Ce n-am ştiut despre mine

Ştiţi genul acela de interviuri în care o vedetă, oricare ar fi ea, e pusă la un moment dat să spună ceva ce n-a mai spus nimănui, niciodată, pe nicăieri, dar acel ceva să fie, normal, despre ea? Eu ştiu. Nu că am fost eu în situaţia asta, în calitatea mea de vedetă. 🙄 Nu. Dar am văzut la alţii. Şi am văzut asta şi într-o leapşă care a circulat pe aici, semn că şi noi putem fi vedete. Sau că şi noi putem avea lucruri nespuse despre noi. Mă rog, una din astea două. Fie că e vorba de un mare secret, fie că… din orice alt motiv. Adevărul e că asta te poate debusola puţin. Te face să stai pe gânduri destul de mult şi să te bucuri că nu eşti vedetă şi interviul nu e live. Să nu pari prost, nu de alta. Că ai putea. Să pari, zic. Că stai şi te gândeşti şi primul lucru care-ţi vine-n minte e eventual un mare secret care evident că nu degeaba e el secret şi tot evident e şi faptul că nu-l vei spune nici acum, că nu degeaba ai ţinut ascuns atâta vreme.

După aia, îţi vin în minte numai chestii care nu te prea onorează şi te lupţi să le dai deoparte, să vezi altele, să găseşti ceva, orice, ceva care să te salveze. Că doar nu eşti prost, deşi, după cum am văzut mai sus, ai putea părea, să spui de rău despre tine. Cauţi prin copilărie, pe ideea că un copil e iertat indiferent de, ceva care să-l facă pe celălalt să afirme că „mvai, deci erai ingenios-simpatic-şmecher-and co. de mic”. Nu spui ceva urât, normal.
Apoi, după ce găseşti totuşi ceva, cazi iar pe gânduri. De ce n-oi fi spus eu asta până acum? Ori că n-a fost momentul, ori pentru că nu te-a mai întrebat nimeni, ori pentru că habar n-ai avut de treaba aia despre tine. Asta nu se întâmplă des şi nu chiar oricui. Dar mie mi s-a întâmplat. Azi. Azi am aflat despre mine ceva ce n-am ştiut. Sau n-am ştiut că ştiu, nu mi-e încă foarte clar.
Şi nu m-a întrebat nimeni, asta-i mai grav. Că mi s-a dezvăluit finuţ, m-a luat aşa, de departe, până când zbaang, direct la glezne. Nu mi-e chiar uşor să o recunosc, mă gândesc că voi stârni hohote de râs, dar eu mărturisesc acum că eu nu cred că am ştiut să socotesc cu socotitoare. Nu am ştiut şi nu ştiu nici acum nici fără, nu asta era ideea, deşi mi-ar fi plăcut să spun cu buziţele adunate că eu n-am avut nevoie, că am fost un geniu din faşă. Nu, dragilor. Realitatea e alta şi stă exact pe dos. Dar asta-i altă poveste.
Să vă spun cum am ajuns la această concluzie? Vă spun.

Se făcea că… am auzit de… staţi că mi-am notat, nu pot ţine minte cuvântul. Soroban. Ştiţi ce-i aia soroban? Nu-i şobolan, e din altă specie. Dar sigur că voi ştiţi, deja m-am obişnuit ca eu să aud cam ultima de lucrurile deştepte. Dacă ştiţi, rămâneţi puţin. Dacă nu, daţi repede o căutare, să vedeţi ce treabă faină şi simpatică e. Mno. Am auzit, am căutat, am văzut. Şi credeţi că am zis merci, am înţeles? Nu. N-am zis. Că n-am înţeles. Că am văzut o socotitoare şi cum ceva nu-mi suna bine, am vrut să înţeleg ce-i cu acest soroban (zic de mai multe ori, poate-l reţin) şi-n ce constă ineditul. Şi am urmărit tutoriale pe youtube. Mda, asta sunt, atât pot. Ştiţi care-i culmea? Că am înţeles. Am învăţat să număr până la 100 şi cred că dacă mă forţez, pot şi mai mult. Şi am învăţat să socotesc. Adunări din două cifre. Adică trei. Două cu una. Atât deocamdată. La înmulţiri n-am ajuns.
Şi dădea entuziasmul afară din mine când am realizat că am înţeles. Dar s-a topit instant când am auzit că „sorobanul poate semăna cu socotitoarea, dar nu e acelaşi lucru”. Şi am înţepenit. Adică cum?

