Un leu. Să „mănâncă” gura mea

imagesNu aş vrea să vă provoc neplăceri cu postarea asta, nu vreau să vă stric seara sau să vă agit fără rost. E doar o întrebare în final pe marginea căreia aş vrea să povestim dacă aveţi chef.
Nu ştiu cum reacţionaţi voi în faţa celor care vă cer pe stradă ba un leu că sunt flămânzi, ba o bucată de pâine, dar eu m-am lecuit pe rând de dat bani. Am auzit tot felul de poveşti, am văzut şi celebrul film dar nu s-a lipit de mine nimic. A trebuit să văd cu ochişorii mei ca să mă conving,  să-mi conving sufletul să nu mai fie aşa de milos şi să se înmoaie în faţa oricărei mâini întinse.
De dat bani adulţilor m-am lăsat de mult timp, nici nu mai ştiu de când şi de ce. Dar mai cedam câteodată când întâlneam o femeie cu copil în braţe care cerea câte ceva. Atunci când una mi-a cerut un leu să cumpere o pâine că „nu a mâncat de ieri” şi eu i-am luat o pâine şi a spus flegmatic „păi şi io mănânc pâine goală?” a fost şi ultima dată când am luat în seamă adulţii cu mâna întinsă.
La copii în schimb, rezist greu. Lor le mai dădeam câte un leu, doi. Până când, imediat după ce i-am dat unuia nişte bănuţi, am văzut după colţ „gaşca” ce-l striga ameninţător. Aveau sticle de bere la picioare şi multe plase din care se vedeau şi pâini şi multe altele. Mi-a venit să plâng dar nu ştiu de ce că de bănuţi nu-mi părea rău. De ciudă, cred. A picat aşadar şi datul de bani copiilor. A rămas însă mâncarea. Nu pot şi gata. Când vine câte unul din ăsta cât un dop şi îl aud cu „tantiii, te rooog, dai şi mie ceva de mâncare?” nu pot rezista. Bani nu le dau dar o plăcintă, o napolitană, ceva tot trebuie să le iau.
Cred că v-am povestit de ăla mic de tot care stătea lipit cu nasul de o vitrină cu dulciuri şi mi-a zis direct „auzi? Îs scumpe tare astea? Nu-mi iei şi mie una din asta?” 😀 Am râs şi i-am luat, cum naiba să rezist? A fost direct omuleţul. Dacă vă spun că abia a apucat să rupă ambalajul şi ar fi vrut să o îndese pe toată în gură, mă credeţi că nu regret deloc? Sigur, nu pledez acum pentru practicile astea dar sunt şi cazuri speciale. Aşa s-a întâmplat şi când a cerut unul la fel de mic ceva de mâncare şi l-am dus 50 de metri mai în sus pe stradă în faţa unei patiserii. L-am întrebat ce vrea şi cu ochii mari a întrebat „din tot ce-i aici să aleg orice?”. În situaţiile astea nu mă interesează de statistici, de ajutoare sociale, de nimic. Aici pur şi simplu rămâne numai inima că raţiunea face tumbe pe celălalt trotuar.
Şi uite că vin şi situaţii ca aseară. Am luat 5 lei şi am coborât după pâine. În faţa mea era un copil de vreo 7-8 ani. Era evident din genul celor de mai sus. A umplut tejgeaua de monede de 50 de bani şi hârtii de 1 leu. „Tanti, îmi schimbi măruntul ăsta că e mult şi greu”, îi spune vânzătoarei. „Ui, aici îs 7 lei şi aici 9. Mai am una de 10 lei şi două de 5 lei” 😯 În timp ce una dintre doamne îi număra banii, copilul s-s uitat la mine şi „nu ai 50 de bani?” exact când am primit eu restul de la pâine, adică 1,50 lei. S-a uitat la banii mei, la ai lui şi mi-a demonstrat că are şi simţul umorului, nu numai simţ de afaceri. Că la şcoală nu ştiu dacă a dat dar ştia exact să numere monede. „Of, tanti, păi ai mai puţini ca mine, nu-mi dai, aşa-i?”. Am citit chiar puţină milă în ochii lui, cred că mi-ar fi dat el mie 😀
Şi cu ceva timp în urmă am dat peste unul la fel de simpatic. Aveam în mână o hârtie de 10 lei, am ieşit de la un magazin şi trebuia să îi schimb la altul de lângă. Mi-a cerut un leu, am spus că nu am, el a zis că am şi a arătat spre hârtia mea. „Măi, cum să îţi dau 10 lei, alţii nu am”, i-am răspuns puţin enervată de tupeul lui. „Păi nu toţi, tanti. Îmi dai câţi vrei şi îţi dau rest, uite, am mărunt” şi a scos un pumn de mărunţiş. Nu am făcut „târgul” dar nici nervoasă nu am mai fost. Cum să te superi când îi vezi aşa? Şi nu mă certaţi dar chiar m-a amuzat.

