Temeri pe poteci…

imagesAm tooot amânat postarea asta din mai multe motive dar acum sunt pornită tare şi o scriu până nu-mi trece 😀 . Mai apare şi pe potecile mele câte o problemă „din viaţă” şi mă străduiesc să o rezolv până nu îmi invadează tot spaţiul. Nu îmi amintesc să vă fi spus până acum dar dacă mă bălbăi, îmi cer scuze. Potecuţei îi este foarte frică de câini. I-aş spune chiar fobie. Să vă explic şi spuneţi voi dacă e doar frică exagerată, fiţă de bulevard sau e nevoie de o vizită la psiholog. Se presupune că merg liniştită pe stradă cu gândurile mele paşnice şi în faţa mea apar doi-trei câini vagabonzi. Ori latră ori nu latră, eu înţepenesc. În secunda doi îmi transpiră palmele, picioarele se transformă în gelatină, mă albesc şi mi se face rău. Pe cuvânt de potecuţă că nu exagerez. Mi se face rău de frică. Totul a pornit într-o dimineaţă de vară în care mergeam spre serviciu. Pentru că pe trotuarul pe care am vrut să merg am văzut dormind doi câini şi nu am vrut să îi deranjez, am ales trotuarul celălalt. La un moment dat a trecut o maşină, ei s-au aruncat la roţile ei dar pentru că au ratat-o, s-au orientat spre mine. Problema e că au mai chemat doi prieteni în ajutor şi uite aşa, m-am văzut înconjurată de dulăi care îmi arătau ameninţător colţii. Am făcut trei paşi în spate dar nu am văzut bordura, mi-am sucit piciorul şi m-am lăţit peste gardul viu care înconjura blocul. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat în următoarele zeci de secunde dar la un moment dat, ca la un semn, s-au oprit toţi din lătrat în acelaşi timp, mi-au întors spatele şi au plecat fără să guste din mine. Nici înainte de acest episod nu pot spune că intram vitează printre ei dar de atunci mi se întâmplă ce v-am spus, ajung la un pas de leşin când îmi apar câini în faţă.
Vacanţele de vară le-am petrecut la ţară, bunicii mei aveau câine, vecinii la fel aşa că nu sunt nici picată de pe lună, asta fiind o posibilă explicaţie. Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac animalele şi le iubesc. Îmi plac şi câinii atât timp cât mă simt în siguranţă în preajma lor. Şi ştiu şi varianta cum că ei simt atunci când ţi-e frică, că eman nu ştiu ce şi ei, sărăcuţii, mă percep ca pe o ameninţare şi reacţionează ca atare. Da, ştiu şi asta. Acum când vă scriu sunt conştientă de asta şi de faptul că ar trebui să mă controlez. Dar ce fac că dacă ies afară şi apar doi câini, râmân fără aer şi aproape cad în stradă? Asta cum se mai controlează? Cum să mă educ ca să scap de asta? 🙄 Credeţi-mă nu e deloc comod! Şi, cu riscul de a mă „acuza” ca fiind lipsită de modestie, nici om rău nu sunt. Mi s-a spus că ei îi latră sau muşcă numai pe oamenii răi sau pe cei care le invadează teritoriul. Păi dacă e aşa, ar trebui să mă mut pe Lună că teritoriul lor e peste tot.
Şi acum adevăratul motiv pentru care vă scriu. Pe strada unde lucrez, locuieşte o stimată doamnă care are un câine lup. Drăguţ foc atunci când mă latră de după poartă. De ceva timp însă, în special seara, latră din faţa porţii. I s-a spus frumos că nu e ok, că noi trecem pe acolo la ore la care  nu prea mai e nimeni în prejmă şi  fost rugată la fel de frumos să nu-l mai ţină afară. A spus că vede ce face. A doua oară când i s-a spus a răspuns nervoasă că nu are ce să-i facă dacă noaptea sare poarta şi stă pe stradă. 👿
Aveţi soluţii? Nu aş vrea să-i fac rău dar nici eu nu m-aş vedea cină pentru dulăul ei. Există o lege în sensul ăsta? Se face undeva o reclamaţie, măcar un avertisment să primească dacă rugată frumos mai avea puţin şi ne lua la bătaie?
Ce să fac?
Dar de frică cum să scap?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

