„Ce păcat că, în sfârşit, plecaţi!”

1Cu siguranţă aţi fost şi voi, măcar o dată, într-o vizită la oameni… cum să le spun?… mai altfel. Că nu găsesc acum un termen potrivit. Sau dacă nu erau altfel, s-au aliniat planetele fix în momentul în care eraţi voi în sufrageria lor şi s-antâmplat întâmplarea. Sigur că ei, în mare, pot fi absolut minunaţi dar fix în momentul ăla, poate fără voia lor, au făcut pe plac lui mercur retrograd şi n-au mai avut cum s-o dea la-ntors că deja era târziu. Oameni suntem, gafe facem. Proporţia dezastrului depinde de mai mulţi factori şi de câte stoluri are gazda „pă părsoană fizică”.
Că să fie mai uşor de explicat, vă dau două exemple şi pe urmă îmi spuneţi şi voi. Dacă vreţi, desigur.

Am început să vorbesc despre oameni altfel, cu gândul ca în exemple să îl strecor şi pe ăla cu cei care nu numai că au o problemă şi să citească cuvântul „viruşi”, dar şi spun asta oricui le trece pragul. M-am răzgândit, nu mai vorbesc de ei, eram mai mică şi poate am exagerat eu când mi s-a părut aproape de nesimţire să le spui musafirilor că tu după fiecare vizită ştergi clanţele uşilor cu spirt. Nu era nimic deplasat, nu? Cum spuneam, eram tinerică rău, doar mi s-a părut.
Să revin la exemplele mele şi la oameni perfect normali, deci.
Zi de naştere a unei tipe, ne adunăm cu mic, cu mare, să punem bani pentru cadou. Doamna responsabilă cu cadoul, cumpără un serviciu de masă şi nici acum n-am înţeles de ce dar nu mai contează, era doar o conjuctură, altfel nici n-aş fi ajuns la aniversarea cu pricina. Se desface cadoul, se „ioii, ce drăguuţ, vaiii nu trebuia!”. Se mănâncă, se bea, se povesteşte. După vreo 3-4 ore, o tipă din grup îi spune sărbătoritei că urmează ziua lui x, o prietenă sau colegă de-a lor, n-am înţeles şi că „oare ce să-i cumpărăm şi la asta?”. Sărbătorita, perfect lucidă şi cu un aer de parcă ar fi descoperit un leac miraculos pentru o boală ascunsă, deschide un dulap şi rosteşte: „lasă, nu te stresa, ui’ aici ce colecţie de servicii de masă am de la nuntă. Ce naiba să fac cu toate? Iau unu’ de aici şi o rezolvăm”. Auch! A fost nasol, da. Dar eu, tranca, ca de obicei, m-am prăpădit de râs fără ruşine. Mno, nu eram beată, pi cuvânt!

Şi doi. Asta îmi e tare dragă că a fost spusă cu o naivitate şi sinceritate ieşite din comun. Eu sunt absolut convinsă că omul nu şi-a dat seama absolut deloc de ce spune, de fapt nu a fost nimic foarte grav, doar contextul nefavorabil. Oameni mari, serioşi şi importanţi (eu pişpirică printre ei, deloc serioasă şi cu nimic importantă), într-o deplasare, în vizită la un domn tare fain, la fel de serios şi important ca ei. Ei se cunoşteau bine între ei, aveau familiarităţi, vorbeau de cărţi, poezii, edituri, etc, eu căutam din priviri câinele familiei ca să am companie afară la ţigară. Câinele semăna cu mine aşa că ne-am împrietenit din prima. Pe masă, pe lângă paharele obişnuite în care unii aveau suc, alţii vin, alţii bere, la un moment dat s-a pus ceva tărie în nişte … chestii. Pahare fără picior, mari, ca din tablă. Eu am zis că-i tablă deşi ştiam că nu e. Erau zepter. No, şi de aici au început discuţiile: că-s scumpe, că-s bune, că-s finuţe, că etc. Şi au început şi experimente că una din doamne nu credea că o băutură servită în pahar din ăla are alt gust decât din pahar normal. Au vorbit ei ce-au vorbit de proprietăţi şi domnul a ţinut morţiş să specifice şi că „da, dragelor. Şi pe lângă toate astea, sunt şi mai igienice. Că materialul din care-s făcute poate distruge nuştiu ce microbi. Că ai musafiri, da? Şi poate unul are hepatită, altu’ te miri ce şi na… vezi cum e… ” A fost priceless! Atât de calm o spunea de parcă noi nu eram musafiri şi pe noi nu ne-a servit din paharele care ţin departe viruşii neinvitaţi, încât n-aveai cum te supăra.