Şi am realizat că eu nu ştiu şi nu am ştiut să folosesc socotitoarea.
Am avut socotitoare când eram mică-mică. Da, aş putea folosi expresia aia cu „când aveam eu socotitoare, tu…” nu mai ştiu cum era, ceva cu ţărâna, oricum. Dar nu ar fi exactă informaţia. Că am avut nu e sinonim cu socoteam, sub nicio formă. Tot ce ştiam era să mut bilele alea dintr-o parte-n alta, fără nicio logică. Pe rând, câte două, câte 4 şi în final, când mă plictiseam, întorceam cadrul ăla şi se mutau toate-n toate direcţiile. Asta era pe la grădiniţă. Şi pe atunci nu ştiam să socotesc.
Când mi-am luat viaţa de elev cu mine-n prima bancă, în clasa I, subit a dispărut şi socotitoarea. Inexplicabil. Efectiv s-a evaporat. Cred că s-a dus singură la un copil mai mic ca mine, unul care nu avea o socotitoare. Că eu mă făcusem mare şi ea a crezut că o voi abandona, ca pe jucării. Asta-mi place să cred că s-a întâmplat. Mă împac mai bine cu ideea asta decât cu aia cum că mama, ca să nu mă învăţ cu şmecherii şi să facă din mine uom, mi-a… mi-a…  nici nu pot să pronunţ deci nu, socotitoarea mea a luat singură calea pribegiei spre un sufleţel de copil.

Cert e că nu m-a marcat deloc această dispariţie. Şi dovada acestui fapt e că abia azi am realizat asta. Deci nu mi-a deranjat copilăria. Dar nici nu m-a făcut să învăţ să socotesc cu mintea singură, şi acum mintea mea se ajută de cele 10 degete. Şi unde nu-i ajung, apelează la calculator. Sau dă una de 100 şi aşteaptă restul.
Problema e că azi, după ce-am învăţat puţin de soroban (na, că l-am scris fără să mă mai uit pe foaie), m-a ameţit de tot informaţia care spune că ăsta nu e egal cu socotitoarea. Şi am realizat că nu ştiu cum e cu socotitoarea. Adică nu e tot cu mutat bilele şi numărat câte sunt? Sau stai, sorobanul n-are atâtea bile? Asta e diferenţa?
Şi acu’ sincer: voi ştiaţi de soroban? 🙄

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

120 de răspunsuri la Ce n-am ştiut despre mine

  1. Ioana zice:

    Mno, Potecuță, nu ești singură pe lume, fie că te bucuri, fie că nu. 🙂 Și eu am avut socotitoare când eram mică, dar nu îmi amintesc dacă într-adevăr socoteam cu ea. În schimb îmi amintesc că îmi plăcea tare mult să mut biluțele alea colorate de colo-colo ca să alcătuiască diverse forme. Atât.

    Apreciază

  2. Aila zice:

    Nu am avut numaratoare dar am invatat usor sa numar si operatiile matematice fiindca aveam pusculita. Si socotem tot timpul de cati bani mai am nevoie sa imi cumpar ceva. Numaram monezile si pe puneam pe căprarii si calculam. Pusculita mea era un borcan gros cu capacul taiat.

    Apreciază

  3. Mona zice:

    Știam de soroban, dar nu m-a interesat niciodată să îi văd principiul. Am eu așa o teorie în cap cum că gândirea asiatică este foarte simplă pentru ei, dar pentru mine e extrem de complicată, așadar nu am apelat la metodele lor de învățare niciodată. Nici acum mare fiind, măcar de curiozitate și tot nu m-am uitat 🙈

    Socotitoare am avut, da! Dar am folosit-o ca tine 😅

    În clasa întâi, totuși, am socotit și eu pe ea, adunări și scăderi. Era ușor și mă și distram cu biluțele alea, dar apoi nu am mai avut voie, că na, aveam cap pe umeri și cică era musai să mi-l folosesc 😊😄

    M-am distrat copios! Te îmbrățișez tare 🤗😘

    Apreciază

    • Mona, e priceless sentimentul că am putut învăţa 10 plus doi la soroban. Zău! Când l-am făcut pe 12 parcă am luat cel mai greu examen 😀
      Mă bucur mult că te-ai distrat, draga mea! Îţi mulţumesc mult!
      Cap pe umeri am avut. Degeaba. Tot cu degete pe sub bancă socoteam 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

  4. Soroban, am citit inițial șobolan :))
    Nu am auzit ever in viata mea de soroban. De numărătoare da, am și avut dar țin minte ca îmi era mai simplu cu număratul pe degete și îmi plăceau mai mult culorile și sa trec bilele dintr-o parte în alta

    Apreciază

  5. Potecuta, pot sa-ti spun ca mi-ai inseninat ziua, care incepuse… intr-un fel. Iti multumesc pentru asta! Am avut si eu socotitoare, cand am primit-o ma jucam cu bilele ca si tine, apoi am invatat sa o folosesc, apoi m-am gandit ca ar fi mai bine sa folosesc bilele altfel, sa le insir, motiv pentru care am stricat-o si am scos bilele. Iti poti imagina reactia mamei cand a vazut ce am facut… cred ca gasit bile pe peste tot prin casa. Te pup cu drag Potecuta!

