Piticii mei cinefili

Io nu ştiu ce se întâmplă, dar în ultimul timp, filmele au devenit pentru mine, după relaxarea iniţială, motive de muncă serioasă. Şi de bătăi de cap. Asta, sigur, dincolo de cazurile-n care apare un actor, acel actor, pe care l-ai mai văzut undeva şi nu mai ştii exact unde şi juca cu tipa aia, aia, măi, aia brunetă care-a jucat în filmul ăla cu ăla care era poliţist şi-l chema… mama mă-sii, pune pe pauză, că altfel nu mai înţeleg nimic din film până nu dezleg toate misterele astea. Că treaba asta o păţesc aproape la fiecare film. Deci nu de asta zic. Zic de munca aia de după un film, că io nu-s sănătoasă la căpuţ dacă nu mă documentez. Şi e bine totuşi când rezist până la final, că tot de obicei, mi-o ia mintea pe coclauri în timpul acţiunii şi iar trebuie să pun pauză, să o chem înapoi acasă, altfel trece filmul pe lângă mine şi e ca şi cum nu m-am uitat. Şi asta se cam întâmplă în cazul filmelor româneşti. Că văd cine-i regizorul şi hai să văd ce-a mai făcut în afară de filmul ăsta. Şi actorul ăla? Cine-i? Unde-a mai jucat? Cu cine, cu tipa aia? Hopa, mişto. Dar oare tipa aia unde-a mai jucat? Aha, parcă-mi amintesc ceva din filmul ăla, dar nu tot. Oare cum era? Aţi înţeles. Noroc cu internetul, altfel eram pierdută-n spaţiu.

Pe de-o parte, dacă insist, am pe cine să dau vina pentru zdrăngăneala asta. Nu ştiu dacă din 7 seri-nopţi consecutive, erau două în care să nu se întâmple asta. Care asta? Vă zic acum:
Am crescut într-un apartament cu două camere. Mama şi tata în dormitor, fiecare cu cartea lui, noptiera lui, veioza lui. Eu în sufragerie, ori ascultam radio, ori mă uitam la tv, ori citeam, deşi se presupunea că dorm, că a doua zi aveam şcoală. Şi te miri ce citea fiecare şi la ce discuţii ajungeau ei de la ce citeau, că auzeam cum se deschide uşa de la dormitor, apoi uşa mea şi apărea în prag mama, cu „mami, dormi? Scuze, dar iar avem dileme”. Se contraziceau pe un an în care-a fost nu ştiu ce mare bătălie, un an în care-a murit nu ştiu ce mare om, mare caracter, un volum apărut ba în anul ăla, ba-n ăla, un cuvânt care înseamnă numai aia, nu şi aia.
Şi cum pe când aveam eu şcoală nu existau smartphone-uri, nici laptopuri, nici google la distanţă de un click, singura metodă de liniştire a lor, şi implicit a mea, era enciclopedia pusă strategic la îndemână, în biblioteca din sufragerie. Mama căuta, striga victorioasă: ţi-am spus eu că e aşa, sau mai puţin victorioasă cred că-i greşeală de tipar aici şi se ducea înapoi la lectură urmând ca, peste cel mult jumătate de oră, să revină cu altă dilemă. Nu am înţeles niciodată de ce cărţoaia aia cu coperţi mari nu a fost dusă în dormitor, să le fie mai la îndemână şi să nu mai existe motive de mami, stinge televizorul şi culcă-te, e târziu.
Deci de aici mi se trage. E drept, eu nu trebuie să mă ridic din pat când am pitici din ăştia, că am telefonul aproape, dar de muncit, tot muncesc să-i potolesc.