Despre ce gafe am făcut eu nu spun că deja m-am întins cam mult 😛
Aştept să-mi spuneţi voi. Poveşti cu musafiri şi vizite. Şi un banc că se asortează:
” O cucoană avea o servitoare. Într-o zi au făcut dulceaţă de prune. Cucoana o povăţui cum să servească dulceaţa:
— Vezi, Mario, dacă e cineva de-ai noştri sau mai de jos, tu să serveşti cîte o prună. Dacă vine cineva mai de sus, tu să serveşti cîte două prune.
O dată vin nişte musafiri. Fata sta nedumerită câte prune să servească la fiecare. Deschise uşa şi întrebă pe cucoană:
— Cucoană, ăştia-s de-o prună, sau de două ?”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la „Ce păcat că, în sfârşit, plecaţi!”

  1. Maria Itu zice:

    Chiar nu îmi vine în minte nicio întâmplare haioasă cu musafiri. Dar, în schimb, m-au amuzat ale tale! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cosmisian zice:

    Fazele amuzante nu sunt doare cele pe care le traiesti ci, mai mult, cele pe care le poti contura in povesti de amuzat perpetuu. Esti patita, asta e. Eu as face pe rand cate o surpriza alesilor din aceasta seara. 1. Primei familii de care stiu ca ai mai pomenit, le-as face cadou un pulverizator, ca sa tina spirtul aproape de usa, pe care as lipi o eticheta: A se folosi dupa atingere! Cineva sa vina sa dezinfecteze pompita. 2. Dupa seria de ras, ar fi trebuit sa spui: Muama ce de servicii!!! Ce n-as da sa am si eu unu’ca asta!!! 3. Uite ca acum inteleg si eu de ce treapta sociala se mai lovea tata uneori, ca il stiam la petreceri ‘de doua prune’ albastre 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Ideile tale sunt foarte bune dar eu n-am curaj să le pun în practică. Nu mă bag, nu ştiu, nu cunosc, nu vorbesc, eu sunt mic.. tata-n pod… ştii tu. 😀
      Chiar!!! Poate plecam şi eu cu un serviciu din ăla. Dar ce să şi fac cu el, zău?
      Eiii, prunele alea-s altceva. Alea-s pentru oameni hotărâţi 😉

      Apreciază

  3. Replici memorabile în ambele cazuri „Gazde vs. Musafiri”.
    Plus finalul apoteotic al bancului. 🙂
    Însă trebuie să dau un copy-paste la asta, nu mă pot abţine: „Câinele semăna cu mine aşa că ne-am împrietenit din prima.”
    Number one. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Mă bucur mult şi mulţumesc din suflet!
      Simt nevoia de o lămurire: câinele era mic şi creţ, exact ca mine. Culoarea părului, respectiv a blănii diferea dar asta nu a fost o piedică în calea unei relaţii de prietenie de la prima vedere 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

  4. opantazi zice:

    Asa cevaaaaaa! :))) Jur ca am trait cu impresia ca am scris eu, parca ma si vedeam… Cainele ala seamana si cu mine in mod sigur! :))))