Voi daţi? Bani? Mâncare? Îi trimiteţi la muncă? Ce le spuneţi?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Un leu. Să „mănâncă” gura mea

  1. Ileana zice:

    Sincer? Nu rezist, stiu ca multi ne si injura cand le dam bani sau mancare, insa nu ma lasa sulfetul sa nu ajut. De cele mai multe ori mancare, bani foarte rar.
    O seara frumoasa!

    Apreciază

  2. Fiindca locuiesc intr-un orasel mic ii cam stiu pe toti cersetorii. Copiii cersesc sub supravegherea mamelor care fumeaza la umbra sau dau banii tatalui sa-si mai ia o bere, ca e deshidratat. Nu, nu dau bani nimanui, m-am lecuit demult. In schimb, recunosc, dau mancare maidanezilor cu riscul de a lua si amenda, ca pe astia nu-i trimite nimeni la cersit, doar foamea…

    Apreciază

  3. Irina zice:

    Eu nu le dau nimic, trec pe lângă ei ca și când nu ar exista, îi ignor oricât ar insista 😆 . Iar dacă se apropie prea mult, strig la ei să dispară. Știu ce se ascunde în spatele lor. Și asta sunt, n-aveți decât să mă acuzați de discriminare 🙂 . Prea s-au obișnuit toți să cerșească în țara asta, profitând de mila, bunătatea sau naivitatea altora. Lasă să ard eu în flăcările iadului 😆 .

    Apreciază

    • Nu, Irina! Niciodată nu am şters comentarii aici pe potecuţe şi sper să nu fie nevoie. Dar dacă cineva nu înţelege că fiecare e liber la opinie, cu siguranţă orice încercare de jignire sau acuză fără fond, va dispărea la coşul de gunoi. Aşa că nimeni nu te va acuza de ceva.

      Şi ţipi rău? 😀

      Apreciază

  4. Oana zice:

    Depinde de momentul meu. Nu de „povestea” din spatele mâinii-ntinse. Deci rațiuni pur egoiste…comme toujours.
    Copiii flămânzi și curați la inimă îi recunoști dintr-o mie – și atunci de cele mai multe ori ofer alimente, nu bănet.

    Apreciază

  5. Eu iubesc copii, în general. Și nu fac diferențe. Dacă văd că-mi cer bănuți pentru țigări, băutură…nu le dau nici eu. Acum sunt implicată într-un proiect pentru copiii de etnie romă, sper să reușesc să fac ceva pentru ei, o bucățică micuță, căci nu sunt singura implicată. Dacă nu le dau mă doare sufletul după și….Nu e vina lor că au ajuns așa, nici nu prea au ce schimba…sunt doar copii și nu se pot împotrivi multor lucruri. Însă, dacă te uiți în ochii lor, acolo le vezi adevăratele nevoi, sentimente și răni. Eu mă mai joc cu unii, câteodată…sau îi privesc cum se joacă singuri.

