Să presupunem deci că
eşti tot ce ţi-a mai rămas
-nu-mi spune că-i mult sau puţin,
că e mai nimic şi nu contează,
nu e loc de nuanţe şi nu e nici timp
de risipit între unităţi de măsură-
şi nu mai ai decât două variante:
poţi pierde totul sau nu mai e nimic de pierdut,
atât de simplu e şi la asta se reduce totul.
Ce faci? Ce-ţi faci?
Rişti totul, încercând să obţii totul,
chiar şi să te pierzi,
sau nu faci nimic, să nu te pierzi,
ajungând în final să te abandonezi?
Ce simplu e să spui că
eşti dispus să faci totul când
crezi că n-ai nimic de pierdut
şi numeşti asta curaj.
Dar când facem totuşi asta,
deşi putem pierde totul,
cum o numim?
Spun unii că-i nebunie.
Nu, abia ăsta e curaj,
spun alţii,
curajul de a te pierde
încercând să nu te risipeşti.
Ce faci deci
dacă am presupune că eşti tot ce ţi-a mai rămas?
Faci ceva?
Ce ai de pierdut
în afară de a te pierde pe tine, de tine?
Dincolo de filosofia versurilor tale, nu pot să nu mă întreb – practică cum sunt 🙂 – ce te-a determinat să pui întrebarea?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Jo, eu nu pot fi practică. Nu cred că voi fi vreodată. Inspiraţia pur şi simplu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Simțul practic și poezia nu fac casă bună, știu asta. 🙂 Dar ceva trebuie să fi declanșat ideea și ulterior scrierea versurilor. Nu insist. O iau, însă, ca pe o întrebare retorică… și nu răspund. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jo, uite, îi rog mult pe alții care mai scriu poezie să îți răspundă. Se pare că nu știu să explic.
Nu e nevoie să îmi cadă în cap o frunză ca să scriu despre toamnă. Pur și simplu se naște un gând și croșetez pe baza lui. Nu trebuie să fie din trăirea mea. Deci nu pot explica mai bine de atât
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ah, nu, nu țin să aflu ce-i în mintea unui poet. 🙂 Se pare, însă, că prozaica de mine a fost singura care a văzut poezia versurilor tale. Restul au răspuns la întrebare. Mă aliniez și eu, să nu fac notă discordantă. 🙂 Potecuță dragă, pe mine nu mă doboară nimic. Ăsta-i avantajul de a fi prozaică. 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte bine, mă bucur că e aşa! Să ştii însă că tăria asta nu le lipseşte nici celor cu capul în nori. Adică nu se exclud reciproc. Ţine de altceva 😉
Mulţumesc, Jo!
ApreciazăApreciază
Ai dreptate. Te simt aproape de mine ca tărie de caracter. ❤️
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
O daaaaa, imi place aceasta provocare. Imi dai voie sa-i spun provocare?
Daca e vorba de o situatie de „viata si de moarte” atunci voi risca si voi face tot ceea ce pot. Daca nu e vorba despre asa ceva, ma mai gandesc … 😊
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Îi poți spune cum vrei, Sticri.
Hm, uite că la asta cu viată și moarte nu m-aș fi gândit. Nu m-am dus așa departe 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fac tot ce pot. Să nu mă pierd. 😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine faci! Te pup, draga mea!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Superb, draga mea! ❤️Privim în interior și vom găsi răspunsul! Te îmbrățișez cu drag!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, draga mea! Te îmbrățișez și eu!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😂 te bagi la somn, Potecuta, ca vin skateboarderii peste tine!
si totusi, cu ce pret?
in situatii limita platesti oricat!
hai pupic! ♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine-n spate, adică unde am geamurile, se sapă, se construiește, se dărâmă. Deci mai bine skateboarderi 😀 😀
Dormim repede, până nu vin?
Te pup!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
😂 clar!
pupic!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi place mult acest poem ! Felicitari sincere !
Daca te ai pe tine si Adevarul *Unic* Atemporal si Absolut, daca esti constient ca tot ce ai avut azi e pierdut, iubind neconditionat, crezând cu-adevarat în Viata, te vei trezi ca dintr-un vis, în zori de dimineata.
O seara minunata, relaxanta, binecuvântata în toate, draga Potecuta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Seară frumoasă, Iosif! Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu aș începe, ca la carte, prin a spune că nici un om și nici o situație, dacă sunt pozitive, nu ne pun în postura de a ne pierde pe noi înșine, chit că avem totul sau nimic.
Dar asta-i teorie și practica încă ne omoară… Și uneori parcă-i mai rău la figurat decît la propriu 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ehee, da, aşa ar trebui. Dar uneori viaţa nu ţine cont de ce trebuie. Nici măcar noi nu facem asta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi… și noi ca viața, că doar e-a noastră 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-aș strădui să nu mă pierd.