    Apreciază

  6. Diana zice:

    Am auzit, dar vag… Numărătoarea / socotitosrea, în schimb, e altă poveste ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  7. ecaleopi zice:

    Am avut, desigur, socotitoare! Am aflat cu uimire, acum vre o săptămână, de soroban. Aproape uitasem de existența lui, bine că mi-ai amintit!(ps. și mie, desigur, tot ,,șobolan” mi s-a arătat, întâi..)

    Apreciază

  8. Drugwash zice:

    Nu ştiam de soroban dar nici de socotitoare – la noi se numea Abac. Şi nu-mi aduc aminte să-l fi folosit – probabil era prea complicat pentru mine, preferam alte metode de calcul. Tanti de la care cumpăr „bombonele” pentru copiii mei blănoşi încă se miră cînd îi spun suma de plată înainte s-o afle de la calculatorul de birou.
    E cutremurător cîte uită omenirea în timp, dar şi mai cutremurător cîte nu află la timp din cauza „unora”…

    Apreciază

    • Dragoooş. bine ai revenit!
      Abac se şi numeşte în mod normal, nu ştiu de ce eu îi spuneam socotitoare şi aşa îi spun şi acum, nu ştiu cine-i „vinovat” de asta. Dacă ai chef, să ştii că e interesant principiul sorobanului, merită să te uiţi puţin. Nu am înţeles încă înmulţirea dar, din ce am citit, ajută foarte mult dezvoltarea creierului copiilor. Deci pentru mine e târziu 😀 şi îi ajută să facă mult mai repede şi mai uşor socotelile.
      Eu nu am fost niciodată bună la mate, nu s-a lipit şi gata. 😳

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Se zice că matematica e un limbaj universal. Eu am făcut doi ani de mate-fizică (treapta întîi) dar s-a lipit doar ce a vrut mintea mea să accepte (sau să înţeleagă).
        Interesant e că fără să cunosc principiul sorobanului – despre care am citit abia adineauri – am creat cu ani în urmă un fel de ceas (software) care afişează minutele conform principiului 10*(1…5)+5+(1…4): MyClock.
        Din păcate link-urile de pe acea pagină nu mai sînt de mult valabile. Iar trecerea mea e, ca de obicei, meteorică.

        Apreciază

        • Wow, nuuuu aş fi în stare să descifrez dar, citind principiul, din ce am înţeles din soroban, cam da. Ai putea oricând concura cu ei la inventică.
          Ştiu că e meteorică. Dar mă bucur că a fost. Şi că eşti bine.

          Apreciază

  9. ane zice:

    Datorită ție am învățat un cuvânt nou. 🙂Am citi și am aflat. Soroban – Metoda japoneza de calcul care transforma copiii in ”magicieni” ai numerelor.
    Metoda japoneza de calcul a fost introdus în numeroase tari occidentale datorita efectelor pe care le are asupra dezvoltării creierului copiilor. Nu e rău. Nu m-a pasionat niciodată jocu cifrelor.

    Apreciază

  10. Ella zice:

    Nu stiam ce e acela un „Soroban”, dar bată-l vina tăt o socotitoare îi! 😅
    Si eu am avut una la scoală, adică două! Una era montată in penarul de lemn si învătătoarea a zis că nu-I bună, ca trebe una de pus pe masă, mare să vadă tăt prostu! 😅
    Da stii ce si cu două socotitori tăt nu mi-a plăcut matematica!
    Te pup, Potecută ! Seară plăcută!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu e socotitoare, Ella! E altceva, altfel se lucrează cu el, e mult mai amplu totul.
      Hahahaha, deci nici tu nu ai iubit matematica 😀
      Te pup şi eu! Seară frumoasă să ai şi îţi mulţumesc!