63 de răspunsuri la Temeri pe poteci…

  1. Irina zice:

    Și mie mi-e teamă de câini. Tot așa, am fost atacată o dată de o cățea care avea pui sub scara unui bloc, deși eu mergeam liniștită pe aleea îngustă dintre blocuri. Nu m-a mușcat, dar m-am speriat teribil. Și, de atunci, îi tot ocolesc. Când îi văd, de la distanță, mă opresc, analizez terenul și văd cum aș putea face să-i evit :). Fie traversez pe trotuarul celălalt, fie aștept, penibil, să mă ajungă cineva din urmă, ca să nu trec singură pe lângă ei. Doar dacă sunt înarmată cu vreo umbrelă sau cu vreo sacoșă mai grea, pe post de apărătoare, prind curaj. Nu toți sunt agresivi, îi observ de la distanță. Am început să experimentez ceva. Nu știu dacă nu e doar o coincidență, dar, dacă îi privesc în ochi și le zâmbesc, parcă nu mai sunt așa amenințători. Unii chiar pornesc prietenoși după mine, nu mai reușesc să scap de ei, s-ar vrea mângâiați :). Unii, însă, sunt de neînduplecat. Am observat că au ce au cu bicicliștii și cu cei care caută prin gunoaie. Dacă te lovește norocul să fii în apropeirea lor în momentul atacului, riști să te confunde :). De frică, nu știu cum am putea scăpa. În copilăria mea de la țară, se afumau copiii speriați cu păr de câine :).

    Apreciază

    • Vai, de câte ori nu m-am oprit în mijlocul drumului aşteptând pe cineva să nu trec singură. Sau de câte ori nu m-am întors din drum pentru că vedeam câini în capătul străzii. Bine că nu sunt singura….
      Simt nevoia să repet : nu le vreau răul nici lor. I-aş mângăia şi eu, poate că au nevoie de afecţiune. Dar până să apuc să îi mângâi, trebuie să găsesc u gard de care să mă ţin să nu cad….

      Apreciază

  2. Bursucel zice:

    Ufff, m-am trezit la vreme deci! ia uite tema de cercetare
    http://www.ziare.com/ccr/decizii/proprietarii-cainilor-agresivi-nu-vor-mai-fi-pedepsiti-de-lege-1028218
    http://www.politiaromana.ro/ordine_publica/caini_periculosi.htm
    Mi-s cam amețită de somn, dar eu zic că ți se trage demult, de pe vremea poveștii ăleia cu câinele cel mare, negru, surd și bătrân. De-am pus de la mine epitete în plus, să mă ierți… 😳
    Apoi, poate asta te ajută, dar ai văzut – nu te-au mușcat dulăii cțnd te-au văzut căzută și la cheremul lor! Deci au simțit că ețti om bun, chiar dacă ți-au mirosit frica.. 🙂
    P.S. Mai stau un pic pe-aici, apoi iar fug la somn. 😉

    Apreciază

  3. Lia zice:

    Huh, potecuţo… şi mie mi-e frică de câinii vagabonzi deşi am doi câini în curte şi unul e lup de fapt o lupoaică superbă, dar nu latră aiurea la trecătorii de pe drum. Îi poţi spune doamnei să se ocupe un pic de câine, probabil are nevoie de atenţie… lupii sunt extrem de deştepţi şi ascultători, dar trebuie să te ocupi de ei. Şi poţi să-i sugerezi că ar putea să-şi înalţe gardul, (noi asta am făcut când am adus căţeluşa) sau să-i facă un ţarc. Nu e ok să umble pe străzi. Nu ştiu dacă o reclamaţie rezolvă problema… iar ca să scapi de frică ai putea începe prin a-ţi cumpăra un pui de câine, altfel nu cred că ai şanse şi pe lângă orice câine vei trece te va lătra, te simt că-ţi este frică… şi latră pentru că ei îţi percep frica (ups) ca pe o ameninţare.

    Apreciază

    • Am rugat-o frumos să fie mai atentă să nu mai rămână pe stradă şi se pare că nu a luat măsuri. A doua oară deja devenise „agresivă”, cred că o intervenţie în care o învăţ cum să îl crească, ar enerva-o şi mai tare.
      Am vrut demult să îmi iau un câine dar stau la bloc, cam 9 ore pe zi sunt plecată aşa că am ajuns la concluzia că mai mult îl chinui şi nu are rost.
      Faptul că ştiu că tocmai frica îi întărâtă, nu mă face să nu-mi mai fie frică 😦
      Repet : nu păţesc asta cu toţi câinii. Dacă ne întâlnim şi e şi căţeluşa ta cu tine, nu am nicio treabă. Ştiu că e păzită şi eu protejată. Dar cu cei fără stăpân se schimbă problema

      Apreciază

  4. succesulpe zice:

    Am sa iti spun un lucru. Pot trece la orice ora pe oricare strada si printre oricati caini. Conditia este sa nu le invadezi spatiul lor de „siguranta” si sa nu iti fie frica, pentru ca asta iti tulbura metabolismul si transpiratia ta ii egreseaza. Nu gesticula si nu te alarma. Fii calma si domina-i. Arata-le cine este stapanul. Am avut un caine. Am invatat multe privindu-l si intelegandu-l. Pot sa iti vorbesc ore in sir despre comportamentul lor. Doar tine minte astea..

