No, lasă că mere şi aşa?

Scriu o postare „din viaţă”, fără vers, fără metafore, fără dor. Rar de tot scriu aşa, nu prea se pliază pe genul meu, dar undeva greşesc şi vreau să ştiu unde, poate mă ajutaţi voi, dacă ştiţi. Plasez o comandă, pe net. Am două opţiuni: curier şi poştă. „Graţie” programului care nu mă prea lasă să găsesc poşta deschisă decât dacă mă rog de şef să mă lase să evadez, aleg curier. „Graţie” unei politici a respectivei firme, nu am de ales decât firma cu care au ei contract. Cum nu am preferinţe, n-am făcut pasiuni legate de curieri, chiar nu mă deranjează deloc că nu pot alege. Finalizare comandă, x în colţul din dreapta sus, gata. Miercuri, la ora 10:38, primesc SMS: „Azi, 27.03.2019 in intervalul orar 11-19 veţi fi cautat pentru livrarea exped.000000. Detalii la 00000”. L-am scris exact aşa cum l-am primit, fără numărul ăla care oricum nu contează. Şi stau, că ce să fac? Şi mai stau şi iar stau şi aflu că e problemă cu reţeaua şi că e picat semnalul. Asta e, zic, dacă sună curierul se va prinde că-s de la ăia cu cabluri tăiate. La ora 17:05 primesc SMS: „Azi 27.03.2019, expedierea 00000 a fost avizată. Adresa sediului 00000, orar L-V 9-17, termen de păstrare 5 zile”. Ce?

Mesaj din ăsta nu am mai primit niciodată, de când primesc pachete prin curieri. M-am temut că s-a constatat că nu răspund la telefon, şi nu răspund că nu sună şi nu sună că e picată reţeaua, şi l-au dus la sediu pe ideea că nu e numărul bun. Şi sun la numărul curierului din primul mesaj. Sun degeaba, e închis. Sun la numărul de pe site, răspunde un domn care zice că s-a încercat livrarea. Îi explic că nici curierul nu e de găsit, zice aşa: „nu va rămâne coletul la sediu, mâine se va încerca din nou livrarea, veţi fi căutată de curier”. Mulţumesc frumos, la revedere.
La ora 17:54 primesc SMS: „Azi, ora 16:58 nu s-a putut livra expedierea 0000 datorita conditiilor meteo nefavorabile. Detalii la 0000” adică acelaşi număr care nu era disponibil mai devreme. Adică ce? Râd, ce să fac?

Asta e, las pe „mâine”, adică ieri. Se face ora 16 şi nu primesc nimic, sun curierul. Mă întreabă dacă am primit SMS. Îi zic că da, chiar 3. Când? Ieri, zic. Azi aţi primit? Nu. Şi urlă: „doamnă, dacă azi n-aţi primit mesaj înseamnă că nu-i la mine coletul, mergeţi la sediu după el”. Înlemnesc. Că aşa păţesc eu când se urlă la mine, nu am ce face. Înghit, mă fâstâcesc şi zic că eu nu pot merge la sediu, că aş vrea să îl primesc. Iar urlă, că „eu nu pot să mă plimb în tot oraşul după colete, dacă nu aţi primit sms, nu primiţi azi coletul”.

Merg la o ţigară să mă calmez deşi practic lui nu i-am spus nimic, cât fumez mă cert cu el ca la uşa cortului, în gând, îi spun că nu e normal să ţipe la mine, că între timp s-au topit gheţarii de ieri, că oraşul nu mai e inundat, că nici uragan nu a mai fost deci condiţiile meteo sunt azi ok şi că ar fi putut lua coletul. Toate astea în gând. Că-s bleagă şi nu pot altfel.
Bărbia care tremura m-a îndemnat să nu mai fiu totuşi atât de moale şi să întreb unde e coletul. Mă duc la tastaură, găsesc secţiune de chat pe site şi intru în vorbă cu un consultant. Nu zic nimica nimicuţa de domnul care a ţipat la mine, întreb doar pe unde-i coletul. Zice că apare stocat la sediu, fără să zic eu ceva se oferă să „urgenteze livrarea”, zice că gata, azi vine, şi să urmăresc eu pe site după AWB. Mulţumesc frumos, la revedere.