    Apreciază

    • Interesant ce spui tu. Poţi da detalii despre proiectul acela?
      Era o fată cu doi copii, mereu stătea în faţa unui magazin de lângă blocul meu. Unul dintre copii avea în jur de 6 ani, celălalt 3-4 luni. Era o frumuseţe de copil. Şi mie îmi plac copiii şi toţi sunt frumoşi dar ăla era o scumpete. Nu îi dădeam bani, mai luam o banană sau ceva pentru copil, puţin. Dar mă opream numai să mă joc cu ăla mic. 🙄

      Apreciază

      • Te înțeleg legat de jocul cu cel micuț. Oricât am încerca să ascundem dacă îi privim ne înduioșează, sunt doar copii și nu e vina lor pentru nimic. Dacă am fi fost în locul lor? Dacă în locul unei copilării tihnite am fi fost trimiși la cerșit și am fi primit bătăi/sudalme zilnice? Dacă în locul unei îmbrățișări părințești am fi primit ghionturi? Dacă în locul porției de mâncare atent pregătite de mama de abia am fi putut prinde o bucată de pâine, poate stătută de zile întregi, ascunsă cu grijă? Proiectul se află în coordonarea unei asociații din Iași. Suntem 20 de tineri pasionați de scris, vom avea o perioadă de instruire cu un jurnalist de origine română care a activat la o publicație din America(jurnalism narativ)și va trebuie să scriem 2 povești de fiecare axate la două cazuri pe care le vom analiza noi. Voi scrie și pe blog textele finale, sper să fac față aștetărilor. E un proiect întreg, va fi și o piesă de teatru, iar poveștile noastre trebuie să-și atingă scopul, adică să-i facă pe cei care citesc să reflecteze asupra acestei chestiuni, să-și pună niște întrebări. Grea slujbă căci toți oamenii le pun etichete grele pe umeri copiilor de etnie romă și, într-un fel, îi adâncesc în stilul acesta de viață, atât de rupt de al nostru. Nici eu nu sunt de acord cu unele lucruri, dar mi-am dat seama că multe dintre ele sunt din jocul acela perfid de-a supraviețurea în care intrăm cu toții…

        Apreciază

  6. Drugwash zice:

    Nu i-am întrebat niciodată pentru ce le trebuie (banii). Nu m-am uitat niciodată dacă au sticle sau altceva în buzunare. Ştiu prea bine cum e să trăieşti de pe o zi pe alta. Ştiu cum e să depinzi de alţii. Chiar şi aceia care se potrivesc prea bine profilului din „Filantropica”. Dar mai ştiu că atîta vreme cît am – oricît de puţin – am să ofer celor ce au nevoie. E treaba Poliţiei să-i anihileze pe profitori, dar pînă să se întîmple asta, unii oameni depind de ei.

    Le-am putea ţine lecţii unora, i-am putea afurisi că cer bani pentru băutură sau ţigări, dar ce vom spune atunci cînd vom auzi: „mi-au luat casa, am cancer, nu mă primeşte în nici un spital, profit şi eu de cît mi-a rămas”?

    Apreciază

    • M-a „mâncat” într-o zi cu soare (eram studentă) să stau de vorbă cu un domn care nu a cerut cu mâna întinsă, a cerut din privire din cornul pe care îl mâncam. M-am aşezat lângă el pe bancă şi am ascultat. O săptămână am fost tot cu plânsu’ la mine. Profesor de istorie, casă pusă pe numele fiului căsătorit care moare doi ani mai târziu. Noră, nepot şi apoi un alt iubit pentru noră. Dat afară din casă… mai spun?
      Mda, l-am crezut. Se vedea că nu recită un text învăţat pe de rost. Omul ăla chiar era doxă.
      Ştiu că poate par egoistă dincolo de limite. Dar prefer să dau (când dau şi dacă dau) dar să nu ştiu nimic. Dacă aud poveşti din astea eu sufăr de parcă mie mi se întâmplă şi prefer să nu.
      Dincolo de asta… ai dreptate dar între un domn cu ţigara în gură şi mort de beat şi un copil, aleg copilul. Poate greşesc dar dacă trebuie să aleg, asta fac…

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Cînd eşti pus în situaţia de a alege, greşeşti oricum, orice ai face.

