Potecuţa-i încurcată. Între rânduri

1Dacă aş fi inventator, mi-aş pregăti acum discursul de mulţumiri pentru momentul decernării unui nou premiu pentru invenţia unui cuvânt care descrie o stare. Adică starea în care sunt eu de câteva zile. Stare legată de bloguleţul ăsta care nu ştiu cum, nu ştiu de ce dar încă mă suportă. Deşi, dacă-ar putea, sunt absolut convinsă că mi-ar aplica un şut cu direcţie şi intenţie. Dar nu-s. Şi dacă nu-s, nu ştiu, nu pot, nu mă duce. Capul. Nu ştiu cum să vă explic ca să înţelegeţi ceva ce nici eu nu înţeleg deşi mi-am explicat în mai multe moduri. Intru pe blog cu un chef de nedescris. De scris. Nu ştiu ce vreau să scriu dar ştiu că vreau. Să scriu. Şi trec pe la voi, oameni dragi.

Şi „mă râd” sau mă emoţionez sau plâng de-a binelea sau mă întreb şi despic firu’-n douăşcinci sau mă trezesc visând sau…diverse. Toate astea duc spre un singur drum cu sens unic şi viraje la stânga. Împrejur. Adică ori uit ce nu am ştiut ori nu mai ştiu ce am uitat ori pur şi simplu nu-mi mai vine să scriu că mi-e ruşine. Nu, nu că aş fi avut vreodată intenţia de a scrie cu buline (deşi, nu ştiu de ce dar prima chestie la căutările alea pe care le mai pot vedea-că nu mai sunt afişate toate căutările şi nu pricep de ce-, era ceva gen filme xxx 😯 ) dar na, după ce citesc texte mişto la voi, nu-mi mai vine mie să pun pe tapet tâmpeniile mele. Din capul meu, adică. Şi uite aşa, intru, ies, intru şi gata că cine ştie la ce vă gândiţi iar.
Mno, după toate nonsensurile astea, întrebarea mea e :
sunt defectă sau se mai întâmplă?
Şi 2. Voi ce scrieţi când nu aveţi ce scrie?
Şi 3. Vă plictisesc, aşa-i? 😦

Acest articol a fost publicat în Din viaţă.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la Potecuţa-i încurcată. Între rânduri

  1. illusion zice:

    1. Se întâmplă și altora = mie.
    2. De când scriu la diverse site-uri am mereu de scris. Dacă te referi la blog, când n-am ce scrie – nu scriu 😀 Dar când am, mi se întâmplă să scriu și 2-3 texte… d-aia am mereu articole 😉
    3.Nu mă plictisești nici dacă ai vrea!

    Apreciat de 1 persoană

    • 1. M-am liniştit, nu mă înscriu la programul „Rabla” 😉
      2. Lasă, blogul tău e populat cu chestii faine, la mine se cam adună tâmpenii multe şi mi-e frică că va vrea să-şi facă „harakiri” (nu ştiu cum se scrie). Păi, dacă nu ştiu ce să scriu o zi, două, 7? Nu scriu atâta amar de vreme? Intră potecile la retrocedare şi ce mă fac io fără ele? 🙄
      3. Săr’na!!! Eşti drăguţă!!!

      Apreciat de 3 persoane

      • illusion zice:

        1. Ești încă tinerică!
        2. Eu nu am scris 6 luni (și acum mă mir, ce am făcut în alea 6 luni – detalii în curând). Când m-am întors a trebuit să reasfaltez, ce-i drept, dar străduța a ieșit și mai frumoasă decât era înainte. Blogul tău are farmec exact așa cum e!!! Mulțumesc pentru apreciere!
        3. Sunt drăguță cu oamenii drăguți!

        Apreciat de 1 persoană

  2. Irina zice:

    Nu vorbi aşaaa! Tu nu ai capacitatea asta de a plictisi, pur şi simplu nu te-ai născut cu ea. Sigur că şi eu am experimentat la greu stări din astea, chiar în aşa stare mă aflu de aproape două luni. Şi nu-i apatie. Nici măcar cu tristeţea nu seamănă. Şi când mă mâncă rău să scriu şi nu e bun, a doua zi dispare ce am scris, că funcţionează ruşinea de penibil cum nu ai idee…
    Mdeci, şezi cuminţică, se întâmplă şi altora… Des chiar.
    Deci poza face toţi bănuţii pe care i-aş da să pot cumpăra două gânduri de-ale tale, Potecuţă. Şi nu-s zgârcită, chiar aş da şi-o nestemată pe ele… 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Ruşinea de penibil am experimentat-o şi eu dar mi-a fost mai ruşine de cei care apucaseră să comenteze decât de ce am scris eu. Cum să le explic că am şters că… că ce? Şi lăsam aşa, cu toată ruşinea pe umerii mei. S-a întâmplat o dată să şterg fără explicaţii dar a fost motivul mai bun decât ruşinea 😀
      Nu, nu e tristeţe, ai dreptate. Şi nici de aia, nici de aia. E ceva ce nu ştiu ce. Seamănă mai degrabă cu o mare şi densă ceaţă peste gânduri.
      Mulţumesc mult, mult, Irina! ai tu întodeauna cuvinte care mă mângâie pe suflet. Cu mare plăcere îţi dăruiesc făţuca aia de copil dulce, să îţi aducă un zâmbet de drag!

