Gafe de poveste

imagesA sosit (din nou) momentul pentru o poveste. Pentru astăzi am ales una mai amuzantă. Mă rog, în esenţă nu ar fi nimic de râs, are şi asta un tâlc al ei, putem trage concluzii serioase şi multe etc dar mie mi-a amintit de mai multe „gafe” şi seriozitatea pe care ar fi putut-o genera, s-a aruncat pe geam.
Într-o dimineaţă geroasă, după trei ore de muncă asiduuă :D, mă gândesc că nu ar strica o cafeluţă bună. Merg la bucătărie, pun apa la fiert şi intru din nou în cămăruţa unde îmi desfăşuram activitatea. Concentrarea maximă a făcut să uit tot ce am făcut până atunci aşa că după o jumătate de oră merg din nou la bucătărie să beau apă, văd cana cu cafea, îmi pun în ceaşcă, ies la o tigară, intru iar la treabă. După o oră merg la dulapul cu „de toate” şi văd cum punga mea de cafea stătea neatinsă pe unul din rafturi. Cu capul plecat şi bujori în obrăjori, merg la colega şi îmi cer scuze spăşită că i-am luat cafeaua, că eu am uitat că am pus doar apa la fiert şi apoi am luat-o gată făcută fără să clipesc, că etc, că etc. Colega se uită mirată la mine şi spune „na că am şi uitat că mi-am făcut cafea…”. Nu, dragilor, nici eu, nici ea, nu folosim „substanţe” cum bine s-ar putea înţelege. Am căzut repede la pace că nici ea nu avea de ce să-şi bage năsucul în apa mea pusă la fiert, nici eu nu aveam de ce să iau cafeaua ei, am împărţit ce mai era de împărţit şi a doua zi am stat în bucătărie până am fost sigură că plec cu produsul finit.
Despre cum am plecat cu telefonul uneia dintre colegele de apartament şi nu mi-am dat seama nici când a sunat Alexandra, vă mai spun? Fata a sunat să întrebe de Ioana. Eu îi spun că Ioana e acasă, eu nu sunt şi nu i-o pot da la telefon. Dar nu m-am prins. Deh, aveam telefoane la fel şi nu erau din astea „inteligente” ca acum, nu aveam poze pe ecran să le diferenţiem. Nici minute nu prea erau aşa că abia  când am ajuns acasă Ioana mi-a spus că a sunat „mama”, a crezut că e mama ei dar pe parcurs şi-a dat seama că era mama mea şi nu înţelegea nici ea de ce mama mea e în telefonul ei şi întreabă de mine… o întreagă nebunie 😀
Vă las povestea, îmi desfac un pachet de biscuiţi şi aştept să-mi povestiţi despre „gafele” din arhiva personală. Fie din categoria asta, fie din alt registru. Important e să râdem şi azi 😉

„Într-un aeroport stătea o tânără care urma să facă o călătorie mai lungă. Și-a cumpărat de acolo o carte ca să treacă mai repede timpul și un pachet de biscuiți. S-a așezat pe un scaun, și-a pus bagajele lângă ea și s-a apucat să citească. La un moment dat s-a întors să ia un biscuit din pachetul de lângă ea. A observat cu surprindere că la mică distanță era așezat un domn care citea un ziar și care, fără să-i ceara permisiunea, a început să ia și el din pachetul de biscuiți.
Cu toate că s-a simțit indignată, politețea a împiedicat-o să îi reproșeze că are un comportament nepotrivit. Dar pe măsură ce ea lua câte un biscuit, lua și el unul și asta a făcut ca până la urmă tânăra să devină foarte nemulțumită. Când a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a întrebat plină de resentimente: “Oare îndrăznește să mi-l ia și pe ultimul?”
Bărbatul a luat într-adevăr ultimul biscuit, l-a rupt în două și i-a oferit zâmbind cald o jumătate. Simțind că el a depășit limita bunului simț, tânăra s-a ridicat furioasă și s-a îndreptat spre un alt colț al sălii de așteptare. A deschis geanta ca să pună înăuntru cartea și… spre marea ei surprindere, a văzut înăuntru pachetul de biscuiți pe care îl cumpărase. În acel moment a copleșit-o un sentiment de rușine. A înțeles că pachetul din care mâncase nu era al ei, ci al bărbatului care citea ziarul…..”

