Cum reacţionăm după ce o dăm în bară?

Am scris ieri, am început ieri să scriu o postare minunată postare dar m-am pierdut pe drum de atâta frumuseţe. Scriam şi mă minunam, scriam, cum ar spune autoru’ dacă ar citi ce-am scris. Am lăsat-o în aer că m-am cam blocat şi nu ştiu dacă o voi continua. Astăzi în niciun caz pentru că azi am chef de râs şi nu de meditat intens.
De dimineaţă am revăzut o reclamă care mi-a amintit de ceva care mi-a amintit de altceva care m-a făcut să mă înec cu cafeaua. Mno, „oamă” sunt şi eu, fiţi blânzi.
Ştiţi reclama cu „scapă din orice situaţie…” cu tipa din club care felicită pentru sarcină o femeie care e oricum numai însărcinată nu? Dacă nu, merită să o vedeţi. Sunt atât de rea când e vorba de publicitate, încât foarte rar se întâmplă să spun despre o reclamă că e bună. Ei, acum am spus. Chiar îmi place. Şi mă gândesc că se poate întâmpla oricui dacă nu cumva s-a întâmplat deja. 😀 Dar ce facem în cazurile astea? Încercăm să „dregem busuiocul” riscând să păţim aşa cum o să vedeţi imediat, cerem scuze cu roşeaţă-n obrăjori sau încercăm să ne salvăm, apelând la un imaginar colac de salvare, reacţionând la primul impuls, lucru care nu întotdeauna e şi cel mai bun?

Vă spun una auzită (din surse sigure) din categoria „busuioc” şi după aia vă spun şi despre mine 😉 Dacă v-am mai povestit, înţelegeţi şi voi că-s bătrână şi nu ţin minte.
O doamnă, mamă de băiat, se întâlneşte cu o amică şi începe să-şi spună „oful”
– Nu ştiu ce să mă mai fac, îmi vine să mor, dă-mi un sfat. Băiatul ăsta al meu mă supără rău. A venit acasă cu aia pe care a tot amânat să ne-o prezinte, spune că vrea s-o ia de nevastă.
– Păi şi? De aia eşti tu necăjită? Cât vrei să mai stea lângă tine, e normal să fie la casa lui.
– Nu e asta. Fata e mai bătrână decât el.
– Eh, lasă, tu, să se înţeleagă ei, asta e important. Doi trei ani nici nu contează, nici nu se văd.
– Sunt 11 ani.
– No, şi? Ce, îi scrie vârsta pe frunte? Dacă el o place, ce te plângi tu? Bine că nu are are alte obligaţii.
– A divorţat recent…
– Aha… ei, asta e. Lasă, câţi nu divorţează, ce-i rău în asta? Lasă că o să fie bine, măcar e bine că nu are copii, era mai complicat atunci.
– Are şi copil….

N-are rost să mai spun, nu? Vă daţi seama cât a reuşit să o liniştească. A dat din baltă-m baltă 😀

 

Şi acum una cu reacţie pe moment, încercare de a mă scoate din situaţie. Mai bine o lăsam aşa. Cred… 🙄
Eram la muncă, agitată, cu multe pe cap, etc. Primesc un telefon, un domn destul de serios după voce, după „port”, care îmi spune, puţin agitat, că soţia lui i-a spus că vine la colegii mei să o ajute într-o problemă care, spunea domnul, era doar în capul ei. Îmi povesteşte că doamna are serioase probleme psihice, că a fost internată, că nu trebuie luată în seamă, că îşi cere scuze şi să
o trimitem acasă, să nu ne pierdem timpul cu ea etc. Aveam puţin timp la dispoziţie şi nici chef să detaliez. Fug la ei, deschid uşa şi le spun din prag „băieţii, a sunat un domn, spunea că vă vine soţia lui dar să aveţi grijă că e puţin nebună şi n-are rost să vă agitaţi, ea spune ce visează, nu ce i se întâmplă”. Unul dintre colegi face ochii mai mari ca ai bunicuţei din celebra poveste, altul îngheaţă cu mâna pe mouse. Am simţit nevoia să îi lămuresc dar cel cu ochii mari a prins din zbor gândul meu şi, privind în spatele uşii, spune gâtuit „doamnă, beţi un ceai sau un suc?”. Eu mă prind instant (deh, sunt incredibil de deşteaptă 😀 ) şi spun „aţi înţeles, da? Mâine dimineaţă ar trebui să vină, doamna Popescu se numeşte”. Ştiam de la soţul doamnei care era deja acolo că nu se numeşte aşa.
Colegii mi-au spus că nu-a prins deşi am mari dubii… 😀

Voi ce faceţi imediat după ce vă daţi seama că aţi dat-o-n bară?