Spuneam prin comentarii că voi fi cuminte în zilele astea puţine cât am spus că lipsesc de aici şi mai spuneam că la cum şi cât mă cunosc, e imposibil să nu o gafez. Unii dintre voi aţi insistat, pe lângă urările de bun venit înapoi pentru care vă mulţumesc, să vă povestesc de gafe. Eu vă povestesc dar nu râdeţi de mine, da? Că mi-am ţinut promisiunea şi în afară de faptul că era să trezesc o pensiune întreagă în creierii nopţii cu o hăhăială necontrolată, că era cât pe ce să dau spargere unei maşini şi că am umblat printr-un restaurant cu meniul în mână cerşind milă şi implorând cu ochii dornici de ceva dulce să-mi spună şi mie cineva ce pisici să mănânc, n-am făcut nimic. Să încep cu cea mai uşoară să nu mă autodenunţ chiar din prima 😀
Se făcea că eram într-un restaurant în care n-am înţeles de ce, tăt meniul era în limba germană. Adică am înţeles de ce germană dar nu şi de ce nu şi altceva. Io nu sprechen sie deutsch decât puţin spre deloc. Adică înţeleg în mare despre ce-i vorba în conversaţie, ştiu cuvinte dar nu le leg. Mda, ăsta e unul dintre multele regrete pe care le am, n-am reuşit să o învăţ singură. Şi nu dau vina pe niciunul dintre nenumăraţii profesori suplinitori avuţi în şcoală. Na, în liceu ne convenea că tipa de la catredă ne povestea despre iubitul ei neamţ în loc să ne dea lucrare din der, die, das. Dar repet, noi am fost singurii vinovaţi că n-am pus osul la treabă şi acum îmi pare rău. Revin. La masa mea, nimeni nu ştia limba. Eu mă străduiesc să descifrez meniul la capitolul desert, înţeleg tort de ciocolată, îngheţată şi atât. Am zis pas îngheţatei, tort aş fi vrut şi n-aş fi vrut. După astea mai erau trecute vreo 5 chestii care nu-mi spuneau nimic. Nu un apfel pe acolo, nu o plăcintă, nimic, nimic. Cum în restaurant era un mare chef mare, chelnerii veneau cam o dată pe oră printre mese aşa că nu era o variantă bună să stau şi să constat că după atâta aşteptare nu mă pot înţelege cu omul. Iau meniul, mă prezint la masa unei tipe, româncă stabilită pe plaiurile din vecini. „Fatăă, spune-mi şi mie ce să mănânc de aici că nu pricep ce scrie”. Ea, foarte serioasă, cu un aer aşa… de hai să-mi fac pomană, ia meniul şi începe „ăsta e tort de ciocolată, asta e îngheţată, aici e ceva… ori orez de castane ori castane de orez 😯 , astea-s un fel de clătite dar nu clătite, un aluat ca de plăcintă cu ceva fructe sau cremă nu ştiu exact, asta nu ştiu, asta e ca o cremă dar cu ceva prin ea, un fel de cu ciocolată şi asta nu ştiu ce e dar are vanilie”.
Ohh, sehr gut! M-am lămurit! Mă duc la altă masă, iar un vă rog să mă scuzaţi ţipat la urechea oamei că muzica urla la urechea mea. A doua tipă a ştiut mai puţin decât prima ceea ce m-a făcut să mă declar învinsă. Ori fetele nu mai ştiau cum să traducă exact în română, ori era vorba de nişte specialităţi cu nume inventate de cei din restaurant, altfel nu-mi explic. Decid să iau tort că mergeam la sigur. Vine fata după o oră, spun frumos şi cu dicţie Schokoladentorte, ea bitte?, eu repet şi apoi spune ceva ce n-am înţeles. Am rugat-o ţipând (muzica tare nu că io surdă) să ne mutăm pe engleză a zis că ea „english just a little bit, sorry”, io cu glicemia-n cizme.
