Dragă…,
ţi-am povestit oare vreodată câte farse absurde îmi joacă privirea? Cum, în tot griul din iarnă, ea vede întinderi de câmpuri în floare, şi muguri şi soare, şi zbor şi culoare? E atât de convinsă că-i sunt toate acolo încât mă face şi pe mine să o cred. Şi să le văd. Nu mă lasă să mă abat deloc de la drumul din care pare că-n fiecare dimineaţă răsare câte un curcubeu, din loc în loc, presărat ca să-mi ghideze paşii. Mă mai opresc, mă mai încrunt, încerc să alung, cu un gest brutal, imaginara ceaţă din jur, să revin la realitatea în care se află ceilalţi trecători atenţi să nu alunece pe gheaţă, încrâncenaţi, înfofoliţi în gânduri, împotmoliţi în visul lăsat neterminat. Dar asta o face şi mai hotărâtă să-mi demonstreze că… mi se pare. Că gri nu există. Ce-nseamnă gri, pare să mă-ntrebe. E o combinaţie, atât. Nu există pur şi simplu, e o iluzie. Şi revine la culoarea pe care se încăpăţânează să mi-o arate peste tot. Şi-i zâmbesc. Şi tac. N-aş avea şanse să îi spun că-i iarnă şi iarna nu are culori. Nici flori. Nici curcubeu. O las să mă ghideze printre petale şi calc atentă să nu le strivesc. Şi pentru că nu mă mai opun, ameţitoare parfumuri de salcâmi mă iau în braţe şi mă poartă prin zile, dându-le sens.
Şi gândul mă minte. În fiecare zi. Mă minte că nu găseşte cuvinte pe măsura lui. Deşi are curaj. S-ar întrupa, dar nu încape-n niciun cuvânt. Aşa-mi spune. Îmi promite că aşteaptă. Timp potrivit pentru rostire. Şi mă amăgeşte aşa, până când se tulbură privirea şi începe să picure peste culoarea ce i-a fost promisă. Atunci, năzdrăvan cum e, sare-ntr-un picior şi promite că îşi va desena aripi sau le va croşeta din două surâsuri uitate pe pervaz, în ploaie. Apoi dispare. Se-ntoarce puţin supărat, îşi strânge pumnii ca şi cum ar ascunde-n ei marile secrete ale lumii şi îmi şopteşte că n-a fost nimeni acasă. Aproape că jură că a bătut insistent, a stat pe prag, a strigat, a încercat să intre. Dar nu reuşit. Spune că mai încearcă. Şi se aruncă apoi, obosit şi fără chef, într-un colţ din care nu mai pleacă niciodată. Caută în continuare cuvinte potrivite, le încearcă, le abandonează pe podea, unul e prea mic, altul prea mare, atârnă la mâneci, nu arată bine. Altul e prea tern, nu-i place, nu-i scoate-n evidenţă sensul, altul prea strălucitor, l-ar eclipsa, spune.
Şi inima. Ea se strânge la fiecare astfel de iluzie. Nu a ştiut niciodată să mintă. Nici nu vrea să-nveţe. Mă mai păcăleşte câteodată. Când pare că şi-a găsit ritmul şi că acceptă şi ierni, şi toamne, şi gri. Şi gând nerostit. Dar e suficientă o clipă, o singură clipă de-nflorire, un singur răsărit, o singură culoare sau un simplu acord ca să strige nebuneşte că nu mai are loc în piept şi să oblige gândurile să îmbrace cuvânt, orice cuvânt, numai să se lase spus, să nu mai fie povară-n nerostire, să nu mai ardă, să nu mai doară, să nu mai ţipe surd între două respiraţii. Şi apoi, eliberată de tăceri, face privirea să-mi joace farse absurde şi în tot griul din iarnă ea vede întinderi de câmpuri în floare, şi muguri şi soare, şi zbor şi culoare. Şi încep să le văd şi eu. Şi să cred în ele.
Şi la tine-i tot aşa?
