Şi totuşi, cu ce preţ?

Publicat pe 29/03/2021 de Poteci de dor

Să presupunem deci că
eşti tot ce ţi-a mai rămas
-nu-mi spune că-i mult sau puţin,
că e mai nimic şi nu contează,
nu e loc de nuanţe şi nu e nici timp
de risipit între unităţi de măsură-
şi nu mai ai decât două variante:
poţi pierde totul sau nu mai e nimic de pierdut,
atât de simplu e şi la asta se reduce totul.
Ce faci? Ce-ţi faci?
Rişti totul, încercând să obţii totul,
chiar şi să te pierzi,
sau nu faci nimic, să nu te pierzi,
ajungând în final să te abandonezi?

Ce simplu e să spui că
eşti dispus să faci totul când
crezi că n-ai nimic de pierdut
şi numeşti asta curaj.
Dar când facem totuşi asta,
deşi putem pierde totul,
cum o numim?
Spun unii că-i nebunie.
Nu, abia ăsta e curaj,
spun alţii,
curajul de a te pierde
încercând să nu te risipeşti.

Ce faci deci
dacă am presupune că eşti tot ce ţi-a mai rămas?
Faci ceva?
Ce ai de pierdut
în afară de a te pierde pe tine, de tine?

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

62 de răspunsuri la Şi totuşi, cu ce preţ?

  1. Jo zice:
    29/03/2021 la 18:15

    Dincolo de filosofia versurilor tale, nu pot să nu mă întreb – practică cum sunt 🙂 – ce te-a determinat să pui întrebarea?

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      29/03/2021 la 18:16

      Jo, eu nu pot fi practică. Nu cred că voi fi vreodată. Inspiraţia pur şi simplu.

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
      • Jo zice:
        29/03/2021 la 18:26

        Simțul practic și poezia nu fac casă bună, știu asta. 🙂 Dar ceva trebuie să fi declanșat ideea și ulterior scrierea versurilor. Nu insist. O iau, însă, ca pe o întrebare retorică… și nu răspund. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        • Poteci de dor zice:
          29/03/2021 la 19:01

          Jo, uite, îi rog mult pe alții care mai scriu poezie să îți răspundă. Se pare că nu știu să explic.
          Nu e nevoie să îmi cadă în cap o frunză ca să scriu despre toamnă. Pur și simplu se naște un gând și croșetez pe baza lui. Nu trebuie să fie din trăirea mea. Deci nu pot explica mai bine de atât

          Apreciat de 3 persoane

          Răspunde
          • Jo zice:
            30/03/2021 la 9:33

            Ah, nu, nu țin să aflu ce-i în mintea unui poet. 🙂 Se pare, însă, că prozaica de mine a fost singura care a văzut poezia versurilor tale. Restul au răspuns la întrebare. Mă aliniez și eu, să nu fac notă discordantă. 🙂 Potecuță dragă, pe mine nu mă doboară nimic. Ăsta-i avantajul de a fi prozaică. 🙂

            Apreciază

            Răspunde
  2. sticri zice:
    29/03/2021 la 18:45

    O daaaaa, imi place aceasta provocare. Imi dai voie sa-i spun provocare?
    Daca e vorba de o situatie de „viata si de moarte” atunci voi risca si voi face tot ceea ce pot. Daca nu e vorba despre asa ceva, ma mai gandesc … 😊

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  3. Aura B. Lupu zice:
    29/03/2021 la 18:57

    Fac tot ce pot. Să nu mă pierd. 😍

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. Roxana Neguț zice:
    29/03/2021 la 19:56

    Superb, draga mea! ❤️Privim în interior și vom găsi răspunsul! Te îmbrățișez cu drag!🤗

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  5. sophisticatedwords zice:
    29/03/2021 la 20:07

    😂 te bagi la somn, Potecuta, ca vin skateboarderii peste tine!
    si totusi, cu ce pret?
    in situatii limita platesti oricat!
    hai pupic! ♥️

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  6. Iosif zice:
    29/03/2021 la 20:17

    Îmi place mult acest poem ! Felicitari sincere !
    Daca te ai pe tine si Adevarul *Unic* Atemporal si Absolut, daca esti constient ca tot ce ai avut azi e pierdut, iubind neconditionat, crezând cu-adevarat în Viata, te vei trezi ca dintr-un vis, în zori de dimineata.
    O seara minunata, relaxanta, binecuvântata în toate, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  7. Issabela zice:
    29/03/2021 la 20:54

    Eu aș începe, ca la carte, prin a spune că nici un om și nici o situație, dacă sunt pozitive, nu ne pun în postura de a ne pierde pe noi înșine, chit că avem totul sau nimic.
    Dar asta-i teorie și practica încă ne omoară… Și uneori parcă-i mai rău la figurat decît la propriu 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  8. Ana G. zice:
    29/03/2021 la 23:15

    M-aș strădui să nu mă pierd.