Azi niciun SMS. Pe la ora 15 caut pe site, apare că ieri a fost în drum spre mine, azi e la sediu. Ce? Cum a fost ieri spre mine dacă ieri a urlat domnul că nu e la el? Sun la sediu. Răspunde o doamnă tare amabilă care zice că da, e în sediu, nu ştie de ce şi că urgentează livrarea. Zic că s-a mai urgentat o dată fără să cer eu, zice că da, se vede dar nu înţelege de ce nu s-a livrat. Dacă ea nu înţelege, cum să înţeleg eu?
E ora 18, livrări nu se mai fac, mâine nicio şansă deci… ce-am făcut rău?

Ok, nu e personal. Ok, sunt şi ei oameni. Ok, o fi fost omul supărat, cine ştie ce năcaz avea. Întreb: dacă primeşti mesaj că între x şi z vei fi căutat şi nu eşti şi înţelegi asta şi suni a doua zi şi fără să ceri socoteală, vorbind calm şi politicios, se urlă la tine şi nici după două zile nu primeşti ce aştepţi, e pentru că e şi ei oameni, nu? Greşesc că mă supăr acum? Da, numele firmei sugerează că-i urgent. Fuljer şi alta nu, ce să zic.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

88 de răspunsuri la No, lasă că mere şi aşa?

  1. rofstef zice:

    Titlu se potrivește poveștii chiar uneori la noi nu numai că așa cum se zis-o pe ardelenește, chiar mai rău, nu mere deloc.. ori se bate pasul pe loc, bine intenționat, că timpul înseamnă bani pentru gazduirea mărfi din magazie..
    Acum de curând am văzut cam așa despre ce ziceai tu.. Mă sună fratimio din oraș, bă dute și ia tu mașina de la mecanic că mi-a tinut-o 3 săptămâni și nu sa atins de ia, zice că nu o poate face, și ia de la tine 100 de lei că o zis ca a deschis capota să vadă ce are și timpul in care a stat la el in parcare (nici nu era la el in parcare că era pe marginea drumului).. De asta ce mai zici ?
    La Românica viața bate filmul, și când te gândești că suntem țara hârtiilor, lucrurile ar fi trebuit să meargă strună cu atâta birocrație,
    și totuși..
    Seară Faină și
    Weekend Plăcut !!!

    Apreciat de 1 persoană

    • 100 de lei că a ridicat capota? Mă fac mecanic, gata, m-am hotărât 😀
      Nici nu ştiu ce să zic. Uite, mergând pe ideea că situaţia asta prezentată de mine nu reprezintă normalul, că din moment ce primeşti sms că va veni curierul şi tu stai în casă, să îl aştepţi, şi nu vine, înseamnă că e vorba de nepăsare, incompetenţă, neglijenţă, ar trebui poate să fac o sesizare, mai ales că a urlat de nebun la mine, fără motiv. Ei, eu mă gândesc că… lasă. O avea şi omul ăla copii, nu e uşor să umbli toată ziua la volan, cu colete, e responsabilitate, e cu nervi, nu-i fac eu rău. Na. Dacă mai zic ca mine alţi 100, treaba merge şi aşa.
      Îţi mulţumesc frumos!
      Seară frumoasă şi ţie!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ella zice:

    O situatie foarte frustanta … ufff!!!
    Da, „minuni” din astea se mai întampla si pe aici dar nu tipa nimeni , asta e clar!
    Cred ca ar trebui sa faci exercitii si atunci cand cineva tipa la tine sa raspunzi la fel si sa nu te mai blochezi! Eram si eu ca tine înainte dar parca m-am mai maturizat nitel … 😆