        Există multe situaţii cînd un om de valoare poate ajunge jos într-o clipă. Poate că povestea lor doare, dar în acelaşi timp ne poate ajuta să ne ferim pe noi sau pe cei dragi de situaţii similare.

        Şi nu uita că acela cu chiştocul şi băutura ar putea fi tot un asemenea „fost” pe care viaţa să-l fi doborît crîncen.

        Apreciază

  7. Bursucel zice:

    Asta mi-e problemă spinoasă, în care-mi mai prind urechile chiar și acum. Nu știu, mi se strânge sufletul când văd în ce hal arată persoanele care cerșesc. Nu spun mai mult, știu că ai capacitatea de a înțelege…
    Uite, dacă mă gândesc la anii dinainte de a ajunge în Franța, trebuie să recunosc faptul că alimentam frumos industria cerșitului. Mi se făcea milă ba de bunicuță, ba de copilaș, ba înghițeam povestea cu sunt de la țară și nu am bani să ajung înapoi acasă. Am apreciat până și sinceritatea unui nene care, după ce a recunoscut că la țară înseamnă de fapt la periferia orașului, mi-a zis că din banii strânși își cumpără ba haine, ba o sticlă de bere, ba țigări. Funcție de cât strânge. No comment iar… 😐
    În Franța m-am lecuit. La parterul blocului în care locuiam avea loc rezervat un… român. Așa zicea cui apuca. Era mai colorat și povestea cum îi bat românii și ce fericit e că a scăpat de teroarea din țară. Mi-a povestit și mie. Și-am realizat că ori am eu față de proastă, ori… :mrgreen:
    În fine, de atunci refuz politicos să dau bani. Dau pâine, dau fructe, dulciuri, depinde de ce am la îndemână… Mai dau și câte un leu de-o pâine, dar rar de tot. Ăla e momentul în care văd disperarea pe fața persoanei care cere și-mi repet că e păcatul ei dacă minte. La drept vorbind nu e nimic rușinos în a ajuta pe cineva cu un puțin măcar. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Ei, vezi? Suntem pe aceeaşi „linie”. 😉
      Nu a fost nevoie să merg în Franţa ca să văd sau să aud. Eu mă „topeam” repede în faţa multor cazuri. Uite, eram într-un magazin mai mare, supermarket de cartier, să zicem. Înainte de Crăciun. Un bătrân, alb ca laptele, mergea greu printre rafturi, se oprea, se uita, tot aşa. Mă opreşte să mă întrebe cât costă laptele că el nu vede pe etichetă. Trăgea şi de o plasă ce părea tare grea. Îi spun, apoi întinde mâna cu ceva mărunt şi mă întreabă dacă îi ajung de lapte. Nu îi ajungeau. Şi îmi spune că are soţia în spital, că l-a trimis după lapte, iaurt şi pâine şi crede că a pierdut banii, etc. Ce să mai spun? Am uitat de tot ce trebuia să cumpăr. Îmi curgeau lacrimile pe obraji cu gândul la bunicii mei şi am început să îi pun coş şi lapte şi iaurt, pâine, fructe, mezeluri, cozonac, etc. I-am dat şi 20 de lei şi l-am dus la casă să plătesc coşul lui. Am vrut să îi plătesc un taxi până la spital dar a spus că merge întâi acasă că stă aproape. Ok.
      Acasă mi-am amintit că am uitat ceva, m-am întors şi …big suprise. Cine stătea printre rafturi şi a oprit o femeie să o întrebe cât costă laptele că are nişte bani dar nu ştie dacă îi ajung? Avea în mână tot 3 lei mărunt, cât avea şi la mine, semn că era recuzită. Femeia a scos portmoneul, moment în care a apărut un domn care a spus „păi bine, moşule, acum 10 minute ţi-am dat 50 de lei că vine Crăciunul, ăia unde sunt? Şi lapte ţi-am luat şi tot ce am crezut eu că trebuie….”
      Ehhh, nu vrei să îţi spun cum m-am simţit atunci….
      Şi sunt nenumărate cazurile. Da, păcatul lor să fie dar tot rău m-am simţit.
      uff că aproape am făcut de-o postare