    Apreciază

  5. Ivy zice:

    As putea povesti cum o musafira de vara avea placerea de-a umbla prin curtea mea doar in bikini de intrase in vecinul Manole romantismul si aduna floricele la 6 dimineata sau un alt musafir s-a prins ca stiu doar engleza de litoral si imi batea in geamul camerei mele sa ma mediteze noaptea pe la 3. :)))) Din astea am in tolba cu povesti. 🙄 ca musafira nu mi-a prea placut sa fiu. 😛

    Apreciat de 2 persoane

  6. mopana zice:

    Eram musafiri la o vecina si avea pe masa niste prajiturele care aratau delicios. Tipa e recunoscuta pentru prajiturile bune pe care le face. Revenim…. Eram cu ochii pe coockies rau de tot. Si tipa ma intreaba: Le vrei? Normal ca DA, i-am raspuns. Si-apoi replica venita ca toporu: Pai, ia-le ca noi nu mai mancam si oricum le aruncam. Hihihi! N-a spus-o cu rautate si am inteles.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ohoooo…. asta „nu bun”. Ştiu că nu a fost spusă cu rea intenţie dar pe mine mă ‘nervează astea. Uite: dacă-mi aduci o acadea, apreciez gestul şi mă bucur tare. Dacă-mi aduci un sac de acadele şi-mi spui că „oricum n-aveam ce face cu ele”… apăi mai bine să le bagi în… nu spun. Eu înţeleg că uneori e spus ca şi cum „lasă, nu-ţi face probleme că nu a fost aşa mare efort să ţi le dau” dar în urechile mele sună rău. Dacă nu mă înşel, cred că am şi scris cândva despre tehnica asta de dacă nu le iei, le arunc… 😀 Ştiu, sunt dusă. Îngeraşul de pe umărul drept îmi spune ca tine că nu e răutate dar drăcuşorul de pe stângul intră în fibrilaţii 😀

      Apreciat de 1 persoană

  7. Eu sunt gafistă. Le comit. Dar sunt și politicoasă. Jur. Gafistă și politicoasă. Deeeci. Aveam eu o prietenă care era măritată cu un canadian. (A! Și-s și pofticioasă). Și tot povesteam noi de curcan gătit nu știu cum în ce stil și bla-bla-bla. Și ne invită ea la masă de ziua recunoștinței (prima vizită la ei, – ). Și firește că mergem. (A! Și-s și sensibilă la mâncare, adică dacă nu-i super-duper curat și frumos și bun, nu pot să gust. Mor. Nu intră pe gât. Așa că, fiind politicoasă, prefer să nu merg la anumite persoane care nu-s… ci să le invit la mine). Și ajung acolo. Primul impact: 3 câini. Unul mare, dar mare cât un vițel și doi amărâșteni, bolnavi și bătrâni. Toată acțiunea se petrece în sufragerie. Sufragerie care nu avea masă de sufragerie ci doar o masă de cafea (mică, joasă). Curcanul pe masă, câinele mare se învârtea în jurul mesei, respectiv în jurul curcanului care era rece și ațos. Câinele muuuuult ai înalt decât masa, așa că probabil că la fiecare tură îi pica păr pe masă. Lângă curcanul rece trântită ostentativ o conservă de cranberry (e sosul tradițional, dar respectiva care era paralelă cu gătitul cumpărase o conservă și jdap pe carne… ).
    Acu ce să fac? Am înghițit două bucăți mici, mici, mici de carne și am băut mult vin. Să mă dezinfectez și să-mi meargă pe gât. Așa că „minunat, e foarte bun – hâc,hâc,hâc. Dar nu mi-e prea foame, dar altă dată etc”…. da. Eram tare veselă, tot mai veselă, și mi-am zis că dacă nu dau în hepatită atunci, nu mai dau niciodată. N-am pățit nimic. Vinul și-a făcut datoria. Și nici n-am mai călcat acolo. Acu după ce am scris nici măcar nu mi se pare funny. Dar asta mi-a venit în minte. 🙂