    Apreciat de 1 persoană

  3. Diana zice:

    Daca e firma a carei denumire incepe cu C si se termina cu S sa nu mai alegi – nu stiu daca e cineva care sa nu se planga de ei. 😦 Dar, poate e alta firma, si poate ca ar trebui sa-i dai numele „pe post”, sa se fereasca si altii. 🙂 Poate ca ar trebui sa le scrii celor care au contract cu aceasta firma de curierat, sa stie si ei de ce risca sa piarda clienti.
    Imi pare rau pentru patania ta. E tare deranjant un astfel de fapt. Eu am retineri sa comand pe net pentru ca am avut diferite experiente neplacute.
    Bafta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Diana, de curiozitate, când ai timp şi chef, 5 minute numai să te uiţi peste recenziile lor. E nebunie ce scriu oamenii despre ei şi uite că nu se mişcă absolut nimic. Pentru că rezistă. Pentru că sunt puţine firme de curierat şi firme mari de comerţ online au făcut contract cu ei şi tu, client al firmei, nu ai de ales. Eu nu puteam alege poşta aşa că vreau sau nu, sunt obligată să apelez la serviciile lor. Şi cred că de aia le şi merge.
      Da, Urgent Cargus e. Nu m-am ferit să le dau numele dar nici nu cred că va cântări foarte mult. Ştiu şi eu?
      Îţi mulţumesc frumos! Sper să îl primesc anul ăsta 😀
      Seară bună îţi doresc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Am dat o tura pe net! Pfuuu! Ceea ce stiam despre ei era numai de la cei pe care ii cunosc. Cred ca ar trebui atentionate si firmele care au contract cu ei… desi ma indoiesc ca acestea nu stiu ca U.C. are si amenzi de la protectia consumatorului. Am citit si o chestie zisa de un reprezentat de la ei, cu ocazia sarbatorilor, cand – recunoaste el – au fost unele intarzieri la livrare „si totusi reclamatiile sunt putine” (tradus de mine: nu fac toti reclamatie).
        Din pacate, n-or sa se schimbe lucrurile daca oamenii nu incep sa se planga, toti, in scris, la OPC, atunci cand au neplaceri. Tot acum am citit pe undeva ca, de curand, ar fi preluat U.C. nu stiu cine firma… Poate s-o schimba si mentalitatea, la un moment dat.
        Cu placere. 🙂
        Cred ca de nu-ti livreaza luni pachetul ar trebui sa dai o fuga la sediul lor (daca nu e foarte departe si nu trebuie sa lipsesti de la munca) sau renunta (daca poti) la pachet si trimite-le e-mail celor de la care ai comandat, sa le scrii, pe scurt, toata tarasenia (cu nr. de telefon cu tot, si despre urlete).
        Multumesc, Potecuta. Si eu iti doresc o seara cat mai buna! ❤

        Apreciat de 1 persoană

        • Ai văzut ce zic oamenii? Şi eu am rămas mască deşi cumva sunt lucruri păţite şi auzite, nu ar mai fi trebuit să mă surprindă.
          Nu pot merge la sediu, Diana. E departe tare de mine şi da, ar însemna să plec de la muncă. Şi, dincolo de asta, logic, de ce să dau 20 de lei pe taxi sau mai mult când deja am plătit curierul 15 lei?
          Da, ştiu ce zici. Poate că dacă toată lumea, inclusiv eu, ar face reclamaţii, s-ar îndrepta ceva.
          Chiar asta voi face dacă nu va sosi coletul luni. Sun la firma de la care am comandat şi explic şi spun că renunţ la el. Am nevoie de el dar asta e.
          O zi frumoasă îţi doresc!