      Apreciază

  11. stela9 zice:

    Soroban, dupa cum l-ai descris mi-am imaginat ca e un fel de abac. Dar nu stiam de soroban. Mi s-a lenevit mintea de cand cu calculatorul.🙂

    Apreciat de 1 persoană

  12. Vezi Potecuță dacă nu ți-a plăcut de mică japoneza? Nu tu festivalul florilor de cireș, nu Soroban, bre, păi ce facem, trăim degeaba :))))
    Ști la ce mă gîndeam citind textul tău? Fără nici o legătură cu subiectul. Omul de lângă tine, soțul, iubitul…cred că nu se plictisește niciodată la ce imaginație ai. :)))) Tot timpul reusești să vi cu ceva nou, să ne uimești cu ceva. Auzi, soroban…:))))))

    Apreciază

    • Vezi, Albert? Vezi ce-am ratat? Mă simt goală pe dinăuntru că nu am ştiut până acum de sorobanul ăsta. Ce departe eram acum… ehee… 😀
      Îţi mulţumesc mult de tot! Problema e că nu l-am inventat eu. Eu doar m-am lovit de el. Cu capul direct 😀

      Apreciat de 1 persoană

  13. Issabela zice:

    Nici eu, nimic din toate :))
    N-am avut abac, adică nu țin minte, nu-mi place matematica, n-am auzit de soroban…
    Pe toate cele le accept doar în forma în care le citesc la tine 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. CARMEN zice:

    am avut socototoare si am folosit-o exact asa cum ai spus tu… Cred ca nimeni nu a invatat cum sa o foloseasca, pentru ca nici invatatorii nu cunosteau o metoda buna… Am trecut rapid la socotot pe degete sau cu betisaorele…. Dar imi amintesc ca am avut o scotitoare care se plia si avea in loc de bile, pasarele ☺
    Despre Soroban am aflat mult mai tarziu, pe cand eram adult. Si in afara de faptul ca stiu ca are coloane cu bile si ca se poate reprezenta un numar zecimal, nu am fost curioasa sa aflu mai multe. Interesant ceea ce spui tu, cu youtube, da, în zilele noastre poti invata multe folosind acest canal.
    Un weekend minunat sa ai, Potecuta draga.

    Apreciază

    • Până la urmă ajung să cred că socotitoarele alea erau pentru joacă 😀 Că toată lumea spune că asta făcea cu ele. E bine, nu-mi mai fac griji că am avut eu o problemă.
      Chiar am găsit pe youtube explicaţii ok, am înţeles ideea adunării. Dar atât, la înmulţire deja a fost prea mult. 😀
      Îţi mulţumesc mult, Carmen! Weekend frumos îţi doresc şi eu, cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Ana May zice:

    Nu știam de soroban, deloc-deloc!
    Numărătoare, abac, bețișoare, da, sigur. Când nu-mi ajungeau bețișoarele… bețe de chibrit😀…
    Oricum, o perioadă scurtă de folosire, urma mereu „următorul nivel”!
    Mulțumesc pentru noutate!
    Seară relaxantă! 🤗💝

    Apreciază

  16. condeiblog zice:

    Cum știi dumneata Potecuță dragă, să țeși cuvintele și să ne dai de lucru… După ce mi-am revenit mai apoi din râs am stat un pic pe gânduri, adică pe potecile amintirilor. Socotitoarea o știu mai bine pentru că am cumpărat pentru copii la vremea lor și am ajuns în sfârșit să mă joc și eu cu ea. Dar nu-mi aduceam cu niciun chip aminte, cum o folosisem atunci când am fost la școală. Adică să nu fi avut? Știi momentul acela când aștepți amintirea ca și cum ai fi în așteptarea unei ploi mult întârziate? Probabil că nu, pentru că nu ai vârsta 🙂 Ei! E tare frumos, ce să zic… Când vine însă în potop de impresii și culori, răpăie cu stropi de bucurie. Ești acolo, ești atunci! Nu am avut socotitoare, ci bețișoare. 🙂 Făcute de tata din joardă de viță de vie. Eram mândru de ele pentru că ale mele erau mai netede și mai uniforme decât ale celorlalți băieți. Doar pentru asta au fost bune. fiindcă altfel eu nu le-am folosit. Și le-am dăruit prietenului meu, care nu adusese. Atâta tot. Trebuia să prezint și am prezentat. Căci altfel, știam să citesc și să socotesc dinainte de a merge la școală. Având frate mai mare cu aproape cinci ani, am furat mereu startul, de la toate. 🙂 Și nici măcar nu am știut să apreciez. Mă simțeam tot timpul în urmă, pentru că orice aș fi făcut, el era întotdeauna mai mare și mai deștept. Și mai cuminte și mai talentat…Nici măcar până azi nu s-a schimbat ordinea aceasta, dar măcar acum sunt bucuros să o accept 🙂 Cu un drag nesfârșit! ❤ Prin clasa a doua „îl ajutam” pe tata, care la rândul său îl ajuta pe gestionarul de la magazin să își facă bilanțurile. Tata era contabil. Am pus ghilimele pentru că de bună seamă că am fost mereu verificat. Nu se putea lăsa o așa răspundere pe umerii unui copil. Toate acele coloane de cifre pe care le însumam eu cu drag, erau bani. Dacă m-aș fi gândit astfel, probabil că aș mai fi greșit, dar altfel nu. Aila parcă povestea ceva cu pușculița. Eu dimpotrivă, nu am reușit niciodată să adun banii. Și nici lor nu le-a fost prea drag de mine 😦 Așa, cifre oarbe…să tot adun. În primii ani după angajare, fiecare birou era dotat cu câte un calculator, maxim două. Calculator spun, nu vă gândiți la P.C.-uri 🙂 Socotitoarele acelea mari… Fiind cel mai tânăr din echipă, nu mi s-a acordat așa iute, dar le dovedeam că mă descurc oricum și încă mai iute decât ei. Apoi au venit alții mai tineri. Și cu ei P.C.-urile și programele lor… Chipurile să ne ușureze munca, dar vă spun cu mâna pe inimă că nu s-a întâmplat așa. Mereu a fost mai mult și mai mult și toată această alergare a noastră, aduce izbitor de mult cu aceea a unor cobai pe tambure, din strâmtele lor cuști.

