Când nu te prinzi care-i actorul….

1Să presupunem că mergeţi la un spectacol recital show. Se dă un bar sau o cafenea oarecare. Toate măsuţele ocupate, se împart meniuri, se comandă cafele, sucuri, bere, etc. La un moment dat, fata care îţi ia comanda e înlocuită de o alta ce pare puţin cam… cum să spun eu… cu capul în norişori. Spun „pare” şi veţi înţelege de ce. Tu prinzi imediat ideea dar… reiau : tu sesizezi noutatea dar nu pricepi care-i chestia. Ceilalţi nu reacţionează în niciun fel. Tu taci ca să nu pici de găină. Tipa începe să aducă ba o bere, ba o cafea, ba schimbă scrumiere, ba adună sticle goale. Încurcă o comandă. Două. Trei. Tu râzi dar cei de la masa de lângă încep să comenteze. Ea cere scuze, ei se uită cam urât şi răspund sec. Ea începe să butoneze. Tu te uiţi la ceas. 5 minute peste ora la care ar fi trebuit să înceapă show-ul. Un domn de la masa din spate cere cappuccino. Ea aduce cafea mare. El o împinge şi spune că poate ar fi bine să noteze dacă nu ţine minte. Ea cere scuze, el pare nervos. Şi nu doar pare, chiar e.

Devine suspect pentru tine dar el chiar e nervos. No, voi cum aţi reacţiona dacă ar fi aşa? Sigur, v-aţi enerva. Măcar puţin. Ea butonează iar telefonul. Cei de la masa de lângă comentează ca şi cum ar vorbi între ei dar se asigură că aude şi fata. Băi, numai tu eşti fraierul satului aici sau oamenii ăştia chiar nu se prind? Şi dacă nu se prind cum au venit aici? După alte scuze şi comentarii răutăcioase, fata scoate telefonul după ce ia o comandă şi, în gura mare, printre clienţi, pare că se ceartă cu şeful ei. Priviri acide din partea celor „deranjaţi”, priviri suspecte din partea celor care nu înţeleg, priviri curioase din partea cârcotaşilor şi, în fine, atenţie din partea celor care, în sfârşit, au înţeles. Tipa ţipa în telefon, una din doamnele de la masa de lângă, cea mai nervoasă de altfel, începe cu „uh, e ea? Cred că ea e”. Şi da, da e şi ea era. Şi….. să înceapă show-ul. „Chelnăriţa” cea cu capul în nori e chiar protagonista serii. Seară pentru care s-au plătit bilete.
Din respect pentru voi (că poate veţi ajunge vreodată la piesă şi nu vă stric surpriza) dar şi pentru ea (chiar dacă nu vine pe poteci), nu vă dau alte detalii. Spun doar că a meritat, că m-a rupt în bucăţele şi apoi m-a construit la loc.
Întrebarea mea e : aţi fost vreodată la o piesă de teatru numai aşa că… hai să merg că sună bine? Eu da, recunosc. Dar! Dacă văd undeva că x şi atât joacă în piesa y, în locaţia z, apăi, vă spun sincer că nu rezist tentaţiei şi îl gugălesc pe x până îmi liniştesc curiozitatea. Nu, nu caut CV-ul. Caut o poză dacă nu ştiu nimic despre el sau ea. Şi de-aia m-am simţit cumva picată de pe lună. Măi să fie, dar aproape toţi sunt actori? Şi dacă nu,  au avut ei impulsul de a intra cumva în pielea unor personaje? Mi-e greu să cred asta. Eu cred că pur şi simplu cei nervoşi nu s-au prins. Adică îmi place să cred asta. Şi asta, cumva, e de bine că pentru ei surpriza a fost cu atât mai mare.
Dacă cineva s-a prins despre ce piesă vorbesc, îl rog frumos, frumos, ca o ploaie caldă de vară, să nu dea detalii dar să îmi spună doar atât : unde aţi voi a fost la fel? Adică au acceptat oamenii micile scăpări sau încurcături la comenzi văzând clar că tipa nu e ce pare ci e… ce e? Sau e cum am spus de la început, adică eu am fost singura gâină că ei ştiau şi i-au făcut rolul? 🙄
Şi încă ceva: voi cum faceţi când vă serveşte cineva care are alte preocupări şi vă încurcă comenzi şi aduce berea caldă şi etc, etc…? Aţi avut parte de servire din asta naaaşpaa? De data asta pe bune, nu parte a unui rol.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Când nu te prinzi care-i actorul….