    Apreciază

    Răspunde
  9. Suzana zice:
    29/03/2021 la 23:24

    Eu cred ca oricum „noi suntem tot ce ne-a mai rămas”. Altfel cum? Nu stiu insa daca (ne) intelegem cu adevarat. Uneori eu cred ca nu… Nici cand ne privim in oglinda… Suntem mai puternici decat (ne) credem. Dar s-a creat mecanismul prin care sa ni se anuleze crezurile pe care le avem, chiar daca uneori le mai si uitam. Mie asta mi se pare cumva dovada puterii din noi. Poate e un rationament cam bizar, dar s-a legat cumva de textul tau plin de incifrari, asa cum faci mereu,
    draga Potecuta.
    Noapte buna si… vise placute! ❤

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      30/03/2021 la 9:24

      Foarte bine ai punctat, Suzana! Şi eu cred că uneori nu ne înţelegem. Poate e mai bine să nu, poate e mai uşor aşa, nu ştiu…
      Îţi mulţumesc tare mult!
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

      Răspunde
  10. ina02s zice:
    30/03/2021 la 0:00

    Grele alternative! Poți pierde tot sau nu mai ai nimic de pierdut, uff. Eu zic că instinctual facem ce trebuie sau ne place sa credem asta. Sper sa nu aflam niciodată răspunsul pe pielea noastră, oricât de puternici sau de speiali am fi. Noapte buna! 😘❤️

    Apreciază

    Răspunde
  11. Drugwash zice:
    30/03/2021 la 0:38

    M-aş pierde, de m-aş mai avea,
    dar eu de mult nu mă mai am,
    nu mai am ţară şi nici neam –
    a pierde, deci, ce-aş mai putea…?
    Şi-acum îţi spun, paradoxal,
    c-aş avea totul de pierdut
    şezînd ca popîndăul, mut.
    Deci, ori la bal, ori la spital!

    Apreciază

    Răspunde
  12. racoltapetru6 zice:
    30/03/2021 la 7:11

    E vorba iarăși de o situație în care n-am ajuns niciodată, deci nu pot să știu cum aș reacționa. Cred că din instinct, fără judecată, deci imprevizibil.

    Apreciază

    Răspunde
  13. lucillette zice:
    30/03/2021 la 7:39

    Te conservi. Pentru o vreme ce sigur are să vină, mai bună.

    Apreciază

    Răspunde
  14. anasylvi zice:
    30/03/2021 la 8:23

    Asta e o intrebare la care fiecare raspunde singur, poate si diferit de la un moment la altul. Daca te ai pe tine si nu mai ai de pierdut nimic altceva, logic ar fi sa nu mai ai nevoie sa risti sau sa-ti doresti una-alta. Daca inca o mai faci, inseamna ca nu te ai de fapt pe tine, cel putin nu complet si atunci nu ne putem sa ne abtinem sa nu riscam acel ceva incomplet care credem noi ca suntem ca sa obtinem ceva cat mai complet. Nu stiu daca s-a inteles ceva. 😀

    Apreciază

    Răspunde
  15. Florina zice:
    30/03/2021 la 11:18

    Doamne ferește să te pierzi pe tine… Nu e de râs, se poate întâmpla să ai deraieri… 😦

    Apreciază

    Răspunde
  16. elenamarinalexe zice:
    30/03/2021 la 11:41

    Îmi plac poeziile introspective…oarecum. Întrebările nasc răspunsuri în minte si inimă.. Acest gen de poezie te implică să cugeți mai adânc.
    Mulțumiri Potecutze!

    Apreciază

    Răspunde
  17. Alex zice:
    30/03/2021 la 12:29

    Excelentă poezie, dragă Potecuță! O întrebare care nu are cum să nu ne pună pe gânduri. Desigur, în sinea sa, fiecare răspunde în felul său. Mai ales când te recunoști în frământarea acestei întrebări și când ai făcut cândva „nebunia” de a juca totul pe o carte și să pierzi totul. Rămâi singur cu tine, privești îngândurat la tot ceea ce s-a dărâmat în urmă și… alegi să o iei de la început. Un nou început, ce altă variantă ar mai fi? Viața e plină de astfel de provocări! Mai mic… mai mari.. Și unele de-a dreptul crunte!
    Numai bine și o zi minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  18. tink3rbe11 zice:
    30/03/2021 la 15:35

