Între ceteră şi tobe

Şi? A venit Moşul? Mă bucur să aud c-a venit 😀 Nu despre Moş vreau să vorbesc şi nici măcar despre moşi. Azi, puţin despre muzică pentru că am chef de ţopăială şi parcă aş vrea să vă ştiu punctul de vedere. Poporul ăsta al nostru are din toate câte puţin dar dacă e să exceleze la ceva, apăi cu siguranţă, folclorul e pe locurile funtaşe dacă nu chiar pe primul loc. S-or fi uitat din tradiţii, s-or mai fi degradat ele în timp dar folclorul, măi folclorul stă în picioare mai ceva ca un brad în faţa porţii unui viitor mire.
Sigur, au apărut multe kitsch-uri, multe behăieli care nu au nicio legătură cu nimic din ce înseamnă folclor. Că a cântat codrul, dorul de sat, de părinţi sau de o mândruţă ori bădiţă, românul şi-a găsit alinare în cânt. Fluierat la coasă sau murmurat în tindă, i-a fost leac secole la rând.
Nu cred să fie român care să nu vibreze puţin sau măcar să bată ritmul din picior la o melodie de la „talpa satului”. La fel cum nu cred să fie un chef oricât de „conservator” ar fi el, să nu se încingă atmosfera când cineva cântă „o damigeanăăăă, ş-un pahar…” dar asta e altă poveste.

Odată cu vremurile, s-au schimbat şi tendinţele şi au apărut diverse influenţe şi în muzica populară. Nişte tineri nebuni, au aruncat în aer discotecile acelor vremuri cu melodii despre care nimeni nu ar fi crezut că vor fi ascultate atât de mult de tineri. Dar au pus benzină şi pe focul interpreţilor de folclor. Tinerii ăia curajoşi şi-au spus Ro-Mania. Şi au făcut valuri dar au provocat şi tsunami printre cei care s-au dat mari apărători ai doinei când, de fapt, ei se simţeau ameninţaţi. Au apărut, în timp, şi alţii ca băieţii de care aminteam mai sus şi, cumva, s-au mai calmat spiritele.
Sunt şi acum domniţe care, întrebate „cum văd ele folclorul peste ani, ce le transmit tinerelor mlădiţe care fac primii paşi pe lângă floarea din grădină„, îşi dau ochii peste cap şi oftează arătând cu degetul spre curentul etno. Etno, nu emo. Asta în timp ce ele, mari păstrătoare de tradiţii, îşi asortează costumul popular la pantofi de firmă, cu toc cui că opincile, vezi Doamne, nu mai sunt comode. Şi aruncă cu venin spre orice „deviere” de la ritm. Că nu au treabă cu versurile, oricât de tâmpite ar fi. Dacă se aude cetera, e perfect, în opinia lor. Dacă e chiar şi o uşoară urmă de bass, e pericol, se duce folclorul cu tot cu popor la fund şi ei se erijează-n colacul de salvare al neamului. Păi nu e aşa, stimabililor. Că nu ritmul deformează. Şi poate că tocmai ritmul e cel care le face mai accesibile tinerilor. Adică „ăia” de care vă plângeţi că nu ascultă muzica populară.
În fine, ideea mi-a venit aseară, la X Factor. Vă voi lăsa mai jos o melodie şi tare aş vrea să îmi spuneţi dacă e bătaie de joc, ameninţare la adresa folclorului, a tradiţiei sau a ce mai vreţi voi. Mie îmi place de mor. Şi îmi place şi Grigore Leşe dar asta nu exclude prima opţiune. Eu deja ştiu ce mi-ar răspunde interpreta x de muzică populară. Şi cu prima ocazie, voi şi întreba. Aşa… să văd cum se enervează „salvatorii” neamului. Şi mi-a mai venit în minte o melodie care face parte din preferinţele mele la capitolul ăsta atât de blamat de unii şi alţii. Să cânte muzica, să se agite lăutarii :

Sursă foto