    Apreciat de 1 persoană

    • Doamne, ce comentariu de poveste! Vă mulţumesc pentru bucuria făcută!
      Mă bucur că am trezit astfel de amintiri venite ca o ploaie de vară, colorând totul în jur.
      Nu ştiu cum e-n rolul fratelui mai mic, nici în rolul celui mai mare. Neavând fraţi, nu am avut ocazia să fiu în competiţie cu nimeni. Am vrut, la un moment dat spuneam că vreau un frate mai mare. Cred că ştiam eu ceva, ştiam că asta m-ar fi ajutat şi nu înţelegeam de ce nu se poate 🙂
      Mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 1 persoană

  17. ina02s zice:

    Nici eu nu știam nici obiectul, nici cuvântul. La mate stau binișor, da’ tot cu niste bețișoare am inceput parca și o socotitoare de lemn. Inedit, ca de obicei și fain scris. 😘♥️

    Apreciază

  18. ecoarta zice:

    Nuuu, acum am aflat ca soroban= socotitoare! Sau că sunt sinonime! Ia în calcul care variantă vrei! Cât despre calcule, încă ai vreme să înveți, că doar învățăm toată viața și uite, habar nu aveam, și nu numai tu sau eu, ce este un soroban!
    Doar bine îți doresc!

    Apreciază

  19. N-am avut socotitoare și nici de soroban n-am auzit până acum. Dar mi-ai amintit de Sokoban, un joc de logică pe care-l jucam în urmă cu două decenii. Chiar m-am uitat acum pe google, însă a evoluat și parcă-i mai complicat.

    Apreciază

  20. Mishuk zice:

    din vina ta am pierdut 20 de minute din viață pe youtube :))))
    te-ai vândut japonezilor!!!
    eu când eram mic foloseam… numărătoarea (socotitoarea… sau cum s-o mai numi!?) la altceva… 😀
    se pare că berbecii și săgetătorii… nu-s din povestea asta… dacă apare și un leu e clar… focul nu e foc destul dacă nu… fac calambur :)))))

    Apreciază

  21. anasylvi zice:

    Nu stiam de soroban, dar m-am uitat acum si mi se pare fain. Am avut si abac, imi placea ca era colorat. Tot calculele in scris le-am gasit mai usoare, frumos, unele sub altele.

    Apreciază

  22. De toate am avut ,bete ,socotitoare(de la sora mai mare-asadar barele cu bilute colorate erau ruginite ,pe urmă am avut cu pasari dar pentru fratele mai mic…şi abac cred ca am avut .Mă jucam doar că nimeni nu ma făcut să le înţeleg rostul.Am învățat mereu de 10 in cele 8clase nu am idee cum Matematică nu mai reţin ioc!:-)Nu ştiam de so…asta!

    Apreciază

  23. Floare de mai zice:

    Sorohan nu ştiu ce e,socotitoare am avut,şi bețişoare în clasa întâi,dar….tot degeaba,că o exasperam pe mama că nu ştiam nici cu socotitoare să fac adunări şi scăderi😊😊.Nu,eu semăn cu tata,pe literatură,poezie,nu aplicată ca ea şi frate-miu,pe matematică😀😀😀

    Apreciază

    • Nici pe mine nu m-a ajutat nimic când a fost vorba de matematică. Eh, se poate şi fără, ce să mai zic? 😀

      Apreciază

      • Floare de mai zice:

        Lasă că nici alții nu ştiu să scrie poezie,mama se miră în fiecare zi.Mi-am auzit vreo două poezii citite într-o emisiune la Radio România Actualități,erau dedicate special emisiunii Vatra Luminoasă la Radio,difuzată sâmbăta şi duminica la ora 12.05,iar mama s-a mirat de”talentul meu”,că ea nu citeşte poezie,cică nu-i place.Ha ha,dar pe Eminescu îl citeste.