      Apreciat de 2 persoane

    • Oana zice:

      Ce-mi place ce i-ai scris lui Potecuţ 🙂
      La mine nu mai funcţionează deloc ruşinea de penibil, în scris vorbesc, şi mor de râs când mi se-ntâmplă aşa… de asta şi scriu zălud 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. M.C. zice:

    Acu’ te-alinți,nu? 😛
    Eu ți-am explicat ce și cum cu blogul tău. 🙂
    Plicti…ce?

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-ai explicat, da. Şi mai spun o dată un mare şi din suflet mulţumesc! Dar, poate că… uneori… şi la asta mă gândesc. Că dacă încep să dezamăgesc oameni faini aşa ca tine care mi-au spus aşa frumos cum ai spus şi tu…
      No, am scris eu că sunt tra-la-la. 😀

      Apreciază

      • M.C. zice:

        Gândești mai mult decât prevede legea 😛
        Apoi, eu aș spune că asta e căsuța ta și nu trebuie să dai nimănui explicații ce faci sau ce nu faci tu aici. Vizita blogului, orcărui blog, e un privilegiu, nu un drept.
        Niciodată, orice-ai face, nu poți mulțumi pe toată lumea. Nici măcar n-ar trebui să încerci, zic eu 🙂

        Apreciază

  4. Mugur zice:

    Când nu am ce scrie? Iată!
    http://wp.me/p3uPXe-5Z
    Totdeauna se găsesc trei gânduri să fie așternute, așa cum ai făcut și tu acum.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eeee, daaa, mulţumesc că mi-ai amintit de poezioara aia. Mi-a plăcut mult când am citit-o prima oară!!
      Ai dreptate şi tu. Până la urmă s-a scris o nouă postare chiar dacă ea spune despre lipsa mea de inspiraţie pentru o… nouă postare. Paradox? Treaba lui 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • Mugur zice:

        Paradoxal! Cam un sfert din articolele mele pornesc fără țel sau temă. Abia când încep cuvintele a se așeza, atunci vine și subiectul, sau ceea ce numesc eu subiect. De fapt, așa cum spuneam, gânduri împrăștiate sau adunate.
        Mulțumesc!

        Apreciat de 2 persoane

  5. Drugwash zice:

    Starea se cheamă ‘lehamite’ şi vine din motive complexe coroborate. Ori te scuturi de ea, ori înoţi în ea.
    Eu momentan înot, e mai simplu.

    Apreciază

  6. Cosmisian zice:


    Blogul tau este un Parc plin de arbori racorosi cu poteci de dor, de dorul dorului tau, de dorul dorului nostru, de dorul dorului… Mie imi place mult sa ma odihnesc pe bancile lui, ale dorului, ale blogului tau. Pasarile canta frumos aici, veveritele nu imprastie cojile de nuci pe trotuar… Cand nu ai ce scrie, Potecuto, asculta muzica. Stiu ca e greu sa mai asculti muzica, dar scrie. Scrie pentru ca inima ta comunica atat de bine in cuvinte negre pe albul nostru. Ti-am mai spus ca am impresia ca tu poti face orice sa prinda aripi?!

    Apreciat de 2 persoane

    • Cosmisian, potecuţele îţi mulţumesc că le-ai descris aşa frumos! Eu scriu… scriu când am ce. Când nu, scriu ce am scris acum. Adică mai nimic.

      Apreciat de 1 persoană

      • Cosmisian zice:

        Nimicului tau ii cresc flori din brate plapande si mici, Frunzele par a fi urechi de simtire ce-aud doar gandul ce-i bun, Ne lasa aproape de sufletul tau bland si curat, Ne-aduna aproape cand ne soptesti, Ne (in)canta din corzile pieptului tau ce isi stie, Mersul pe poteci de dor.
        A potecutei eleganta poezie se scrie, Tu Scrie, atat ne dorim, Ne lasa pe noi sa iti luam gandul de-aici si sa il facem o lume vie pe hartie, Tu scrie! Doar fa din cuvintele scrise, A noastra apropiata bucurie.