  1. Drugwash zice:

    Ca să evit asemenea „surprize”, consum acasă. Nu-mi plac deloc surprizele, au tendinţa să fie majoritar neplăcute şi nu mai am suflet în mine să le accept.
    Apoi, limitele umorului au cam trecut de mult înspre bădărănie şi nici asta nu-mi place.
    Dar poate că am devenit doar un control-freak

    Apreciază

    • Da, din păcate se pot întâmpla şi „nasoale”. Eu nu sunt client fidel. Nici în baruri nu merg, nici în restaurante, nici, nici. Dar s-a întâmplat. Şi nu pot reacţiona. Eu rog frumos. O dată. A doua oară. A treia oară cedez tot eu. Şi plec. Nu pot face scandal. Nu ştiu… cred că era ceva în aer când m-am născut.

      Apreciat de 4 persoane

      • Drugwash zice:

        Să fi fost praf de stele…? 🙄 😀

        Şi eu sînt de fel maleabil dacă am o dispoziţie bună, o companie plăcută, dar uneori mă calcă pe făcăleţ anumite chestii poate minore pentru alţii. Întotdeauna am fost „ciudat”, ştiu asta şi mă feresc să ajung în situaţii în care aş putea „exploda”. Nu c-aş reuşi de fiecare dată… 🙂

        Apreciază

  2. Hahaha! interesant..cred ca m-as distra 🙂

    Apreciază

  3. fata veselă zice:

    Cred că ar fi tare interesant să ai parte de așa ceva. Adică regizat.

    Apreciază

  4. ovi zice:

    hmmm…
    nu frecventez barurile… dar la restaurante merg… fara sa am surprise de felul asta…
    cred insa ca trebuie sa fie f interesant…

    Apreciază

    • Lucrurile astea se pot întâmpla şi la restaurantele cele mai de fiţe. Bine, acolo mai rar şi cu consecinţe. Nu ştiu cât de interesant e, cred că depinde de fiecare în parte. Eu am asistat la parte a unui spectacol şi asta da, a fost interesant şi plăcut.
      Mulţumesc! O zi frumoasă!

      Apreciază

  5. La fel se întâmplă și la „camera ascunsă”. Dacă ai răbdare și simțul umorului, merge, dacă nu, poate ieși cu probleme. Eu fac parte, bineînțeles, dintre primii, mai ales că umorul veritabil e greu de găsit astăzi. Pot să te îmbrățișez și eu sau numai fetele au voie? 🙂

    Apreciază

  6. centrefold zice:

    Cel mai mult ma deranjeaza cand un chelner greseste si in loc sa isi ceara scuze, inventeaza tot felul de povesti, gen

    „Usa de la basement e inchisa si nu am putut sa iti aduc pachetul de tigari, dar acum ca mi-ai atras atentia de ce nu l-am adus dupa jumatate de ora de cand l-ai comandat, parca tin minte unde am pus cheia de la basement”

    🙂

    Apreciază

  7. psi zice:

    mie îmi sare repede muștarul și răbdarea, recunosc, așa că probabil spectacolul -oferit de mine- ar fi pe măsură. am, o mimică a feței de m-ar invidia și louis de funes de-ar mai trăi. 🙂
    la teatru însă nu am mai fost cam de multișor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s