        Apreciază

        • Eh, fiecare om are un talent al lui, nu ne naştem toţi poeți, scriitori sau pictori.
          Felicitări! Ce poezii?

          Apreciază

          • Floare de mai zice:

            IN VATRA LUMINOASĂ,şi iar tot una cu aproape acelaşi titlu,că na,dacă erau pentru emisiune am zis să se şi vadă,le-am”botezat”la fel

            Apreciat de 1 persoană

            • Floare de mai zice:

              Uite,asta e prima:

              „ÎN VATRA LUMINOASĂ”:

              Poți sta la masă într-o casă veche
              Şi timpul să îți pară bogăție
              Lumina caldă îți va fi pereche
              Din tot ce-a fost şi ce va fi să fie

              Iar oameni blânzi cu mâinile asprite
              Parcă frâng pâinea,mulțumind de toate
              Înveşnicind poveştile smerite
              Din care afli despre lumi curate

              Vatra lor tandră nu va fi să piară
              Cât bunătatea curge-leac pe rană
              De s-a vorbit de ei,chiar prima oară
              Trăirea lor nu va rămâne vană

              În sate unde-n ape-ți vezi trecutul
              Ca în oglinda chipului de bine
              Fântânile marchează începutul
              Acestor locuri pân-acum străine

              Dar Vatra asta poartă-n paşi,agale,
              Iarba cea verde-matcă de iubire
              Şi din pământ,ca dintr-o sfântă cale
              Redevenim Lumină,Cer,Zidire.(12.11.2018)

              Apreciat de 2 persoane

            • Foarte frumoasă! Felicitări!

              Apreciază

  24. Floare de mai zice:

    Soroban😀😀,vezi nici la tastatură nu mă pricep😀😀

    Apreciază

  25. Floare de mai zice:

    Am avut în clasa întâi o socotitoare/numărătoare cu….rândunici,mici,de plastic,cu galben şi roşu,înşirate pe niște bare de fier,nu mai ştiu dacă erau 3 sau 4 rânduri,iar totul încadrat cu o ramă de lemn vopsită tot roşu.Ei,n-am prea avut timp de jucat/folosit că al meu frate mai mare, setat pe”să văd şi eu cum funcționează”,a tras tare de ramele alea şi s-au desprins,iar răndunicile au alunecat de pe bare,că nu mai avea ce să le țină adunate.Şi aşa am rămas eu fără numărătoarea mea altfel decât a altora,a trebuit să mă mulțumesc cu aceea cu bile.Oricum nu mi-au rămas jucăriile întregi,că până nu le strica frate-miu”să vadă şi el”,nu se simțea bine😀😀

    Apreciază

    • De aia cu păsări nu-mi amintesc, nu ştiu să fi văzut.
      Of, na… asta a fost soarta multor jucării, nu au rezistat ele prea mult. Dar poate că ăsta şi era farmecul lor, să fie stricate 🙂

      Apreciază

  26. Floare de mai zice:

    Nu cred că merge să pun poză aici,poate pe pagina de pe fb😀

    Apreciază

  27. Floare de mai zice:

    Au unii pe fb o pagină,”Copilăria anilor 80-90″,pun acolo poze de tot felul din copilăria noastră,au şi nişte albume cu jucării,e şi numărătoarea asta pe acolo😀

    Apreciază

  28. Foarte amuzant! Eu nu cred să nu fi avut soroban, însă nu mi-a folosit la nimic, de aceea am și terminat Literele… Dar în facultate, doamna mea de Istoria Literaturii Vechi se numea Elvira Sorohan, deci am avut sigur o Sorohan, nu un soroban.

    Apreciat de 1 persoană

  29. tink3rbe11 zice:

    Socotitoare, (numărătoare) am avut, îmi plăcea să mă joc cu ea, dar de numărat până la 100 s-a întâmplat mai târziu de clasa întâi – a doua. Undeva prin clasa a VI, când ne-am mutat la oraș, am făcut putina pregătire și am deprins număratul. Acum, ce-i drept, socotesc ușor și fără calculator.
    Despre ce spui tu, n-am auzit.