ApreciazăApreciază
Foarte bine, cred că asta e şi cea mai bună variantă 😉
ApreciazăApreciază
Eu cred ca oricum „noi suntem tot ce ne-a mai rămas”. Altfel cum? Nu stiu insa daca (ne) intelegem cu adevarat. Uneori eu cred ca nu… Nici cand ne privim in oglinda… Suntem mai puternici decat (ne) credem. Dar s-a creat mecanismul prin care sa ni se anuleze crezurile pe care le avem, chiar daca uneori le mai si uitam. Mie asta mi se pare cumva dovada puterii din noi. Poate e un rationament cam bizar, dar s-a legat cumva de textul tau plin de incifrari, asa cum faci mereu,
draga Potecuta.
Noapte buna si… vise placute! ❤
ApreciazăApreciază
Foarte bine ai punctat, Suzana! Şi eu cred că uneori nu ne înţelegem. Poate e mai bine să nu, poate e mai uşor aşa, nu ştiu…
Îţi mulţumesc tare mult!
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Grele alternative! Poți pierde tot sau nu mai ai nimic de pierdut, uff. Eu zic că instinctual facem ce trebuie sau ne place sa credem asta. Sper sa nu aflam niciodată răspunsul pe pielea noastră, oricât de puternici sau de speiali am fi. Noapte buna! 😘❤️
ApreciazăApreciază
Aşa e, Ina! Să nu aflăm niciodată! 😉
Îţi mulţumesc! Zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-aş pierde, de m-aş mai avea,
dar eu de mult nu mă mai am,
nu mai am ţară şi nici neam –
a pierde, deci, ce-aş mai putea…?
Şi-acum îţi spun, paradoxal,
c-aş avea totul de pierdut
şezînd ca popîndăul, mut.
Deci, ori la bal, ori la spital!
ApreciazăApreciază
Da, e un paradox şi aici.
ApreciazăApreciază
E vorba iarăși de o situație în care n-am ajuns niciodată, deci nu pot să știu cum aș reacționa. Cred că din instinct, fără judecată, deci imprevizibil.
ApreciazăApreciază
Reacţionăm diferit, Petru, ai dreptate. Şi nu putem şti exact cum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te conservi. Pentru o vreme ce sigur are să vină, mai bună.
ApreciazăApreciază
Da, pare o soluţie bună.
Mulţumesc, Lu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e o intrebare la care fiecare raspunde singur, poate si diferit de la un moment la altul. Daca te ai pe tine si nu mai ai de pierdut nimic altceva, logic ar fi sa nu mai ai nevoie sa risti sau sa-ti doresti una-alta. Daca inca o mai faci, inseamna ca nu te ai de fapt pe tine, cel putin nu complet si atunci nu ne putem sa ne abtinem sa nu riscam acel ceva incomplet care credem noi ca suntem ca sa obtinem ceva cat mai complet. Nu stiu daca s-a inteles ceva. 😀
ApreciazăApreciază
*nu putem
ApreciazăApreciază
S-a înţeles, Ana. Eu am înţeles. Şi da, aşa e, fiecare răspunde pentru el şi diferit, în funcţie de… de multe 🙂
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ferește să te pierzi pe tine… Nu e de râs, se poate întâmpla să ai deraieri… 😦
ApreciazăApreciază
Auoleu, Florina! Cine s-a gândit la asta? Şi, mai ales, cine-a râs?
Nu, nu, nu are absolut nicio legătură ce-am scris eu cu asta. Şi nimeni nu s-a gândit la asta dacă mă uit pe răspunsurile celorlaţi.
ApreciazăApreciază
Stai mânca-ți-aș, 🙂 🙂 nu sări cu aoleu, că eu sunt de ceva vreme blocată în filmele pe care le văd… profunde ce-i drept, cu oameni care se pierd sau s-au pierdut pe ei… Știi tu, fiecare cu piticii lui…
ApreciazăApreciază
Asta e altceva. Nu îmi pot asuma o vină pe care nu o am. Filmele sunt… filme.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi plac poeziile introspective…oarecum. Întrebările nasc răspunsuri în minte si inimă.. Acest gen de poezie te implică să cugeți mai adânc.
Mulțumiri Potecutze!
ApreciazăApreciază
Vă mulţumesc din toată inima! Vă îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Excelentă poezie, dragă Potecuță! O întrebare care nu are cum să nu ne pună pe gânduri. Desigur, în sinea sa, fiecare răspunde în felul său. Mai ales când te recunoști în frământarea acestei întrebări și când ai făcut cândva „nebunia” de a juca totul pe o carte și să pierzi totul. Rămâi singur cu tine, privești îngândurat la tot ceea ce s-a dărâmat în urmă și… alegi să o iei de la început. Un nou început, ce altă variantă ar mai fi? Viața e plină de astfel de provocări! Mai mic… mai mari.. Și unele de-a dreptul crunte!