Cum a fost ieri. M-am uitat la #dogpoopgirl. Un film românesc. Bun. Bun, bun. Mi-a plăcut tare. M-am distrat, am oftat, m-am speriat, m-a pus pe gânduri, am recunoscut tipologii, fapte, consecinţe. Şi voi veţi face la fel, dacă îl veţi vedea. Nu scriu asta ca să recomand neapărat. Mie mi-a plăcut mult şi mi se pare că se încadrează bine de tot la capitolul „oglindă” a societăţii. Nu doar a celei româneşti. De altfel, pleacă de la un caz real care s-a petrecut în Coreea de Sud deci iată că lumea e la fel peste tot. Şi exemple în acest sens sunt, din păcate, destule. Că e adus cu căţel şi purcel pe plai mioritic, e altceva. Şi da, căţelul e chiar de la noi. 😀
Andreea Grămoşteanu face un rol mişto de tot. E wow! O admir de pe vremea Mondenilor, când, dincolo de umor, mă fascina talentul ei. Mi-a plăcut mult şi-n Complet necunoscuţi, dar aici e… e wow de tot. Fain de tot rolul, m-a terminat în câteva faze.
Na bun. Şi s-a terminat filmul şi am avut trei pitici. Să mă documentez despre cazul real, să caut un actor, unde şi cum a mai jucat, şi o carte care apare-n film şi despre care spune şi regizorul şi scenaristul într-un interviu pe care, normal, l-am citit, că trebuia să aflu, şi noroc că a fost film de debut pentru Huţuleac, altfel mai aveam de căutat mult şi bine.

Cartea este „Umilirea publică în epoca internetului” de Jon Ronson. Şi normal că am vrut-o fix atunci. Am răscolit netul după varianta aia de „acum”, nu există. Hai să sun la librării-n Sibiu. Mno, numai pe comandă. Păi comandă pot şi eu. Am găsit la Libris unde aveam cont. Nu mai ştiam parola, schimbă parolă. Hop, am făcut cont cu o adresă mai veche de mail, oare care era parola? 🙄
Deci aţi înţeles. După muncă intensă care-a presupus drumuri la laptop, la geantă, după card, să completez datele pentru plată online, după drumuri la frigider, să iau cioco şi apă, să mă calmez, am reuşit să comand şi cartea. Vine luni. Cam târziu, zic, dar aia e, am răbdare.
Şi să nu aud azi şi mâine de filme, gata, nu mai am energie să o iau de la capăt cu căutările de potolit pitici nebuni, să nu ziceţi de filme. 😀
Ba să ziceţi, dacă vreţi.
Eu vă las şi trailerul, dacă sunteţi curioşi.
E fain. E trist, dincolo de comedie neagră, că asta e de fapt, e… despre aşa cum suntem. Şi despre aşa cum se întâmplă în foarte multe cazuri. Gata, aştept cartea.
Voi vedeţi un film şi gata, acolo se termină treaba, cum poate ar fi normal? Sau sunteţi zuze ca mine?

Foto

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Piticii mei cinefili

  1. Issabela zice:

    E tulbutător trailerul, cu ceea ce se ghicește dincolo de absurdul faptelor… Chiar nu știam de film, mulțam! Și nu știam nici de cazul real, înțeleg de la tine (după numele autorului cărții) că e un fapt real, petrecut undeva, în lume, dar nu la noi?

    Apreciază

    • Da. Cazul ăsta s-a întâmplat în Coreea de Sud şi-n cartea asta se spune şi despre el. Cartea nu e doar despre caz, cartea tratează mai multe cazuri. Deci ce-i în film s-a întâmplat şi nu la noi. Dar şi la noi au fost cazuri mai mult sau mai puţin celebre în care scenariul a fost cam la fel. Un fapt banal, ajuns pe net la proporţii apocaliptice şi de la el, ca un joc de domino, s-au întâmplat altele şi altele. Dacă vei vedea filmul, eu zic că merită, vei găsi muuuulte asemănări cu tot ce se petrece azi pe la noi şi nu doar pe la noi. E ce face netul cu vieţile noastre sau în ele. Sau dincolo de ele. Şi presa şi oamenii. Chiar şi noi deşi sigur că nu recunoaştem. Că şi noi avem păreri şi uneori le expunem fără să ţinem cont de nimic…

      Apreciat de 1 persoană

      • Issabela zice:

        Da, mi-am dat imediat seama unde bate, că de aia am zis că-i tulburător… De reținut, într-adevăr, filmul!

        Apreciază

        • E pe HBO Max. Dacă-l vezi, tare aş vrea să-ţi ştiu părerea. Mie mi se pare că de vreo nişte anişori scoatem bine de tot capul cu filmele noastre. Dar despre ăsta aş vrea să-ţi ştiu părerea. Nu neapărat despre cum e făcut, deşi mi-a plăcut tare şi asta, dar despre subiect în special.
          Mulţumesc, Issa!