        Apreciază

  7. Când nu găsăsc niciun subiect pă placul meu, ieu o iagă de pălincă și, după ce o beu, îmi vin o grămadă de idei și le notez… câte apuc. A doua zi îmi dau sama că mai tăte-s tâmpenii, da’ măcar una tăt îi bună dă ceva. Păntru mine măcar. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Ha, ha, ha, ha… ce simpatic e comentariul tău, măi Petru! Problema e că eu, dacă ieu otâră de pălincă, mă scufund di tăt în ceaţă. Cum ar veni, mă împleticesc în poteci. 😀 😀

      Apreciază

  8. Oana zice:

    Clar nu ne plictiseşti, pe mine una niciodată. La versurile-ţi plâng, la alte rânduri vin şi râd şi îmi e bine. Te caut şi printre poteci nescrise şi, culmea, te găsesc 🙂
    Sunt perioade în care nu-ţi vine să aşterni cuvinte. Le cunosc. Vin şi trec. Prin sau pe lângă tine. Important este că eşti şi că nu te abandonezi.
    Potecuţ, te îmbrăţişez!

    Apreciază

  9. Pingback: Despre bloguri, drepturi și privilegii | Cafeaua de dimineata

  10. Nanami zice:

    He he 🙂 CE pot spune, deobicei intru in pana de idei, ASA ca scriu toate tampeniile care imi trec prin cap. Si ma simt ASA ciudat cand vad posturi ASA de lungi la voi, IAR ale mele au doar cateva randuri. Be calm your blog is nice the way it is:) keep writing 🙂

    Apreciază

    • Draga mea, să nu te mai simţi ciudat. Până la urmă chiar nu contează lungimea textelor. Poţi spune în 3 cuvinte cât spun alţii în 300. Nu? 😉
      Încerc să… keep writing. Şi îţi mulţumesc pentru aprecieri! Te mai aştept pe potecuţe.

      Apreciat de 1 persoană

  11. Cred că oricare a trecut prin momente de acest fel, invers ar fi anormal. Oricum, ați scris despre lipsa de inspirație, cu multă inspirație. Vă citesc cu multă plăcere.
    Am scris și eu despre asta, în versuri, acum ceva timp. Sper să nu fie prea lung și plictisitor:

    Mă prinse – marți spre seară – un alean
    O stare de prea-plin și-un patos kantian
    Rimele, cuminți, mi se-așezau în minte
    Pluteau tăcut prin aer cohorte de cuvinte
    Parcă așteptând biciul unui dresor boem
    Care să le prefacă în versuri de poem
    Simțeam cum o minune e gata să se nască
    Nu exista obstacol în stare să mă-oprească
    Să-aștern, cu multă grijă pe coala de hârtie
    Mustind de nerăbdare – frumoasa poezie
    Dar, vai! Două cuvinte am apucat să scriu
    Și mintea îmi rămase ca un ogor pustiu
    Ce era clar ca apa, tot clar s-a-‘nvălmășit
    Dar – dacă v-am spus povestea – iată ce-a ieșit:

    E toamnă…
    E toamnă iar…
    (Iar e toamnă?)
    Pe trotuar trece o doamnă
    Vorbind încet la celular 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-nu-nat!!!! Doamne, ce idee frumoasă şi cât de bine sună totul! Felicitări! Nu a fost deloc plictisitor, aş mai fi vrut să citesc.
      Mulţumesc tare mult! Există o problemă însă : eu sunt Potecuţa. Una singură, nu suntem mai multe sau mai mulţi. Da? 😉

      Apreciat de 1 persoană

  12. fata veselă zice:

    Toti trecem prin asta…cine nu recunoaste, nu e sincer cu el!…stai linistita ca scrii foarte bine!…altfel nu te-ar citi atata lume!

    Apreciază

  13. Sonia zice:

    1. Nu eşti defectă, eşti numai bine! 🙂
    2. Când nu am ce scrie (sau timp pentru scris), nu scriu.
    3. Nuuuuuuuuuuuuuuuuu!

    Apreciază

    • 1. M-am liniştit, am văzut că sunt în grafic şi asta e bine.
      2. E cel mai simplu. Şi e şi indicat. Numai că… na, nici să tac prea mult nu-mi place. 😀
      3. Mulţumesc mult, Sonia!