    Apreciază

    • Asta cu teritoriul nu o înţeleg. La intare în bloc, pe trotuar, în spaţiile verzi, pe sensurile giratorii de pe bulevard, e numai teritoriul lor. Eu pe unde mai merg? 😦
      Uff, înţeleg perfect ce îmi spui şi îţi mulţumesc mult. Dar aşa cum am spus, acum sunt conştientă de toate astea. În faţa lor însă, nu mă mai pot controla. Pur şi simplu mi se face rău, inima stă să explodeze, tremur.

      Apreciază

  5. Raiseen zice:

    Iuuui, Potecuta mea draga, am fost si eu in situatia ta. Am avut cea mai groaznica fobie de caini posibila. Imi era frica pana si de propriul caine, dar bine ca mi-a trecut.
    Ce am invatat eu de la cumnatul meu (medic veterinat) a fost faptul ca orice ai face, cainele simte atunci cand te temi de el, oricat incerci sa maschezi acel lucru. Dar cel mai important este sa incerci sa-ti pastrezi tinuta, adica sa stai teapana de spate, sa pari mare dar totusi la locul tau. Sau sa ai ceva bun de papa la tine si atunci cand treci prin preajma lor si vezi ca vin spre tine sa arunci cu „momeala” in partea opusa. La inceput vor fi distrasi de mancarica, dar in timp vor ajunge sa te adopte, adica „uaaaai, uite-o ma, e Potecuta, tipa care ne arunca ceva de mancare. Hai sa nu o latram azi, da?”.
    Iar referitor la femeia aia care-si lasa cainele sa stea afara…urat. Chiar daca am 2 caini minunati, uriasi si pufosi si-i iubesc la nebunie, chiar nu mi se pare ca este ok un asemenea comportament. In majoritatea cazurilor nu este vina animalului cat este a stapanului, pentru ca stapanul, se presupune ca trebuie sa stabileasca anumite limite astfel incat sa creeze un mediu securizant atat pentru animalele sale dar cat si pentru cei din jur. Doar pentru ca eu am caine, asta nu inseamna ca nu am responsabilitati sau ca vai doamne imi las cainele sa ma conduca. Ce naiba?
    Atata timp cat doamna respectiva a luat la cunostinta faptul ca patrupedul din dotare este mai petrecaret si obisnuieste sa-si petreaca noaptea pe strada si mai este si agresiv dar „papusa” nu face absolut nimic in privinta asta…apai poti sa mergi linistita la politie. Cainele nu va avea de suferit ci duduia va fi nevoita inalte poarta sau sa-l puna pe un lant mobil (nu e asa grav pe cum suna, pentru ca acel lant este legat de o sarma care traverseaza curtea – asa ca are spatiu sa se plimbe si sa se fereasca de soare – dar nu are suficienta libertate incat sa mai sara peste poarta). Acest lucru este benefic chiar si pentru caine pentru ca in anumite situatii ii poate salva viata. Probabil nu esti singura agresata de el, iar alte persoane sigur nu sunt atat de blande.
    Numai bine si scuze pentru romanul asta. Promit ca pe viitor o sa ma rezum la doar cateva randuri.

    Pupicel

    Apreciază

    • La asta nu m-am gândit până acum, să am ceva de papa la mine. De mâine îmi dotez geanta corespunzător. Deja parcă îmi surăde ideea. Iar dacă mă voi gândi mereu la “uaaaai, uite-o ma, e Potecuta, tipa care ne arunca ceva de mancare. Hai sa nu o latram azi, da?”, parcă par mult mai simpatici. Am zâmbit de drag când am citit, mulţumesc!
      Mai stau puţin şi apoi actionez dacă nu se rezolvă. Am „pile” la poliţie şi măcar o atenţionare oficială să-i facă, chiar nu îmi doresc răul ei ci siguranţa mea.
      Oricând cu mare drag aştept comentariile tale!