          Apreciază

          • Issabela zice:

            Deci sînt la minutul 12 ți sînt plină de o revoltă… Mi-am adus aminte în mai puțin de 12 minute de ce n-am, pur și simplu, inima să mă uit la filmele noastre…!

            Apreciază

            • Mie îmi plac mult și alea biografice, tot pline de realitate sunt și alea. Și nu mai fug de filme românești de ceva vreme. Cum am zis, mi se pare că merită șanse.
              Mă bucur că l-ai văzut, tare fain ai scris despre el! 🤗

              Apreciază

            • Issabela zice:

              Mulțumesc!! Nu de șanse e vorba la mine…, ci de violența din ele. Agresiunea sub orice forme, inclusiv a unei instituții, sa zicem, cum a fost și aici. Sînt prea aproape… ca să le gust sub orice alte forme. Măcar violențele americane sînt peste mări si țări… Ceva de genul ăsta simt. Șanse au. N-am eu curaj să le văd 🙂

              Apreciază

            • Aaaaa, acum am înţeles. Gata, e altă zi, m-am luminat la cap. Că mă întrebam aseară, oare-n filmele altor ţări nu-i tot cu viaţă mai mult sau mai puţin gri? Dar acum am priceput exact 🙂

              Apreciază

  2. Pingback: Film: #dogpoopgirl – Se mai întâmplă

  3. anasylvi zice:

    Eu nu prea ma uit la filme in general, si la cele romanesti in particular. E interesant subiectul, nu zic nu, inteleg si unde bate, dar nu vreau sa ma enervez si cand ma uit la filme, asa rar cum ma uit eu. Am auzit insa ca s-a turnat un SF romanesc si la asta da, chiar sunt curioasa sa ma uit. Sper sa fie bun. Weekend placut!

    Apreciază

  4. Diana zice:

    Am vazut trailerul… si m-am „nervozat”! In cateva minuțele am derulat in minte o multime de aberatii la care am asistat in mod direct…
    Sunt zuza atunci cand vad un film „bazat pe fapte reale”. 🙂 Numai atunci se agita piticii mei, si pentru ca vreau sa-i am calmi – sa nu-mi afecteze neuronul – aleg (in general) filme cu teme pe care nu le „intalnesc” in „viata reala”.
    Multumesc pentru prezentarea filmului.

    Apreciază

  5. Vladen zice:

    Eu vad filmul. Adica ma uit la el cu doi ochi, urmaresc ce se intampla, exclam, injur, particip. Doamna, ca tine. Cu ochii in telefon, cauta pe Wiki, google, citeste, exclama, comenteaza, zice „uite, stiai ca asta a jucat si aici” sau „baaaai sa vezi ce pateste alaaaa, ce rahat, uite, vaaaai” si termina cu chestii „stai dai cine e ala si de ce plange aia?! ca ma uitam pe Wiki, stii ca aia a jucat si-n…. „.

    Apreciază

  6. Suzana zice:

    Nu stiam subiectul si nu promit sa vad filmul. Chiar nu pot sau nu vreau sau amandoua. Oricum, oamenii sunt peste fire de reactivi; intai reactioneaza, apoi gandesc daca mai e loc sau putinta.
    Incerc sa ma gandesc la solutii si cand nu le vad, tare ma intristez.

    Cam repede ai trecut de la mare la astfel de subiecte… 🙂
    Un weekend placut!

    Apreciază

  7. sticri zice:

    Pentru ca am vazut ca si tu dar si Issa ati scris cate un articol dedicat acestui film, m-am hotarat si dupa ce l-am gasit pe net, l-am vizionat.

    Din pacate acest film e foarte real, exact asa este societatea in care traim, fie ca ne place sau nu.

    PS: Eu nu-l lasam in pace pe blogerul ala, daca-mi facea mie ceea ce i-a facut acelei femei. Practic de la acel bloger (sau din cauza acelui bloger) s-a rostogilit toata povestea, ca un bulgare de zapada.

    O sa pun acelasi comentariu si la Issa, pt ca altul nu-mi vine acum in minte (sper sa nu te superi). 😊

    Multam’ pentru recomandare!