Numai bine și o zi minunată, dragă Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază
„Mai mici…”
ApreciazăApreciază
Oooo, Alex! Îţi mulţumesc din suflet! Da, ai înţeles perfect tot ce-am vrut să zic şi ai cuprins toate variantele atât de frumos! Îţi mulţumesc!
Tot ce-i mai bun îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmm ,greu…am citit de două ori,am dat like…am revenit, am recitit.. de 2 ori…mdeci: ce aș face dacă aș fi tot ce mi-a rămas? Am așa..un dubiu,o chestie…ca și cum nu am înțeles încă subiectul.Dar ,zburătoare cum sunt,o să…zburd oleacă!
Nu știu dacă m-aș da peste cap să obțin…depinde și ce ar trebui să obțin…să risc totul ca să nu mă pierd…dar de ce m-aș pierde…că am pierdut restul..tot…încurcate’s căile Domnului!
Eh,o aripă peste alta,eu una ,nu m-aș da peste cap să nu mă pierd…să mizez totul pentru a nu mă pierde,…oricum ,dacă este să ai ceva de pierdut …pierzi! Și apoi…dacă m-aș pierde așa…oleacă…ar fi rău? Adică, toți ne mai pierdem ,ne revenim,ne pierdem iar…doar cercul e rotund.
Cred că am zburat cam mult, am amețit eu…cred că și tu. Oricum,nu știu dacă am înțeles cum și ce trebuia și nici nu cred că cineva m-a înțeles pe mine.
Zi frumoasă în continuare Potecuță !
ApreciazăApreciază
Trebuie să fie complicat, să nu fie uşor 😀
Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Ar fi multe de spus.
Se pare că unii se nasc jucători, se considera destepti și nu le pasa ca le aduc necazuri celor apropiați. Alții au un simt exagerat al datoriei și devin eroi. Nici eroii nu produc bucurii celor dragi…Apoi, exista marea masa a celor care imita cu dezinvoltura riscul, curajul și iscusinta.
În ce mă privește, încerc să mimez iscusinta…
Felicitări pentru postare!
ApreciazăApreciază
Foarte interesant! Şi m-a pus pe gânduri, trebuie să mă analizez şi eu.
Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Imi place filosofia in versuri! 😊 E, cumva, „filosofia lui daca”, teoria probabilitatilor… Un raspuns clar depinde de o cauza determinata, de cat de mult cred in cauza respectiva. Si-mi zboara gandul la oameni precum Martin Luther King Jr., la Paolo Borsellino, Giovanni Falcone (si multi altii ca ei) – au riscat sa se piarda totul pentru a nu se pierde pe sine, pentru cauze in care credeau cu tarie. Au fost curajosi, din punctul meu de vedere, desi nu pot cuantifica – mai ales in cazul ultimilor doi – cat de mult au schimbat lucrurile. Cred ca am luat-o pe aratura. 😊
Presupuneri pot face la infinit, dar am si-o certitudine: imi place cum pui in vers chestiuni complicate. ❤️
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Diana!
Ehe, ce exemple puternice şi importante ai dat. Da, ne putem gândi şi la asta deşi e foarte greu să percepm dimensiunea asta. Dar măcar aşa, ca un gând senin 🙂
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
„Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!”- cică așa se proceda în cazul dilemelor asemănătoare acum 150 de ani.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos şi calm se proceda. Ore acum cum ar suna?
ApreciazăApreciază
Minunate versuri, ca de obicei. Am trăit astfel de momente, în care m-am pierdut chiar și pe mine. După o perioadă de disperare, am început Urcușul, cu gândul că Dumnezeu nu mă lasă.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, draga mea!
Gândul ăsta ajută mult. Să nu-l pierdem niciodată! 😉
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
” Sa te pierzi pe tine de tine”, cred ca abia asta e cu adevarat sfarsitul…mai mult nu vreau sa zic, doar ca atunci cand am citit poezia, inima mi-a batut mai puternic.
ApreciazăApreciază
Da, e posibil să fie şi asta. Eu nu m-am gândit la acel sfârsit când am pus varianta. Dar ai dreptate, poate fi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare ce-aş face să nu mă risipesc între cer şi pământ, dacă eu aş fi singura care mi-am rămas!? Dar ar merita să fac ceva!? Oare risipirea nu ar fi de preferat singurătății infinite!?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greu de răspuns. Şi depinde de cât de mult însemnăm noi pentru noi…
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu ce as face dacă as ști că sunt tot ce mi-a mai rămas, probabil m-aș iubi mai mult, dar știu ca versurile tale îmi merg la suflet de fiecare dată, Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai spus! Cred că merităm să facem asta…
Îţi mulţumesc mult, mult, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană