Scurte de sâmbătă spre duminică

N-am mai trecut demult prin sat şi-mi spune un om… hoopa, frână, asta-i o poezie. Dar acum, că tot veni vorba şi că oricum nu m-am lăudat de ceva vreme, nu e o poezie oarecare ci una pe care am învăţat-o prin clasele I-IV şi o ştiu şi acum, baidăuei. Dar nu despre asta vreau să vorbim, nu de asta ne-am adunat aici. Am tot bâzâit pe-aici în câteva rânduri că mie nu-mi mai arată termenii de căutare, că onor WP-ul nu mă mai lasă să mă amuz sau să mă minunez, după caz sau după cât de plină era luna la momentul în care mă lovea hioru’ inspiraţiei de a căuta. Am bâzâit degeaba, wepeul s-a dovedit uns cu toate alifiile, nu l-au impresionat lăcrămele mele sincere, scurse din analele fiinţei mele firave ca un fir de iarbă abia iţit în lanul de grâu. Pe onoarea mea că am şi eu onoarea mea şi am cedat, am zis pas şi de atunci şi până azi nici c-am mai dat pe la statistici. Că nu mă-ntere’, na! L-am ignorat şi uite c-a funcţionat. Dacă până azi în panoul de control vedeam una-maxim două căutări, azi mi-a atras atenţia cârnatul pardon, lista lungă de cuvinte.

Am alergat emoţionată la statistici, mai ales că acele căutări afişate erau dintre cele mai fine şi mai melodioase, cum neam de neamul potecilor n-a pupat de când au apărut ele, potecile, pe firmamentul potecilor de pe wordpress. Chiar nu mă interesează de ce nu au mai apărut, de ce acum apar şi de ce, cel mai probabil, o perioadă iar nu vor mai apărea. Să facă ce vrea, nu-mi mai ocup spaţiul dintre neuroni şi cu asta că degeaba-l ocup, tot nu se va remedia problema. Savurez clipa, mă bucur de moment.
Şi nu le voi analiza, nici nu le voi comenta, vreau doar să vedeţi cum mă face pe mine wepeul să tremur de încântare şi apoi să dea cu mine de covor pentru că, fiind în casă, e cumva logic că asfalt n-are la îndemână. Altfel, al meu ar fi fost.

 Aproape că era să scriu o strofă când am citit o primă căutare care spunea că pulbere de dor şi apoi o alta când am citit că te-ai imprastiat in zare dar mi s-a făcut ruşine când am văzut cât de profunde sunt celelalte şi am zis că nu voi putea egala niciodată sensibilitatea termenilor. Spuneţi şi voi dacă n-am dreptate:
– te recompun din fosnetul vantului si te daruiesc stelelor
– suflet candid
– ceasul ruginiu al toamnei
– se poate şi un “să aveţi o seară frumoasă”
– suflet sfaramicios
– ce inseamna dor cu dor
– a te ruga in vis

Eeee? E tare sau ce? E! Că io deja pluteam prin zări îndepărtate de la recompusul ăla din foşnetul vântului (oare am scris eu aşa ceva? Dă, Doamne, să fi scris că tare mişto e!) cu gândul la sufletul candid şi la ceasul ăla ruginiu şi mă umflam în pene tăt spunând în gând treaba aia cu ai noştri e mai romantici ca ai lor când… floşc! sunt trezită la realitate de o căutare, una singură care iese din tipare dar o face atât de bine şi de brusc de parcă m-a lovit iapa colectivului direct în miezul contemplaţiei. Vă rog io frumos, mai citiţi o dată căutările dar aşa, pe repede-nainte. Aţi citit? Sunteţi de acord că-s frumoase, aşa ca potecile 😛 🙄 , nu? Şi eu am zis la fel. Ei, imaginaţi-vă o potecuţă bucuroasă tare că îi sunt iar afişate căutările şi că sunt fix pe sufletul ei de potecuţă bucuroasă, gata să se lase inspirată de câteva din ele şi să scrie o poezea când… citeşte ultima căutare din şirul ăsta şi înţepeneşte de deznădejde. Vreţi să vă spun cum sună căutarea aia? Vă spun. Sună fix cum se scrie şi cum se rosteşte: cum arata o pisica plouata.

Păi, cum să nu-ţi vină să le dai ăluia de căutări? O pisică plouată arată fix ca mine acum, na! 👿

Foto