    Apreciat de 2 persoane

    • Da, Sticri, ai dreptate! Dar nu așa se întâmplă? Vine un influencer din ăsta, zice ceva, și zeci de urmăritori, precum oițele, fac ce zice el.
      Cum se poate opri un astfel de fenomen? Ce i-ar fi putut face?
      Mă bucur că l-ai văzut și ți-a plăcut!

      Apreciat de 1 persoană

      • sticri zice:

        Nu cred ca poti opri un asemenea bloger dar dupa cum parea in film, acel bloger cred ca avea o gramada de puncte slabe. Daca-l urmareai,(cu o firma de filaj) gaseai acele puncte slabe, pe care daca le expuneai exact pe aceleasi retele sociale, tuturor celor care comentau la el pe pagina de fb, eu cred ca-l discreditai si totul devenea un mare fas. E doar o sugestie … Oricum, mie-mi pare totusi ca ea nu a luptat absolut deloc si imaginea ei a fost terfelita in fel si chip. Puteai cere drept la replica la acele emisiuni TV si daca respectau legea, trebuiau sa-l acorde, altminteri mergeai mai sus, plangere la CNA, etc….Era acolo si o emisiune de radio, puteai face acelasi lucru….
        Nu stiu ce sa zic, dupa parerea mea orice persoana ar fi luptat macar putin pt imaginea ei, dar acea doamna nu a facut absolut nimic.
        Nu cred ca exista pe lumea asta vreo persoana care sa-si ia atatea castane in cap si sa nu zica nimic.
        A fost data afara de la banca la care lucra pe ce motiv? Daca facea plangere era reincadrata imediat, deoarece ceea ce a facut acel sef al ei se numeste abuz si nu avea legatura cu activitatea ei profesionala.

        I-a dat mosul cu parul in cap la.sfarsit si ea nu a schitat nici macar un gestbde aparare. Macar o geanta dupa ceafa, tot putea sa-i dea. Ca sa nu mai spun ca erau langa ea 2 iubiti (fostul si noul) care se uitau la toata scena ca la un film.

        Sunt multe de spus, daca e sa despic filmul….

        Totusi, e de remarcat faptul ca realitatea societatii din acel film nu e departe de ce avem pe la noi.

        Apreciază

        • Finalul nici eu nu l-am înțeles pe deplin. Dincolo de asta, zic că dacă nu am fi în general atât de nepasători și unul singur din metrou i-ar fi dat un șervețel în plus sau o pungă sau i-ar fi zis moșului și babei să-și țină gura și să-și vadă de ale lor în loc să urle la femeia aia, nu s-ar fi ajuns la asta.
          Sigur că sunt multe abuzuri. Dar cred că nimeni nu își poate imagina că de la un filmuleț pus pe fb se ajunge la scandal național. Și ea părea nedumerită, ai văzut.
          Da, și eu zic că e vorba de societate așa cum ea…

          Apreciază

  8. ©Cri zice:

    Trailerul e prea tulburător (pentru mine) ca să-mi mai doresc să văd și filmul. Deși te cred că-i unul foarte bun, fiindcă citind mi-ai amintit de Ruxx, tot de tine recomandat, așa că îmi va plăcea și acesta din urmă, fără îndoială, când voi fi (re)devenit mai puțin emoțională pentru a-l viziona. Am și momente când mă simt matură (și emoțional adică), dar mai apoi, „recidivez” în copilul care am fost și în continuare mi-s. 🙂 Te îmbrățișez cu drag, Potecuță! ❤

    Apreciază

  9. Nu știam despre film. Mulțumesc pentru recomandare, Potecuță! Probabil îl voi privi. Probabil. Pare prea emoțional.

    Apreciază

  10. adrianport zice:

    Aha, acum am prins şi eu contextul cu cartea aia. Aşa se întîmplă când citeşti posturile LIFO (last in first out) in loc de FIFO (first in… scuze pentru termenii tehnici, defect profesional). Sau, de fapt, când rămâi în urmă cu cititul şi cu disciplina.
    Sunt un mare admirator al filmelor româneşti (bune). Mulţumesc pentru recomandare, să vedem cum îl găsesc…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s