      Apreciază

  8. Soglu Ioana zice:

    De la zilele Săptămânii Mari încoace, câțiva romi s-au aciuat pe-aici, pe lângă Biserică. Cereau atunci bani cu o insistență plină de determinare. M-au învățat mai ales copilașii, care-mi cereau, iar și iar, paralizându-mă cu privirea lor. Chiar după ce am trecut pe sub Masă, în Biserică încă fiind, și Marian, în scaunul său rulant, pentru prima oară trecând și el, mi-a cerut o fetiță. Am și pupat-o pe fețișoara ei nespălată și i-am dat. Mai târziu, părinții ei, cumpărau și țigări din acel mărunțiș adunat. Nu mă privește.E spre osânda lor. Dar dacă eu, „unuia prea mic nu i-aș fi dat, lui Dumnezeu nu i-aș fi dat”. Și ar fi fost spre osânda MEA. Au mai venit la poartă după haine, și am avut de dat, încă am mai avea. Au mai venit să-și lase plasele de boarfe, „până diseară, că-s grele la cărat”. Unul mai în vârstă din neamul lor, după ce m-a privit detașat chinuindu-mă să-l urc singură pe Marian rampa către intrarea în Biserică, a îndrăznit să-mi ceară. I-am dat spunându-i: „M-ați văzut și nu m-ați ajutat. Eu vă dau acum să cumpărați o pâine, dar să mă ajutați și dumneavoastră când mă mai vedeți. Ne ajutăm unul pe celălalt.” Dacă eu nu aș avea o pâine în plus s-o dau, Dumnezeu nu i-ar trimite la mine. Eu una nu pot trăi mințindu-mă. Nu pot să spun „nu am 1 leu”, dacă am. Nu dau însă străinilor mai mult de câte un leu, căci am apropiați pentru care vreau să fac mai mult.

    Apreciază

    • Mi-aş dori ca toţi cei care trec pragul potecuţelor să citească mesajul tău. Dincolo de ce ai spus tu, am impresia că dacă spun ceva, fac o nedreptate.
      Mulţumesc, Ioana! E o lecţie la care avem de meditat.
      Te îmbrăţişez cu drag!

      Apreciază

  9. Nu dau bani de pomană decât la cei pe care îi cunosc și sunt convins că au într-adevăr nevoie, pentru strictul necesar. Și cunosc câteva familii care nu cerșesc, deși o duc foarte greu, dar se bucură de oricât de mic ajutor primesc. Sunt oameni cu venituri foarte mici, bătrâni, bolnavi și cu nevoi neacoperite. Ei merită să fie sprijiniți.

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Nu dau bani si nu dau mancare….nu MAI dau…ca si eu am dat si , ca si tine , am vazut cu ochii mei ce se intampla…plus ca painea si cornul au ajuns la caini , bine ca macar cainii au mancat.
    Intamplarea ta cu datul restului , cred ca am mai povestit eu pe net , imi aminteste de tatal meu care , imediat dupa revolutie , cand era plin de copii ai strazii , cersetori ,ne-a raspuns nervos la insistentele mele si ale surorilor sa le dam unor puradei o moneda :”Bay tata , voi ati mancat atat Toblerone , Jelibon si Chupa Chiups cate au mancat ei? Voi nici macar nu le stiti gustul si vi se lungeste gatul dupa ele pe raft,ca nu va permiteti sa va cumparat.Voi credeti ca astia patreaza banii ca sa isi cumpere paine? Poate va si scuipa!”
    Poate tata a fost dur , insa zau ca avea dreptate…..
    In schimb eu cumpar chestite…de la oamenii sarmani : un buchet de flori de camp care se ofilesc pana acasa 😀 . Un mileu mic facut cu mana….un buchet de patrunjel ofilit….taitei facuti de casa…ciocolata de casa…si am in balcon o aloe cumparata acum 10 ani de la o batranica ce vroia sa mi-o dea gratis , daca nu am sa-i dau 50 de bani pe ea…