    Apreciat de 4 persoane

    • Hahaaaaaha….. eu am râs dar nu e râsul meu. Deşi nu prea am treabă cu ce mănânc şi de la cine, adică… dacă mi-e foame iau şi bobiţele câinelui, vorba aia… am şi eu pete din senin pe te miri ce. Un simplu miros care mie-mi strâmbă năsucul, mă poate face să mă îngălbenesc instant. La fel de bine pot spune că cea mai bună mâncare ever, a fost la o stână unde apa curentă era un vis frumos. Aşa că la mine depinde de cum mă trezesc dimineaţa, nu e o regulă. Dar te înţeleg de nu-ţi poţi explica. Aş fi vrut să fiu acolo să-ţi văd mimica 😀 😀 😀
      Oricum, am învăţat ceva. În situaţii din astea de criză, îi dau şi eu cu vin şi ştiu o treabă. Ori mă fac praf şi nu mai simt nici gust, nici miros, ori … mai vedem. Oare dacă umblu cu duşca după mine nu-i mai sigur?

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu sunt foarte pretențioasă în mod normal, adică-n condiții firești și normale când omul se străduie.
        Asta era o tipă faină și descria așa, pe genul să-ți plouă în gură. Arăta și bine ea. N-aș fi zis în o mie de ani că voi trece prin coșmarul respectiv. Eu iubesc animalele. Dar să fiu în sufragerie cu trei câini… A! Sunt și alergică la mirosuri… Depistez orice. A fost criminal. 🙂

        Apreciază

  8. tink3rbe11 zice:

    Am ras copios dis de dimineata, o zi faina sa ai potecuto!

    Apreciază

  9. Cadourile sunt de multe ori o problemă a cărei rezolvare poate duce la rezultate amuzante sau jenante. Evit cât pot să mă duc la astfel de petreceri, tocmai ca să n-o dau în bară.

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Hai ca sunt gafe scuzabile 😄😄😄😄

    Apreciază

  11. Masă mare lume multă, pe unii îi cunoșteam pe alții nu.Sunt fix cum s-a descris sveet & salty, și nu prea mănânc pe la oricine și nici semipreparate.Cunoscând gazda am așteptat sarmalele, până atunci n-am gustat nimic. Îmi pun sarmale în farfurie și mănânc, după care gazda, cu voce tare să se știe… ia uite, Mariana a zis că nu i-e foame,dar a mâncat trei sarmale. Băi, pot să jur că au fost doar două, nici până azi n-am aflat cum o fi numărat!!!

    Apreciază

    • 😀 😀
      A numărat înghiţiturile, poate 😀
      Eu nu sunt genul de care să te rogi să mănânce. Ori îmi e foame şi dacă îmi pui masa mănânc, ori nu şi atunci poţi face tumbe că nu rămâne. Dar să nu insişti că … nu. Ei, şi am nimerit la cineva obişnuit cu insistenţe de genul „hai, te rog, numai o bucăţică, da’ numai să guşti, da’te rog eu, mă simt prost dacă nu…”, cunoşti genul. Ideea era că nu eram invitată la masă ca să zici că-s eu neam prost. Eram în trecere şi ea avea mâncarea pe foc. Mno, să nu jignesc oama, după atâtea insistenţe, am zis că n-o să mor de la două linguri de ciorbă cu toate că nu îmi era foame deloc. Şi după ce am mâncat de ruşine, am primit aceeaşi reacţie „vezi, ai mâncat tot şi ai zis că nu ţi-e foame”. 😀

      Apreciat de 1 persoană

  12. Ildiko zice:

    Am ris cu lacrimi . Foarte bun articolul , felicitari .