Am negociat pentru tort de ciocolată pân’ la urmă şi am aflat că mai era o variantă cu ceva prin ciocolată dar n-am riscat să aflu singură ce. După atâta efort, cred că a fost cel mai bun tort gustat vreodată deşi era un pandişpan cu cremă de ciocolată peste, deci nimic ieşit din comun dar prea mult m-am chinuit pentru el 😀
Booon. Nu ajungem bine acolo şi potecuţa o comite. Păi, io ce vină am? Deci: cobor însetată din maşina care m-a cărat cu grijă pe autostrăzi şi serpentine. La cât de bine mă pricep la maşini, vă pot spune că era închisă la culoare şi mai lungă în spate. În spatele ei, la mică distanţă, opreşte maşina 2, albastră. Intrăm în pensiune, eu constat că suntem prea mulţi şi ies din nou afară, la maşini. La maşina albastră au rămas două distinse doamne la o ţigară, liniştite, admirând peisajul. Aprind şi eu o ţigară, vreau cafea din sticla mea din plăsuţa din maşina cea închisă la culoare. Şoferul, soţia şi copilul lui, adică propetarii maşinii, erau în pensiune, aşa că, fiind singura în afară de ei care a călătorit în maşina aia, am crezut că am drepturi de propetar că ce să fie dacă mă duc să-mi iau cafeaua fără să cer voie? Mă întrept agale spre maşină, mă opresc la portiera din spate, pun mâna pe mâner, aud un vag „nuuu, nuu” dar nu iau în seamă. Se deschide portiera, intru cu capul înainte, mă întind să ajung la plasa mea. Şi stupoare: în loc de plasă, răsărise un bidon de plastic şi pe banchetă un furtun. Nu haine, nu geantă, nu nimic.
Şi stau şi mă holbez ca prostu’ încercând să refac filmul în minte, când au luat bagajul şi când şi de ce a apărut bidonul. La maşina albastră, doamnele leşinate de râs, făceau semne disperate să mă uit în dreapta. Şi mă uit: maşina lungă, închisă la culoare, cu număr de România. Închid portiera, mă duc spre spate: maşină lungă, închisă la culoare, număr de Austria. Atunci am îngheţat. Mă vedeam încercând să explic omului că io nu sprachen sie, că das, der, die auto, că io nu hoţ, că io cafea din auto, pic, poc. După asta mă gândeam că dacă omul m-a văzut pe geam şi a chemat poliţia, treaba e şi mai tare că ăia nu au timp de hăhăieli şi de explicaţii cu mâna.
Când şi cum a apărut maşina aia acolo, nu au ştiut doamnele, ele susţin că maşina era deja acolo când am ajuns noi, eu jur că n-am văzut decât una albastră-n spate, pe a lor. Mă rog. Alarmă nu, om nu, poliţie nu, eu liniştită. Sigur că maşina cea bună era încuiată cu 10 lacăte că na, noi suntem mai prevăzători şi ei n-au multe potecuţe aiurite care intră în prima maşină apărută-n cale. Aşa că la aia care-mi ţinea cafeaua prizonieră, cu voie sau fără, n-am avut acces.