          Apreciat de 1 persoană

  4. condeiblog zice:

    Sunt eu, Fulgerică. V-am căutat în repetate rânduri, dar n-am găsit potecuța de intrare la adresă. Eu în dimensiuni paralele, nu știu să intru. Bate vântul, nu v-am zis? Și nu pot să mă plimb în tot orașul după colete. Eee! Nu, nu țip. Așa vorbesc eu, că sunt răgușit. Că mă enervează clienții ăștia care apelează la mine. Da n-ați putea mai bine să veniți voi la mine acasă, după ele? Nu? Preferați să vin eu, că n-aveți timp? Uite, nici eu nu mai am timp azi. Nu, nici mâine. Și dacă tanti Marcela vă promite că urgentează, să vină ea. Așa! Când binevoiesc eu să mă deplasez? Aaa! Păi vedeți domnișoară că m-ați jignit? Și spuneți de noi, că nu vorbim frumos…Păi eu binevoiesc tot timpul. Uite, chiar acum, dar nu-mi permite programul. Nu, nu al meu. Al nevestei, că trebuie să merg cu ea la shoppingăreală. Stați așa, că o consult acum…..(10 minute de melodie la telefon)…Mai sunteți? Îmi pare bine că aveți răbdare. O să mai aveți nevoie de ea. Am să sosesc pe 29 februarie, domnișoară! Bineînțeles că știu în ce dată suntem… Vedeți că iar mă jigniți. La anul, bineînțeles… Da, domnișoară. N-are zile, luna? Eee! Hai că vă-ntindeți cu gluma. La…revedere! La mulți ani!

    Apreciat de 1 persoană

    • 😀 😀 😀
      Râdem şi glumim, dar cam aşa şi e. Să nu uităm şi că am avut tupeul să plătesc curierul, că doar nu e gratis. De la 15 la 20 de lei taxă să nu primeşti coletul dacă nu te deplasezi la sediu. Cum ar veni, am dat bani ca să se urle la mine. E şi asta o treabă, un fel de hobby 😀
      Vă mulţumesc, chiar m-am amuzat tare şi a picat la fix, parcă altfel se vede acum toată treaba.

      Apreciat de 1 persoană

      • condeiblog zice:

        E frustrant și chiar de-a dreptul enervant. Realizez foarte bine starea din momentul ăsta. Am încercat (cu emoția că nu voi reuși) să te scot din zona asta și să faci cum face tot românul încercat: haz de necaz. Și după asta, cum se obișnuiește prin occident, o reclamație. Acum iar stau și mă întreb… Îi doare undeva de ele? Aici dacă dai o recomandare proastă, chiar directorul companiei e în stare să-ți vină cu coletul, numai să o retragi. Chiar contează!

        Apreciat de 1 persoană

        • Ați reuşit, chiar m-am amuzat tare şi mulțumesc!
          Sunt zeci de recenzii negative dar se pare că nu le pasă. Eu ştiu doar trei fime de curierat şi se pare că de aia îşi şi permit. Clienții depind de ei, orice ai comanda, tot pe la ei se ajunge deci e cam degeaba o reclamație…

          Apreciat de 1 persoană

  5. ioansperling zice:

    Daca te ajuta cu ceva ( nu prea cred) si aici e la fel de incurcat. Poate de ce 95% din curieri sunt romani?🤔

    Apreciat de 1 persoană

  6. Se pot scrie romane pe seama curierilor. Eu n-am primit o dată, în provincie, un colet din cauză că trebuia să confirm prin sms și am scris „ref. la coletul cutare”… ori dobitocul, mi-a spus clar, a înțeles că „ref.” înseamnă „refuz” și a dus coletul înapoi…
    So, răbdare și tutun 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  7. Recomand Cargus, cred ca nu sunt romani. Te asteapta cu pachetul si cateva zile. Plus o plangere la site-ul unde ati comandat.