Cu acelaşi drag,
eu.
Vad ca privirea si inima se aliniaza, sunt in armonie, ca sa zic asa. Doar gandul e putin mai sugubat, greu de multumit. Asa e mintea, ce e drept. Daca il pui putin sa se joace, o sa umble si cu maneci atarnand si o sa se amuze. 🙂 Eu mai fac asa, uneori.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, gândul e puţin discriminat. Că îndură multe, e trimis prin ploi, prin vânt, prin arşiţă, i se cere socoteală când inima o ia la goană…
E important să ne sincronizăm inima cu privirea, ea pătrunde mai uşor înţelesuri ascunse şi frumuseţile din jur. 😉
O zi bună, Ana! Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori, da, cel mai bun cuvînt… Simt la tine o seninătate de invidiat. Cel puțin în aceste rînduri.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult! Nu am cosmetizat nimic, am scris cum a venit… şi asta nu ştiu dacă e de bine în toate cazurile.
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Offf… minunat! Cât tremur au cuvintele tale! ❤
Te îmbrățișez! 🤗
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Mona! Te îmbrăţişez şi eu cu drag!
ApreciazăApreciază
Lasa-te pacalita. Eu zic, ca de-am reusi, sa gandim cu inima ”ce nu stie niciodata sa minta”, ar fi o lume mai buna. Privirea o sustine si campuri verzi sunt peste tot. Numai binee!! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă las, vine natural, nu mă pot opune pentru mult timp 🙂
Mulţumesc, Ina! Şi eu îţi doresc numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superb! „Şi inima. Ea se strânge la fiecare astfel de iluzie. Nu a ştiut niciodată să mintă. Nici nu vrea să-nveţe. Mă mai păcăleşte câteodată. Când pare că şi-a găsit ritmul şi că acceptă şi ierni, şi toamne, şi gri” 💐💐💐
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, mult!
O zi cu bucurie îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Potecut, tot așa…
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez cu drag!
ApreciazăApreciază
Tu ne faci să trecem pe lângă gri, să vedem, asemeni ție, ,, întinderi de câmpuri în floare, şi muguri şi soare, şi zbor şi culoare”! Da, le vedem și credem în ele! Mulțumim pentru atâta frumusețe!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc eu pentru ce-mi spui! Mă încurajează mult şi e tare bine să ştiu că accepţi să priveşti prin gândul meu.
Să îţi fie ziua frumoasă şi blândă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Florile, ca oamenii, sunt generoase și, dând sensibilitate oamenilor, înfloresc, încălzind inimile lor .
ApreciazăApreciază
Trebuie doar să vrem să le simţim înflorirea.
Mulţumesc, Ane!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🌸🌼🌸
ApreciazăApreciază
Splendid! Cuvinte superb așezate…
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos! Mă bucur mult că ţi-a plăcut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga copila: Fie ca te lasi, fie ca nu te lasi, vei fi pacalita, caci esti doar un inocent si vulnerabil copilas…
Sa ai în Suflet liniste, pace, bucurie, iar Lumina Divina în viata sa-ti fie, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Toţi suntem aşa, Iosif. Că nu are legătură cu vârsta. Dacă ar avea, nu m-aş încadra. Aşa că toţi putem fi oricând păcăliţi.
O zi bună îţi doresc şi eu! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Nici ca puteai rosti mai bine aceste stari! Zic ca doar inima ne face sa ‘vedem’ si sa ‘gandim’ corect,
acel corect care ne duce mai departe pe drumul nostru. Uneori insa nu o auzim si e mare pacat!
Multumesc, draga Potecuta! Numai bucurii si incredere! ❤
ApreciazăApreciază
Aşa e, Suzana! E e de multe ori şi cea mai raţională, în ciuda aparenţelor. Numai că ne încăpăţânăm să nu o ascultăm.
