Ne-zbor legănat de adieri

Cândva, demult, am auzit de un copac
ce adăpostea o creangă despre care
se zvonea că leagănă o pasăre
care încă nu învăţase să zboare
dar cânta frumos,
nespus de frumos cânta ea,
pasărea, legănată de firava creangă.
Am pornit în căutarea copacului
pentru că tot mai puternic era ecoul
cântecului despre care spuneau unii
că ar fi vrăjit.
Am rătăcit printre copaci
în timp ce mă îmbrăţişau păduri
dar niciunul nu era copacul care
legăna creanga ce adăpostea pasărea
fără de zbor.

M-am amestecat cu toate cărările
şi m-am pierdut în toate crengile
prin care seva unei foste primăveri
trecea doar cât să le facă să tresară
şi tot nu găseam copacul
deşi se spunea că pasărea cu aripile-ntinse
e tot acolo.
Albită de prea mulţi paşi
şi obosită de prea lung drum,
mi-am aşezat înfrângerea
la margine de cărare
şi am îngenunchiat
la umbră de frunzare
în adormire.
unde găsisem copacul,
văzusem crenguţa firavă
care se legăna pustie
acum.
Nu se mai auzea niciun cântec,
nu mai răzbea niciun ecou vrăjit.
Poate că şi-a învăţat zborul
sau pur şi simplu pluteşte
cu aripile deschise
şi va pluti aşa până când vântul
se va opri brusc.
Sau poate că a încercat să zboare dar
n-a izbutit şi i-au frânt
aripile alte crengi.
Sau poate că doar mi s-a părut
că-s obosită.
poate-am murit puţin,
doar puţin
cât să pot vedea lumea de sus
de acolo de unde
păsările cu cântec vrăjit
se văd mai bine
se aud mai bine.
mă întorc apoi
să le povestesc şi altora
aşa cum şi mie
mi-au spus alţii
de un copac ce adăposteşte o creangă
ce leagănă aripi deschise.

E joi. Şi cândva, pe potecuţe era folk. Azi, Păunescu. Nu puteam altfel tocmai azi. 😉 Poate reiau rubricuţa cu ocazia asta 😀