Sufletul doarme pe-o chitară

N-am fost decât un strop de amăgire ce-şi oglindea surâsul în cioburi de destin.
N-am fost decât o umbră de simţire ce-şi căuta menirea la margini de suspin.
Nu sunt decât o adiere şi caut frunze ca să le alint.
Nu sunt mai mult de-o mângăiere, cerşesc iluzii şi-mi place să mă mint.
Sunt strop din marea-nvolburată ce-nghite vise şi ascunde dor
Mă-ntorc în mine, câteodată, şi-mi caut calea pe-un câmp incolor.
…………………
Mă voi transforma în stropul ce-am fost şi, cu o ultimă răsuflare, mă voi da mării înapoi. Se va reface întregul şi voi putea ajunge astfel să-mi înmoi penelul într-un „indigo” de curcubeu cu care voi putea picta, peste amintiri, perdea de nemurire….