Mai tare îmi era că-i fac de râs pe oamenii ăia mari şi serioşi care m-au cărat după ei, altfel io m-aş fi descurcat şi arestată, nu-i problemă 😀
Despre cum cred că am trezit toată suflarea pensiunii, vă spun pe scurt că deja mi-e ruşine. N-am pus strop de alcool în gură, pe cuvânt. Dar am făcut o criză de râs în toiul nopţii pe motiv că întoarcere de la un eveniment, eu şi doamnele cu care împărţeam camera, nu mai găseam camera şi nici întrerupătorul de pe coridor. Beznă totală, linişte absolută, noi bâjbâiam pe pereţi după întrerupător prin cotloanele întortocheate. Şi am zâmbit eu la început, apoi am râs finuţ, am pus mâna la gură, am răbdat cât am răbdat, am muşcat buzele dar nu s-a mai putut. Ştiţi cum e să te pufnească să simţi că te sufoci dacă nu laşi râsul în voie. Şi m-am pus jos şi dă-i cu hăhăiala. Sigur, cât am putut eu de pe silenţios dar n-am putut. Adică era din ăla de simţi nevoia să dai cu palma pe pământ. N-am dat. Asta nu. Dar spuneţi şi voi. Venim noi fericite că tantile avură succes pe unde au fost, chipuri inteligente (ele, nu io), luminate (şi minţi şi chipuri), aer aşa… boem. Şi odată ajunse pe coridor, se uită la mine cu o groază-n privire şi „pe unde e camera?” şi după a doua tură de scări nema lumină. De mişcat nu mă puteam mişca de râs, de vorbit nici atât. Pân’ la urmă, greu tare, s-a rezolvat şi asta. Şi dacă nu, sigur venea cineva să ne evacueze la cât de mult râdeam. 😳
Sursă foto
Eu nu cred că voi nu aţi păţit niciodată nimic prin străini. Sau? 🙄
:)))
Așa da vacanță! 😀
ApreciazăApreciază
Eh, a fost bine în final, nu m-au reţinut 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))
Lasă, Potecuță, că alții le fac și mai late și nu-i mai…reține nimeni.
Asta la tine e distracție, nu infracțiune 😀
ApreciazăApreciază
E drept. Dar tot nu ştiu ce făcea cu bidonul ăla. Poate că eram eu pe cale să descopăr o infracţiune. Cum ar fi fost asta? 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ohooo, pai erai vedetă acu’. Mai stăteai tu la povesti cu noi? 😛
ApreciazăApreciază
Stăteaaam, cum nu? mă dădeam mare 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))
Mor aici, Potecuță 😀
ApreciazăApreciază
Ba nuuuuuu. Stai că numai am zis, n-am făcut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lasă ca ai timp să și faci :))
ApreciazăApreciază
M-oi strădui, ce să mai zic…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))))) aia cu mașina ești belea! Am pățit-o și eu mai de mult, cu cheile în mână m-am dus la altă mașină și tot io neagră de furie că nu vrea pârdalnica de mașină să se deschidă. Ce să mai… Apăi cum să ții minte vacanța? Numai așa…
ApreciazăApreciază
bine că n-ai dat şuturi să se deschidă 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta mai lipsea! :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești de belea :))) Dar de belea, nu glumă!
ApreciazăApreciază
Caut antidot. Oare mai am şanse?
ApreciazăApreciază
nu știu ce să zic :))
ApreciazăApreciază
Da’ să vezi cum e să intri în cameră și să știi că nu e nimeni, și să vezi mai întâi niște șosete rupte după colț. O pereche. Apoi încă una. Și niște tălpi micuțe și drăgălașe. Că ai aprins lumina în baie. Care e cum intri, pe stânga. După baie, un colț de cameră, cu un pat. Care era al prietenei tale când ai plecat din cameră. Acum sunt șase tălpi. Patul tău e ok, nu e nimic! E, cum intri, pe dreapta. Aprinzi lumina și se ridică o figură. Cu păru’ rasta. Pe care n-o vezi clar, doar doi ochi foarte albi. În loc să țipi, aprinzi lumina. Și vezi! Doi negri și o negresă. Toți într-un pat. Nu știu franceză, încetați! E bine în engleză, iț ochei! 🙂
Eram la Sighișoara și era ffff aglomerat, și i-a cazat cât să doarmă un pic, doamna de la recepție. Cu bagajele noastre în cameră. Iț ochei, nu a dispărut nimic. Decât bunul simț al doamnei.
Na, Potecuță, bonus că am râs la râsu’ tău!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vaaaaaai! Eu aş fi înlemnit apoi cred că aş fi luat-o la fugă. Văleu. Acum am râs dar dacă eram în locul tău… nu ştiu, zău.