    Apreciat de 1 persoană

  8. CarmenP zice:

    Oh, da, sunt mult de zis despre curieri. Și nu neapărat despre firme cat despre angajații acestor firme. Sunt șanse să dispară astfel de practici daca faci reclamații numind chiar angajatul dar și dacă nu-i știi numele, aceștia au anumite zone așa că este suficient să menționezi adresa unde trebuia livrat coletul. Am avut un curier pe zona adresei mele de acasă care suna și spunea că a avut accident de mașină, în vreo 3 săptămâni, 3 accidente. Cu aceeași firmă colaboram și la serviciu și-i povestesc curierului care era surprins că în aceeași zi plasam 2, chiar 3 comenzi pentru că dădeam și pentru mine comanda sa nu mai comand pe adresa de acasă. Înainte să termin povestea despre colegul lui care se tot „accidenta”, mă opreste și mă întreabă de zona, îi răspund și începe râdă. Primise multe reclamații pe zona respectiva și fusese concediat. Am colaborat cu diverse firme și are fiecare minusurile ei. La o firma trebuia să mergi într-o altă localitate sa ridici coletul(nu am făcut-o niciodată), daca nu venea în timpul programului sau nu mă găsea, restuia coletul iar expeditorul avea grija sa scrie detalii de genul: livrare in intervalul orar x. Indiferent de curier, am reușit să intru într-un final in posesia coletelor. Chiar și cu Posta Română am primit colete din China 😂, bine, până la vama au ajuns coletele cu alți curieri însă și posta și-a făcut treaba. Până te „obișnuiești”, răbdare multa, reclamații și iar răbdare. Seară faina!

    Apreciat de 1 persoană

    • Auch! Asta da scuză! 😀
      Ştiu, Carmen. Aşa cred că ar trebui făcut, cumva nu se schimbă nimic dacă toată lumea tace. Dar eu nu-s omul reclamațiilor. Pe mine mă apucă regretul imediat după: că dacă îl dă afară pentru un colet fără de care nu muream, dacă are copii, are rate, are… şi tot aşa. Ştiu, nu e bine aşa, nu e normal. Dar mă cunosc şi îmi fac procese singură deşi dreptatea e de partea mea. E musai să nu mai gândesc cu sufletul atât de mult.
      Mulțumesc mult! Seară bună îți doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  9. illusion zice:

    Sincer, uneori mi se pare că firmele de curierat din România angajează doar leneși. Știi ce am pățit eu? Primesc sms că îmi va livra cartea între 9 și 17. Sun eu curierul, fată cuminte, îl rog să vină la 17 cum scrie în sms că eu atunci ajung „Nu, doamnă! E târziu pentru mine!”. Îl rog să se ducă la A la birou, nu că nu e în cartier, e în cartierul de lângă (adică la nici un kilometru). În cele din urmă a trebuit să sun la sediu și să schimb adresa și să ajungă coletul la maica-mea pentru că ea e mereu acasă, treaba e că era un cadou fix pentru ea…

    Apreciat de 1 persoană

  10. 9 zice:

    Potecuțooo, nu te mai certa cu oamenii doar în gând, că nu se rezolvă nimic. Cu imaginația ta bogată coboară câțiva sfinți, să vezi cum se execută. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  11. Pe mine m-au notificat ca s-a incercat livrarea, cand de fapt nu se incercase. Nici macar un pas in afara curtii nu facusem. Asa ca am sunat curierul imediat dupa sms si i-am spus ca minte, direct. Pentru ca l-am prins cu minciuna a recunoscut ca nici nu incercase, avea treaba in alta parte, dar sms era dovada ca fusese pe teren. Bineinteles, Urgent.

    Apreciat de 1 persoană

  12. anasylvi zice:

    Din ce imi dau seama, totul depinde de curier. De exemplu, eu nu am probleme cu firma la care te referi, chiar ii prefer pe ei in locul altora, deoarece cu respectivul curier nu am avut nicio problema, e prompt si ok. Cu alta firma concurenta avusesem la un moment dat niste plangeri, deoarece m-a chemat sa iau pachetul de la coltul blocului, eu am zis „hai, fie” si s-a dovedit ca era coltul blocului vecin, iar fabulosul gentleman inca se chinuia sa gaseasca coletul prin masina. Pana la urma m-am bagat eu si l-am gasit, inaintea lui. Acum pare ca sunt baieti ceva mai dezghetati si acolo, macar asa mi-au lasat impresia. Deci, e vorba de fiecare individ in parte, cum alege sa isi faca (sau nu) treaba.