    Apreciază

    • Era pe drumul meu spre casă o bătrănică ce vindea flori vara şi chestii din lână iarna. Mereu stătea aplecată pe o carte cât aştepta un client. Nu am mai văzut-o demult….oare ce-o fi cu ea? 🙄
      Da, asta e o variantă mult mai sănătoasă 😉

      Apreciază

  11. papagigli zice:

    Aici cersetorii stau in general la stopuri, pentru ca strazile sunt pline de masini, nu de pietoni, exceptind downtown-ul. Asa ca, daca am timp, daca am dispozitia necesara, daca-mi place peroana, daca nu vorbesc la telefon si daca am cash la mine, las fereastra si-i dau un toonie. Daca nu, astept sa se puna verde. Dar in niciun caz nu-mi pierd timpul, analizind situatia din vreun punct de vedere filantropic, nici inainte de a da, nici dupa.
    Aici n-am vazut tigani cersind, desi or fi si d-aia. Puradei chiar deloc. In schimb am vazut tipe intre 17 si 20 de ani, punk-iste, fardate, rimelate si unele chiar atragatoare. Ei bine astea, recunosc, ma sensibilizeaza 😆

    Apreciază

    • Aha, e şi chestie de… gust 😀 😀
      Da fetele alea pentru ce cerşesc? Sunt ca tinerii noştri din vama veche, cu pancarte „am băut toţi banii, nu mai am de întors acasă”? Simpatici şi ăstia, pe cuvânt că lor le-aş da

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Da, exact. Au cite o pancarda pe care scrie … whatever si daca deschide careva geamul, se duc si-si ridica donatia 😆
        E un mod de cerseala mai simpatica. Nu stiu daca e mai eficienta decit a celor care se tin scai de tine.
        Dar, exista unii tigani care sincer imi plac. I-am intilnit in Galeria Victor Emmanuel din Milano si in Piata St. Michel din Paris. In Milano erau doi violonisti care o ardeau numai pe muzica (,) clasica, de adunasera o multime de privitori si admiratori in jurul lor. Iar in Paris era o trupa, tot de tigani, care cinta un caffee-concert superb. Astora le-am dat, dar nu pentru aspect, ci pentru talent. 😉

        Apreciază

  12. eu imi derulez mereu din memorie replica lui Dinica in Filantropica: „Ti-a fost mila? Ti-am luat banii..”:)) si trec mai usor peste momentul refuzului

    Apreciază

  13. succesulpe zice:

    Am dat suficient cat sa nu ma invat minte si cred ca as face-o din nou. Dar intre a da cu drag si a da, in sensul de „a scapa” de cersetor este drum lung.
    Dincolo de situariile discutate aici, am experientele mele la fel de interesante. Adesea ma intreb de de nu fac si astia ceva pentru un ban. De ce isi expun insa corpul mutilat, de ce fac apel la a provoaca repulsie prezenta lor si storc bani din sensibilitatea celorlalti. De ce acele mame isi iau cate un copil mic iarna in brate si il expun dezbracat la gerul strazii, atunci cand cersesc. Pe de alta parte stim ca nu se va scapa niciodata de asta. Trebuie sa traim cu totii asa cum ne-a lasat Bunul Dumnezeu pe pamant. Cu totii.

    Apreciază

  14. dagatha zice:

    un subiect foaaarte delicat! 😦
    nu știu dacă pot să răspund pentru că gesturile mele ar fi la fel de haotice precum mi-s gândurile acum….
    Uneori am dat, alteori nu…
    Uneori mi-a fost milă, alteori nu…
    Nu știu când am proedat „bine” și când nu.
    Nu știu ce înseamnă de fapt „bine” în cazul ăsta…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s