Mulţumesc mult pentru povestea asta, e de ţinut minte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar pagube n-ai produs, Potecuță! 😆
ApreciazăApreciază
Să ştii că nu. Mă mir şi eu cum de mi-a scăpat asta 😀
ApreciazăApreciază
Ce-ar fi vacanța fără peripeții?! Dar cum le povestești tu !!!
ApreciazăApreciază
Chiar aşa! Nu mai e vacanţă 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos te-ai distrat tu în vacanță! Trebuie să o repeți cât mai des, că te binedispune, dar și pe noi când ne povestești. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Petru!
Eii, prea des nu prea am cum. Dar încerc să vă binedispun şi aşa, fără vacanţe.
ApreciazăApreciază
Io am rîs de rîsu’ tău! XD XD XD
Am păţit de cîteva ori, în trecut, să mă plesnească cîte un rîs de-ăsta isteric de puteai să mă iei la palme, pumni şi şuturi şi io mai dihai aş fi rîs. Din fericire nimeni n-a încercat să testeze teoria asta. 😀
Cu maşina nu mi s-a întîmplat, am bunul obicei să mă uit după număr întîi sau să rog proprietarul să efectueze operaţiunea necesară. 😉
În ce priveşte meniurile cred că sînt unele locrui unde nu înţelegi despre ce-i vorba în propoziţie nici cînd sînt scrise în propria limbă nativă. Cel puţin eu care sînt complet străin de localuri, în extrem de rarele ocazii cînd sînt invitat la vreo pizzerie, bistro sau ceva nepretenţios mă uit pe foaia aia ca bou-n ţeavă. 😀
De ieşit în afara graniţelor n-am ieşit niciodată şi nici n-o voi face decît dacă mă ia cineva cu japca împachetat într-un geamantan sau mă extrădează dragul de Stat al nostru pentru vreo vină închipuită. 🙂
ApreciazăApreciază
E şi mişto şi rău dacă te apucă râsul ăla în momente nepotrivite. Bine că la mine nu a fost cazul că n-a ieşit nimeni nervos din cameră cu paru-n mână.
Păi, da, ai dreptate. Dar măcar o „fripură de…”, „ciorbă cu”, „aluat din” tot pricepi. Cât să-ţi faci o impresie. Eu o luam la ghicit şi n-aş fi riscat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Las’ că pe tine nu te lua nimeni la bătaie, că eşti micuţă şi drăgălaşă. 😛 😀
Ei, dacă scrie „friptură de” – indiferent în ce limbă – deja trec peste, că buzunaru’ se ruşinează. 😀 Da’ important e ce scrie după „de/cu/din”, că parcă n-aş băga în mine ceva ce încă mişcă în farfurie sau are vreo provenienţă dubioasă. 😉 Aşa că… mergem cu sandwich-ul în buzunar. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot de teama asta de a nu primi ceva dubios am optat pentru tort 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am prins de la bun început. 😀
ApreciazăApreciază
Vacanta făra amintiri nu e vacanta! Sa iti fie de bine, eu zic ca ți-a priit!
Tortul de ciocolata nu avea si dulceața prin el? E la ordinea zilei prin Austria… Sau nordul Italiei. Nu ma dau in vânt dupa el.
In masina altora am dat sa urc si eu. Convinsă ca e a soțului din dotare. Noroc ca asaltam masina unor prieteni ce o uitasera deschisă. A lor neagră, a soțului neagră, mărci diferite, dar cine se mai uita. Eu trag usa, se deschide, nimic mai natural. Nu înțelegeam si pace de ce făcuseră ochii mari copilul si soțu’ din dotare. „Ce-aveti bre, nu vreți sa plecam?!”, eram tot eu siderata. Mie imi era la îndemâna…
ApreciazăApreciază
Ceva avea că era puţin cleios. Dar n-a mai contat că îmi era poftă de dulce deşi nu mă dau deloc în vânt după chestii prea dulci. A mers de poftă.
