. Aş vrea să ştiu. L-aş putea lua în palme. Să-l ating, să-l simt, să-i înţeleg textura. Nu, nu i-aş face niciun rău. Poate doar aş încerca să-i aflu secretul. Secretul înfloririi după desfrunzire. Şi al înfrunzirii după viscol. Poate l-aş lăsa puţin în ploaie şi apoi aş fugi cu el lângă foc. Să nu răcească. Şi să văd cum îşi poate reveni atât de uşor. Cum face, de unde îşi culege puterea. Atât. Şi apoi l-aş lăsa liber. Oare sufletul anotimpurilor are aripi? Ştiţi să-mi răspundeţi?
Doamnă, mă puteţi ajuta? Dumneavoastră ştiţi unde se ascunde? Nu vi se pare că primăvara, de exemplu, ne cere să-i zâmbim doar pentru că e? Uită că abia am ars vise la gura sobei, că ne-am suspendat amintiri în bătăi de vânt şi am pierdut dorinţe în nămeţi. Ea uită. Noi… noi nu putem uita. Şi cum să zâmbim din neuitare?
Oare anotimpurile au suflet? Şi atunci cum fac să-şi schimbe culorile şi trăsăturile atât de uşor, fără cicatrici, fără urme de nopţi plânse?
Sau… ele împrumută puţin câte puţin din al nostru? Şi atunci, de ce ne mirăm că-s atât de capricioase?
Nu vă supăraţi, ştiţi cumva în ce direcţie e sufletul anotimpurilor?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

44 de răspunsuri la Suflet în patru nuanţe

  1. iosif, zice:

    Un articol provocator,as zice , chiar un test de verificare al perceptiei extrasenzoriale,subconstiente,paranormale,infinite,dincolo de perceptia spatio-temporala a materiei limitate,finite.
    Îmi place enorm aceasta abordare.Admirabil !:)

    Apreciat de 2 persoane

  2. whiteeclipse zice:

    Cu atâta inocență ai așternut aceste gânduri…vaaai, m-am topit de dulceață. 😊

    Sublim!!! 💚

    Apreciat de 1 persoană

  3. iosif, zice:

    Poate în acest clip,vei gasi dezlegarea… „enigmei”.:)

    Apreciat de 2 persoane

  4. Adriana zice:

    Nu mi-aș dori a ști, nu mi-aș dori descifrări, dar mi-aș dori să-ți pot citi adeseori astfel de frământări, de forfote de gând. Eu cred că direcția e clară. Trece prin noi, altfel nu m-aș simți uneori toamă în primăvară și vară în ierni cu ochi de sticlă. Dar mai bine tac până nu mă întrebi și pe mine spre ce mă-ndrept. De o vreme nu știu, simt însa ca am culori de anotimp prinse in cele patru incaperi ale inimii. Uneori se muta intre ele și tare mă sacaie asta. Atunci..te citesc pe tine și se linișteste totul. Acum, mă duc sa ma culc. E cald, pare vara in suflet, dar iți spun mâine in ce anotimp mă trezesc…pe poteci.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Drugwash zice:

    Natura e un dictator care-şi emite şi-şi respectă propriile legi fără crăcnire. De unde suflet?! Sufletul e numai în noi, atîta cît mai e…
    Totuşi, nu facem şi noi parte din Natură…?

    Apreciat de 1 persoană

  6. Suzana Miu zice:

    Cred ca sufletele lor s-au pitit in noi si au impartit viata oamenilor in anotimpuri. Asa stiu sigur ca intram in bucla renasterii si-mi place gandul! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Sonia zice:

    Eu îmi duc anotimpurile în mine. 🙂 Pe rând, câte unul, sau toate deodată. După împrejurare. Cât despre suflet… grea întrebare…

    Apreciat de 1 persoană

  8. Și anotimpurile sunt ca oamenii. Dacă noi nu ne înțelegem unul pe altul, cum am putea să știm de ce se schimbă ele, după atâta amar de vreme și suplicii de tot felul?

    Apreciat de 1 persoană

  9. Cum ar putea fi altfel ?! La fel ca omul și anotimpurile se nasc, aspiră, creează, suferă și mor… apoi renasc din cele patru zări!

    Apreciază

  10. noradamian zice:

    Sufletul anotimpurilor în toate nuanțele vieții rămâne la fel de frumos!…

    Apreciază

  11. doarnicol zice:

    Ai scris frumos.. puțin trist? Un posibil răspuns la întrebarea din final, dacă răspund eu, așa.. ca pentru mine, tine sau.. oricine, ar fi ..direcția tot înainte. 🙂 Spun bine și legendele multe, despre.. hm, privitul în urmă (în acel anume.. fel, nefel, desigur). Deci, poate putem „zâmbi din neuitare” înapoi. Ori putem încerca. : ) Poate aici e ..secretul, sau măcar o parte din el. Și cred că da, sufletul anotimpurilor are aripi. Poate chiar ..de foc. 🙂

    Apreciază

  12. fata veselă zice:

    Așa cum ele sunt diferite, așa și sufletul nostru cunoaște toate anotimpurile sentimentelor. Eu sunt uimită cât de repede putem să schimbăm aceste anotimpuri.

    Apreciază

  13. Oana zice:

    Nu știu direcția. Dar știu că noi, oamenii, dăm mereu vina pe anotimpuri. Ele niciodată n-au dat vina pe noi…pentru înfloriri, înruginiri și-nghețări. Oare ar fi trebuit ?!

    Apreciază

  14. Cine află că anotimpul are suflet îi știe și ascunzătoarea. Dar e ca în montajul tău foto, de-acum câteva săptămâni, în care se ascundeau copiii. 🙂
    Un admirabil poem în proză, felicitări!

    Apreciază

  15. tink3rbe11 zice:

    In razele soarelui? In spatele curcubeului? Ori poate…se preda precum stafeta de la unul la altul,facandu-se subtil…sub o frunza….o pojghita de gheata….un boboc de ghocel…

    Apreciază

  16. Nici eu nu mi dau seama de unde atat de multa putere… pana sa dea caldurica asta, liliacul de la scara blocului nu avea nici muguri, acum brusc, in 2 zile a inflorit… E minunata natura! 🙂

    Apreciază

  17. 1lauralaly zice:

    Da, anotimpurile au suflet. Unde e? Eu cred ca e ascuns in inaltul cerului, in raza de soare, picatura de apa si adierea vantului, petale si miros de flori. Veselie, joaca, seriozitate, visare asa ar putea fi definite. Cate un pic din fiecare salasuieste si in noi si suntem legati prin fire invizibile de sufletul anotimpurilor. Cum rezista un copacel intre nopti inghetat si mai apoi devine spectacol de culori? E creat din si cu dragoste . Incotro merge ? Mereu catre noi, catre oameni, asteaptand sa fie imbratisat.Superb text, Potecuta.

    Apreciază

  18. Cosmisian zice:

    Aaa. Asta este o intrebare simpla. Am sunat anotimpurile. Vor sa le iei interviu. Dar, pe rand. Fiecare anotimp, un anotimp, detaliat. Abia astept sa citesc primul articol-interviu: Floare de primavara. Succes. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s