      Apreciază

  6. luciastroila zice:

    Buna, Potecuţo! Mai, eu sfaturi nu prea pot sa-ti dau, ca nu mi-e frica de caini. Pe mine m-a si muscat unul de mana pe cand eram copil si plangeam tot de teama sa nu-l bata tata. Mie nu mi-e frica decat de oameni, sunt mult mai rai si mai vicleni.
    Incearca sa te incurajezi singura. In general maidanezii se sperie de pungi din acelea tari care fac zgomot, nu suporta boschetarii, tiganii si alte haite. In general nu ataca nici daca simt ca-ti e frica, ci doar daca sunt deja intaratati. Daca vin latrand catre tine, opreste-te pe loc, infige-te bine pe picioare si i-ai la intrebari cu voce ferma. Leaga-te fix de seful haitei. Ei ataca la indemnul unuia, nu sunt toti la fel de agresivi. Daca il derutezi pe sef, toti ceilalti te lasa in pace. Nu incerca sa-i lovesti si nici sa fugi, interpreteaza totdeauna gresit. La mine merge, dar na… nu am teama ta. In general e bine sa-i ocolesti, mai ales pe intuneric. Nu stau prea bine cu vederea noaptea si devin suspiciosi.

    Apreciază

    • Asta fac atât cât pot. Evit. Ori chem un taxi ori ocolesc mult dar ştiu că evit zonele cu haite. Sunt sigură că în acest moment metoda de care spui, deşi foarte bună, la mine nu o să meargă. Nu apuc să mă înfig pe picioare că ele mă lasă primele, apoi începe circul : ameţeala, transpiraţie rece, inima-n gât, rău…
      O noapte liniştită îţi doresc şi mulţumesc!

      Apreciază

  7. vax-albina zice:

    Transmit din experienţa mea:
    1. Mi-era şi mie frică în tinereţe. Foarte frică. Recurgeam la tehnicile descrise de voi, mai sus. Şi, într-o seară, am condus nişte musafiri care plecau. Băusem şi eu ceva vin. Iar pe stradă era o căţea vagaboandă foarte rea. Sub euforia vinului am mîngâiat-o deşi nu cred că mai fusese mângâiată. Am ajuns bune prietene şi mi-a dispărut frica.
    2. Câinele care latră, dar dă din coadă nu e agresiv. Îi zici două vorbe şi mergi mai departe
    3. Un os de ros nu are ce să strice. Doar să nu se înveţe cu nărav. Sau să fii amendată după noua lege.

    Apreciază

  8. kriozenit zice:

    Există sisteme electronice sau fluierașe speciale ce îndepărtează – se zice – câinii. Cât de sigure sunt?!… hmmm… nu se știe… când dânsul te vede ca pe un cârnat sau o pulpă bine rumenită ce îi lasă gura apă 😉 … Eram la facultate și locuiam la fratele meu.Ca să ajung în centru, sau la facultate trebuia să traversez un spațiu cu ateliere CFR, acolo nu era un câine ci o hoardă de câini, cam vreo 8 dacă nu mă înșel, iar noaptea erau și mai mulți.. cică le veneau ajutoarele de prin împrejurimi. Într-o dimineață de duminică mă hotărâsem să merg în centru și m-au racolat ‘băieții răi’. Am scăpat cu pantalonii compostați – ‘na… nu în regiunea dorsală ca în desene animate, ci jos la picior… unul mai îndrăzneț, mai tacticos din fire își întinse gura liniștit și cu grijă îmi compostase pantalonii ca un veritabil controlor de bilete. Și azi îi văd dinții de un alb imaculat etalați într-un rânjet pe 16 mm. Nu am lovit, nu am amenințat cu mâna, doar am strigat ca în tărăboiul de voci să fiu auzit… adică am încercat să mă impun. Și inima săraca cred că era undeva în pantaloni pe post de altceva… Frica tot trebuie stăpânită.

    Apreciază

  9. Eu cred ca cel mai bine este, pe cat posibil, sa stam la o distanta apreciabila de ei (de caini adica). Teoriile despre cum simt ei sau nu frica, despre cum le invadam sau nu spatiul etc. pot functiona, dar nu functioneaza intotdeauna. E suficient sa dea o data gres o asemenea teorie si s-a zis. Greu te mai repari. Nu vreau sa intru acum in exemple cunoscute de mine direct, caci v-as strica ziua. Ideea este ca sunt animale, sunt imprevizibile, nu au ce cauta pe strada, in haita, in perechi sau solitari. Doamna asta cu javra ei ar trebui reclamata la politie in mod repetat, daca nu intelege de vorba buna. Si primariile au, teoretic, niste servicii, departamenta sau comisii (sau cum s-or numi) care inregistreaza astfel de sesizari si care, bineinteles, fac studii. Pentru Bucuresti (daca despre Bucuresti vorbim) este ASPA. E limpede ca nici in acest domeniu legile nu sunt respectate.