Hehehe, îmi imaginez mirarea lor şi naturaleţea ta 😀 😀
Bine că a fost vorba de cunoscuţi şi nu s-a lăsat cu altele…
ApreciazăApreciază
Am râs cu poftă…pentru că ai râs tu 🙂
În vacanțe există-ntotdeauna peripeții. Cea mai rea a fost când a trebuit să dorm, la propriu, în naftalină. Dar am îndurat, că eram lângă un loc mănăstiresc la care doream mult să ajung 🙂 Acu n-aș mai vrea atât de tare 😀
ApreciazăApreciază
Mă bucur că te-ai amuzat!!
Hmm, îmi place mirosul de naftalină dar chiar să dorm aşa, n-am încercat. Cred că merită măcar o dată-n viaţă 😀
ApreciazăApreciază
Hahaha! Cineva s-a distrat bini di tot! 🙂
Eu sunt expertă în a avea crize de râs în momente nepotrivite. Partea cea mai rea este că atunci când râd eu, râd toţi cei din jur, deci îţi dai seama cum se aude… Râsu’ plânsu’! :)))
ApreciazăApreciază
Înseamnă că tu mă înţelegi perfect şi mă bucur că e aşa 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot decât să 😂😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-am imaginat fiecare „scena”, a fost „spectacol” 😂
Bine ai revenit !
ApreciazăApreciază
Bine te-am regăsit!
😀 A fost… bine că a fost doar atât 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂 Am citit și recitit !!!
Ești minunata !
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deseara, relaxata, chiar vin sa-ti povestesc vreo doua intamplari, desi ale tale sunt, de departe, super haioase!
Saptamână faină!
ApreciazăApreciază
Le aştept cu drag, Adriana! Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
de unde deduc eu că ai mâncat un soi de sachertorte dar mai moluț așa și că te-ai distrat maxim. 🙂
ApreciazăApreciază
Nu mai ştiu ce-am mâncat, ştiu că a fost bunicel şi cu ciocolată 😀
ApreciazăApreciază
păi poporul german e fan tort de ciocolată, așa că mai toate torturile lor sunt cu… ciocolată. 😀 sacher este doar cel mai cunoscut. mai este și pădurea neagră de pildă, mit chokolate, naturlich și mai sunt, dar memoriaaa… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aia era problema că pe lângă ciocolată, mai scria şi câte un sacher din ăsta pe care nu aveam de unde să-l iau 😀
ApreciazăApreciază
de la herr sacher, naturlich! :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu masina alteia e cam asa. Seara cu sotia la cumparaturi. Ea conducea. Parcam si dau fuga sa cumpar un oarece. Cind ma intorc, vad masina ca da cu spatele si-mi zic „vrea sa-mi scurteze drumul”. Pun mina pe portiera si intru. No, no, no….! Striga soferita disperata de viata. In acelasi moment o vad si pe sotie facindu-mi semne disperate din alta masina. Pret de-o secunda am fost nauc de „no, no-urile” aleia care trebuia sa-mi fie nevasta si de imaginea nevestei in alta masina. Norocul meu a fost ca secunda e scurta si revenindu-mi, i-am bagat un sorry aleia de la volan, care cred ca se udase de frica, si m-am repezit rusinat spre masina care-mi era destinata si-n care am ris in hohote, desi realizam spaima pe care o pricinuisem, cu totul involuntar.
In privinta limbii germane, in afara de vreo trei expresii, printre care si „gehen wir heute nacht in meine zimmer!” nu reusesc sa mirii mai nimic 😉
ApreciazăApreciază
Aoleuuuu, bine că ai scăpat teafăr, am vorbit eu de câte cărăm noi, fetele, prin geantă şi… Doamne fereşte! Ca autoapărare, geanta e armă letală 😀 😀 😀
În multe cazuri, expresia aia e tot ce trebuie să ştii 😀 😀
ApreciazăApreciază
Am patit o si noi in honeymoon 😀 dar poate scriu si eu despre asta, buna idee :))
ApreciazăApreciază
Abia aştept să citesc!!
ApreciazăApreciază