    Apreciază

  30. Suzana zice:

    Mereu aflu lucruri noi! Nu stiam de soroban, chiar daca se gaseste pe wiki 🙂 Si habar nu am daca
    am avut socotitoare. Desi parca as spune ca nu, desi dovezi nu am! 😀 Poate m-ar ajuta o introspectie, dar inca nu am invatat cum.
    Asa ca, asta e! Multe nedumeriri despre mine si probabil lista creste!
    Un weekend placut, draga Potecuta!

    Apreciază

    • Stai liniştită, Suzana, nu eşti singură. Se pare că există în cazul multora un mister în jurul acestui obiect. 🙂
      Îţi mulţumesc mult! Săptămână frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  31. Iosif zice:

    Simpatica si hazlie expunere în proza a perioadei copilariei ! Indiferent de denumirea data instrumentelor de calcul (logice & logistice) ori de câte ori îmi amintesc de gradinita si clasele primare, ma gândesc cu ciuda si ura la educatoarele si învatatoarele care, prin atitudinea lor dictatoriala îmi ipuneau sa asimilez cunostinte si calcule care mi se pareau inutile si insuportabile, (rapirea libertatii copilariei) detestând din aceasta cauza toata scoala, pe care as fi uns-o cu slanina sa o manânce câinii … 🙂 ))
    O duminica sublima, plina de pace & Lumina & o saptamâna senina în Sufletul tau frumos, draga Potecuta !

    Apreciază

    • Of. Înţeleg perfect. Ştiu ce înseamnă pentru un copil un profesor aşa. Bine, la mine a fost mai târziu, abia în V-VIII, dar tot rău a fost.
      Mulţumesc, Iosif! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Nu regret nimic din calatoria de pâna acum prin desertul acestei existente ireale, înselatoare !
        Am fost dintotdeauna, sunt, si voi ramâne uni noncomformist si neadaptat absolut al acestui sistem iluzoriu, fals, înselator, 3D, ipocrit si manipulator al perceptiei rational-sentimentale mondiale prin implantarea fortata a ceea ce nu-mi place, la nivel cognitiv, pragmatic si obiectiv…:) ))
        O zi magnifica, drag Suflet frumos !

        Apreciază

  32. Eu nici măcar nu am avut socotitiare și tot am iubit matematica .. welcome to the club!!

    Apreciază

  33. Zuzu zice:

    Eu am demontat ,,numaratoarea” si mi-am facut din bilele ei o bratara si un colier.

    Apreciază

  34. Katherine zice:

    Vai, fara suparare Potecuta dar nu am auzit niciodata de termenul „Soroban”.
    Imi aduc aminte ca am avut si eu o perioada socotitoare, insa am inceput si eu ca tine, pe degetele si apoi cu creionul in mana.

    Nu am fost o mare fana a Matematicii deoarece nu am inteles-o din prima si mi s-a parut un puzzle greu de rezolvat, cel putin pana inainte de bac cand a trebuit sa fac meditatii si am inteles intr-un final.

    Asadar, nu stiam de Soroban. Fiecare are modalitatile lui de a intelege matematica si de a socoti, nu toate persoanele au aceleasi abilitati si cai de a intelege. Consider ca asta ne face diferiti si frumosi in felul nostru.

    O saptamana viitoare productiva! 🙂

    Apreciază

    • Şi eu am fost departe de a înţelege matematica. Departe tare. În V-VIII a fost coşmarul vieţii mele şi nu exagerez deloc. Mi se făcea rău înainte orelor de mate de frică. Dar a trecut. În liceu, pe lângă faptul că am fost la uman deci nu a mai fost o prioritate şi nu era materie de bac, am avut doi profesori senzaţionali, soţ-soţie, şi am început să fac temele la mate cu cel mai mare drag. Nici eu n-am crezut. Şi atunci mi-am dat seama că nu a fost vina mea în proporţie atât de mare precum am crezut.
      Dar da, frumos ai spus, ce bine că suntem diferiţi!
      Îţi mulţumesc mult! Îţi doresc şi eu o săptămână frumoasă!

      Apreciază

  35. CarmenP zice:

    Nu stiam ce-i soroban, am afat acum de la tine 🙂 Socotitoarea sau abacul este primul calculator din lume si macar pentru acest motiv este mai fain abacul 😁. Da, si abacul se poate folosi in fel si chip insa nu mai tin minte decat niste franturi de explicatii, parca prin clasa II-a cu unitati, zeci, sute, bla, bla. Nu am avut abac, ne facuse tata betisoare din nuiele desi si acelea se puteau cumpara, eram saraci si nu ne permiteam asa ceva, erau vreo 3 colege carea aveau si le aduceau la scoala, insa aveam la clasa, una mare si eram invitati pe rand sa socotim. Deci, da si cu abacul poti face calcule complexe si dezvolta creierul micutilor. Pentru noi, prea tarziu, desi cica antrenamentul mintii cu activitati logice si matematice tine Alzheimerul la distanta 😁