Să aveţi o zi… de poveste!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Marţea de poveste. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Gafe de poveste

  1. Bogdan zice:

    Mie, la cumpărături, nu-mi place să împing căruciorul prin supermarketuri. De obicei îl las pe un culoar principal și apoi intru printre rafturi, iau ce am de luat, pun în cărucior, îl mai mut puțin mai în față câțiva metri, iar printre rafturi, iar pun în cărucior, și tot așa. Și-apoi mă așez la coadă, îmi pun produsele pe bandă și aștept să ajung în dreptul casieriței. Așa am făcut și în acea zi în care, în plus eram și puțin căzut pe gânduri. Chestii-trestii. La casă, m-a trezit vocea casieriței : „La Always avem și promoție. 8+ 2 gratis.”. Ce Always visezi, cucoană ? Arăt eu ca unul care-aș avea nevoie de absorbante ? 😯 mi-a trecut prin cap să îi răspund dar am văzut pachetul pe care ea era gata-gata să-l treacă prin dreptul aparatului care citea codul de bare, am inventariat rapid din ochi tot ceea ce deja marcase și ceea ce mai era încă pe bandă și nu mi-a fost deloc greu să descifrez misterul : ajunsesem la coadă cu căruciorul altcuiva ! Acum, nu prea mi-a fost rușine că domnișoara casieriță mă prinsese cu absorbantele în cărucior. Și nici că a fost nevoită să cheme pe cineva să ștorneze ceea ce deja trecuse prin casă. Dar când am intrat din nou cu căruciorul în supermarket, m-am furișat pe după rafturi, doar doar scap fără să fiu zărit de doamna al cărui cărucior îl luasem și căreia, logic că îi mâncasem din timpul alocat shoppingului, oferindu-i la schimb un cărucior cu after shave, deodorant de toaletă, un borcan cu ardei iute și ce-i mnai fi cumpărat eu pe acolo că nu le rețin pe toate.
    Și am scăpat neprins ! 😛

    Apreciază

  2. Ana zice:

    Povestea din aeroport o stiam si mi s-a parut geniala de la bun inceput… 😀
    Eu chiar acum , pe repede inainte , nu-mi amintesc de gafele personale , probabil ca am asa de multe incat nu stiu la care sa ma gandesc prima. 😆 Dar de imi amintesc vre-una , iti dau de veste! 😉

    Apreciază

  3. gheorgica zice:

    Inca esti recuperabila. Bine ca m-ai stii drumul spre casa . Acum doua saptamani am scos soatza in oras la un teatru. La iesire inbulzeala. II ofer bratul si reduc viteza de de mers ca sa plece cei grabiti. Iesirea este in semiintuneric. Am parcurs aproape 50 m si discutam( vb doar io) Cand ajungem la lumina imi intorc privirea spre ea si ea spre mine. Ne holbam unul la altul. Ea nu era ea iar eu nu eram el. Ne-am cerut scz unul altuia si am plecat dupa ei. I-am recuperat, stateau mirati la iesire. Am ras io dar am fost tocat pana acasa si dope. Nu stiu cum a fost la ei . Daca este printre voi poate imi spune

    Apreciază

    • Hahahaha! Gheorgică, tot e bine că v-aţi întors… dacă mă înţelegi 😉 Glumesc, desigur. Ce să mai zic, îmi pare rău că ai fost tocat dar cumva ai făcut-o cu mâna ta. 😀

      Apreciază

  4. Annaisss zice:

    Din seria mai vechi și din seria am plecat cu cățeaua la plimbare….mi s-a întâmplat să plec cu cățeaua la plimbare fără cățea și să ajung cu ea afară dar să mă întorc singură.
    Cea din urmă a fost mai gravă. Nu am uitat-o afară cum s-ar bănui. M-am luat la vorbă prin fața blocului și când să plec, ia-o de unde nu-i ! Am căutat și căutat … și am ajuns acasă plângând. Acasă toată lumea calmă…”dar de ce plângi ?” … ”păi n-am fost atentă și am pierdut-o etc. etc.” și răspuns ”Nu știu ce-ai făcut tu, dar a venit singură acasă. Acum doarme ”