      Apreciază

  14. 1lauralaly zice:

    Sa o luam pe rand, gospodareste asa ca in Ardeal;)
    1. Defecta? Neeee. Toti trecem prin asta. Pana si mari scriitori. Asa ca do not worry 😉
    2. Cand inspiratia nu bate la usa nu alerg dupa ea ca se sperie mai tare. Las zilele sa puna cate ceva acolo si la un moment dat hop apare cate un textulet. De multe ori am facut si eu asa cand citeam ce scriati voi imi concediam ideile. Acum scriu inainte de a va vizita, Si tot am momente in care as cam apasa delete. Dar dupa renunt ca sa nu imi sterg o farama de suflet.
    Potecuta si plictiseala sunt antonime. Asa ca sa nu mai folosesti termenul in asociere;)
    Oricum tu gasesti mereu ceva de scris si sti de ce? Pentru ca iti dai timp sa simti si sa vezi.

    Apreciază

    • Aşa, Laura! Molcom că altfel ameţesc 😀
      1. Buuun. Dacă şi voi păţiţi, sunt zen! Nu mă mai steresez că doar n-oi face eu notă discordantă, musai să fiu în rând cu lumea.
      2. Voi ţine cont de ce ai spus! Ce frumos… cum să îţi ştergi fărâmele de suflet? Nu e voie! 😉
      3. Uff, mulţumesc muuuuult, draga mea! Mda, aici cam aşa e… mai iau şi pauze de visare. Aş vrea să şi pot „imortaliza” aici dar tocmai asta e… că nu prea iese. Dar trece şi ceaţa şi să vezi atunci 😀
      4. Te pup, Laura dragă!

      Apreciază

  15. vax-albina zice:

    Ce mult îmi place să revin şi să văd că tot ce aş fi spus a fost spus cu mai mult talent şi umor decât aş fi fost în stare.
    Scrie Potecuţo. Pe mine nu mă pierzi.

    Apreciat de 1 persoană

  16. psi zice:

    eu am să-ți spun cum e la mine: pentru că blogul meu e pe o nișă relativ mică, eu scriu cumva pavlovian, mi-am dezvoltat acest reflex. plictisesc pe cineva? who cares? 😀 casa mea, lenjeriile mele!
    glumesc de fapt. acum, de o vreme am lăsat-o mai moale cu scrisul, ba chiar în mod voluntar fac asta, și experimentez. tăceri. e teribil de amuzant. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  17. Ana zice:

    Nu esti,bre,defecta…Ce? Te crezi singura pe lume? La altii e si mai grav ca la matale…Ia gandeste-te la cati plagiaza sau pur si simplu scriu ceva deja scris adjudecandu-si meritul imaginatiei…heeee?
    Si-apoi nu esti nici prima si nici ultima si daca ma pun sa caut bine printre blogeri , adun de-o duzina , rapid , care gandesc ca tine…si io printre ei.Asta este: uneori este inspiratie , alteori nu! Pe mine personal nu ai reusit sa ma plictisesti inca , nici macar cand scrii postari din care nu pricep o iota…ca doar ti-am comentat cand se intampla asta…
    Ma crezi ca eu,uneori, citesc , dar habar nu am ce sa comentez si doar clickai pe like?

    Apreciază

  18. Eu nu scriu nimic atunci când n-am ce scrie…şi chiar se vede că nu mai am ce scrie. De la mine au plecat cuvintele, cum spun eu de ceva timp încoace.
    Iar tu nu eşti defectă deloc, din contră 🙂
    Te pup!

    Apreciază

  19. abisurile zice:

    Când n-am idei merg şi „fur” tema pe „Ficţiuni reale”. Dacă-i o temă care mi se potriveşte, scriu şi fac conversaţii şi apoi iar scriu – pe mine mă inspiră la nebunie schimburile – de cuvinte, de păreri, de idei.

    Apreciază

    • Eu la tine nu am simţit niciodată lipsa inspiraţiei. Indiferent de temă, reuşeşti să dai textului multă consintenţă. Eu….

      Apreciază

      • abisurile zice:

        Mă faci să roşesc 😉 Oamenii spun că nu mă înţeleg, probabil că exagerez uneori cu consistenta. Şi da, am momentele mele când n-am idei dar am chef de scris. Şi atunci încep prin a despinca în patru nimicul. Până se umple. Cred că dacă aş vrea aş putea scoate un volum întreg despre nimic.

        Apreciază

        • Uneori înţelegi, alteori nu dar tot poţi aprecia „condeiul”. Şi, în fond, dacă te simţi bine despicând, despici fără să te gândeşti prea mult la ce se va înţelege.

          Apreciază

          • abisurile zice:

            He, he, he, eu mă simt foooarte bine despicând. E starea mea de fapt. Nu pot altfel. Adică pot dar nu-mi iese. De foarte multe ori se înţelege altceva dar e o experienţă tare făină.

            Apreciază

  20. Pingback: Tocăniţă | Abisuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s