    Apreciat de 1 persoană

    • M-a chemat şi pe mine de două ori în altă parte. O dată am zis că ok, nu era deloc departe, nu era o problemă. A doua oară trebuia să merg cam 20 de minute pe jos, să ajung şi am zis pas, am zis nu apăsat şi a venit el.
      Sunt de acord cu tine, Ana. Depinde mult de persoană. Numai că eu tot sper ca lucrurile să se îndrepte, că deh, persoana reprezintă firma.

      Apreciat de 2 persoane

  13. kornnn13 zice:

    Offff … daca ar lucra si necazurile cu aştia … am fi si noi mai fericiti 😉

    Apreciat de 1 persoană

  14. Pățania ta îmi amintește de alte necazuri de acest fel, pe care le-am avut cu curieratul și care m-au iritat în același fel. De pildă, când pachetul trimis spre Seini a rătăcit câteva zile prin Cluj, iar apoi a trebuit să achit o taxă de transport dublă. Sau când produsul mi-a sosit cu o lună întârziere. Oare până când tot mere și așa? 😦

    Apreciat de 1 persoană

  15. Fabiola Ion zice:

    Aud tot timpul povești din astea și-mi pare rău că te-a lovit și pe tine. Io scăpai cu bine da’ și când m-o lovi norocu’… să te ții. Foiletoane scriu. :))) Soluții nu am să-ți dau. Doar un car cu răbdare și zi mersi că n-ai comandat caise sau castraveți că le primeai deja compot sau salată.

    Apreciat de 1 persoană

  16. Irina zice:

    Cam așa am pățit și eu cu altă firmă de curierat. M-au contactat prin SMS, după multe zile de la trimiterea comenzii, deja nu știam de ce nu mai vine. De pe site primisem de a doua zi confirmarea, că au trimis. Am tot așteptat sa vină, nu a sunat nimeni, nu a trecut niciun curier, deși primisem SMS că va fi livrata comanda într-un anumit interval. Până la urmă am sunat, mi s-a spus ba că e la depozit, ba că e la colegul. Colegul dădea vina pe celălalt, că e dezordonat și a încurcat coletele. Șeful de la depozit mă asigura că îl voi primi a doua zi. Le-am spus că eu de la depozit nu am cum să îl iau, nu am mașină, iar depozitul era undeva în afara orașului. Până la urmă, după multe bâlbâieli și după câteva zile, l-am primit. 😦

    Apreciat de 1 persoană

  17. Marian zice:

    Bai Potecutza , daca-ti spun c-am patit figura , aceeasi figura in urma cu mai putin de doi ani cu aia de la Fun Curier ai sa zici ca fabulez insa… fix aceeasi figura am patit-o ! Las deoparte faptul ca mi-au facut praf cam tot ce primisem prin colet { si-a luat fii-miu banii pe asigurare ca nu-i fraier } insa , m-au plimbat mai mult de ” 30 de minute zilnic pentru a avea o viatza sanatoasa ” , alege-s-ar prafu de ei !!! Chestia e ca ” plimbarea zilnica ” nu mi-a folosit la mare lucru deoarece , tipii au returnat coletul deoarece… ” adrisantul ” , nu s-a prezentat sa-l revendice . 😡 Bravo , imi place cum combati ! 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Vai de mine! Asta e şi mai grav, să vină coletul praf. Bine măcar că s-au primit banii.
      Ei, asta nu înţeleg. Alegi varianta curieri, plăteşti taxa aia şi tot tu mergi după el? Păi şi banii pe curier se dau înapoi dacă merg eu la sediul lor care e în cele mai multe cazuri la ieşiri din oraş?
      Da, au obiceiul ăsta. Nu vin la adresă dar bifează că nu a fost găsit acasă destinatarul…
      Vă mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Iosif zice:

    Io’ nu mai cumpar sohan’ produse prin curierate, chiar daca aici livrarea functioneaza impecabil. De doua ori am vrut sa-i fac surprize partenerei, de doua ori am fost surprins, sa constat ca marimile nu corespundeau celor comandate. chiar daca erau inscriptionate.
    Prima data prea mari, a doa ora prea mici, asa ca le voi face surprize altor partenere. 🙂
    Un Weekend frumos, doar cu surprize placute, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  19. ecoarta zice:

    Nu stiu ce sa zic!? M-ai lasat cu ochii-n soare!
    Sincer, imi pare rau! Dar, n-am priceput, ai primit coletul pana la urma!!???