    Apreciat de 1 persoană

  13. Drugwash zice:

    Io n-am ce spune, că musafiri adevăraţi la mine nu prea vin, că n-au la ce. Iar eu dacă e să merg undeva merg la apropiaţi unde chiar nu se bagă-n seamă „gafe” de-astea, ba chiar se rîde copios pe seama lor dacă se întîmplă. 😉

    Alttfel, covoraşu’ din poză e mortal iar bancu’ de final e „jegos” rău – în sensul de bun al naibii. XD

    Apreciază

    • Eşti un caz fericit şi mă laud că şi eu aproape că sunt cam tot acolo. În sensul că prefer să refuz politicos invitaţii simandicoase. Că nu mă simt deloc în largul meu.
      Tot mai bine printre oameni „normali” unde, vorba ta, se poate râde în voie în orice situaţie.
      E unul dintre puţinele bancuri pe care ştiu de…mult tare. Altfel, le uit repede şi mi-e ciudă.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Ei, eu nu le refuz deloc politicos. 😈
        Mi se pare la marginea masochismului să mergi într-un loc unde să te simţi inconfortabil, atent(ă) la cel mai mic gest şi cuvînt, iar după plecarea ta să se işte o amplă discuţie filosofică pe tema „n-a ştiut, frate, care-i furculiţa de peşte şi care-i cea de friptură – ce necioplit(ă)!” 😐

        În privinţa bancurilor nu-ţi face probleme, şi eu le uit în secunda doi, indiferent cît de bune ar fi. Avantajul ar fi că rîd sincer de fiecare dată cînd le aud, decît să arunc sictirit din colţul gurii „mda, îl ştiam”. 😀 De spus, las pe alţii să le spună. 😉

        Apreciază

  14. April zice:

    Bunicul meu, când avea musafiri care uitau să mai plece, îi spunea bunicii: „Anuțo, dragă, fă paturile, că oamenii ăștia vor să plece acasă!” A rămas de pomină vorba asta pentru toată familia. :))

    Apreciază

  15. psi zice:

    🙂 eu cu cadourile sunt cam nebună. adică mă enervează cele stereotipe gen serviciu de faianță pentru masă, pahare, ciorapi și cafea. și cred că atunci când faci un dar cuiva e obligatoriu să-i aduci lui o bucurie nu magazinului de unde l-ai cumpărat (și care nu mai știa cum să scape de el).
    și obișnuiescă să fiu sinceră când vine vorba de ceea ce primesc, sinceră și deloc politicoasă pentru că am pățit-o:
    ziua mea, mosafiri, pregătiri, alea-alea. și vine soacră-mea cu soțul aferent (socrul de rezervă îi zice, că-i rezervist adică).deschidem le cado’ compus din una bucată rochie de supraelastic maron cu floricele care se purta prin anii șaptezeci ai secolului trecut, rochie extrasă din dulapul mămichii socrului de rezervă, cumpărată de ea între două reprize de bonney m și abba de la polonezi. (da, știu, de cînd era bunica fată, e absolut corect). și lăsată de izbeliște când s-a trecut moda.
    frate-meu, care e mai nebun decât mine sare:
    -trebuie s-o probezi! e excelentă!
    ai mei (am crescut într-o casă în care râsul și tachinările erau obligatorii) sar toți buluc pe mine s-o probez că ce fainăăă, că ce culoare, ce model (urăsc culoarea maro cu spume și toată lumea știe că e ca și cum m-ai înjura dacă îmi aduci ceva maro). a trebuit să îmbrac oroarea. și mai mult, a trebuit s-o țin pe mine că-mi stătea foaarte bine, mamă! s-o porți la birou… (citat aproximativ den soacră).
    evident că oroarea a sfârșit direct la gunoi (deși soacră-mea mai speră și acum să mă mai vadă purtând-o) și m anunțat că renunț definitiv la mesele tovărășești întru celebrarea etății proprii și personale.
    încă mai am și acum sechele de la acel eveniment…. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt perfect de acord în ceea ce priveşte un cadou total inutil. Sau cu practica aia de a-ţi face curat în dulap cu ocazia unei aniversări. Să faci cadou ceva ce ţie nu îţi place şi nu foloseşti.
      Dar rochia tale întrece pe toate 😀 😀 😀
      Să arunci tu frumuseţe de rochiţă maro. Şi cu floricele. Vaiii 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s