Îţi mulţumesc mult! O zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Bineînțeles, cum să nu crezi? Vedem ce vrem noi să vedem, în gri se-ascunde de fapt verde, în bătăile inimii-s ascunse doruri și iubiri nemărturisite iar în gânduri se-ascund bine de tot amintiri…
Te-mbrățișez Potecuță! Minunat articol! ❤
ApreciazăApreciază
Exact aşa! Vedem cu ochii ce avem ascuns în suflet 😉 Griul ascunde multe culori dacă putem noi să le vedem. Dacă nu… nu mai e vina „exteriorului”. Dar tu ştii asta, tu ştii să vezi frumosul în jur, ştiu asta sigur 😉
Îţi mulţumesc mult, Aura! Te îmbrăţişez şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranta si la mine e tot asa! Oameni suntem!
Ne lasam mai mult sau mai putin pacaliti de dragul lui X sau din dorinta de a „proteja” pe Y …
Poate ca si altii se lasa pacaliti de noi si uite asa intram într-un cerc vicios … ca asa e viata!
Zile senine îti doresc si asculta-ti inima … e cea mai buna pacaleala! 😆
Multumesc pentru acest frumos articol!
P.S … M-am lasat „pacalita” de vremea frumoasa si acum zac … sunt cobza de racita! :))
ApreciazăApreciază
De multe ori ne lăsăm păcăliţi pentru a ne proteja pe noi, Ella. În cele mai ascunse colţuri ale sufletului nostru, e vorba numai de noi. Că vrem sau nu să o recunoaştem. Acolo, poate doar acolo, chiar suntem egoişti şi e bine că e aşa, ar fi absurd să nu.
Îţi mulţumesc tare mult! Şi eu îţi doresc la fel, draga mea!
Uuuf, ai grijă de tine!! Să te faci repede bine!
ApreciazăApreciază
Dacă nu ai fi aşa noua cine ne-ar mai colora dimineţiile?
ApreciazăApreciază
Eu fac asta??
Îţi mulţumesc mult, Albert!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te am aplaudat astazi, de dupa cortina. Ador oamenii care inteleg . Trimit ganduri bune inspre tine . Multumesc !
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc foarte mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Articolele tale sunt ca o poezie la inceput de primavara: proaspete, vii și verzi, pline de veselie si de culoare. Ai nu doar un stil care-mi place foarte mult, ci ai si rigurozitate, atentie la detalii si, mai ales, scrii corect ca am observat cat de mult ma oboseste sa citesc articole neglijente (de aceea nu revin pe bloguri care nu acorda atentie acestui aspect). Pe blogul tau revin mereu cu placere 🙂 Spor, e bine sa ne ma lasam si pacalite, sa fim mai putin cerebrale…
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Florina! Mă bucură extrem de mult cuvintele tale, e o bucurie să ştiu că găseşti aici, printre cuvintele mele, o pată de culoare şi că vii cu drag aici. Şi eu te aştept cu mare drag de fiecare dată!
E chiar foarte bine, face bine … „interiorului” câte o păcăleală 🙂
Să ai o zi bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Subscriu. Asa simt si eu, dar tu ai scris superb.
Cateodata avem nevoie sa fim pacaliti. 😉
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult, Laura! Te pup cu drag!
Ai scăpat de „embargo” la Fb? La mine nici azi nu merge… nu mă vor. 😀
ApreciazăApreciază
Nici pe mine. Cred ca e pe termen nedeterminat😕😕😕
ApreciazăApreciază
Acum nici eu nu mai ştiu ce să cred. Iniţial mă gândeam că m-a blocat pe mine că am distribuit numai de pe blog. Dar se pare că nu-i asta, dacă şi tu eşti în aceeaşi situaţie. Uf, ne-a pus la colţ, Laura. Cu ce i-am deranjat? Adevărul e că amândouă scriem numai despre politică şi le e teamă că ne facem partid tocmai acum în campanie 😀 😀
ApreciazăApreciază
😀😀😀😀daaaa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din câte te cunosc, sunt sigur că la tine e inima cea de la care pornește totul, iar gândul și privirea nu ar putea să i se împotrivească. Ești inimoasă și astea sunt consecințele. Frumoase!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Petru! Nu prea i se împotrivesc, aşa e…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori asa e si la mine. Poate ca e mereu asa, dar „mincinosul” gand ma amageste.