    Apreciază

  10. Ana-Maria zice:

    Banuiesc ca se poate face o reclamatie scrisa si verbala , la politia comunitare , in raza careia se afla domiciliul cainelui. Cred ca asa este cel mai bine.Politistii acestia de cartier pot discuta cu stapana cainelui si sa ii atraga atentia la consecinte.

    Apreciază

  11. Cuvânta zice:

    Cu taxiul pana in fata blocului. Asa scapi. Si mie mi-e frica si exact cand imi fac curaj mai apare cate o bestie :((

    Apreciază

  12. ioooi, cate comentarii!
    daca ai avea timp si ai nimeri postarile mele cu „intalnirile de gradul 3” vei vedea ca si ei (cainii) au nelamuririle lor!
    grup, latraturi, colti, etc!
    nicio sansa de a scapa neperforat! si atunci mi-am zis sa profit si sa fimez „eventul” (oh, parca ar fi pto-tv, ora 17…)! mai in gluma, mai in serios, vazand (ei) comportamentul anormal (al meu), s-au oprit, bulversati, se intrebau din ochi „ce se intampla”? si m-au lasat in plata domnului!
    sunt cel puti trei astfel de intamplari!
    un nene care a vazut o asemenea intamplare de la mare distanta chiar m-a intrebat cat costa aparatul meu anti-caini!!!!

    gata cu barfa si cu auto=lauda!
    in finalul articolului ceri ajutorul! pai eu cred ca mi se pare echitabil sa faceti schimb de locuri!
    cainele sare gardul si ia strada in primire?
    sari si tu gardul si lasa-l fara curte!
    pun pariu ca face infarct! cainele!

    Apreciază

  13. „Păi dacă e aşa, ar trebui să mă mut pe Lună că teritoriul lor e peste tot.” =))))))) Cât de adevărat!! Măi potecuţo, parcă mi-ai scris povestea vieţii. Cu excepţia faptului că eu nu iubesc deloc animalele. Înjură-mă acum, fugi de mine, bate-mă, da’ nu-mi plac şi pace. Mă refer la animalele astea ofensive, care mă sperie. N-am nimic cu găinile şi vacile lu’ bunica, da’ am ceva cu câinii vagabonzi, pisicile pe care unii şi le ţin în casă, bla bla. Nu mă înţelege greşit, dacă omului îi place să-şi ţină pisica în casă, s-o ţină, Doamne Fereşte, doar nu mă iau eu de el, dar eu n-am ce căuta în casa aia. Ştiu cum e să-ţi fie frică de ele şi să ocoleşti tot oraşul ca să ajungi cu bine acasă. Nu ştiu dacă există vreo soluţie pentru doamna cu problema, dar există pentru tine. Am văzut că mai sus ţi s-a spus să mângâi animalul. Mulţumesc şi eu pentru sfat, dar Doamne, ştiu că n-o să am curaj să mă apropii atât de mult de el. Să-l mai şia ting, Sfinte… Dacă reuşeşti, să-mi spui şi mie. Poate, poate îmi înving şi eu teama.

    Şi-ţi promisesem că-ţi zic soluţia mea. Vorbeşte cu ei. Eu cel puţin aşa fac. Par nebună pe stradă, dar mai bine aşa decât devorată. Am impresia că ei chiar ascultă sau cel puţin, se mai calmează puţintel. Şi cred că existau şi nişte aparate care provocau nişte sunete insuportabile pentru câini. Dar asta ar însemna să-i chinui şi nici măcar eu nu sunt de acord cu asta. Succes oricum cu ei şi vezi cum rezolvi cu tanti aia… care apropo, n-are pic de bun simţ. Am simţit că tre’ să zic asta.

    Apreciază

    • Am auzit tot felul de păreri despre aparatele alea, ba că au devenit imuni ba că uneori e exact invers adică îi enervează şi te papă. Văd eu cum şi dacă rezolv cu frica şi te anunţ 😉
      Să te injur pentru că ţi-ai spus părerea? 🙄 Vai, vai! Niciodată!

      Apreciază

  14. Pingback: “Şprehăim”, domn’ primar, şprehăim! | Poteci de dor

  15. Ioi tu!! Și eu am fost mușcată în zona stomcului de un câine lup căci eu mă credeam mare dresor de câini. Aveam doar 7 ani pe atunci..Semnul îl am și acum, dar frică nu. Tind să cred că ține totul de subconștient, eu am frică de înălțime. Cum ies pe balcon ( stau la 2), îmi vin minte vreo 15 moduri în care pot să pic. :))) Și app, m-am mutat aici: http://madmoisellesarcastique.ro/ Te pup

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s