Gafe de poveste

A sosit (din nou) momentul pentru o poveste. Pentru astăzi am ales una mai amuzantă. Mă rog, în esenţă nu ar fi nimic de râs, are şi asta un tâlc al ei, putem trage concluzii serioase şi multe etc dar mie mi-a amintit de mai multe „gafe” şi seriozitatea pe care ar fi putut-o genera, s-a aruncat pe geam.
Într-o dimineaţă geroasă, după trei ore de muncă asiduuă :D, mă gândesc că nu ar strica o cafeluţă bună. Merg la bucătărie, pun apa la fiert şi intru din nou în cămăruţa unde îmi desfăşuram activitatea. Concentrarea maximă a făcut să uit tot ce am făcut până atunci aşa că după o jumătate de oră merg din nou la bucătărie să beau apă, văd cana cu cafea, îmi pun în ceaşcă, ies la o tigară, intru iar la treabă. După o oră merg la dulapul cu „de toate” şi văd cum punga mea de cafea stătea neatinsă pe unul din rafturi. Cu capul plecat şi bujori în obrăjori, merg la colega şi îmi cer scuze spăşită că i-am luat cafeaua, că eu am uitat că am pus doar apa la fiert şi apoi am luat-o gată făcută fără să clipesc, că etc, că etc. Colega se uită mirată la mine şi spune „na că am şi uitat că mi-am făcut cafea…”. Nu, dragilor, nici eu, nici ea, nu folosim „substanţe” cum bine s-ar putea înţelege. Am căzut repede la pace că nici ea nu avea de ce să-şi bage năsucul în apa mea pusă la fiert, nici eu nu aveam de ce să iau cafeaua ei, am împărţit ce mai era de împărţit şi a doua zi am stat în bucătărie până am fost sigură că plec cu produsul finit.
Despre cum am plecat cu telefonul uneia dintre colegele de apartament şi nu mi-am dat seama nici când a sunat Alexandra, vă mai spun? Fata a sunat să întrebe de Ioana. Eu îi spun că Ioana e acasă, eu nu sunt şi nu i-o pot da la telefon. Dar nu m-am prins. Deh, aveam telefoane la fel şi nu erau din astea „inteligente” ca acum, nu aveam poze pe ecran să le diferenţiem. Nici minute nu prea erau aşa că abia  când am ajuns acasă Ioana mi-a spus că a sunat „mama”, a crezut că e mama ei dar pe parcurs şi-a dat seama că era mama mea şi nu înţelegea nici ea de ce mama mea e în telefonul ei şi întreabă de mine… o întreagă nebunie 😀
Vă las povestea, îmi desfac un pachet de biscuiţi şi aştept să-mi povestiţi despre „gafele” din arhiva personală. Fie din categoria asta, fie din alt registru. Important e să râdem şi azi 😉

„Într-un aeroport stătea o tânără care urma să facă o călătorie mai lungă. Și-a cumpărat de acolo o carte ca să treacă mai repede timpul și un pachet de biscuiți. S-a așezat pe un scaun, și-a pus bagajele lângă ea și s-a apucat să citească. La un moment dat s-a întors să ia un biscuit din pachetul de lângă ea. A observat cu surprindere că la mică distanță era așezat un domn care citea un ziar și care, fără să-i ceara permisiunea, a început să ia și el din pachetul de biscuiți.
Cu toate că s-a simțit indignată, politețea a împiedicat-o să îi reproșeze că are un comportament nepotrivit. Dar pe măsură ce ea lua câte un biscuit, lua și el unul și asta a făcut ca până la urmă tânăra să devină foarte nemulțumită. Când a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a întrebat plină de resentimente: “Oare îndrăznește să mi-l ia și pe ultimul?”
Bărbatul a luat într-adevăr ultimul biscuit, l-a rupt în două și i-a oferit zâmbind cald o jumătate. Simțind că el a depășit limita bunului simț, tânăra s-a ridicat furioasă și s-a îndreptat spre un alt colț al sălii de așteptare. A deschis geanta ca să pună înăuntru cartea și… spre marea ei surprindere, a văzut înăuntru pachetul de biscuiți pe care îl cumpărase. În acel moment a copleșit-o un sentiment de rușine. A înțeles că pachetul din care mâncase nu era al ei, ci al bărbatului care citea ziarul…..”

Să aveţi o zi… de poveste!