Gri (cenusiu) este serendibitul, alb este diamantul, negru este onixul – toate sunt valoroase si reflecta lumina, iar lumina are un larg spectru de culoare. Un fel de concluzie: poate ca nu suntem pacaliti, de fapt. 🙂
Orice as simti, asa frumos eu nu stiu scrie. 🙂 Gandul imi joaca feste: nu vrea sa transpuna in cuvinte ce-i transmite inima..
Zile senine iti doresc, Potecuta! ❤
ApreciazăApreciază
Diana, tare, tare frumos ai evidenţiat elementele şi ai punctat minunat ideea că până la urmă e vorba de lumină. Şi unde e lumină, nu poate fi amăgire.
Vezi? Ai spus-o tare frumos, deci fii sigură că poţi, chiar poţi 😉
Îţi mulţumesc mult! Şi eu îţi doresc zile pline de culoare!
ApreciazăApreciază
Tot așa. Muguri pleznind în înflorire, verde și alb și rozuri pale, într-un cuvânt -culoare.
Ce păcat că e doar o semiiluzie. Mai astept știind că primăvara e chiar după colț 😊
ApreciazăApreciază
Putem face din realitatea din jur culoare palpabilă. Se va face primăvară mai repede dacă facem asta 🙂
Îţi mulţumesc frumos, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
gri…o nuanta care pentru mine… se rezuma doar la pantaloni si sacou… costum… unepri fuste pe undeva… atat…
privirea… simtirea… gandul iubirea… sunt doar niste artificii proprii in care ma prind si ma pierd…
as vrea sa ramana colo… dar cate un bobarnac capatat de la viata, ma trezeste la realitate… si iar privesc… si iar gandesc… si iar ma vreau pierdut in drag… fara de gri…
si asa… din gand in gand.. din dor in dor… raman ratacit in viata… surprins de mine… surprins de dor…
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai spus, Ovi! Să fii mereu departe de gri, să rămână numai o nunaţă la costum!
Zile însorite îţi doresc şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
mercic dulcic…
la fel pentru tine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai scris asa de frumos, incat inima mea a tresarit de bucurie !(adica, undeva, are una exact ca ea!)
Imbratisari!
ApreciazăApreciază
M-ai topit şi mă bâlbâi acum 😳
Îţi mulţumesc din inimă! Cu tot cu emoţie!
ApreciazăApreciază
🙂 😊
ApreciazăApreciază
E de bine? 🙂
ApreciazăApreciază
Bineînțeles! Păi.. citind, mi-a răsărit în ochii
minții, de printre rândurile și cuvintele tale, chiar imaginea din videoclipul atașat de mine la albul de aprilie. Un sentiment plăcut oricum, de primăvară în suflete. 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult să ştiu că e aşa! Să-ţi fie mereu primăvară-n suflet!
Mulţumesc, Nicole!
ApreciazăApreciază
Ne păcălim încă de dimineață,
Când soarele, strălucind blând, ne-ngheață.
Apoi, pe când suntem spre prânzișor,
Un gând ne păcălește, cu un dor.
Dar seara, când lumina-i în crepuscul,
Ne simțim sufletul de parc-ar fi minuscul,
Cu inima bătând să spargă pieptul,
Căci sufletul nu pare înțeleptul
Ce ne ghidează pe poteca vieții,
Spre seară sau în pragul dimineții.
Un gând fugar a fost și-o rimă veche,
Ce mers-au împreună, în pereche.
ApreciazăApreciază
Ce frumos! Cumva, păcăleala asta continuă face parte din noi, o întreţinem zilnic…
ApreciazăApreciat de 1 persoană