    Apreciază

    • Biata căţea, măi Annaisss. Ca să îţi treacă, îţi spun că ştiu pe cineva (bunic fruntaş) care a plecat cu căruciorul şi nepotul din dotare la plimbare. După câteva ture prin parc copilul adoarme, el lasă căruciorul la umbră şi se pune la o bere. Două. Trei. Zece. E de înţeles că a plecat fără copil, da? Noroc că l-a recuperat întreg, altfel azi cred că era refugiat în munţi 😀

      Apreciază

  5. Stau și eu să-mi storc creierii, dar nu-mi amintesc vreo gafă care să concureze cât de puțin cu cele relatate mai sus. Parcă vă invidiez…

    Apreciază

  6. Lia zice:

    Huh, io-s o zăpăcită fără pereche uneori… cea mai cea gafă de care-mi amintesc şi râd şi azi este una pe care nu o voi uita-o never.
    În urmă cu câţiva ani firma la care lucrasem subînchiriase un spaţiu, de fapt cedase o parte din afacere, un club situat în centrul vechi din Baia Mare. Cum pe vremea aceea nu-mi vedeam capul de treabă fiind un fel de om bun la toate, mă trimisese patronul să înventariez şi să predau acel local. Plină de draci şi bodogănind (deoarece era perioada de închidere a semestrului şi-mi rămăsese o groază de chestii neverificate şi se apropia termenul de predare a situaţiilor financiar-contabile), am urcat în maşina celor care au închiriat şi hai la club. După câteva ore bune de numărat, verificat… mna, inventar, hai înapoi la firmă… numai că io nu am fost atentă cu ce maşină venisem 😀 am reţinut culoarea nu şi marca. Şi ce să vezi, mă duc glonţ spre un mercedes alb parcat în locul celei cu care venisem… portiere deschise, io urc şi-i aştept pe ceilalţi… numai că nu venea niciunul. Stăteau proţăpiţi pe trotuar căutându-mă din priviri, apoi reperându-mă s-au pus pe râs… şi aveau şi de ce. Să vă spun ce a urmat? Aş, n-are sens… noroc că nu a venit proprietarul maşini înainte de-a mă dezmetici io 😛

    Apreciază

    • Intru în bancă. Termin treaba şi când să ies, mai mai să dau cu capul de uşa mare din geam. Mă opresc la timp şi aştept să se deschidă. Nimic. Caut mâner. Nimic. Era un buton pe care, evident, îl apăs. Nimic. Mie mi-a părut suspect faptul că parcă atunci când am intrat nu era uşa culisantă sau alte inginerii dar nu am gândit suficient la asta. Mă uit în sus, caut iar mâner, nimic. Mă uit în spate, câţiva de la coadă de la ghişeu se uitau cam lung la mine. Apoi, la vreo 4 paşi de mine, pe uşa larg deschisă intră un domn relaxat. Am fugit afară şi pe trotuar am reuşit să râd şi eu cum sigur am râs ăia din bancă că am stat câteva minute incercând să ies pe o uşa care de fapt nu era uşa….

      Să revin la gafa ta. Chiar ai avut noroc că nu a venit proprietarul. Hehehehe Mi te imaginez stând liniştită în maşină… 😀 😀

      Apreciază

  7. Bursucel zice:

    Măi, Potecuță, tu chiar vrei să mă fac de poveste?! 😳
    Las doar semn că am trecut… mi-ai adus aminte de clientul pe care l-am făcut să vină de-acasă cu cartofii la cuptor de mi se lăuda că-i gătește! 😆

    Apreciază

    • Corect! Sa se invete minte. Ce atata lauda? Hehehe.
      Bietul om…

      Apreciază

      • Bursucel zice:

        Ufff, mai că mă apucă mustrările de conștiință…
        1. N-am mâncat, deși am promis să gust și să dau avizul… n-am avut loc de colegii mei, deh…
        2. S-a făcut omul de poveste în fața nevestei când i s-a lăudat talentul culinar – nu gătise el, ci femeia de-o aveau angajată pentru așa ceva.
        3. Mereu îmi repet să nu-mi mai iau mina serioasă cănd mi-s pusă pe șotii… că unii chiar iau de bune ce zic și pică în belele… 😳

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s