    Apreciat de 1 persoană

  20. Sper că nu ai achitat cu cardul, ci ai ales varianta plată la livrare? Altfel rămâi și fără colet și fără bani.

    Apreciat de 1 persoană

  21. ane zice:

    Am avut și eu neplăceri de acest gen; am renunțat la colet. Plătesc ramburs, atunci când coletul ajunge la destinație, întotdeauna.

    Apreciat de 1 persoană

  22. tink3rbe11 zice:

    Săptămâna asta, Fancurier au avut o problemă cred. Chiar și Poșta Română.
    Eu am dat comanda Vinerea trecută și a ajuns la o săptămână, și mai plătești și în plus 20lei că deh, este curierat rapid. Nu am mai zis nici eu nimic, M-am bucurat ca6a ajuns într-un final.
    Ce ai pățit tu acu, am pățit eu in 2017 cu 2 televizoare, cred că am și făcut postare. Erau și de fapt era doar unul. O lună m-am telefonat la capitală la curierat și la distribuitor, până m-am enervat chiar și am comandat din alt loc. La juma de an, M-a sun6fe la capitala un băiat de la curierat să mă întrebe istoricul poveștii și dacă mai am Awb și alea că îi imputaseră un teveu.
    Spre norocul lui încă mai aveam numere și 🤣 încă mai apareau pe site că sunt și nu sunt.

    Apreciază

  23. ina02s zice:

    Ih …ce chin. Sa astepti livrarea de colet si nu coletul in sine! Nu stiu de ce te surprinde… Toti avem incurcaturi cu cei ce aduc colete…indiferent de firma. Sfatul meu este sa incerci sa scrii o reclamatie. Nicidecum una verbala… cu cel ce-i inculpatul. Asta daca te lasa inima. Si daca te duci la firma sa-l recuperezi de acolo pot fi surprize. Nu se gaseste, nu l-a lasat colegul ce l-a avut la livrare…etc. Inarmeaza-te cu rabdare. 😦 Sper sa reusesti sa-l primesti. Iti tin pumnii. Numai bine!!

    Apreciază

    • Nu am cum ajunge la sediul lor şi cumva e bine că nu pot pentru că, vorba ta, şansele de a-l găsi acolo sunt minime. Am răbdare, încă am. Azi. Că dacă nici azi nu vine, nu mai vine, că se returnează. Pe ce considerente, habar nu am…
      Să ai o zi bună, Ina!

      Apreciat de 1 persoană

  24. Amalia zice:

    „Omul sfințește locul” se aplică și firmelor de curierat.
    Am trăit multe pățanii cu ei si ii cunosc foarte bine. Totul pornește de la faptul că se exploatează munca omului la maxim, și nu sunt multi angajati care reușesc să- și păstreze calmul, darămite cheful de lucru. Din cauza asta, acolo este mereu un „du-te – vino” de oameni noi, și greșeala este ca acceptă pe oricine.

    Apreciază

    • E un lanţ al slăbiciunilor, ştiu. Dar e în regulă să ne bazăm mereu pe scuza asta? Eu am plătit o taxă pentru curier şi sunt plasată de o săptămână de la un reprezentat la altul şi mi se spune zilnic că s-a urgentat livrarea. Ca în final să se returneze coletul. Azi până la ora nu am primit SMS că va fi livrat. Încă aştept.

      Apreciază

      • Amalia zice:

        Sa nu crezi ca le iau apararea. Si eu sunt foarte suparata pe ei. Mi-au dat extrem de multe motive. Stii ce este tragic? Ca nu ai cui sa faci reclamatie. Fie acestea raman blocate intr-un e-mailbox, fie superiorii nu vor sa gestioneze problema.
        O mica pedeapsa ai putea sa le aplici. Sa contactezi expeditorul si sa spui ca refuzi coletul din vina curierului. Poate, in felul acesta, dai vreun semnal.