    Hmm ,greu…am citit de două ori,am dat like…am revenit, am recitit.. de 2 ori…mdeci: ce aș face dacă aș fi tot ce mi-a rămas? Am așa..un dubiu,o chestie…ca și cum nu am înțeles încă subiectul.Dar ,zburătoare cum sunt,o să…zburd oleacă!
    Nu știu dacă m-aș da peste cap să obțin…depinde și ce ar trebui să obțin…să risc totul ca să nu mă pierd…dar de ce m-aș pierde…că am pierdut restul..tot…încurcate’s căile Domnului!
    Eh,o aripă peste alta,eu una ,nu m-aș da peste cap să nu mă pierd…să mizez totul pentru a nu mă pierde,…oricum ,dacă este să ai ceva de pierdut …pierzi! Și apoi…dacă m-aș pierde așa…oleacă…ar fi rău? Adică, toți ne mai pierdem ,ne revenim,ne pierdem iar…doar cercul e rotund.
    Cred că am zburat cam mult, am amețit eu…cred că și tu. Oricum,nu știu dacă am înțeles cum și ce trebuia și nici nu cred că cineva m-a înțeles pe mine.
    Zi frumoasă în continuare Potecuță !

    Apreciază

    Răspunde
  19. daurel zice:
    30/03/2021 la 18:12

    Ar fi multe de spus.
    Se pare că unii se nasc jucători, se considera destepti și nu le pasa ca le aduc necazuri celor apropiați. Alții au un simt exagerat al datoriei și devin eroi. Nici eroii nu produc bucurii celor dragi…Apoi, exista marea masa a celor care imita cu dezinvoltura riscul, curajul și iscusinta.
    În ce mă privește, încerc să mimez iscusinta…
    Felicitări pentru postare!

    Apreciază

    Răspunde
  20. Diana zice:
    30/03/2021 la 21:41

    Imi place filosofia in versuri! 😊 E, cumva, „filosofia lui daca”, teoria probabilitatilor… Un raspuns clar depinde de o cauza determinata, de cat de mult cred in cauza respectiva. Si-mi zboara gandul la oameni precum Martin Luther King Jr., la Paolo Borsellino, Giovanni Falcone (si multi altii ca ei) – au riscat sa se piarda totul pentru a nu se pierde pe sine, pentru cauze in care credeau cu tarie. Au fost curajosi, din punctul meu de vedere, desi nu pot cuantifica – mai ales in cazul ultimilor doi – cat de mult au schimbat lucrurile. Cred ca am luat-o pe aratura. 😊
    Presupuneri pot face la infinit, dar am si-o certitudine: imi place cum pui in vers chestiuni complicate. ❤️

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      31/03/2021 la 9:32

      Îţi mulţumesc mult, Diana!
      Ehe, ce exemple puternice şi importante ai dat. Da, ne putem gândi şi la asta deşi e foarte greu să percepm dimensiunea asta. Dar măcar aşa, ca un gând senin 🙂
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

      Răspunde
  21. castanman zice:
    31/03/2021 la 13:22

    „Piară-mi ochii turburători din cale,
    Vino iar în sân, nepăsare tristă;
    Ca să pot muri liniştit, pe mine
    Mie redă-mă!”- cică așa se proceda în cazul dilemelor asemănătoare acum 150 de ani.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  22. Roximoronica zice:
    01/04/2021 la 10:40

    Minunate versuri, ca de obicei. Am trăit astfel de momente, în care m-am pierdut chiar și pe mine. După o perioadă de disperare, am început Urcușul, cu gândul că Dumnezeu nu mă lasă.

    Apreciază

    Răspunde
  23. Ideota69 zice:
    01/04/2021 la 14:42

    ” Sa te pierzi pe tine de tine”, cred ca abia asta e cu adevarat sfarsitul…mai mult nu vreau sa zic, doar ca atunci cand am citit poezia, inima mi-a batut mai puternic.

    Apreciază

    Răspunde
  24. Ecoarta zice:
    01/04/2021 la 23:23

    Oare ce-aş face să nu mă risipesc între cer şi pământ, dacă eu aş fi singura care mi-am rămas!? Dar ar merita să fac ceva!? Oare risipirea nu ar fi de preferat singurătății infinite!?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  25. La capatul curcubeului zice:
    17/08/2021 la 18:59

    Nu știu ce as face dacă as ști că sunt tot ce mi-a mai rămas, probabil m-aș iubi mai mult, dar știu ca versurile tale îmi merg la suflet de fiecare dată, Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către sticri Anulează răspunsul