Mă ajutaţi cu un „eu”?

Vă rog eu mult şi frumos! Nu cu un leu, cu un „eu”, bine am scris. Am momente de zuzăneală maximă, momente în care practic nici eu nu ştiu exact de ce vreau ceea ce vreau. Acum, important e să mă credeţi că e aşa, că ăsta e unul dintre ele, să nu mă bănuiţi de cine ştie ce ascunzişuri. Bine, în mintea mea există un motiv întemeiat. Dar când încerc să-l rostesc, mă bâlbâi. Aşa că mai bine nu încerc să-l rostesc, îl las acolo unde e. Dar cum ştiu că de obicei un stol din ăsta mă ţine mult, apelez la ajutorul vostru, să mă potolesc, să-mi fac şi moftul ăsta. Că asta e, un moft.
Vă dau deci cuvântul meu de potecuţă de onoare că nu am de gând să fac nimic cu potecile, nu le trec pe domeniu, nu mi-a cerut nimeni statistici, nu am propuneri de a scrie advertoriale, că pe alea vreo 5 avute-n trecut le-am refuzat zicând că eu nu ştiu, nu pot, nu vreau. Şi s-au dus toate.

Pur şi simplu aşa, pentru inima şi sufletul meu vreau io să ştiu. Vă zic acum, că m-am intins şi cred că mulţi au abandonat deja cititul.
Vreau să vă rog (pe toţi cei care acum citiţi asta) să îmi lăsaţi un comentariu. Staţi aşa, nu e foc. Nu vreau decât un „eu”, un „io”, un „ok”, dacă eu e prea lung. 😀 Atât. În mod special, îi rog pe cei care de obicei nu comentează să facă asta. Dacă vor, normal.
Să ne înţelegem ca între prieteni: nu vreau să cresc nimic. Aş vrea eu să cresc în înălţime. Dar e cam târziu pentru vise din astea măreţe. Pur şi simplu, pentru mine.

Tot prieteneşte: citesc multe bloguri. Şi ştiţi foarte bine că nu las comentarii de fiecare dată. Nu înşir motivele, fiecare le ştie foarte bine. Asta nu înseamnă că nu citim, că nu ne place sau că nu ştiu ce. Şi voi procedaţi la fel deci înţelegeţi perfect, nu are rost să deschidem discuţia despre like vs comentariu, nu despre asta e vorba. Eu mă bucur la absolut orice fel de semn lăsat, pi cuvântul meu!
Şi prin asta nu vreau să fac pe nimeni să comenteze mai des sau mai mult. Nu, nu, nu. Acum. Atât. Şi mă potolesc şi revenim la ale noastre.
Dacă cineva citeşte, ar vrea să dea de înţeles că-i pe aici, dar nu vrea să apară-n comentarii (măi, eu iau în calcul toate posibilităţile, nu râdeţi), poate spune să nu public. Şi nu public. Numai să nu fi aprobat înainte un comentariu, că atunci se publică din start.

No, atât. De ce spuneam că nu e un motiv întemeiat? Pentru că deşi e important pentru mine, pentru sufleţălul meu, nu se va întâmpla nimic după asta, indiferent de. Că tot aşa împrăştiată voi fi, tot aşa voi scrie, mai bine nu pot, nu am cum. Dar mno, numai aşa.

Vă mulţumesc frumos!

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

150 de răspunsuri la Mă ajutaţi cu un „eu”?

  1. doar verde zice:

    Și eu, cu mare întârziere !

    Apreciază

  2. Eu, acum, prima data 🙂

    Apreciază

  3. snm zice:

    Si eu te citesc. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s