        Apreciază

        • Am înţeles perfect, Amalia, nu s-a înţeles că le iei apărarea.
          Mai aştept şi azi, e ultima şansă. Dacă nu, voi face cum ai spus, iau legătura cu firma de la care am comandat şi explic situaţia, sper ca ei să aibă un cuvânt care să fie ascultat. Că eu degeaba spun…

          Apreciat de 1 persoană

  25. Mona zice:

    M-a întristat și infuriat ceea ce ai descris. Nesimțirea mă macină pur și simplu. Nu înțeleg și gata! Sper că l-ai primit până la urmă!

    Apreciază

  26. Mugur zice:

    Am pățit si eu, o singură dată, să primesc SMS că nu am fost găsit pentru a primi expediția, deși eu stătusem tot timpul „acasă”, cu telefonul lângă mine. În particular, curierul a recunoscut că a avut foarte multe livrări și nu a mai ajuns până la mine în timp util. Băiatul și-a cerut și scuze. Rezolvare amiabilă, în ziua următoare.

    Am însă altă dilemă. Câtă vreme firmele „Cargus” și „Urgent Curier” au mers „pe picioarele lor”, cu patronatul român, totul știu că era în perfectă regulă. După ce acestea au fost cumpărate de nu-știu-ce-firmă, lucrurile au început să nu se miște la fel de bine.

    Apreciază

    • Se pare că e povestea cu multe colete, puţini curieri. Şi noi trebuie să înţelegem şi să acceptăm. Dar oare chiar e bine să mergem tot pe… sentimente? Nu ştiu, întreb. E aşa, un lanţ lung…

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Aș spune că este un lanț al slăbiciunilor. Patronatul dorește eficientizarea cu orice chip, reducerea numărului de angajați, fără să țină seama de nivelul de mulțumire al clienților. Însă tot nu înțeleg. De ce o alt firmă de curierat poate să aducă la timp coletele, fără astfel de întâmplări nedorite?

        Apreciază

        • Mugur, din câte am mai citit pe la recenzii, se pare că cele două firme mari au cam aceleaşi probleme. Cred că depinde de norocul fiecărui client şi de curier. Nu e o regulă nici să fie rău, nici să fie bine. E… la noroc. 🙄

          Apreciat de 1 persoană

          • Mugur zice:

            Nu știu. Eu mă refeream la „Fan Curier”, care are, după opinia mea, servicii mai bune. Și are acționari români.
            Probabil că depinde și de curierul (omul) căruia îi este arondată zona, iar aici este vorba de noroc, după cum spui și tu.

            Apreciat de 1 persoană

  27. Maria zice:

    Pentru mine, Urgent Cargus e un fel de Poșta Română mai scump și cu AWB.
    Eu cred că ar trebui să le faci reclamație (mai ales curierului care a țipat la tine) pentru că – da, e și el om și o fi având probleme, dar – toți avem probleme și nu e util să le transferăm în capul oricui.
    Acuma, dacă omul e impecabil și asta e prima lui abatere n-o să-l dea nimeni afară, dacă nu e poate ar trebui să se orienteze către un loc de muncă ce nu presupune interacțiunea cu sute de oameni zilnic.
    Altceva voiam să zic, cum se face o reclamație?

    Apreciază

    • Maria, atunci ar fi trebuit făcută reclamaţia. Cred că este pe site un loc special în care se trimit, nu ştiu. Trebuie să faci una? 🙄 Şi ai dreptate, dacă e cunoscut cu astfel de probleme, lucrurile poate s-ar fi rezolvat cumva. Dar dacă am tăcut, acum e cam târziu. Sper să nu mai fie nevoie!
      Îţi mulţumesc şi îţi doresc o zi bună!

      Apreciază

Lasă un comentariu