Ce-ai vrea să ştie lumea?

Am vrut să vă invit iar la joacă din titlu, dar am făcut asta deja de mai multe ori şi oricum a-nceput şcoala, gata cu joaca, trecem la lucruri serioase. Mă rog, nu chiar de tot. Dar măcar să nu o dăm în joacă chiar de la titlu.
Vă scriu pe scurt (ştiţi deja că nu pot sta la PC ca pe vremuri, eheeei, dar ce vremuri…) deci mă limitez deocamdată (dar şi când voi avea iar voie să scriu cât vreau, romane vă las 😀 ) şi pe urmă îmi scrieţi voi. Bine-i aşa? Mno bine, ştiam că nu ziceţi nu.
Am văzut în concediu filmul Yesterday. L-aţi văzut? Voi povesti puţin despre deci dacă vreţi să-l vedeţi, să ştiţi. Nu zic finalul, staţi liniştiţi 😀
Nu e recomandare asta, doar că de la filmul ăsta mi-au venit idei aşa că trebuia să încep cu el. E uşurel, am crezut altceva înainte să-l văd. Nu e rău, nu. Finalul face toţi banii, părerea mea. Partea aia e la sentiment. Mă rog, cine l-a văzut ştie la ce mă refer.
În film, o pană globală de curent face ceva, nu m-am prins cum a funcţionat asta, de şterge orice urmă de Beatles de pe faţa pământului şi din memoria tuturor oamenilor, cu trei excepţii. Tot-tot. Nicio referinţă pe net despre ei, la orice căutare apărea doar un gândac, niciun disc, nicio poză, nimeni-nimeni nu ştia de Beatles, adică nu-şi amintea de ei. Între cele trei excepţii e şi un tip, personajul principal, care încerca sărăcuţul să se afirme şi el pe plan muzical, zdrăngănea la o chitară, fără prea mare succes. Fanii lui erau prietenii lui, că aşa s-a şi prins că ceva nu-i în regulă, când, stând cu ei la o masă, începe să cânte Yesturday şi rămân toţi mască. Sigur, el crede că ei fac mişto de el, apoi chiar fac când el e şocat că nimeni nu ştia nici melodia, nici de Beatles. Repet, nu era vorba că ăia nu ar fi avut cultură muzicală, pur şi simplu a dispărut de pe faţa pământului Beatles. Inclusiv… am zis că nu zic multe.
Deci The Beatles nu a mai existat, de acasă îi dispare discul cu ei, netul habar nu are de Yoko Ono, de studioul din Londra, de nimic.
Şi de aici… tipului îi vin idei. Evident, nu dintre cele mai morale, dar totuşi, le cântă oamenilor melodiile pe care le știe oricine acum, că suntem în afara filmului. Gata cu filmul, nu vreau să stric surpriza celor care vor să-l vadă.

Întrebare: ne imaginăm iar că jucăm în film, da? Facem scenarii deci, nu săriți cu Doamne ferește! O pană din asta şterge orice urmă de carte, de melodie, de film, de ce vreţi voi. Din memoria voastră însă nu se şterge. Ce anume credeţi că nu are voie lumea să uite din carte, muzică, film, orice vreţi voi. Tipul, cum am zis, ştia să cânte. Şi a ajuns, da, greu, să cânte piesele Beatles. Acum, e mai greu să ne imaginăm că aţi putea rescrie Iliada doar din memorie. Dar să le povestiţi oamenilor cât mai exact despre o carte, un film, o trupă, un actor, se poate. Care ar fi?
Nu trebuie toate, un exemplu ajunge. Şi… v-ar trece prin cap să vă însușiți chestia aia când oricum nimeni nu ar putea să vă contrazică? Sau aproape nimeni. 😉

Foto