    Apreciază

    • Deci era o logică şi cu socotitoarea aia. Deşi nu-mi amintesc nimic, mă gândeam eu că nu era chiar numai cu numărat bilele şi mutat dintr-o parte-n alta.
      Hmmm, poate e cazul să-mi iau acum una, dacă spui că face bine 😀
      Mă bucur mult că de la mine ai auzit de soroban! Şi îţi mulţumesc mult că ai împărţit cu mine amintirea asta!
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  36. Alex zice:

    Uite-așa învățăm despre lucruri noi. De data asta…. despre „soroban”. Pe lângă vechea noastră numărătoare/socotitoare, ăsta e ceva mai complicat. Știam că rușii au un sistem de calcul foarte interesant, cu această socotitoare/abac, care nu lipsea de lângă casa de marcat a fiecărui magazin. Și uite așa mi-am amintit de numărătoarea pe care doamna noastră învățătoare ne-a adus-o în clasă. Era mare, cam de 1 metru înălțime, cu bile mari, colorate în alb sau roșu, cam cât bilele de biliard. Să tot faci calcule cu așa ceva! În penarul de lemn aveam una micuță, cu bilele mai mult plate. Și am învățat carte și fără să visăm că vom prinde ….vremea computerelor și a dispozitivelor „inteligente”!
    Numai bine, dragă Potecuță și o săptămână nouă cât mai faină! 🙂

    Apreciază

    • Eheee, îmi imaginez cât de atrăgătoare a fost acea socotitoare mare şi cât de mult îndemna la joacă 🙂
      Aşa e, Alex! Nu ne-am fi imaginat că vor apărea toate dispozitivele astea. Şi nici acum nu ne putem imagina ce va urma în categoria asta.
      Îţi mulţumresc frumos! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  37. De soroban, cu regret, nu am auzit. În schimb constat că socotitoare am avut toate, dar niciuna n-a știut s-o folosească. Îmi amintesc că era în dotarea unui penar de lemn și n-am avut treabă cu ea. Am crezut că-i de decor.😃

    Apreciază

  38. gratielavlad zice:

    Haha! Și eu subscriu pentru socotitoare. Habar nu aveam de soroban. Eu am primit de la Moș Nicolae o socotitoare verde și 5 nuiele la 5 ani. Dacă nu îmi ajungeau biluțele și degețelele… primeam nuielele! :)) Să le număr, desigur!

    Apreciază

  39. Eu am auzit de soroban, parcă se studia la nu știu ce școli? Hmm.. adică elevii se ajutau de el, dar nu la școlile noastre, la cele cu alt tip de predare. Habar nu am dacă vorbesc prostii.
    Numărătoare am avut și așa îi zicem și pur și simplu dădeam bilele dintr-o parte în alta și le număram :)) Oare privind acum sorobanul, ar trebui să ne întrebăm dacă am greșit calculând așa cu numărătoarea?
    Oricum nu prea-mi plăcea numărătoarea, eu am fost fanul numărul 1 al bețigașelor 😀

    Apreciază

    • Nu ştiu ce să zic, Călătorule. Citind comentariile, mi-am dat seama că toată lumea se juca de fapt cu bilele alea, nimeni nu ştie cum se folosea pentru socotit. 😀
      Dar oricum sorobanul pare diferit, nu ştiu dacă şi cu socotitoarea se putea aşa. E mare dilema 😀

      Apreciat de 1 persoană

  40. Diana zice:

    Haha! Am aflat de soroban la inceputul lui ianuarie a.c. – cautam pe net „abac”. 🙂
    Am avut „numaratoare” si in penar de lemn, si in chinezesc, si cu bile si cu randunele… Calculam in stilul meu: trei bile (le mutam intr-o parte) + inca doua bile (le mutam in aceeasi parte), apoi numaram cate sunt. Azi… dau o suta si astept restul! Nu s-au lipit matematicile de mine.
    Mare placere mi-a facut citirea articolului, dar si comentariile sunt savuroase (ca de obicei, indraznesc sa afirm). 🙂
    Seara frumoasa! ❤

    Apreciază

    • Deci şi tu fix ca mine. Numai de rândunele nu ştiu şi se pare că mulţi aţi avut aşa. Încep să mă simt ciudat şi să-mi doresc acum, să recuperez, să umplu golul 😀
      Comentariile voastre toate mă bucură nespus şi da, sunt minunate toate! 😉
      Îţi mulţumesc, Diana! Îţi doresc o zi frumoasă!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s